Tag: RĂSVAN POPESCU

  • Răsvan Popescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA

    Candidatura lui Răsvan Popescu a fost înregistrată la Registratura CNA, au confirmat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Consiliului.

    Contactat de MEDIAFAX, Răsvan Popescu a confirmat depunerea candidaturii pentru funcţia vacantă de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

    “CNA traversează o perioadă tulbure, marcată de conflicte interne, de contestarea preşedintelui de către majoritatea membrilor şi de anchete judiciare asupra instituţiei. În acest context, la îndemnul unor colegi, mi-am depus candidatura la funcţia vacantă de vicepreşedinte. Cred că experienţa mea de om care am condus instituţia timp de cinci ani, fără probleme deosebite, agreat de majoritatea colegilor mei şi de funcţionarii instituţiei, poate fi de folos”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Răsvan Popescu.

    Până în momentul difuzării acestei ştiri, nu a mai fost depusă nicio altă candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA.

    Pentru ocuparea locului vacant de vicepreşedinte al CNA, Consiliul trebuie să organizeze alegeri, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

    Potrivit articolului 14 din Legea audiovizualului, “(1) Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani. (2) În absenţa preşedintelui conducerea Consiliului este asigurată de vicepreşedinte. (3) Vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. (4) Dacă funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condiţiile alin. (1) şi (3), a unui preşedinte, respectiv vicepreşedinte”.

    Pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului poate candida orice membru al Consiliului, numit în condiţiile legii. Alegerea candidatului/ candidaţilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA se face prin vot secret, în condiţiile prevăzute de lege. În cazul în care candidaţii nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru alegerea în această funcţie, votul se poate relua de cel mult trei ori. Dacă nici în acest caz nu se reuşeşte alegerea candidatului pentru funcţia de vicepreşedinte, se declanşează o nouă procedură de alegere.

    În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

    Răsvan Popescu a fost numit membru titular în CNA de Parlamentul României, la propunerea Senatului (fiind susţinut de PSD), pentru perioada decembrie 2012 – 2018.

    Răsvan Popescu a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte interimar al CNA, în perioada 28 decembrie 2012 – 14 ianuarie 2013.

    De asemenea, Răsvan Popescu a fost preşedinte al CNA în perioada 2007 – 2012.

    Până în 2000, când şi-a început activitatea de membru CNA, Răsvan Popescu a lucrat ca jurnalist de presă scrisă şi radio BBC, redactor-şef la TVR şi purtător de cuvânt al Guvernului şi apoi al Preşedinţiei României.

    Funcţia de vicepreşedinte al CNA a devenit vacantă după ce Viorel Vasile Buda a anunţat, pe 16 septembrie 2014, că şi-a dat demisia, invocând motive personale. El a rămas în continuare membru al CNA.

    Ulterior, în luna octombrie 2014, Lorand Turos şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA. Lorand Turos a anunţat, însă, public, în şedinţa din 19 martie 2015, că îşi retrage candidatura la funcţia de vicepreşedinte al CNA, fiind nemulţumit că în acea şedinţă membrul CNA Radu Călin Cristea (cel care prezida respectiva şedinţă) a propus organizarea alegerilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA. Lorand Turos a spus atunci că nu este corect ca vicepreşedintele CNA să fie ales într-o şedinţă în care nu erau prezenţi toţi membrii Consiliului (preşedintele CNA, Laura Georgescu, nu a participat la respectiva şedinţă, Viorel Vasile Buda se afla în concediu, iar unul dintre membri – Radu Herjeu – nu avea la momentul respectiv drept de vot).

    Pe de altă parte, pe 19 martie, şase membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au votat, într-o şedinţă cu uşile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului. Hotărârea a fost transmisă la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor de membrii CNA Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Florin Gabrea, potrivit precizărilor făcute, marţi, de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei, în timpul unei şedinţe în care au fost audiaţi membrii CNA.

  • Membrul CNA Răsvan Popescu a câştigat definitiv procesul intentat lui Dan Diaconescu pentru calomnie

    Răsvan Popescu l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu în anul 2012, pe vremea când Popescu era preşedinte al CNA, iar Diaconescu era acţionar al societăţii Ocram Televiziune SRL, care deţinea la momentul respectiv licenţa audiovizuală a televiziunii OTV.

    Răsvan Popescu l-a acţionat în instanţă pe Dan Diaconescu, după ce acesta din urmă i-a adus mai multe acuzaţii injurioase în timpul emisiunilor “Dan Diaconescu Direct”. Totodată, Popescu i-a cerut lui Diaconescu plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, în valoare de 100.000 lei (aproape 23.000 de euro).

    În 5 februarie 2013, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis în parte cererea lui Răsvan Popescu şi l-a obligat pe Dan Diaconescu la plata sumei de 100.000 de lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. De asemenea, instanţa a obligat pârâtul (Dan Diaconescu) la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.008,30 lei, către reclamant (Răsvan Popescu), reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar şi onorariul de avocat.

    Decizia a putut fi atacată cu recurs de Dan Diaconescu, la Tribunalul Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fapt care s-a şi întâmplat, însă Răsvan Popescu a câştigat între timp şi un proces la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, tot împotriva lui Diaconescu.

    Astfel, pe 13 ianuarie 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea lui Răsvan Popescu de încuviinţare a executării silite imobiliare cu privire la imobilul situat în localitatea Bucureşti, strada Căpriorilor, numărul 6, sector 1, proprietate a lui Dan Diaconescu, pentru recuperarea sumei de 102.008,3 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, la solicitarea lui Răsvan Popescu. Instanţa l-a autorizat pe Răsvan Popescu să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, decizia instanţei fiind fără cale de atac.

    Recent, pe 10 septembrie, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul făcut de Dan Diaconescu la decizia Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti din 5 februarie 2013. Decizia este irevocabilă.

    Totuşi, Răsvan Popescu nu a putut să recupereze până în prezent suma de circa 23.000 de euro de la Dan Diaconescu, întrucât executorul nu a mai găsit pe numele lui Diaconescu nici conturi, nici proprietăţi, cu excepţia unui singur imobil (cel din strada Căpriorilor) pentru care există o creanţă bancară.

    De altfel, în septembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 a admis o cerere a BRD-Groupe Societe Generale de executare silită tot în cazul imobilului din strada Căpriorilor, pentru o datorie de peste cinci milioane de euro.

    CNA a retras licenţa televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.

    OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licenţa.