Mai mult încă decât predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict a insistat de câte ori a avut ocazia, în varii documente şi luări de poziţie, că “performanţa economiei nu poate fi măsurată doar prin maximizarea profitului, ci în funcţie de binele comun”, că sărăcia poate fi combătută prin politici de redistribuire a avuţiei, că sindicatele trebuie încurajate şi că mediul trebuie protejat de goana companiilor după profit.
“Procesele de globalizare, concepute şi gestionate în mod adecvat, oferă posibilitatea unei mari redistribuiri a bogăţiei la nivel planetar aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum; dacă sunt rău gestionate, pot, în schimb, să mărească sărăcia şi inegalitatea, precum şi să contagieze cu o criză întreaga lume”, scrie Suveranul Pontif în ultima dintre cele trei enciclice ale sale, “Caritas in Veritate” (2009). “Pentru conducerea economiei mondiale, pentru a vindeca economiile lovite de criză, pentru a preveni înrăutăţiri ale crizei şi ulterioare dezechilibre majore; pentru a realiza o dezarmare integrală corespunzătoare, siguranţa alimentară şi pacea, este urgentă prezenţa unei adevărate autorităţi politice mondiale (…) reglementată de drept, care să respecte în mod coerent principiile de subsidiaritate şi de solidaritate, să fie menită pentru realizarea binelui comun (…) să fie recunoscută de toţi, să se bucure de putere efectivă pentru a garanta fiecăruia siguranţa, respectarea dreptăţii, respectarea drepturilor”.
Pariurile privind identitatea viitorului papă sunt inutile, iar discuţiile despre cine dintre potenţialii “papabili” ar putea continua gândirea lui Benedict al XVI-lea în materie de economie sunt încă şi mai inutile. Merită de semnalat, totuşi, că unul dintre candidaţii mediatizaţi cu deosebire în Vest în aceste zile, cardinalul ghanez Peter Turkson, pare dispus să continue cel puţin una dintre ideile lui Benedict: aceea că o reformă de sistem ar avea nevoie de o autoritate politică mai puternică decât actuala ONU, care să fie capabilă să impună pacea în lume şi să contracareze efectele negative ale globalizării. Ca şef al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, Turkson a coordonat în 2011 un document intitulat “Către o reformă a sistemului internaţional financiar şi monetar în contextul unei autorităţi publice globale”, care susţine că G20 sau FMI nu s-au dovedit eficiente în a limita excesele pieţelor financiare şi că o autoritate mondială concepută ca o ONU cu puteri şi răspunderi sporite, în combinaţie cu o bancă centrală globală, ar putea promova etica în relaţiile economice internaţionale, dezvoltarea sustenabilă a economiilor şi ar reduce inegalitatea rezultată din dereglementarea pieţelor.