Tag: război hibrid

  • Ce conţine raportul prezentat ieri de Nicuşor Dan liderilor europeni pe tema influenţelor ruseşti şi a anulării alegerilor? „România a fost ţinta unor ample campanii hibride în contextul alegerilor din 2024”

    Preşedintele României, Nicuşor Dan, le-a prezentat ieri liderilor europeni, reuniţi într-un summit la Copenhaga, un raport despre interferenţa Rusiei în alegerile din România, care au dus, în final, la anularea scrutinului şi reluarea lui în luna mai.

    Nicuşor Dan a precizat că documentul va fi făcut public şi în limba română. Ziarul Financiar prezintă integral raportul şefului statului.

    „România a fost ţinta predilectă a unor ample campanii hibride în contextul scrutinelor electorale din 2024, actorii ostili urmărind modelarea continuă a opiniei publice, destabilizarea capacităţii de decizie a autorităţilor guvernamentale şi diluarea gradului de coeziune la nivelul societăţii.

    Campania lansată în spaţiul românesc s-a manifestat atât prin atacuri cibernetice, măsuri de destabilizare a ordinii publice, cât şi prin campanii de microtargetare, dezinformare şi influenţare a electoratului.

    Pe acest palier s-a evidenţiat caracterul ofensiv al agresiunilor hibride, care au exploatat vulnerabilităţile audienţelor naţionale, atât prin utilizarea versatilă a platformelor sociale, respectiv prin eludarea politicilor prezente la nivelul acestora cu privire la expunerea persoanelor din spectrul politic, cât şi prin tehnici de inginerie socială care au vizat segmentarea populaţiei în vederea livrării mesajelor personalizate către audienţe receptive, rezultatul scontat fiind deturnarea derulării optime a procesului electoral”, arată documentul.

    Vedeţi aici raportul complet.

  • Ilie Bolojan: România se confruntă cu un război hibrid

    Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, Ilie Bolojan a declarat că, deşi România nu este agresată teritorial, este totuşi expusă unor atacuri hibride, în special în spaţiul online. Aceste acţiuni, susţine el, sunt menite să amplifice neîncrederea în autorităţi şi să provoace falii sociale, mai ales în perioade de tensiune politică sau electorală.

    „În Europa de Est şi în ţările din prima linie, există un război hibrid purtat de Rusia împotriva ţărilor care susţin Ucraina. Cu cât aceste state sunt mai slabe în interior, cu atât mai greu le este să susţină efortul comun de sprijin pentru Ucraina”, a afirmat Bolojan. El a precizat că asemenea acţiuni vizează în special perioadele de alegeri, când tensiunile politice sunt accentuate.

    Deşi a evitat să indice explicit autorii, preşedintele intermiar a recunoscut că „o parte dintre aceste acţiuni vin cu siguranţă din zona Rusiei”, în linie cu poziţiile exprimate recent de alţi lideri europeni. Totodată, el a subliniat că responsabilitatea combaterii acestui fenomen revine instituţiilor publice, prin transparenţă şi competenţă.