BusinessMagazin

Tag: recesiune economica

  • Cat ne va costa salvarea noastra

     Pentru Europa, ultimele cifre vehiculate la Bruxelles vorbesc de costuri asumate deja de peste 1.200 de miliarde de euro numai pentru salvarea bancilor; pentru SUA, luna trecuta socotelile ajunsesera la 7.500 de miliarde de euro, iar numaratoarea continua.  Dar mai important inca decat sumele este modul cum va reactiona economia mondiala in fata impulsului interventionist al statelor.

    Presedintele american Barack Obama a fost chestionat de un jurnalist, undeva la jumatatea lunii trecute, cum poate fi verificat felul in care programele de sprijinire a economiei functioneaza si cum poate fi probata eficienta acestora. “Sa creezi sau sa mentii patru milioane de slujbe este primul mod de a masura succesul”, a raspuns presedintele american, care a dezvoltat apoi ideea: slujbe egal incredere, egal cu investitii, egal cu relansare economica.
     
    Raspunsul pare cat se poate de logic, dar el apartine unui politician, adica ascunde o capcana. Aceasta este, dupa cum remarca Greg Mankiw, profesor de economie la Harvard, formularea “crearea sau mentinerea locurilor de munca”, des repetata de Obama si de echipa sa. Pentru ca, simplu, crearea de noi locuri de munca este un act masurabil, in timp ce “mentinerea” unui numar de slujbe asigura suficienta ambiguitate cat sa poata confirma, la nevoie, succesul oricarui plan de relansare economica.
     
    Si mai ambigue sunt estimarile costurilor crizei, pentru ca nici acum, la peste un an de cand au inceput sa se vada primele pierderi ale marilor grupuri financiare, nu e clar pana unde se intind pagubele si ce anume ar trebui contabilizat; la nivelul sistemului financiar, anunturile si speculatiile privind pierderile bancilor si creditele imposibil de recuperat continua, iar in economia reala, pierderile companiilor si costul social al acestora se actualizeaza de la o zi la alta. Pentru Europa, un document care ar fi circulat la Bruxelles luna trecuta, invocat de Daily Telegraph, ar fi vorbit in premiera de active “toxice” ale bancilor de pe continent echivalente cu peste 18.000 de miliarde de euro. O analiza difuzata tot luna trecuta de Fox News situa proportia creditelor imposibil de recuperat in bilanturile celor mai mari 25 de banci americane la 13.000 de miliarde de dolari (10.000 de miliarde de euro). Mai modest, un raport al FMI din ianuarie estima ca pierderile la nivel mondial ale bancilor de pe urma activelor toxice ar urma sa ajunga anul acesta la 2.200 de miliarde de dolari (1.700 de miliarde de euro), fata de estimarea de 1.400 de miliarde din octombrie 2008.
     
    Daca astfel de sume raman deocamdata in sfera abstractiilor, aceasta se datoreaza in mare parte interventiei guvernelor, care au pus la bataie bani publici pentru a impiedica falimentul unui sir tot mai impresionant de giganti bancari si mamuti industriali loviti de criza. Initial, principalii actori ai crizei au fost bancherii, fondurile de investitii, speculatorii financiari; acum, locul lor a fost luat de guverne, chemate sa sustina companii si banci aflate in dificultate, sa preia credite neperformante, sa conceapa strategii de redresare economica intemeiate pe sute si mii de miliarde de dolari, euro sau lire sterline.
     
     
    Trebuie sa facem ceva
    Cat de justificata si de corecta este interventia statului in vreme de criza? Discutia e deja veche si ii cunoastem jaloanele: la un capat se afla adeptii radicali ai pietei libere, care continua sa creada ca ea regleaza singura dezechilibrele si ca statul e cu atat mai eficient cu cat se abtine mai mult sa intervina in economie; la celalalt capat se afla adeptii unei implicari a statului, dator sa salveze acele companii sau banci suficient de importante pentru ca prabusirea lor sa pericliteze echilibrul societatii. Deocamdata, din America pana in Europa, castig de cauza au avut acestia din urma, de la Barack Obama la Nicolas Sarkozy sau Gordon Brown. Aceeasi pare a fi si viziunea Comisiei Europene: de exemplu, in documentul care priveste ajutorarea bancii Dexia de catre Belgia, Franta si Luxemburg se vorbeste de “riscul sistemic” care ar aparea in urma unui colaps al grupului, precum si de necesitatea refacerii incre­derii investitorilor; este inutil sa mai precizam ca ajutorul a fost socotit a nu afecta competitia si ca este compatibil cu legislatia UE privind acordarea ajutorului de stat.
     
    Shimon Galon, directorul companiei de dezvoltare imobiliara GTC Romania, este si el un sustinator al principiului “too big to fail” si crede ca interventiile guvernamentale pentru sprijinirea institutiilor financiare cu probleme au fost si sunt justificate, atat din punct de vedere economic, cat si al stabilitatii sociale. “O institutie financiara mare, de talia AIG de pilda, are o sumedenie de conexiuni in economie, iar caderea sa ar afecta companii, banci si cetateni la un loc”, spune Galon. In opinia lui, abilitatea de baza a guvernelor ar trebui sa fie nu de a decide daca intervin sau nu, ci de a distinge care institutii trebuie salvate si ce sectoare anume ar trebui sprijinite pentru ca impactul crizei sa fie pe cat posibil limitat.
     
     
    Varianta caderii unor banci sau companii considerate vitale pentru economie, de care se temea Shimon Galon, nu il sperie in schimb pe Ionel Blanculescu, fost sef al Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB), care crede ca la inceputul fazei acute a crizei, atunci cand lumea intreaga contempla prabusirea unui gigant de tipul Lehman Brothers, statul american ar fi trebuit sa nu se implice. “Falimentul este metoda aplicata companiilor aflate in insolventa, iar cazul Enron dovedeste ca se poate”, spune Blanculescu. Interventia guvernamentala, explica el, i-a determinat pe sefii marilor institutii financiare aflate in pericol sa nu mai caute solutii de a-si salva companiile si a oferit un precedent altora de a astepta mana salvatoare a statului. “Reactii si critici ar fi fost si sunt, orice decizie ai fi luat, de ajutorare sau nu”, admite insa Blanculescu, care in prezent conduce compania de consultanta financiara si recuperare de creante Consultanta & Investigatii Financiare.

     

  • Planuri anticriza in Europa

     

    Pentru a combate criza, guvernele intervin atat direct in economie (sprijin pentru banci si companii, proiecte de infrastructura sau energie) precum si in aria fiscala (reduceri sau eliminari de taxe si impozite). Pana acum, principalele economii occidentale au anuntat in acest sens planuri de zeci sau chiar sute de miliarde de euro.
     
    Germania
    • 50 mld. euro pentru planul de redresare economica: investitii in infrastructura, credite pentru IMM, investitii in energie, programe regionale
    • 470 mld. euro pentru sectorul financiar, din care 400 mld. euro garantii la credite, la care se adauga recapitalizari ale institutiilor financiare
     
    Franta
    • 32 mld. euro pentru redresare, din care 6 mld. pentru industria auto. Alte domenii vizate: imobiliar, infrastructura, recalificarea somerilor
    • 360 mld. euro in sectorul financiar (recapitalizari, eliminarea activelor toxice, credite pentru IMM), din care 320 mld. euro garantii
     
    Marea Britanie
    • 20 mld. lire sterline pentru planul initial de redresare “ investitii in infrastructura, credite pentru companii
    • 94,4 mld. lire sterline pentru preluarea de catre stat a bancii Northern Rock
    • 51 mld. lire sterline pentru preluarea de catre stat a bancii Bradford & Bingley
    • 50 mld. lire sterline pentru recapitalizari ale bancilor
    • 450 mld. lire sterline pentru garantarea creditelor
    • 50 mld. lire sterline pentru cumpararea de active de la banci
     
    Belgia
    • 2 mld. euro pentru planul de redresare (recuperari TVA, energie, cupoane pentru hrana si utilitati pentru cetateni, credite IMM)
    • 19,9 mld. euro pentru recapitalizarea bancilor
    • 90 mld. euro pentru garantarea creditelor, cumparari de active bancare si injectarea de lichiditate pe piata interbancara
     
    Spania
    • 50 mld. euro pentru redresarea economiei (infrastructura, mediu, cercetare”dezvoltare, auto, eliminari sau reduceri de taxe)
    • 250 mld. euro pentru sectorul financiar, din care 200 mld. garantii pentru credite
     
    Sursa: VoxEU.com

     

  • Protectionismul in actiune

     

    O serie de state au luat masuri ce afecteaza fluxurile comerciale internationale, inclusiv cele ale Romaniei. Masuri cu efecte importante asupra comertului exterior romanesc sunt, in opinia Ministerului Economiei:
     
    Planul de redresare economica initiat de presedintele SUA, cunoscut sub numele Buy American (“Cumparati produse americane”), care va determina reducerea substantiala a importurilor americane de produse siderurgice, materii prime, materiale si produse finite textile si a unor produse agricole si alimentare, precum si excluderea participarii firmelor neamericane la licitatiile pentru programele finantate public;
     
    Majorarea taxelor vamale de import la peste 900 de linii tarifare de catre Ecuador, cu afectarea exporturilor de componente auto si autoturisme in tarile Mercosur (piata comuna a statelor sud-americane);
     
    Majorarea taxelor vamale de import ale tarilor Mercosur pentru produse textile, incaltaminte si produse alimentare, inclusiv vinuri;
     
    Cresterea numarului de certificate necesare accesului produselor siderurgice, din industria auto, al produselor electronice in tari importante pentru exporturile romanesti – India, Coreea, Argentina
     
    Interzicerea exportului de orez de catre India si Egipt, introducerea de taxe vamale de export de catre Rusia (la produse energetice, materii prime si lemn) sunt masuri care vor determina cresterea pretului produselor importate de Romania.

     

  • Tratament pentru “psihoza recesiunii”

    O femeie al carei sot si-a pierdut slujba de pe Wall Street a inceput sa-si evite prietenii si vecinii din suburbia new yorkeza in care locuia, rusinata de ceea ce ea considera o scadere a statutului ei social.
    O alta femeie instarita, care nu stia daca are destui bani sa-si faca cumparaturile de la bacanie, a refuzat sa manance. Un investitor imobiliar din Manhattan a ajuns atat de ingrozit de panica financiara, incat i-a cerut sotiei – care nu platise facturi in viata ei – sa se ocupe de finantele familiei. Acestia sunt cativa dintre executivii – sau fostii executivi – si sotiile lor care au tinut ocupate paturile, in cicluri de cate zece zile de tratament, la Haven, o clinica exclusivista situata intr-un peisaj victorian din White Plains, New York.
    Ei sufera de ceea ce ar putea finumita psihoza recesiunii; simptomele, incluzand anxietate severa si tendinte suicidare, sunt determinate de economie. Desi afectiunea nu este inserata in nomenclatorul oficial al tulburarilor mentale, ea le este familiara terapeutilor, celor care au deschis linii telefonice pentru sinucigasi si proprietarilor de clinici luxoase ca Haven, care a fost nevoita sa faca angajari luna aceasta, dupa ce numarul de clienti a crescut la 14, de la cinci in august si zece in lunile de toamna. Timp de cateva zile din octombrie, personalul de la Haven le-a interzis pacientilor sa mai urmareasca stirile financiare si a suspendat distributia cotidianului Wall Street Journal, incurajandu-i pe pacienti sa vorbeasca despre vreme sau sa citeasca romane de duzina.
    “Am inregistrat o crestere imensa din cauza climatului economic si a impactului pe care acesta l-a avut asupra unor indivizi din cercurile inalte”, spune doctorul Nabil Kotbi, psihiatrul care conduce Haven. “Pe Wall Street am vazut indivizi care si-au luat de munca mai mult decat puteau duce, numai ca sa nu fie trecuti pe listele de disponibilizari. Cand ajung la noi, ei sunt atat de dusi, incat au nevoie de tratament psihiatric intensiv.”
    Multi dintre acesti noi pacienti s-au bucurat ani de zile nu doar de o prosperitate obisnuita, ci de revarsarea adesea supradimensionata de recompense financiare, emotionale si sociale care au insotit boom-ul economic. Kotbi spune ca multi sufera de “iluzia saraciei” – trecuta in nomenclatorul tulburarilor mentale, asociata cu depresia psihotica – si desi au active de milioane de dolari, se zbat in indoieli de sine, pierdere a puterii si cateodata vinovatie. Trasaturile de personalitate care i-au ajutat odinioara sau care cel putin erau tolerate in mediile lor de lucru – megalomania, maniile, obsesiile, temperamentele vulcanice – s-au transformat in defecte dupa ce au petrecut mai mult timp acasa, spun Kotbi si alti psihiatri.
    Lovitura asupra imaginii de sine pe care le-a dat-o pierderea unui serviciu sau retragerea fortata se traduce adesea in simptome ca dureri de cap, pierderi de memorie, oboseala si dependenta de medicamente.
    Un fost Stapan al Universului care devine depresiv se simte “cel mai prost om din lume”, spune doctorul Phillip Freeman, un psihanalist de la Facultatea de Medicina de la Harvard. “Mai semnificativa decat pierderea totala a memoriei este pierderea totala a imaginii. Umilinta si rusinea sunt probabil mai relevante.” Pe treptele inferioare ale ierarhiei economice, ingrijirea tulburarilor mentale se suprima adesea intr-o economie aflata in suferinta, fiind considerata un lux pe care oamenii nu si-l mai pot permite. Dar solicitarile de ajutor s-au inmultit. Linia telefonica nationala pentru prevenirea sinuciderilor a raportat o crestere cu 30% a apelurilor anul trecut, la 545.851, de la 402.167 cu un an in urma. Richard McKeon, psiholog si expert in sanatate publica, spune ca aceste centre de criza au raportat “o crestere semnificativa a numarului de oameni care ofera motivatii economice” pentru apelurile lor, fie ca e vorba despre pierderea locului de munca, a casei sau despre “teama de toate acestea”.
    La spitalul McLean din Belmont, Massachusetts, unde cantaretul James Taylor a stat o perioada in adolescenta, internarile au fost mai mari cu 30%, ajungand la 513 in decembrie 2008, fata de 393 in decembrie 2007, spune doctorul Joseph Gold, directorul medical al spitalului. La clinica Menninger din Houston, Texas, unde exista un modul pentru “specialis ti in criza”, directorul, dr. Michael Groat, isi aminteste de un pacient ce s-a internat recent pentru ca resimtea o vina coplesitoare dupa ce a dat oamenii afara din compania lui.
    Este imposibil, fireste, sa stabilesti cu precizie numarul fostilor titani financiari suferinzi de psihoze ale recesiunii. Dar Haven, afiliata spitalului NewYork- Presbyterian/Westchester, este in postura unica de a vedea asemenea cazuri, pentru ca a fost infiintata in urma cu sase ani cu oferta ca oamenii bogati si renumiti sa poata merge acolo fara sa le fie divulgata identitatea. Administratorii clinicii spun ca incearca sa combine promisiunea discretiei cu o imunitate profesionala fata de obisnuinta pacientilor bogati si puternici de a da ordine; mai exact sa ramana atenti, de exemplu, la riscul ca pacientii care au fost obisnuiti sa conduca mari companii sa incerce sa isi influenteze si schema de tratament.
    Pacientii de la Haven primesc prosoape si halate pufoase, sampon la discretie, insa nu au voie sa aiba cu ei BlackBerry-uri sau telefoane mobile. Isi pot folosi laptopurile doar daca psihiatrul le permite. Cu exceptia usilor incuiate, totul arata ca un hotel; exista si un mini-teren de golf, insa pacientii au nevoie de aprobarea doctorilor pentru a juca. Cei mai multi pacienti au refuzat sa fie intervievati, chiar fara a-si dezvalui identitatea, dar medicii au relatat povestile lor – cu pastrarea confidentialitatii asupra identitatii – pentru a pune in lumina ceea ce ei considera un motiv de ingrijorare crescanda in zona sanatatii mentale.
    Doctorul Stephen Ferrando, director medical asociat al spitalului NewYork- Presbyterian/Westchester, spune ca exemplul femeii din suburbii cu o problema de statut social a fost un prim indicator pentru “cat de des este vorba nu neaparat despre bani; in meseria noastra este vorba despre destabilizare si dezechilibru”.
    Cazul era interesant si pentru ca respectiva pacienta parea sa absoarba mai mult din trauma psihica decat sotul ei trimis in somaj care, puncteaza Kobi, a primit un pachet compensatoriu de natura sa-i inlocuiasca veniturile pe urmatorii 20 de ani si avea acum “mai mult timp pentru golf”. Dar sotia se plangea ca “in loc sa fie doar ocupat, el a devenit detasat”, spune Kobi. “Cand el lucra, timpul petrecut impreuna era de calitate; acum, doar cantitatea de timp este mare”.
    Ea se blocase, spune el, pe ideea “ce crede comunitatea despre ea si despre copiii ei”. Pe langa depresia si anxietatea cauzate de pierderea locului de munca, psihiatrii de la Haven spun ca au mai vazut si executivi inca in functie care sufera de episoade de manie, determinate de obsesia de a se dovedi apti pentru posturile ocupate, in timp ce altii sunt dati afara. “Sunt atat de ingroziti de ideea de a fidati afara, incat vor sa faca de trei sau chiar patru ori mai multe lucruri decat ar trebui”, spune Kotbi.
    Unul dintre putinii pacienti de la Haven care a acceptat sa fie intervievat, cu conditia sa ramana anonim, a fost un investitor din Manhattan ce a cumparat blocuri si o casa eleganta in East Village in anii ’70, cand fostii proprietari le dadeau aproape pe degeaba. In 2007, pe cand se instala criza ipotecilor, investitorul – care vanduse deja blocurile de locuinte – incerca sa vanda casa unde isi crescuse copiii si s-a mutat in Connecticut cu cea de-a doua sotie.
    Doua contracte de cate patru milioane de dolari i-au cazut pe rand. Era puternic indatorat, isi cumparase deja casa din Connecticut si a fost nevoit sa intre in banii de colegiu ai copiilor. In timp ce premonitiile negre ii cresteau, povesteste el, a inceput sa nu mai manance si sa doarma, trezindu-se intr-o dimineata la ora trei ca sa o implore pe sotia lui, o artista cu putine cunostinte financiare, sa plateasca facturile in locul lui.
    Omul povesteste ca motivele lui de frica s-au inmultit, incluzand si teama ca Pakistanul va anihila lumea intreaga cu o bomba nucleara. Semnatura i-a devenit de nerecunoscut. Pe cand se apropia de 70 de ani, doctorul l-a diagnosticat cu dementa. “Am mai trecut prin recesiuni”, spune investitorul, imbracat cu un elegant pulover pe gat si sacou. “Dar asta e o nebunie.” Dupa ce s-a stabilit ca are o anxietate generalizata si o tulburare depresiva majora cu episoade psihotice, investitorul a urmat doua cicluri de cate zece zile la Haven si a ajuns de la sedinte saptamanale de terapie la sedinte lunare.
    O parte din recuperarea lui s-ar putea sa se datoreze finantelor. Casa lui din oras s-a vandut anul trecut cu 3,7 milioane de dolari.