Tag: reactoare nucleare
-
Franţa ia în considerare oprirea a şase reactoare nucleare. Trei scenarii, luate în calcul
“Pot confirma că există trei scenarii pe care le luăm în considerare, la care facem modificările finale şi pe care le vom prezenta săptămâna viitoare”, a declarat ministrul francez al Mediului, Francois de Rugy, fără a specifica însă o dată exactă.Scopul planului pentru Energie este acela de a reduce dependenţa Franţei faţă de energia nucleară la 50% până în anul 2035, cât şi reducerea emisiilor de carbon şi investirea în energiile regenerabile.Potrivit unor documente guvernamentale, citate de presa franceză, Guvernul ia în considerare oprirea a şase reactoare nucleare până în 2028, inclusiv închiderea celei mai vechi centrale nucleare Fessenheim a Franţei, care este programată să oprească producţia în 2021, potrivit unuia dintre cele trei scenarii. -
Concluzie alarmantă: centralele nucleare din Franţa sunt nesigure
Centralele nucleare din Franţa sunt o ameninţare la siguranţă din cauza faptului că se bazează prea mult pe surse externe, sunt nesigure în cazul unui atac terorist şi duc lipsă de rigoare operaţională, conform unui raport parlamentar citat de Reuters.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
-
Primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO
Tehnologiile folosite în domeniul aviaţiei au devenit atât de performante, încât un designer s-a gândit că poate folosi reactoare nucleare portabile pentru a propulsa aeronave.
Proiectul ,,Flash Falcon” previzionează un viitor în care reactoarele nucleare portabile vor fi folosite pentru propulsia avioanelor. Aceste dispozitive ar urma să pună în mişcare aparatele de zbor cu ajutorul unor ventilatoare foarte puternice şi al unor camere de combustie.
Vezi aici primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO
-
Primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO
Tehnologiile folosite în domeniul aviaţiei au devenit atât de performante, încât un designer s-a gândit că poate folosi reactoare nucleare portabile pentru a propulsa aeronave.
Proiectul ,,Flash Falcon” previzionează un viitor în care reactoarele nucleare portabile vor fi folosite pentru propulsia avioanelor. Aceste dispozitive ar urma să pună în mişcare aparatele de zbor cu ajutorul unor ventilatoare foarte puternice şi al unor camere de combustie.
Vezi aici primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO
-
Candu Energy şi CNPEC-China au semnat un acord pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă
Acordul a fost semnat joi, la Vancouver, potrivit unui comunicat al Candu Energy.
Reprezentanţii Nuclearelectrica au precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că implicarea “efectivă” a unui investitor în proiect va fi dată de rezultatul procedurii de selecţie.
“Acordul de cooperare semnat între Candu Energy Inc şi China Nuclear Power Engineering, conform comunicatului de presă transmis de Candu Energy Inc, întăreşte interesul manifestat deja de compania chineză de a se implica în dezvoltarea proiectului unităţilor 3 şi 4. Implicarea efectivă a unui investitor în proiect va fi dată de rezultatul procedurii de selecţie şi de strategia ulterioară de dezvoltare a proiectului”, a comunicat Nucleareletrica.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Candu Energy şi CNPEC-China au semnat un acord pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă
Acordul a fost semnat joi, la Vancouver, potrivit unui comunicat al Candu Energy.
Nuclearelectrica are semnată o scrisoare de intenţie pentru reactoarele nucleare 3 şi 4 cu compania China General Nuclear Power Corporation. Scrisoarea este valabilă până la sfârşitul anului.
Ministrul Economiei, Constantin Niţă, afirma, în 11 iunie, după o întâlnire cu conducerea Industrial and Commercial Bank of China, că partea română a primit”semnale pozitive” în legătură cu finanţarea celor două reactoare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Scrisoarea de intenţie pentru reactoarele nucleare 3 şi 4 a fost prelungită până la sfârşitul anului
“Prelungirea duratei de valabilitate a scrisorii de intenţie confirmă interesul China General Nuclear Power Corporation pentru proiectul unităţilor 3 si 4 ale centralei nuclearelectrice din Cernavodă, dar şi fezabilitatea tehnică şi economică a proiectului”, a declarat într-un comunicat, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.
Scrisoarea de intenţie expira în 25 mai.
În luna noiembrie a anului trecut, conducerea Nuclearelectrica a semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation o scrisoare de intenţie pentru colaborarea în vederea construcţiei celor două reactoare nucleare. Nuclearelectrica a anunţat atunci că societatea chineză a solicitat, ca o condiţie pentru participarea la investiţie, implicarea autorităţilor române în proiect.
Nuclearelectrica are în prezent două reactoare nucleare în funcţiune cu care acoperă aproximativ 18% din consumul anual de energie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Rusia ar putea împrumuta Ungariei până la 10 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare
Cele două reactoare ar urma să fie construite de compania Rosatom, controlată de statul rus. Rosatom construieşte centrale nucleare în ţări precum Bangladesh şi Iran, transmite Bloomberg.
Extinderea va dubla capacitatea centralei de la Paks, a declarat Putin reporterilor după o întrevedere cu Orban la reşedinţa sa din apropierea Moscovei.
Cele două guverne discută, încă, termenii unui împrumut, a afirmat ministrul de Finanţe al Rusiei, Anton Siluanov.
Putin se foloseşte de controlul asupra resurselor energetice pentru a-şi intinde sfera de influenţă în afara statelor foste membre ale Uniunii Sovietice, notează Bloomberg.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Blocajul federal va afecta personalul care monitorizează centralele nucleare în SUA
Comisia de Reglementare Nucleară (NRC) a anunţat luni că se aşteaptă ca aproximativ 3.600 de angajaţi să fie trimişi în concediu fără plată, după închiderea programului marţi, în contextul în care republicanii şi democraţii nu au depăşit impasul cu privire la cheltuielile la nivel federal, relatează CNN.
Între cei aproximativ 300 de membri ai personalului care vor asigura un nivel considerat esenţial se numără aproximativ 150 de “inspectori rezidenţi”. Ei reprezintă “ochii şi urechile” NRC în centralele nucleare. Din personalul considerat esenţial mai fac parte angajaţi care susţin o intervenţie în caz de urgenţă, o structură de bază a echipei de management, cinci comisari NRC şi câţiva membri ai personalului Comisiei, potrivit acesteia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro