Tag: razboi valutar

  • Muniţie de temut pentru războiul valutar

    Dintre celelalte monede de refugiu (atractive pentru speculatori), şi dolarul australian a scăzut puternic, cu 2,7% într-o singură săptămână, în condiţiile în care banca centrală australiană a scăzut dobânda de politică monetară la 2,75%, un minim istoric.

    Încercarea ţărilor cu monede supraevaluate de a le deprecia, spre a stimula economiile naţionale prin ieftinirea exporturilor, şi volatilitatea spectaculoasă astfel rezultată pe pieţele valutare este o dovadă că temutul “război valutar” chiar există: un oficial sud-coreean a comentat, recent, că deprecierea agresivă a yenului este pentru ţara sa mai periculoasă chiar decât ameninţările Coreei de Nord.

    La începutul lui aprilie, principalul indice al bursei nipone a sărit de 13.000 de puncte pentru prima dată în ultimii patru ani, după ce banca centrală a anunţat cel mai agresiv plan de până acum de stimulare a economiei naţionale, slabe şi grevate de deflaţie, prin injecţii de bani în sistemul financiar. Banca Japoniei a anunţat că va cumpăra obligaţiuni de stat în valoare de 530 mld. euro pe an, cu scopul de a dubla masa monetară şi de a atinge o ţintă de inflaţie de 2% în următorii doi ani. Anunţul băncii a determinat şi o depreciere a yenului, văzută de burse ca fiind de bun augur pentru companiile industriale din ţară ale căror produse câştigă astfel competitivitate la export.

    La 9 mai, indicele Dow Jones al bursei americane a depăşit 15.000 de puncte pentru prima dată în istorie, evoluţie speculativă explicată de unii analişti prin încrederea investitorilor în redresarea economiei americane, iar de alţii prin excesul de bani provenit din măsurile de relaxare monetară iniţiate de Rezerva Federală (şi care îşi caută plasamente ori în cumpărări de acţiuni, ori în speculaţii valutare). Anul acesta, indicele Dow Jones a câştigat aproape 2.000 de puncte, iar în ultimii patru ani a crescut cu 130%. De 87 de zile, indicele a crescut continuu, fără nicio zi de scădere – cea mai lungă perioadă fără scădere din 1958 încoace.

  • China: Suntem pregătiţi pentru un război valutar

    Apelul viceguvernatorului vine după ce miniştrii de finanţe ai statelor G20 au încercat, în februarie, să calmeze temerile legate de un posibil război pe pieţele valutare.

    Aceste temeri au fost alimentate de deprecierea recentă a yenului japonez, evoluţie pusă de critici pe seama manipulării monedei de către autorităţile de la Tokyo pentru obţinerea de avantaje în faţa altor exportatori din Asia.

    Războiul valutar poate fi evitat dacă economiile importante respectă concluziile reuniunii G20 că politica monetară trebuie să fie în primul rând un instrument pentru politica economică internă, a spus Yi, citat de agenţia de presă Xinhua.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii europeni au pornit un război valutar în propria casă, în timp ce euro stă fără apărare pe frontul mondial

    Războiul valutar a trecut de pe scena mondială în chiar sânul Europei, iar acest lucru s-a văzut clar la cel mai recent summit al miniştrilor de finanţe din zona euro. Aici, confruntată cu presiunea enormă de a-şi reface competiti­vitatea economică, Franţa a susţinut limi­tarea cursului euro, ceea ce i-ar face exporturile mai atractive. Germania a ripostat descriind iniţiativa Parisului ca fiind un substitut slab pentru reforme economice. Între timp, alte state cu care Europa se luptă pe frontul internaţional al comerţului îşi devalorizează mone­dele, iar economiile lor capătă forţă. “Cursurile de schimb trebuie să reflecte fundamentele eco­nomiilor noastre din zona euro. Cursurile de schimb nu ar trebui să devină influenţate de speculaţii sau de dispoziţia pieţelor”, a declarat în faţa co­le­gilor din zona euro mi­nistrul francez de finanţe Pierre Moscovici. Pe măsură ce in­vestitorii au devenit mai încrezători că un­i­unea monetară poate depăşi criza datoriilor suverane, euro s-a apreciat semnificativ în raport cu dolarul şi alte valute, ceea ce face ca exporturile europene să fie mai scumpe, un factor care poate frâna relansarea economică, scrie The New York Times.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cine castiga si cine pierde in razboiul mondial al valutelor

    Liderii celor mai puternice 20 de state ale lumii, reuniti in
    Coreea de Sud in urma cu cateva zile, au convenit sa fie “vigilenti
    fata de miscarile excesive de pe piata valutara”, sa limiteze
    deficitele de cont curent si sa se abtina de la devalorizari ale
    monedelor nationale cu scopul de a stimula artificial
    competitivitatea economiilor. Pe cat de vagi si de seci par
    deciziile de mai sus, pe atat de graitoare au parut ele pentru
    pietele financiare: aurul s-a scumpit, petrolul a urcat la 82 de
    dolari pe baril, monedele din economiile emergente, inclusiv din
    Europa de Est, au crescut, iar dolarul a scazut in continuare,
    trecand de 1,40 dolari/euro.

    Desigur, nu e chiar ceea ce s-ar fi asteptat de la liderii G20,
    care au facut tot posibilul sa lase impresia ca vor coopera, ca se
    inteleg bine si ca nu exista niciun “razboi al valutelor” –
    expresia lansata de ministrul brazilian de finante Guido Mantega,
    cu referire la SUA, Europa si Japonia si la eforturile lor de
    devalorizare a propriilor monede, in dauna economiilor emergente.
    Acestea din urma, cu notabila exceptie a Chinei, care continua sa
    reziste presiunilor SUA de a-si lasa moneda sa se deprecieze, raman
    sa traga ponoasele crizei, sugera Mantegna, pentru ca nu sunt atat
    de puternice nici ca sa-si protejeze propriile monede, la infinit
    de speculatiile valutare, nici sa foloseasca ele insele de parghia
    devalorizarii ca sa-si mareasca exporturile in felul in care o fac
    SUA sau Germania.

    Pietele financiare insa au luat declaratia G20 asa cum este,
    respectiv drept o declaratie a imposibilitatii si a lipsei de
    dorinta de a face mai mult, si si-au continuat natural jocul contra
    dolarului, mutandu-si atentia asupra reuniunii din aceasta
    saptamana a Rezervei Federale a SUA, de unde toata lumea asteapta o
    noua runda de masuri de “relaxare cantitativa” (cumpararea de
    titluri de stat de pe piata cu scopul de a creste lichiditatea si
    deci de a stimula creditarea in economie – in fapt, incercarea de a
    iesi din recesiune prin tiparirea de moneda). Cat despre China, de
    aici nu e de asteptat nicio schimbare – cu alte cuvinte, Beijingul
    va continua sa cumpere dolari, ca sa impiedice aprecierea yuanului,
    desi va face concesii de moment menite sa mai taie din avantul SUA
    de a contraataca prin alte mijloace. Mai exact, administratia Obama
    a amanat pana dupa urmatorul summit al G20, din noiembrie, o
    decizie pe raportul Congresului care cere instituirea de tarife
    punitive la import pentru “tarile ce isi manipuleaza monedele”,
    adica pentru China.

    Din iunie si pana joia trecuta, yuanul a pierdut treptat 1,92%
    in valoare fata de dolar, ceea ce pentru Beijing e suficient ca sa
    scape de sanctiunile vamale ale SUA, dar pentru Washington nu e,
    mai ales ca la 4 noiembrie sunt alegerile partiale din State, unde
    cea mai importanta miza e tot cea economica – poate iesi America
    din recesiune, intre altele si prin silirea Beijingului sa accepte
    o apreciere mai mare a yuanului?Prin urmare, razboiul valutelor e
    in plina desfasurare, desi sefii de state si guvernatorii bancilor
    centrale isi dau osteneala sa-l minimalizeze (“e doar o chestiune
    de semantica” si “nu as califica situatia obiectiva ca fiind
    reflectata de aceasta sintagma, razboi valutar”, spunea
    guvernatorul Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet).

    Poate nimeni nu l-a mai aratat atat de evident cu degetul ca
    brazilianul Mantegna, insa razboiul valutar este o realitate de ani
    de zile, inca dinainte de inceputurile actualei crize economice din
    2008, iar miza sa este suprematia pe graficul exporturilor mondiale
    si, mai nou, iesirea din recesiune cu ajutorul unor exporturi mai
    competitive. Tensiunea valutara a ajuns insa in ultimele luni
    aproape de punctul de fierbere pentru ca, mai mult decat pana acum,
    bancile centrale si-au asumat misiunea de a devaloriza propriile
    monede pentru a-si face marfurile mai atractive la export si a
    descuraja importurile, iar ceea ce nu au facut bancile centrale au
    desavarsit fondurile speculative in cautare de instrumente
    rentabile in care sa-si plaseze banii.

    Intr-un mare joc mondial de suma nula, in care castigurile unora
    sunt obligatoriu pierderile usturatoare ale altora, si pe fondul
    unui climat economic deteriorat de criza, cei care au avut la
    dispozitie bani de plasat au inundat cu lichiditati pietele.
    Bancile centrale au cumparat titluri emise de propriile state sau
    de cele din aria lor de actiune (cazul Bancii Centrale Europene,
    care initial a justificat aceasta prin intentia de a sustine
    Grecia, Portugalia sau Spania in fata speculatorilor internationali
    ce atacau euro); uneori au facut-o explicit cu scopul de a evita
    crize noi de lichiditate de genul celei care a paralizat piata in
    contextul caderii Lehman Brothers din 2008. Masura, cunoscuta sub
    numele de “quantitative easing” (“relaxare cantitativa”), trebuia
    sa fie in principiu una extraordinara, dar treptat toti actorii
    implicati au devenit dependenti de ea – bancile centrale, statele,
    bancile comerciale si fondurile de investitii -, ba mai mult, s-a
    conturat ideea periculoasa ca daca acest joc nu mai continua,
    economiile recad in criza, in temuta varianta in forma de W.