Tag: rece

  • VREMEA se va menţine rece şi în general închisă în weekend. PROGNOZA METEO în ţară, în Bucureşti şi la munte

    ÎN ŢARĂ

    Sâmbătă, vântul va continua să prezinte intensificări în regiunile sudice, dar cu precădere în sud-est, unde rafalele vor depăşi în timpul zilei 50…55 km/h. În restul teritoriului valorile termice vor fi mai apropiate de cele caracteristice perioadei, cerul va fi variabil, iar fulguieli izolate vor fi posibile în Moldova şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1…2 grade în sudul extrem al Olteniei şi în sud-estul Transilvaniei şi 9…10 grade în Banat şi în Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre -12 grade.

    Duminică, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul extrem şi în sud-vest, unde pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade, posibil uşor mai scăzute în sudul extrem al Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 2 grade, mai mici în depresiuni, spre -1 grad. Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

    ÎN BUCUREŞTI

    Sâmbătă,  vremea se va menţine rece şi în general închisă. Se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 45…50 km/h, în special dimineaţa. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad.

    LA MUNTE

    Sâmbătă, vremea se va menţine rece. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi înnorări şi pe arii restrânse va ninge slab,  în timp ce în restul masivelor cerul va deveni variabil şi doar izolat va fulgui pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale pe creste. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

    Duminică, vremea se va încălzi uşor, mai ales la valorile diurne. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde doar izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat.

     

  • VREMEA va fi rece în weekend, cu vânt puternic şi ninsori. PROGNOZA METEO în ţară, în Bucureşti şi la munte

    ÎN ŢARĂ

    Sâmbătă, vântul va prezenta intensificări în prima parte a zilei în sud-estul teritoriului, iar noaptea pe crestele montane, cu rafale de până la 45…55 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în vest, centru şi nord, dar numai pe spaţii mici, îndeosebi la munte, va ninge slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 3 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -9 şi -2 grade.

    Duminică, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie, cu maxime cuprinse între -4 şi 3 grade şi minime între -9 şi -1 grad. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge, în general slab cantitativ, la munte, ziua în vestul, centrul şi nordul ţării, iar noaptea local în sud şi sud-est şi pe arii mai restrânse în restul zonelor. Vântul va avea intensificări locale în toate regiunile şi în special la munte, în Banat şi Oltenia vor fi posibile rafale de peste 50 km/h, spulberând zăpada.

    ÎN BUCUREŞTI

    Sâmbătă, vremea va continua să se răcească şi va deveni uşor mai rece decât ar fi normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi până spre orele după-amiezii va continua să ningă, în general slab, iar vântul va mai avea intensificări temporare viscolind şi spulberând ninsoarea, cu viteze de până la 45…50 km/h, cu precădere dimineaţa. Seara şi noaptea, vântul va sufla slab şi moderat, iar condiţiile de ninsoare vor fi reduse. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade.

    LA MUNTE

    Sâmbătă, vremea va continua să se răcească şi va deveni uşor mai rece decât ar fi normal pentru această dată în cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va continua să prezinte înnorări în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură unde, mai ales până în orele după-amiezii, va continua să ningă, pe arii restrânse uşor mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Vântul va mai prezenta intensificări temporare, în special în Carpaţii Orientali, viscolind şi spulberând ninsoarea, cu rafale de până la 45…55 km/h. În restul zonei montane, înnorările vor fi temporare şi izolat vor fi ninsori slabe.

    Duminică, valorile termice vor continua să scadă uşor şi vor ajunge să fie mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va avea înnorări şi temporar va ninge, iar ninsorile vor fi mai frecvente în special în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Vântul va avea intensificări în toate masivele, dar mai ales pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpada.