Tag: Rasnov

  • Dinozaurii din Râşnov, vizitaţi de peste 1 milion de turişti

    Dacă anul trecut parcul se întindea pe o suprafaţă de 1,6 hectare, anul acesta, în urma unei investiţii de 600.000 de euro, acesta şi-a dublat suprafaţa, până la 3 hectare şi 100 de exemplare de dinozauri în mărime naturală, de la 53, câţi avea în 2018.
    Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a fost deschis în vara lui 2015 în baza unei investiţii iniţiale de aproximativ 22,4 milioane de lei, deopotrivă fonduri europene şi fonduri proprii. Parcul este situat în apropierea cetăţii Râşnov, iar Adrian Apostu, acţionar şi manager al Dino Parc, spune că a ales această locaţie datorită „poziţiei geografice foarte bune, dar şi a deschiderii autorităţilor publice locale”.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Dino Parc Râşnov a fost de peste 12 miloane de lei, în creştere cu 1 milion de lei faţă de veniturile din 2017. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei se aşteaptă la o creştere de 5-8%.

    Apostu spune că „un mare procent din venituri este generat pe timpul verii, când avem cei mai mulţi vizitatori. Acestea scad pe perioada iernii, când turiştii se concentrează mai degrabă pe activităţi specifice zonei (schi, snowboard).

    Pe lângă fondurile direcţionate în dezvoltarea suprafeţei parcului, investiţiile anuale reprezintă 20% din cifra de afaceri. În 2017 de pildă, reprezentanţii Dino Park Râşnov au investit în dispozitive high-tech, menite să sprijine dimensiunea interactivă a parcului.
    În intervalul 2015-2018, parcul a înregistrat peste 1 milion de vizitatori, dintre care, anual, un procent de 15% a fost reprezentat de turişti străini. Parcul este deschis pe durata întregului an, iar traficul zilnic variază în funcţie de perioadă, lunile de vară fiind cele mai aglomerate, cu circa 1.000-2.000 de vizitatori în timpul săptămânii şi până la 5.000 de clienţi în weekend. „Publicul nostru ţintă este format din copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi părinţii acestora, din toate categoriile sociale”, spune reprezentantul Dino Parc.

    Printre atracţiile parcului se numără un traseu cu 100 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, locuri de joacă pentru copii, case construite în copaci, un cinematograf 9D şi o serie de expoziţii internaţionale organizate periodic. În prezent, în cadrul Dino Parc lucrează 19 angajaţi. 

    Echipa parcului este formată din 16 angajaţi permanenţi şi sezonieri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind studenţi sau elevi. Potrivit ZF, un bilet de intrare pentru adulţi costă 28 de lei, în timp ce pentru copii, studenţi şi pensionari preţul este de 22 de lei. Copiii sub trei ani au gratuitate.

  • Gropile de pe DN 73, care leagă Bran de Moieciu, „plombate” cu butelia | FOTO

    „Plombele” se fac cu mixtură sticabilă ce poate fi aplicată la rece, pe porţinea dintre Bran şi Râşnov, dar lucrătorii încălzesc porţiunea în care este turnată „plomba” cu butelia.
     
    „Reparaţiile sunt executate de reprezentanţii constructorului pe DN 73, Bran-Râşnov. Lucrările au caracter provizoriu şi se execută cu mixtură stocabilă”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.
     
    Conform sursei citate, lucrarea este una de întreţinere şi se lucrează pe porţiunile pe care încă nu au început lucrările de modernizare.
     
    DN 73 este drumul turistic cel mai tranzitat din judeţul Braşov şi se află în continuare în proces de modernizare. Constructorul care a început lucrările de modernizare a amânat de mai multe ori termenul până la care va finaliza lucrarea. Până acum, constructorul a reuşit să toarne un strat de asfalt de bază nou, dar pe anumite tronsoane. Pe perioada iernii, firma constructoare a îngheţat lucrările, dar răspunde de menţinerea drumului la un nivel care să ofere condiţii de siguranţă în trafic.
     
  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: De ce a deschis o antreprenoare de origine americană un business la Râşnov?

    Maggie Marina s-a mutat în România în urmă cu 12 ani, după ce l-a întâlnit în Chicago pe soţul ei, de origine român. Cum a ajuns să construiască la Râşnov o fermă în stil american, cu venituri anuale de 600.000 de euro şi care sunt planurile ei în continuare, aflaţi astăzi, într-o nouă ediţie a emisiunii Smart Business.
     
    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
  • Smart Business: ​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator? – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
  • Incă o cetate din România a fost restaurată în totalitate. Programul de vizitare şi cât costă intrarea

    Braşovul mai deschide o cetate reabilitată de la zero. Cetatea Feldioara- Marienburg. În zonă, turiştii mai pot vizita Cetatea Râşnov, Cetatea Rupea, Cetatea Braşovului, Castelul Bran şi Cetatea Făgăraşului.
     
    Cetatea Feldioara – Marienburg se deschide publicului larg astăzi, 1 august. Într-o primă etapă, programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, urmând ca acesta să fie actualizat pe parcursul desfăşurării diferitelor alte activităţi pe care cetatea le va găzdui.

    Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul al XIII-lea, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Ţara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 – 2017.

    Proiectul de restaurare a început în anul 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate şi de proiectare a lucrărilor. Lucrările de restaurare au fost realizate de către Consiliul Judeţean Braşov, iar cheltuielile de restaurare au totalizat 12.379.295,67 lei, constructor fiind SC Euras SRL din Satu Mare. S-au restaurat toate zidurile de incintă şi toate turnurile din nord, sud, est, vest, precum şi zidul Zwinger de protecţie. Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime.$

    Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei şi ale mănăstirii cisterciene. S-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de circa 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Ţării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. S-au executat subzidiri, injectări şi lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie şi la refacerea suprafeţelor degradate ale tencuielilor s-a folosit un var hidraulic special ce conţine materie primă extrasă din Munţii Dolomiţi, importat din Italia.

    A urmat reconstrucţia prin folosirea de lemn şi cărămidă făcută la comandă la fabrica din Sighişoara, pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetăţii, precum şi piatră şi învelitori din ţigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când cetatea a fost tencuită. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate şi cele iniţiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.


     

  • Cum arată parcul din România, vizitat anual de 1 milion de turişti – GALERIE FOTO – VIDEO

    Întins pe o suprafaţă de 1,6 hectare, Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a fost deschis în vara lui 2015 în baza unei investiţii iniţiale de aproximativ 22,4 milioane de lei, deopotrivă fonduri europene şi fonduri proprii. Parcul este situat în apropierea cetăţii Râşnov, iar Adrian Apostu, acţionar şi manager al Dino Parc, spune că a ales această locaţie datorită „poziţiei geografice foarte bune, dar şi a deschiderii autorităţilor publice locale”.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Dino Parc Râşnov a fost de peste 11 miloane de lei, în creştere cu circa 12% faţă de anul precedent. Potrivit lui Apostu, în 2018 aceasta s-a menţinut pe un trend ascendent, înregistrând, până în luna mai, o valoare de aproximativ 2,8 milioane de lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „Un mare procent din venituri este generat pe timpul verii, când avem cei mai mulţi vizitatori. Acestea scad pe perioada iernii, când turiştii se concentrează mai degrabă pe activităţi specifice zonei (schi, snowboard). În perioada noiembrie 2017 – martie 2018 am generat venituri în valoare de aproape 1,5 milioane de lei”, spune el. În 2017, businessul a înregistrat un profit de peste 3,3 milioane de lei, cu o creştere de 5% în prima parte a lui 2018, faţă de începutul anului trecut.

    Investiţiile anuale reprezintă 20% din cifra de afaceri. În 2017, reprezentanţii parcului au investit în dispozitive high-tech, menite să sprijine dimensiunea interactivă a parcului. Anul acesta, investiţiile sunt concentrate în direcţia expoziţiilor şi a exponatelor atestate ştiinţific de comunitatea paleontologică românească şi internaţională, iar cele de anul viitor vizează extinderea suprafeţei parcului şi deschiderea unei expoziţii de reproduceri ale dinozaurilor descoperiţi până acum pe teritoriul ţării.

    De la deschidere până în prezent, parcul a înregistrat peste un milion de vizitatori, dintre care, anual, un procent de 15% a fost reprezentat de turişti străini. Parcul este deschis pe durata întregului an, iar traficul zilnic variază în funcţie de perioadă, lunile de vară fiind cele mai aglomerate, cu circa 1.000-2.000 de vizitatori în timpul săptămânii şi până la 5.000 de clienţi în weekend. „Publicul nostru ţintă este format din copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi părinţii acestora, din toate categoriile sociale”, spune reprezentantul Dino Parc.

    Printre atracţiile parcului se numără un traseu cu 60 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, locuri de joacă pentru copii, case construite în copaci, un cinematograf 9D şi o serie de expoziţii internaţionale organizate periodic. În prezent, în cadrul Dino Parc lucrează 19 angajaţi.

     

     

  • Smart Business: Inspirat de băiatul său de 8 ani, un antreprenor român a pornit un business de milioane de dolari – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.