Potrivit raportului, chiar in vara lui 2008, managementul FMI
era increzator ca “SUA au evitat aterizarea dura (hard landing)” si
ca “vestile cele mai proaste sunt deja in urma noastra”, desi criza
abia incepea sa creasca. “Capacitatea FMI de a identifica corect
riscurile in crestere a fost anihilata de o mare doza de spirit de
turma, captivitate intelectuala, o opinie generala ca crizele
financiare majore sunt improbabile in marile economii si din cauza
unor abordari analitice incomplete”, scriu evaluatorii activitatii
FMI.
Vocile critice din interiorul staff-ului FMI si din exterior au
fost constant ignorate, in special avertismentul din 2005 al
economistului sef al FMI, Raghuram Rajan, despre pericolul ca
instabilitatea financiara sa se propage in toate pietele. Raportul
a mai subliniat dificultatea FMI de a include in analizele sale
instabilitatea financiara, in special din cauza “unei abordari
intelectuale depasite, a lipsei unei expertize adecvate si a
spiritului recalcitrant al unora dintre guvernele membre”. In anii
dinaintea crizei, SUA au refuzat in mod constant sa accepte
solicitarile FMI de evaluare a stabilitatii sistemului financiar
american.
Totodata, In perioada premergatoare crizei, FMI si guvernele
care fac parte din Fond au fost implicate intr-o sterila dezbatere
interna despre supravegherea economica, dar una concentrata pe
dezechilibrele de cont curent si pe politicile privind ratele de
schimb din pietele emergente, in loc sa se uite la bulele
imobiliare si financiare care cresteau in statele bogate. Raghuram
Rajan a opinat apoi ca obsesia FMI de a supraveghea ratele de
schimb a fost “un dezastru major”, care a facut ca Fondul sa para
ca are o problema cu pietele emergente.
Dominique Strauss-Kahn, ajuns director al FMI in septembrie
2007, chiar la inceputul crizei, a spus ca este de acord cu mare
parte din concluziile raportului si ca Fondul isi va extinde
supravegherea asupra sistemelor financiare si a economiilor
statelor membre.