Tag: Rasvan Radu

  • Răsvan Radu, CEO şi preşedinte executiv / UniCredit Bank

    Carte de vizită
    ¶ De profesie inginer, şi-a început cariera în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti
    ¶ Şi-a început cariera în banking în 1991, la BCR
    ¶ Şeful UniCredit Bank devenea în 2000 vicepreşedinte al CEC, în 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând UniCredit Ţiriac Bank
    ¶ Este de formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School 

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Răsvan Radu, CEO şi preşedinte executiv al UniCredit Bank

    UniCredit Bank deţine poziţia a cincea în sistemul bancar românesc, având o cotă de piaţă de 8,1%, cu active de 30,6 miliarde de lei. Banca a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net consolidat de 226 de milioane de lei (50 de milioane de euro), în creştere cu 159% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

    Şeful UniCredit Bank devenea în 2000 vicepreşedinte al CEC, în 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit, la 39 de ani, preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând UniCredit Ţiriac Bank.

    De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Răsvan Radu, locul al 19-lea

    Banca avea un portofoliu de credite de 21,8 miliarde de lei (5 miliarde de euro) la jumătatea anului 2014, cu 70% mai mare decât volumul depozitelor atrase, creşteri semnificative fiind raportate pe segmentele de retail (14%) şi IMM-uri (10%).

    Stocul creditelor este mai mare cu 3,5 miliarde de lei faţă de finalul lunii martie pe fondul consolidării rezultatelor băncii cu cele ale diviziilor de leasing şi credite de consum. La nivel de segmente de clientelă, pe date comparabile, banca a anunţat creşteri de aproape 14% pe retail, de 10% pe întreprinderi mici şi mijlocii şi de circa 3% pe corporate.

    „Zonele IMM şi împrumuturi ipotecare au dovedit un potenţial mai ridicat pentru creditare în primul semestru. Pentru restul anului, economia ar putea beneficia dintr-o eventuală accelerare a absorbţiei de fonduri europene şi din redresarea consumului“, a declarat Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor.

    Şeful UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit, la 39 de ani, preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank.

    De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.


    Răsvan Radu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Răsvan Radu

    Răsvan Radu este la ora actuală cel mai tânăr executiv român cu cea mai înaltă poziţie într-o bancă de top cu acţionariat majoritar străin – UniCredit Ţiriac Bank, a şasea bancă din România după valoarea activelor la finalul anului 2011, cu o cotă de piaţă de 6,31%.

    Răsvan Radu, caracterizat de un optimism prudent, şi-a păstrat atitudinea şi pe parcursul crizei şi şi-o păstrează şi acum. “Vom continua să finanţăm economia românească într-un ritm prudent, dar superior celui al pieţei bancare, în concordanţă cu nivelul cererii de credite. Oportunităţile pentru creşterea veniturilor vor fi limitate şi în acest an din cauza volatilităţii pieţelor şi redresării lente a economiei, însă vom continua să identificăm soluţii optime de finanţare şi gestionare a banilor pentru clienţii noştri”, declara Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor financiare pentru 2011.

    Răsvan Radu, şeful UniCredit Ţiriac Bank, este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit la 39 de ani preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank.

    De formaţie inginer, Răsvan Radu este absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001. Răsvan Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.

  • Până vineri, UniCredit Ţiriac Bank vinde obligaţiuni în lei

    Banca emite obligaţiuni corporative în lei, negarantate, cu maturitatea de 5 ani, scadente în 2018, nominative, în forma dematerializată, evidenţiate prin înscriere în cont. Oferta iniţială este de 50.000 de obligaţiuni, fiecare având valoarea nominală de 10.000 lei. Dacă subscrierile vor depăşi acest număr, UniCredit Ţiriac Bank poate creşte numărul de obligaţiuni până la maximum 70.000 de unităţi. Subscrierea minimă este de 50 de unităţi.

    Oferta va fi considerată încheiată cu succes dacă minimum 70% din suma ţintită este subscrisă.

    Subscrierile vor fi înregistrate exclusiv de către intermediarul emisiunii, SSIF Broker, la sediul acestuia din Bucureşti, între orele 9-17, în fiecare zi lucrătoare din cadrul perioadei de derulare a ofertei, cu excepţia ultimei zile a ofertei, când subscrierile vor putea fi înregistrate numai între orele 9-13.

    “Emisiunea de obligaţiuni este un element important în strategia noastră pe termen lung de diversificare a surselor de finanţare, iar parametrii acesteia au fost aleşi după o monitorizare atentă şi o proiecţie minuţioasă asupra condiţiilor de piaţă. Iniţiativa reprezintă o reafirmare a angajamentului pe care îl avem pe termen lung pentru România şi a contribuţiei pe care dorim să o avem la dezvoltarea pieţei de capital locale”, a declarat Răsvan Radu, CEO şi preşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank.

    Cuponul va fi de minimum 6% pe an, iar nivelul final al acestuia va fi anunţat public cel mai târziu în a patra zi lucrătoare de derulare a ofertei, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. Plata dobânzii se va realiza în datele de 15 iunie, respectiv 15 decembrie ale fiecărui an, scadenţa obligaţiunilor fiind 15 iunie 2018.

    Fondurile nete rezultate în urma emisiunii obligaţiunilor, după plata comisioanelor, a onorariilor şi a altor cheltuieli cu privire la emisiunea obligaţiunilor vor fi utilizate în scop general de finanţare.

    Obligaţiunile vor fi înregistrate pentru tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

    UniCredit Ţiriac Bank se situa la finele anului trecut pe locul al cincilea în sistemul bancar după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 6,9%. În primul trimestru din acest an, activele consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au situat la 26,3 mld. lei (6 mld. euro), iar profitul net înregistrat la nivelul grupului UniCredit în Romania a fost de 61,7 mil. lei, în creştere cu 134% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Rata solvabilităţii a urcat la 14,8% la finele lunii martie, iar rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii a ajuns la 8,8%, de la 3,6% în T1 2012. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la 8,9%. Raportul dintre costuri şi venituri s-a îmbunătăţit cu 5,4%, ajungând la 45,7%.

    Portofoliul de credite al clienţilor UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 18 mld. lei, în timp ce depozitele clienţilor au crescut cu 9,2%, la 12,1 mld. lei. Ca urmare, raportul dintre credite şi depozite s-a redus la 143%, cu 3,3% mai mic faţă de anul trecut.este

    Răsvan Radu este CEO şi preşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank

  • Profitul UniCredit Ţiriac Bank a crescut cu peste 160% în primul trimestru

    Veniturile totale ale băncii au crescut cu 15,9%, la la 352,4 mil. lei (80,4 mil. euro). Cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului 2012, la 160,9 mil. lei (36,7 mil. euro). Activele totale ale băncii au ajuns la  23,1 mld lei (5,2 mld. euro) la sfârşitul lunii martie, în creştere cu 3,6%.

    Valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,3 mld. lei (19,9 mld. lei incluzând creditele externalizate), în creştere cu 6,8% faţă de T1 2012. La evoluţia portofoliului de credite al UniCredit Ţiriac Bank a contribuit majorarea cu 49% faţă de începutul anului a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderile mici şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

    Portofoliul de credite al clienţilor UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 18 mld. lei, în timp ce depozitele clienţilor au crescut cu 9,2%, la 12,1 mld. lei. Ca urmare, raportul dintre credite şi depozite s-a redus la 143%, cu 3,3% mai mic faţă de anul trecut.

    “Stagnarea economică din ultimii ani a condus la o scădere în portofoliul de credite al băncilor. Cu toate acestea, stabilitatea politică coroborată cu includerea titlurilor de stat româneşti în indici internaţionali a dus la intrări de capital şi a ajutat reechilibrarea lichidităţii din piaţa locală. Rezultatele încurajatoare ale UniCredit Ţiriac Bank în primul trimestru al anului au avut la bază o creştere a portofoliului, precum şi o serie de politici de business sustenabile”, arată Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi chairman al grupului UniCredit în România.

    Rata solvabilităţii a urcat la 14,8%, iar rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii a ajuns la 8,8%, de la 3,6% în T1 2012. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la 8,9%. Raportul dintre costuri şi venituri s-a îmbunătăţit cu 5,4%, ajungând la 45,7%.

    Activele consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au situat la 26,3 mld. lei (6 mld. euro), iar profitul net înregistrat la nivelul grupului UniCredit în Romania a fost de 61,7 mil. lei, în creştere cu 134% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au semnat recent cu RBS România contractul de achiziţie a portofoliului de retail al britanicilor, care cuprinde active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro.

    “Poziţia solidă a indicatorilor financiari ai UniCredit Ţiriac Bank şi aşteptările pozitive pe termen lung pentru piaţa locală au dus la achiziţia portfoliului de retail al RBS România, conform anunţului recent publicat. Această decizie este perfect consistentă cu strategia băncii şi considerăm că va avea un impact pozitiv asupra afacerilor noastre şi ale clienţilor”, a comentat Răsvan Radu.

    UniCredit Ţiriac Bank se situa la finele anului trecut pe locul al cincilea în sistemul bancar după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 6,9%.
     

  • Răsvan Radu este cel mai tânăr executiv român cu cea mai înaltă poziţie într-o bancă de top

    Caracterizat de un optimism prudent, Răsvan Radu şi-a păstrat atitudinea şi pe parcursul crizei şi şi-o păstrează şi acum. “Vom continua să finanţăm economia românească într-un ritm prudent, dar superior celui al pieţei bancare, în concordanţă cu nivelul cererii de credite. Oportunităţile pentru creşterea veniturilor vor fi limitate şi în acest an din cauza volatilităţii pieţelor şi redresării lente a economiei, însă vom continua să identificăm soluţii optime de finanţare şi gestionare a banilor pentru clienţii noştri”, declara Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor financiare pentru 2011. Şeful UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit la 39 de ani preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank. De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Răsvan Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • Rasvan Radu, UniCredit: “Vom continua sa finantam economia intr-un ritm superior celui al pietei bancare”

    Profitul operational brut a crescut cu 8%, pe fondul avansului cu 7,4% al veniturilor si cu 7% in cazul cheltuielilor operationale, a informat banca. Raportul intre costuri si venituri s-a mentinut la 51%. Nivelul veniturilor a crescut datorita cresterii cotei de piata atat in cazul portofoliului de credite, cat si in segmentul atragerii de depozite, precum si datorita cresterii castigurilor din operatiunile de trezorerie.

    Activele bancii au fost de 22,3 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la sfarsitul lui martie 2012, in crestere cu 17,5% fata de 31 martie 2011, dar in scadere cu 2,5% fata de inceputul anului curent. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 22,1% fata de 31 martie 2011, respectiv cu 2% fata de 31 decembrie 2011, pana la 16,2 miliarde lei (18,9 miliarde lei incluzand creditele externalizate). Depozitele clientilor au ajuns la 11,1 miliarde lei, in crestere cu 28% fata de finalul primului trimestru al anului trecut.

    “Rezultatele bancii in primele trei luni ale anului au inregistrat o evoluţie buna, in ciuda incetinirii activitatii economice in Romania. Un rol hotarator in acest sens l-a avut calitatea portofoliului de clienti existenti si finantarea nevoilor unor noi clienti prin valorificarea pozitiei financiare solide pe care UniCredit o are in calitate de banca locala si de institutie financiara internationala de importanta sistemica. De asemenea, a crescut accentul pus pe creditarea în lei si speram ca aceasta tendinta de normalizare a pietei bancare va continua”, a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Rata solvabilitatii a fost de 11,1% la finele lunii martie 2012, peste cerintele BNR. Cheltuielile cu provizioanele au urcat cu 21,5% fata de primele trei luni din 2011, dar s-au mentinut la acelasi nivel comparativ cu ultimele doua trimestre ale anului trecut.

    “Vom continua sa finantam economia romaneasca intr-un ritm prudent, dar superior celui al pietei bancare, in concordanta cu nivelul cererii de credite. In acelasi timp, ne vom concentra pe îmbunătăţirea calităţii indicatorilor de risc. Vizam, de asemenea, o crestere stabila a depozitelor clientilor si o pozitie confortabilă a lichiditatii. Oportunitatile pentru cresterea veniturilor vor fi limitate şi in acest an, din cauza volatilitatii pietelor si redresarii lente a economiei, insa vom continua sa identificam solutii optime de finantare si gestionare a banilor pentru clientii nostri”, a completat Răsvan Radu.

    UniCredit Tiriac Bank, controlata de grupul italian UniCredit impreuna cu omul de afaceri Ion Tiriac, era la finele anului trecut a sasea banca din Romania dupa valoarea activelor, cu o cota de piata de 6,31%.

  • Arată-mi ce card ai ca să-ţi spun cine eşti

    Europa Centrală şi de Est “rămâne motorul de creştere al Europei”, în ciuda imprevizibilităţii pieţelor financiare, oferind în continuare oportunităţi pentru creditarea bancară; dacă piaţa imobiliară nu creşte deocamdată şi “investiţiile aşteaptă vremuri mai bune”, există însă cerere pentru capital de lucru din partea companiilor, iar activitatea în agricultură, producţie, comerţ sau infrastructură are perspective bune, mai ales în condiţiile unei absorbţii mai bune a fondurilor europene.

    Verdictele de mai sus sunt ale lui Marco Esposito, vicepreşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank şi cel care conduce divizia de Corporate Investment Banking & Private Banking a băncii. Esposito afirmă că dacă economia şi creditarea îşi revin, atunci activitatea de creditare a băncii va creşte la rândul ei mai mult decât piaţa.

    O detaliere de principiu a situaţiei a făcut-o Răsvan Radu, preşedintele băncii, cu ocazia anunţului de săptămâna trecută privind rezultatele financiare pe 2011. Potrivit lui Radu, potenţial de creditare ridicat au IMM-urile şi proiectele cu fonduri europene care au nevoie de cofinanţare. În rest însă, “contextul rămâne lipsit de oportunităţi de creştere” şi “nu este de aşteptat o redresare rapidă a economiei în 2012, având în vedere încetinirea ritmului de creştere în zona euro şi nivelul încă redus al cererii interne”.

    Anul trecut, profitul băncii a scăzut cu aproape 7%, la 160 mil. lei, însă banca a reuşit să-şi majoreze portofoliul de credite cu 17,2% anul trecut faţă de sfârşitul lui 2010, până la aproape 16 mld. lei, ceea ce înseamnă una dintre cele mai bune rate de creştere de pe piaţă. Creditele corporate au crescut cu 20%, cele pentru IMM cu 33%, iar cele ipotecare cu 21%. În schimb, creditele de consum s-au redus cu 20%, în timp ce depozitele au avansat cu 5%. UniCredit Ţiriac Bank ocupă locul al cincilea în sistemul bancar din România, după valoarea activelor.

    Dacă declaraţiile de mai sus ale lui Esposito apar mai optimiste decât cele ale lui Răsvan Radu, explicaţia ţine de context: bancherul italian a vorbit la recenta lansare a unor carduri exclusiviste adresate acţionarilor şi managerilor din corporaţii şi clienţilor de private banking, adică segmentul de clientelă cel mai puţin afectat de scăderea puterii de cumpărare în anii de criză şi prin excelenţă capabil să producă venituri pentru bănci, deşi bancherii vorbesc despre el mai puţin decât despre IMM-uri sau fermieri.

    Chiar acum câteva săptămâni, cea mai mare bancă din România, BCR, anunţa o reorganizare şi relansare a diviziei de private banking, estimând că piaţa acestor servicii înseamnă circa 4.000 de clienţi, cu active financiare plasate în ţară de circa 4 mld. euro.

  • Rasvan Radu, UniCredit: “Pentru noi este o prioritate si pentru 2012 creditarea economiei private”

    Creditele pentru segmentul corporate au crescut cu 20%, volumul imprumuturilor pentru IMM-uri a urcat cu 33%, in timp ce avansul pentru creditele ipotecare a fost de 21%, in timp ce creditele de consum au inregistrat o scadere cu 20% fata de 2010, a informat banca.

    “Am avut una dintre cele mai bune rate de crestere a creditarii la nivel de piata. Anul 2011 nu a fost mai usor pentru sectorul serviciilor financiare, avand in vedere ca presiunea asupra lichiditatii din piata a revenit, cerintele de capital s-au inasprit la nivel global, riscurile asociate creditului au crescut iar cresterea economica a fost slaba. Pentru noi este o prioritate si pentru 2012 sa marim volumul creditelor acordate economiei private, ca motor de crestere a veniturilor operationale”, a declarat Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Depozitele clientilor au ajuns la 11,5 miliarde lei la 31 decembrie 2011, in crestere cu 5% fata de finalul lui 2010, un avans mai accentuat inregistrandu-se pe segmentul persoanelor fizice. Raportul intre credite si depozite la finalul anului trecut a fost de 138%.

    UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 159,4 milioane lei (38 milioane euro) in 2011, potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS), in scadere cu 6,9% fata de 2010. Dupa standardele de contabilitate locale (RAS), profitul net a fost anul trecut de 103,1 milioane lei, in crestere cu 80,3% fata de 2010. Rentabilitatea anualizata a capitalurilor proprii (ROE) s-a plasat la 6,5%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 0,7%.

    Banca a inregistrat o scadere cu 10,3% a veniturilor operationale, pana la 1,2 miliarde lei, ca urmare a scaderii veniturilor din dobanzi, pe fondul cresterii costului resurselor atrase. In acelasi timp, veniturile din comisioane au crescut cu peste 10%, pe fondul amplificarii volumului tranzactiilor financiare operate de banca.

    Cheltuielile operationale au crescut cu 4,5% in 2011 comparativ cu anul precedent, reflectand in principal efectul cresterii TVA, cresterea ratelor de contributie reglementate pentru Fondul de Garantare a Depozitelor si impactul deschiderilor de noi sucursale. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 49,9%, un nivel mai bun fata de media sistemului bancar. Rata solvabilitatii a fost de 11,4% potrivit RAS (calculat excluzand profitul inregistrat in 2011), confortabil peste nivelul reglementat. Provizioanele nete pentru activele financiare (preponderent credite ale clientelei) au coborat cu 24% in 2011 fata de anul 2010.

    “Nu ne asteptam la o redresare rapida a economiei Romaniei nici in 2012, avand in vedere incetinirea ritmului economic la nivelul zonei euro si nivelul inca redus al cererii interne”, a precizat Rasvan Radu.

    “Aceste tendinte se vor suprapune probabil cu provocari legate de disponibilitatea lichiditatii, a capitalului, precum si de costul acestora. Cresterea riscurilor asociate creditului si presiunea asupra marjelor, intr-un context lipsit de mari oportunitati de crestere, vor continua sa puna presiune pe veniturile si profitabilitatea bancilor.”

    Cu toate acestea, considera seful UniCredit Tiriac Bank, exista si o serie de arii de activitate cu potential foarte ridicat, precum sectorul IMM-urilor si proiectele finantate din fonduri europene. “UniCredit Tiriac Bank va dezvolta solutii care sa valorifice aceste tendinte pozitive si se va concentra pe sustinerea IMM-urilor si co-finantarii proiectelor care acceseaza fonduri europene. La nivel structural, vom incuraja creditarea in lei si vom gestiona cu atentie situatia surselor noastre de finantare”, a adaugat Rasvan Radu.

    Volumul activelor bancii a ajuns la 22,9 miliarde lei (5,3 miliarde euro) la finalul lui 2011, in crestere cu 9,9% fata de 31 decembrie 2010. Volumul creditelor din bilant a urcat cu 17,2% anul trecut fata de finalul lui 2010, pana la 15,9 miliarde lei (volumul total a urcat la 18,6 miliarde lei daca includem si portofoliul de credite externalizate).

    UniCredit Tiriac Bank, a cincea banca din Romania după valoarea activelor, face parte din reteaua grupului italian UniCredit, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est si unul dintre cele mai mari din Europa. Banca are circa 544.000 de clienti, pe care ii deserveste prin intermediul a peste 240 de sucursale.