Tag: ramnicu sarat

  • Alexandru Vişinescu, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care este acuzat de genocid

     Alexandru Vişinescu a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie însoţit de un nepot şi nu a vrut să facă declaraţii.

    Vişinescu a fost chemat la Parchet pentru a da declaraţii, după ce în 3 septembrie i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea. Acesta le-a cerut atunci procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

    Parchetul instanţei supreme anunţa, în 3 septembrie, că Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Alexandru Vişinescu, pus sub acuzare pentru GENOCID. Torţionarul a fost audiat timp de o oră la Parchetul instanţei supreme

     Alexandru Vişinescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 10.00, fiind însoţit de două persoane. Aceştia i-au îmbrâncit pe jurnalişti şi au spus că presa l-a hărţuit pe Vişinescu în ultima perioadă.

    Cele două persoane le-au dat jurnaliştilor o hărtie care ar fi o copie a cuponului de pensie a lui Vişinescu, din care rezultă că în iulie a primit 3.296 de lei.

    Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.

    Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii îl audiază pe fostul deţinut politic Valentin Cristea, în dosarul torţionarului Vişinescu

     Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurori ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor merge în teritoriu pentru a-i lua o declaraţie lui Valentin Cristea, acesta fiind primul audiat în dosarul fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu, denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963.

    Valentin Cristea va fi audiat la o unitate de poliţie sau de parchet aflată în apropierea locuinţei sale, având în vedere vârsta acestuia şi problemele de sănătate.

    Oficiali ai Parchetului instanţei supreme au confirmat, pentru MEDIAFAX, că Valentin Cristea este prima persoană care va fi audiată în acest dosar, fără a preciza unde va avea loc audierea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro