Tag: RBS

  • Se caută bancher: Una dintre cele mai mari bănci din Europa are nevoie de un nou şef

    Şeful Royal Bank of Scotland Group (RBS) va pleca în mai puţin de un an de la conducerea creditorului deţinut de stat, într-o mişcare care ar putea pregăti scaunul de conducere pentru o femeie în rol de executiv, potrivit Bloomberg.

    Banca a început deja să caute înlocuitor pentru CEO-ul Ross McEwan, potrivit declaraţiilor publice.

    Zvonurile cu privire la următorul bancher care preia cârma băncii au început deja să zburde prin piaţă, iar sursele citate de publicaţia americană susţin că o femeie l-ar putea înlocui pe McEwan, 61 ani, care s-a alăturat băncii în 2013.

    „El a reuşit unul dintre cele mai impresionante turnaround-uri din istorie prin execuţia exemplară a strategiei de a reorienta banca spre pieţele profitabile din Marea Britanie şi Irlanda”, spune Howard Davies, preşedintele băncii.

    McEwan a mai vorbit despre intenţia lui de a părăsi banca însă iniţial a dat de înţeles că va rămâne la conducere până în 2020. Surse din apropierea situaţiei citate de publicaţia americană susţin că Alison Rose ar putea fi succesorul lui McEwan.

    Alison Rose lucrează de o viaţă la RBS şi conduce în prezent diviziile de comercial şi de private banking pentru Marea Britanie.

    „Credem că acţionarii ar susţine foarte mult alegerea ei în această poziţie”, scriu analiştii de la Goodbody, printre care şi John Cronin.

     

     

     

     

  • Amendă URIAŞĂ pentru una dintre cele mai mari bănci din Europa

    Potrivit oficialităţilor, RBS ar fi indus în eroare investitorii pentru a garanta şi a emite obligaţiuni ipotecare rezidenţiale în perioada 2005-2008.

    „În ciuda asigurărilor date de RBS investitorilor săi, înţelegerile băncii au fost susţinute de împrumuturi ipotecare cu un risc mare de nerambursare”, a precizat Andrew E. Lelling, procuror al statului Massachusetts, citat de Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amendă URIAŞĂ pentru una dintre cele mai mari bănci din Europa

    Potrivit oficialităţilor, RBS ar fi indus în eroare investitorii pentru a garanta şi a emite obligaţiuni ipotecare rezidenţiale în perioada 2005-2008.

    „În ciuda asigurărilor date de RBS investitorilor săi, înţelegerile băncii au fost susţinute de împrumuturi ipotecare cu un risc mare de nerambursare”, a precizat Andrew E. Lelling, procuror al statului Massachusetts, citat de Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEZASTRU la una dintre cele mai mari companii: Se anunţă CONCEDIERI pe bandă rulantă

    La începutul lunii, Royal Bank of Scotland (RBS) a anunţat că va închide 162 de sucursale în Marea Britanie şi Ţara Galilor, decizie în urma căreia vor fi concediate 800 de persoane.

    Cu planul de a închide 62 de sucursale în Scoţia, anunţul vine la doar câteva luni după ce RBS a anunţat că va închide 259 de sucursale.

    Sucursalele afectate de această decizie îşi vor închide uşile în două grupuri. Primele în iulie şi august 2018, iar restul în octombrie şi noiembrie 2018.

    RBS susţine că aceste închideri sunt necesare în contextul în care grupul bancar încearcă să integreze divizia Williams & Glyn în activitatea principală a băncii, iar sucursalele aferente ar fi prea aproape una de cealaltă.

    La sfârşitul lunii mai, Unite the Union, sindicatul care reprezintă angajaţii băncii, va începe demonstraţiile în faţa birourilor RBS din Manchaster, manifestând împotriva planului băncii.

    Liderul regional al sindicatului, John Nolan, spune că „decizia RBS de a închide 64 de sucursale în regiune este un act de vandalism corporativ. Ei decimează sute de locuri de muncă, smulgând inimile comunităţilor şi accetuând excluziunea financiară. Avem nevoie ca RBS să susţină clienţii şi comunităţile locale, nu să le abandoneze”.

    Guvernul britanic deţine în prezent 70,5% din RBS, după ce banca a fost salvată de la faliment în timpul crizei din 2008.

    Today, Unite the Union, the trade union representing the bank’s staff, will begin demonstrations outside the RBS head office in Manchester against the planned closures across the region, with the North West worst hit.

    Cu toate acestea, viitorul participaţiei guvernului este incert, iar 10% din bancă ar urma să fie vândută investitorilor potrivit ultimelor anunţuri din presa internaţională.

    Numărul total de sucursale pe care RBS plănuieşte să le închidă ajunge la 2.100. Cu toate acestea, RBS are în spate statistica de la McKinsey Global Institute, care estimează că aproximativ 800 de milioane de muncitori la nivel mondial îşi vor pierde locul de muncă în favoarea proceselor automate.

    RBS a anunţat că decizia de a reduce numărul de sucursale bancare este legat de schimbarea modului în care oamenii intră în contact cu serviciile bancare – comportamentul consumatorului.

    Potrivit The Telegraph, 661 de sucursale bancare au fost închise în Marea Britanie doar în ultimul an, cererea pentru servicii „la ghişeu” fiind în scădere, iar cea pentru produse de tip fintech fiind în creştere.

    Numărul oamenilor care intră într-o sucursală bancară pentru a servicii financiare a scăzut dramatic cu 30% în ultimii trei ani, iar cererea pentru banking digital este în creştere, cu utilizarea mobile bankingului crescând cu 74% în aceeaşi perioadă de timp.

     

    Un purtător de cuvânt al RBS spune: „Modul în care clienţii fac banking  cu noi s-a schimbat radical în ultimul an”.

     

     

  • S-a terminat: Una dintre cele mai mari bănci ÎNCHIDE 160 de sucursale. 800 de oameni au fost puşi deja pe lista neagră şi îşi fac bagajele

    RBS a transmis că reducerile de personal au fost rezultatul unei înţelegeri încheiate anul trecut cu Uniunea Europeană, în urma căreia banca nu a fost forţată să vândă 300 de sucursale, aşa cum era plănuit. În schimb, 60% dintre acestea vor fi închise.
     
    UE a cerut vânzarea acelor sucursale, pentru a creşte competitivitatea, ca o condiţie pentru ajutorul oferit băncii în 2009, când RBS era în cădere liberă spre faliment. RBS a readus numele de Williams & Glyn ( n.r: denumirea unei foste divizii a RBS, pe care a creat-o după ce guvernul britanic a preluat o participaţie de peste 70% în grupul bancar în 2008), pentru sucursalele pe care le-a scos la vânzare – reprezentând sucursalele RBS din Anglia şi Ţara Galilor, împreună cu sucursalele băncii NatWest din Scoţia.
     
    Cu toate acestea, nu s-a găsit cumpărător.
     
    Banca a transmis că 109 sucursale vor fi închise în iulie şi august, iar 53 dintre acestae vor fi închise în noiembrie. În total, 792 de angajaţi vor fi concediaţi.
     
    În ultimii ani, RBS a închis mai multe sucursale, ceea ce a generat freamăt cu privire la sfârşitul sucursalelor bancare. Cu doar cinci luni în urmă, RBS a anunţat că va închide 259 de sucursale şi va concedia 690 de oameni.
     
  • Bursele europene revin cu picioarele pe pământ după discursul lui Draghi

     Indicele bursei de la Londra FTSE 100 a scăzut cu 0,60% . Printre câştigătorii de astăzi de pe bursa londoneză se număra banca Royal Bank of Scotland, cu o creştere de 1,56% sau Astehad Group, cu un plus de 1,10%. De partea cealaltă, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de către grupurile minere Antofagasta şi Anglo American , cu scăderi în jurul a 9%. Indicele bursei germane DAX a scăzut cu 0,72%. Volkswagen şi-a continuat azi  scăderea pe bursa de la Frankfurt marcând un minus de 3,15%. În ultimul an, deprecierea acţiunilor producătorului auto este de 51%.

    Indicele ce reuneşte cele mai importante companii din Europa, Stoxx 600, a scăzut cu 1,23%, influenţat de scăderile puternice de astăzi de pe pieţele de mărfuri. Peste Ocean, indicele bursier Dow Jones Industrial Average a scăzut cu până la 0,4% imediat după deschidere, iar S&P 500 cu 0,61%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • RBS şi Lloyds se mută din Scoţia în Anglia, dacă scoţienii votează pentru independenţă

    RBS, care este înregistrată în Scoţia din 1727, şi-a motivat decizia de relocare, în eventualitatea unui vot în favoarea independeţei Scoţiei, prin îngrijorarea provocată de impactul pe care separarea de Marea Britanie l-ar putea avea asupra ratingului instituţiei bancare, informează Financial Times.

    De asemenea, grupul RBS, care este deţinut în proporţie de 81% de guvernul britanic, a explicat că schimbările fiscale, monetare şi legale determinate de un vot favorabil la referendum ar putea avea un impact negativ asupra afacerii băncii.

    Pe de altă parte, relocarea nu va afecta în niciun fel calitatea serviciilor bancare oferite clienţilor săi de pe teritoriul Marii Britanii.

    “RBS intenţionează să menţină un nivel important al operaţiunilor bancare în Scoţia şi, de asemenea, o mare parte dintre angajaţii săi, pentru a susţine activităţiile băncii şi pentru a continua să ofere servicii de calitate clienţilor din Scoţia”, se arată într-o declaraţie emisă joi de instituţia bancară.

    De asemenea, grupul Lloyds, deţinut în proporţie de 25% de guvernul britanic, a anunţat că are în plan relocarea diviziilor Bank of Scotland şi Scottish Widows în Londra, în cazul în care Scoţia se va desprinde din Regatul Unit.

    Lloyds are, în prezent, 16.000 de angajaţi în Scoţia, iar RBS, 12.000, însă băncile nu au explicat cum vor fi afecatţi aceştia de eventualele relocări în Anglia.

     

  • UniCredit Ţiriac Bank cumpără şi portofoliul de corporate al RBS Bank, după achiziţia din 2013

     “UniCredit Ţiriac Bank SA (UniCredit Ţiriac Bank) şi The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh, Sucursala România (RBS România) au semnat un acord pentru preluarea clienţilor corporate ai RBS România de către UniCredit Ţiriac Bank. Tranzacţia vizează un portofoliu total de active de aproximativ 260 milioane euro şi depozite corporate de aproximativ 315 milioane euro”, se arată într-un comunicat comun al celor două instituţii de credit, care nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei.

    Portofoliul cuprinde peste 500 de companii private de talie medie şi mare, locale şi internaţionale, precum şi instituţii publice şi financiare.

    Angajaţii RBS România vor fi transferaţi către UniCredit Ţiriac Bank, în urma consultărilor cu partenerii sociali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RBS vrea să plece din România şi caută cumpărător pentru businessul rămas

    După ce a vândut anul trecut businessul de retail şi un calup de neperformante corporate, RBS are o sucursală cu cotă de piaţă nesemnificativă.

    RBS a semnat în urmă cu un an un acord de transferare a portofoliului de retail către UniCredit Ţiriac Bank. De asemenea, anul trecut britanicii au realizat o tranzacţie importantă cu credite neperformante din divizia corporate, rezultând în final o contracţie puternică a bilanţului şi ieşirea din clasamentul primelor 20 de bănci de pe piaţă, scrie Ziarul Financiar.

    Din septembrie 2013 RBS România a trecut la statutul de sucursală, însă oficial britanicii au indicat menţinerea unui anumit interes pentru a continua businessul cu clienţi mari.

    Până la urmă, deznodământul ieşirii complete de pe piaţă se arată a fi inevitabil. Cumpărătorul portofoliului de clienţi sofisticaţi/multinaţionale servit încă de RBS ar trebui să aiba un profil similar de expertiză şi capacitate tehnică pe zona corporate. Prin prisma acestui fapt portofoliul în cauză ar putea ajunge tot la UniCredit, care a luat şi retailul, care are deja o poziţie puternică pe segmentul corporate şi a indicat menţinerea unui apetit pentru achiziţii atât timp cât creşterea organică se dovedeşte încă dificilă.

    De asemenea, un profil similar expertizei RBS în corporate banking ar avea ING, însă grupul olandez încă este supus unor constrângeri la capitolul achiziţii în condiţiile în care nu a încheiat rambursarea ajutorului de stat de 10 mld. euro primit pentru a depăşi primele şocuri ale crizei izbucnite în 2008. Citibank a rămas o casă de corporate banking pentru companii mari/multinaţionale după ce anul trecut şi-a vândut retailul către Raiffeisen, însă rămâne de văzut în ce măsură ar avea apetit pentru o achiziţie pe segmentul corporate. Un semnal interesant privind menţinerea unui anumit interes la nivel local a fost preluarea anul trecut a businessului de custodie de la ING.

    Acestea ar fi cele trei mari variante de potenţiali cumpărători prin prisma compabilităţii cu gradul de expertiză al RBS şi a interesului tradiţional pentru segmentul de clienţi în discuţie.

    La nivel oficial reprezentanţii RBS afirmă că opţiunile strategice privind businessul din România sunt în continuare în proces de reevaluare. Cert este că RBS România face parte din divizia de active la care britanicii vor să renunţe.

    “Deoarece Divizia RBS NonCore a fost desfiinţată la sfârşitul lui decembrie 2013, RBS România, care făcuse parte din această divizie din februarie 2009, a fost transferată începând cu 1 ianuarie 2014 în nou creata divizie Capital Resolution. În acest context şi aşa cum am făcut în ultimii ani, continuăm să ne revizuim opţiunile strategice pentru business-ul nostru din România. Scopul este de a găsi cea mai bună soluţie atât pentru clienţii, cât şi pentru angajaţii noştri”, menţionează reprezentanţii RBS. Banca precizează că îşi va informa clienţii de orice schimbare care ar putea apărea cu suficient timp în avans şi într-o manieră deschisă. “Între timp, vom continua să ne desfăşurăm activitatea în mod «business as usual»”.

    Anul trecut încă au mai fost tatonări în vederea unei eventuale includeri a RBS România în divizia activelor “core” a grupului britanic, după ce businessul local a fost curăţat şi restructurat prin vânzarea businessului de retail şi a neperformantelor corporate. A rămas o structură foarte suplă, cu un bilanţ redus, care ar fi putut funcţiona în continuare ca o casă de corporate banking în condiţii de profitabilitate ridicată. Britanicii nu au însă niciun interes strategic faţă de piaţa locală dominată de austrieci şi greci şi sunt gata să plece cu totul.

    În toamna anului trecut au închis sucursala locală şi spaniolii de la Caixabank care de asemenea erau calaţi pe business-ul corporate, clienţii fiind preluaţi de BCR.

    Vânzarea business-ului rămas al RBS va fi doar una dintr-o serie de tranzacţii bancare aşteptate anul acesta.

    Astfel, până la sfârşitul anului ar putea pleca din România portughezii de la Millennium, dar şi francezii de la Credit Agricole.

    De asemenea, ar putea fi încheiată până la iarnă şi tranzacţia de vânzare a Volksbank, care are ca termen limită sfârşitul anului 2015. Interesat de portofoliul băncii austriece ar putea fi alt grup austriac – Raiffeisen, care a spart anul trecut gheaţa tranzacţiilor cu portofolii prin preluarea retailului de la Citibank. Achiziţia respectivă nu i-a ajutat însă prea mult în expansiunea bilanţului, respectiv în creşterea cotei de piaţă. De-abia eventuala preluare a Volksbank România ar face ca Raiffeisen să urce vizibil în ierarhia activelor, conform ambiţiilor mai vechi ale băncii-mamă de la Viena. Volksbank a devenit o bancă foarte curată, cu o rată a creditelor neperformante de circa 7% după ce recent a reuşit să vândă un portofoliu uriaş de active proaste de aproape o jumătate de miliard de euro.

    Nu în ultimul rând, pe lista băncilor care aşteapta cumpărător rămâne Marfin Bank.

    Rămâne în suspensie şi demersul Băncii Carpatica de a găsi un partener care să-i întărească baza de capital şi care să-i permită să avanseze în clasamentul activelor.

  • Financial Times: “Restructurare-monstru” la Royal Bank of Scotland, cu cel puţin 30.000 de concedieri

     RBS, controlată de guvernul britanic printr-o participaţie de 81% din acţiuni, va anunţa probabil săptămâna viitoare retragerea din multe activităţi riscante din zona de investment banking, precum şi un plan de vânzare a majorităţii afacerilor internaţionale, potrivit Financial Times (FT).

    Restructurarea se va încadra într-o serie de “măsuri brutale” de reducere a cheltuielilor şi disponibilizări, dorite de către noul director general al băncii, Ross McEwan. Se estimează că restructurarea şi celelalte măsuri pregătite de McEwan ar putea conduce la disponibilizarea a mai mult de un sfert dintre cei 120.000 de angajaţi ai băncii în următorii 3-5 ani.

    “Eu nu doresc să conduc cea mai mare bancă din lume. Eu doresc să conduc cea mai bună bancă din Marea Britanie, ceea ce nu are de-a face cu mărimea instituţiei. Multe dintre costurile noastre sunt vechi, generate de statutul de grup global, care nu ne mai caracterizează”, a declarat McEwan într-o postare publicată recent pe site-ul băncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro