Tag: Rafo

  • Cum s-a schimbat dramatic România: Din mormanul de fiare ale petrochimiei răsar acum roboţii. În timp ce Rafo intră oficial în faliment, cu bazele matematicii învăţate în Oneşti, care l-a ajutat să creeze UiPath, Daniel Dines, primul miliardar român din IT, vrea acum ca fiecare om din lume să aibă robotul lui

    Pe 12 septembrie a apărut în celebra revistă americană Forbes, ediţia SUA, povestea lui Daniel Dines, creatorul UiPath, cel mai valoros start-up din IT pornit din România, care a ajuns să fie evaluat în primăvară la 7 miliarde de dolari, când a strâns peste jumătate de miliard de dolari de la un grup de investitori.

     A doua zi, cineva din Bucureşti, dar care este din Oneşti, mi-a dat un SMS: “Sper că ai observat ce produce Oneştiul!”.

    Într-o discuţie din 2018 la ZF Live, Daniel Dines, din Oneşti, a spus că a învăţat bazele şi să iubească matematica la liceu, de la un profesor cu har. În 1997 el a venit la Facultatea de Matematică din Bucureşti, dar nu i-a prea plăcut acolo. Cu Matematica şi Informatica din şcoală şi din facultate, el a plecat apoi, la începutul anilor 2000, la Microsoft, în Statele Unite, unde a învăţat cu ce se mănâncă industria IT. În 2005 s-a întors în ţară pentru a vedea ce poate face singur, pe cont propriu.

    Peste zece ani, alături de Marius Tîrcă a creat UiPath care, în numai şase ani, a ajuns cel mai valoros start-up din IT pornit din România şi care, prin roboţii creaţi, automatizează procesele repetitive din companii.

    Revista Forbes spune că Daniel Dines are peste 20% din acţiuni deci, pe hârtie, ar avea 1,4 miliarde de dolari, ceea ce nu este de ici de colo pentru cineva care a pornit din Oneşti.

    Nu este mai bogat decât Ion Ţiriac sau fraţii Pavăl de la Dedeman, conform unei analize făcute de Business Magazin.

    Daniel Dines spune în interviul din Forbes că viziunea lui este ca fiecare om să aibă robotul lui, aşa cum Bill Gates a spus în anii ’80 că fiecare om va avea calculatorul lui.

    După o săptămână de la apariţia articolului din Forbes, pe 19 septembrie, apare ştirea că Tribunalul Bacău a decis oficial falimentul Rafo Oneşti, celebra rafinărie din nordul ţării, care în anii ’90 şi începutul anilor 2000 era în top 10 cele mai mari companii din România, cu afaceri de peste 600 de milioane de dolari.

    Dacă istoria este adevărată, aşa cum am auzit-o eu, celebrul oligarh rus, Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea Londra, şi-a început afacerile la începutul anilor ’90, când imperiul sovietic se prăbuşea, cu nişte produse petroliere de la rafinăria din Oneşti.

    După ce a trecut prin mâinile lui Iacubov, Marian Iancu, a unor ruşi, ucraineni, moldoveni, culminând cu un acţionar înregistrat la Viena, în Austria, Rafo a căzut treptat după 2008, ajungând acum în faliment.

  • Una dintre cele mai mari companii din România a intrat în FALIMENT

    Rafo se situa în 2004 pe locul şase în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, Dacia sau Mobifon – Connex.

    Rafinăria RAFO din Oneşti, una dintre cele mai mari companii din domeniul petrolier din România în urmă cu 20 de ani, a intrat în faliment, conform unei decizii luate ieri, 19 septembrie, de Tribunalul Bacău.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arăta economia României acum 20 de ani. Trecutul dominat de RAFO, Oltchim sau Rafinăria Astra versus prezentul cu Lidl, Kaufland sau Mega Image

    Dintre liderii economiei în 1998 cinci companii sunt în insolvenţă, iar Oltchim este în reorganizare judiciară după o perioadă în care combinatul chimic a trecut prin diferite etape de restructurare. Insolvenţa este de altfel un fenomen care a marcat ultimul deceniu al economiei locale, cu impact major în businessul companiilor.
     
    Treisprezece companii mari din 1998 sunt însă în picioare şi se menţin între cei mai mari jucători pe pieţele pe care activează.
     
    Petrom era liderul economiei locale în 1998, cu o cifră de afaceri de 2,5 mld. lei. Nouăsprezece ani mai târziu, compania petrolieră care în 2004 intra în portofoliul grupului austriac OMV, raporta o cifră de afaceri de 12,5 mld. lei şi rămânea în top trei cele mai mari companii locale după Automobile Dacia.
     
  • Corneliu Iacobov, condamnat la 7 ani închisoare în dosarul “Rafo Oneşti”, a fost eliberat

    Judecătoria Medgidia a admis, în data de 6 decembrie, propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă şi a dispus eliberarea condiţionată a lui Corneliu Iacobov. Decizia instanţei nu a fost definitivă, dar contestaţia nu a fost depusă în termne de 3 zile de procurorii DIICOT.

    Astfel, Iacobov a fost pus în libertate, putând părăsi Penitenciarul Poarta Albă marţi după-amiază.

    Omul de afaceri Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, în anul 2012, în dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti. În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte două persoane au fost trimişi în judecată pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 îşi găseşte răspuns după 15 ani

    Este, cred, una dintre primele acţiuni de recuperare a metalelor din istoria lumii; astăzi astfel de lucruri se petrec în mod curent, iar tăierea a orice pentru recuperarea metalului începe cu armonioase strigăte pe stradă, strigăte pe care le auzim cu toţii, şi se termină cu dispariţia unor întregi companii. Aici vreau să ajung, pentru că săptămâna trecută a apărut anunţul tăierii la fier vechi a rafinăriei RAFO din Oneşti. Este acesta un penultim act al unei isterii naţionale care a început în anii ‘90 cu sintagma ”grămadă de fiare vechi„ şi care se apropie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun penultim, pentru că sfârşitul va fi venind, cred, cu Oltchim, combinat ameninţat şi el, în lipsa unei soluţii salvatoare, să ajungă tot la fier vechi, marcând finalul unei epoci.

    Tonul este oarecum ironic, dar ascunde nostalgii, pentru că dispariţia atâtor şi atâtor combinate, fabrici, uzine şi rafinării nu se traduce doar prin clişeele des folosite – lipsă de competitivitate şi de productivitate, utilaje învechite sau dispariţia pieţelor -, ci reprezintă şi produsul complacerii societăţii româneşti într-un mod de gândire şi de acţiune absolut păgubos, al unor idei care se dovedesc, în cele din urmă, greşite.

    Prima este iluzia cu economia serviciilor, pe care ţi-o vindea mai orice ins erai dispus să asculţi în primul deceniu de după revoluţie. Poate că în lumea şi în perioada aceea o asemenea ideea o fi părut fezabilă, dar astăzi Europa se află în situaţia de a încasa în cele mai dureroase zone consecinţele acestui mod de gândire.

    Doi la mână, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nu impusă, ci bazată pe interes şi previziune şi coerenţă; în locul acesteia am avut sintagme repetate până la exasperare, de genul ”statul, cel mai prost administrator„, şi un scenariu repetitiv de acţiuni menite să scadă valoarea companiilor locale – iar aceasta este o zonă penală pentru care nu a răspuns nimeni niciodată. Toate acestea într-o lume în care companiile puternice de stat nu sunt o excepţie, exemple sunt cunoscute şi activează chiar şi pe piaţa noastră, dar sunt străine. În plus, uităm esenţialul, faptul că productivitatea nu este dată în primul rând de maşini şi utilaje, ci de oamenii care manageriază, care conduc maşinile, de inteligenţa şi de buna credinţă a acestora.

    De curiozitate, am încercat să determin, empiric, cât interes a iscat chiar povestea RAFO în societate. Mi s-a părut tragicomic că o întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 – ”Cât va mai dura agonia RAFO?„ – îşi găseşte răspuns după 15 ani. În toţi aceşti ani, ba mai mulţi, de prin 1994, RAFO a fost subiect de presă, pentru că a apărut în aproape 2.500 de ştiri transmise de colegii mei de la agenţia de presă Mediafax şi în peste 1.000 de articole în Ziarul Financiar şi în Business Magazin, ca să număr doar ce am avut la îndemână.

    Toate aceste numere contrastează puternic cu cele doar 137 de apariţii ale rafinăriei în scriptele Camerei Deputaţilor: 3 iniţiative legislative (doar aprobări ale unor ordonanţe de urgenţă), un singur document al comisiilor, 109 stenograme ale şedinţelor în plen, doar 9 interpelări şi 15 acte legislative. Lipsit de un buton de căutare, site-ul Senatului nu mi-a putut furniza niciun rezultat, dar nu cred că ar fi diferit foarte mult de rezultatele de la deputaţi. Şi, de curiozitate, am răsfoit şi câteva interpelări: chestionări politicoase, de genul ”…care sunt şansele de a rezista ale RAFO?„, la care cel interpelat răspundea, la fel de politicos, ceva între ”…ar putea să aibă, dar ne trebuie diverse…„ şi ”îmi pare rău, dar nu e în subordinea mea, aşa că habar n-am„.

    Ar fi putut rezista RAFO? În 2004 oneştenii se numărau printre cei mai productivi români, cu afaceri de 18.000 de euro pe cap de locuitor, rafinăria situându-se pe locul 6 în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, a celor de la Dacia, a Mobifon – Connex sau Distrigaz Sud, iar Carom Oneşti se situa pe locul 11, înaintea Distrigaz Nord şi a ALRO. Dacă privim aşa, ar fi trebuit să reziste.

    Dar RAFO a fost căpuşată de 400 de companii, sau cel puţin aşa indica în urmă cu 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, şi, dacă privim aşa lucrurile, nicio şansă pentru rafinărie.

    Restul, Iacubov, Tender, schimbările de conducere şi de patron, strategiile şi promisiunile guvernamentale, sindicaliştii care blocau drumuri şi organismele financiare internaţionale care recomandau sunt actorii slabi ai unei piese nereuşite.

    Să nu-i uităm aici nici pe negustorii de fier vechi, care îşi vor fi frecând mâinile deja şi chiar vă propun să urmărim dacă nu cumva anul acesta vom depăşi pragul de 2 milioane de tone de fier vechi la export, care ne-ar aduce, nu-i aşa, în vreo oareşce elită europeană (în 2010, un an de maxim, am putut doar 1,8 milioane de tone).

    Şi, până la urmă, ce să fi făcut noi cu zece rafinării, câte am moştenit de la Ceauşescu, aş putea fi întrebat? Habar n-am, dar, dacă veţi merge la Viena, ca să iau un oraş la întâmplare, şi veţi descoperi că benzina este mai ieftină acolo decât la Bucureşti, poate veţi căuta singuri un răspuns.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul e prea trist.

  • O întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 îşi găseşte răspuns după 15 ani

    Este, cred, una dintre primele acţiuni de recuperare a metalelor din istoria lumii; astăzi astfel de lucruri se petrec în mod curent, iar tăierea a orice pentru recuperarea metalului începe cu armonioase strigăte pe stradă, strigăte pe care le auzim cu toţii, şi se termină cu dispariţia unor întregi companii. Aici vreau să ajung, pentru că săptămâna trecută a apărut anunţul tăierii la fier vechi a rafinăriei RAFO din Oneşti. Este acesta un penultim act al unei isterii naţionale care a început în anii ‘90 cu sintagma ”grămadă de fiare vechi„ şi care se apropie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun penultim, pentru că sfârşitul va fi venind, cred, cu Oltchim, combinat ameninţat şi el, în lipsa unei soluţii salvatoare, să ajungă tot la fier vechi, marcând finalul unei epoci.

    Tonul este oarecum ironic, dar ascunde nostalgii, pentru că dispariţia atâtor şi atâtor combinate, fabrici, uzine şi rafinării nu se traduce doar prin clişeele des folosite – lipsă de competitivitate şi de productivitate, utilaje învechite sau dispariţia pieţelor -, ci reprezintă şi produsul complacerii societăţii româneşti într-un mod de gândire şi de acţiune absolut păgubos, al unor idei care se dovedesc, în cele din urmă, greşite.

    Prima este iluzia cu economia serviciilor, pe care ţi-o vindea mai orice ins erai dispus să asculţi în primul deceniu de după revoluţie. Poate că în lumea şi în perioada aceea o asemenea ideea o fi părut fezabilă, dar astăzi Europa se află în situaţia de a încasa în cele mai dureroase zone consecinţele acestui mod de gândire.

    Doi la mână, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nu impusă, ci bazată pe interes şi previziune şi coerenţă; în locul acesteia am avut sintagme repetate până la exasperare, de genul ”statul, cel mai prost administrator„, şi un scenariu repetitiv de acţiuni menite să scadă valoarea companiilor locale – iar aceasta este o zonă penală pentru care nu a răspuns nimeni niciodată. Toate acestea într-o lume în care companiile puternice de stat nu sunt o excepţie, exemple sunt cunoscute şi activează chiar şi pe piaţa noastră, dar sunt străine. În plus, uităm esenţialul, faptul că productivitatea nu este dată în primul rând de maşini şi utilaje, ci de oamenii care manageriază, care conduc maşinile, de inteligenţa şi de buna credinţă a acestora.

    De curiozitate, am încercat să determin, empiric, cât interes a iscat chiar povestea RAFO în societate. Mi s-a părut tragicomic că o întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 – ”Cât va mai dura agonia RAFO?„ – îşi găseşte răspuns după 15 ani. În toţi aceşti ani, ba mai mulţi, de prin 1994, RAFO a fost subiect de presă, pentru că a apărut în aproape 2.500 de ştiri transmise de colegii mei de la agenţia de presă Mediafax şi în peste 1.000 de articole în Ziarul Financiar şi în Business Magazin, ca să număr doar ce am avut la îndemână.

    Toate aceste numere contrastează puternic cu cele doar 137 de apariţii ale rafinăriei în scriptele Camerei Deputaţilor: 3 iniţiative legislative (doar aprobări ale unor ordonanţe de urgenţă), un singur document al comisiilor, 109 stenograme ale şedinţelor în plen, doar 9 interpelări şi 15 acte legislative. Lipsit de un buton de căutare, site-ul Senatului nu mi-a putut furniza niciun rezultat, dar nu cred că ar fi diferit foarte mult de rezultatele de la deputaţi. Şi, de curiozitate, am răsfoit şi câteva interpelări: chestionări politicoase, de genul ”…care sunt şansele de a rezista ale RAFO?„, la care cel interpelat răspundea, la fel de politicos, ceva între ”…ar putea să aibă, dar ne trebuie diverse…„ şi ”îmi pare rău, dar nu e în subordinea mea, aşa că habar n-am„.

    Ar fi putut rezista RAFO? În 2004 oneştenii se numărau printre cei mai productivi români, cu afaceri de 18.000 de euro pe cap de locuitor, rafinăria situându-se pe locul 6 în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, a celor de la Dacia, a Mobifon – Connex sau Distrigaz Sud, iar Carom Oneşti se situa pe locul 11, înaintea Distrigaz Nord şi a ALRO. Dacă privim aşa, ar fi trebuit să reziste.

    Dar RAFO a fost căpuşată de 400 de companii, sau cel puţin aşa indica în urmă cu 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, şi, dacă privim aşa lucrurile, nicio şansă pentru rafinărie.

    Restul, Iacubov, Tender, schimbările de conducere şi de patron, strategiile şi promisiunile guvernamentale, sindicaliştii care blocau drumuri şi organismele financiare internaţionale care recomandau sunt actorii slabi ai unei piese nereuşite.

    Să nu-i uităm aici nici pe negustorii de fier vechi, care îşi vor fi frecând mâinile deja şi chiar vă propun să urmărim dacă nu cumva anul acesta vom depăşi pragul de 2 milioane de tone de fier vechi la export, care ne-ar aduce, nu-i aşa, în vreo oareşce elită europeană (în 2010, un an de maxim, am putut doar 1,8 milioane de tone).

    Şi, până la urmă, ce să fi făcut noi cu zece rafinării, câte am moştenit de la Ceauşescu, aş putea fi întrebat? Habar n-am, dar, dacă veţi merge la Viena, ca să iau un oraş la întâmplare, şi veţi descoperi că benzina este mai ieftină acolo decât la Bucureşti, poate veţi căuta singuri un răspuns.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul e prea trist.

  • Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi

    “Datorită situaţiei financiare a RAFO, îl împuternicesc pe directorul general RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei”, potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

    Sumnele obţinute din vânzarea instalaţiilor RAFO vor fi folosite pentru finanţarea activităţii curente, plata obligaţiilor de mediu şi întreţinea infrastructurii existente în vederea dezvoltării pe terenurile rafinăriei a unei platforme industriale pentru implementarea unor proiecte tehnice.

    “Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second hand (utilaje folosite), dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor”, precizează comunicatul.

    Petrochemical Holding deţine 96,51% din acţiunile RAFO, iar restul de 3,48% aparţine mai multor acţionari.

  • Ruşii dezmembrează RAFO şi o vând la fier vechi

     “Datorită situaţiei financiare a RAFO SA, îl împuternicesc pe Directorul General RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei”, arată o notă transmisă companiei şi semnată de Iakov Goldovski, acţionarul majoritar al RAFO.

    Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second hand, dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor, mai arată nota.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Marian Iancu, condamnat definitiv la 12 ani de închisoare în dosarul RAFO

    Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a mărit astfel cu doi ani pedeapsa primită de Iancu, în urma judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti.

    Fratele omului de afaceri, Octavian Iancu, a primit de asemenea o pedeapsă mai mare, de la 9 la 10 ani. Şi Constantin Mărgărit, condamnat de tribunal la 9 ani, va face tot 10 ani de detenţie.

    Gheorghiţă Iancu şi Marius Turică au rămas cu pedeapsele de 7 ani date de tribunal. Şi Silviu Neacşu a rămas cu pedeapsa iniţială, de 3 ani de închisoare cu suspendare.

    În schimb, pedeapsa lui Alex Martin (Akaroglu Cuneyt) şi a lui Elenkalan Hayrettin au crescut, cu doi ani, la 9 ani de închisoare.

    Ultimul inculpat din dosar, Basaran Kadri Mazhar, a fost condamnat definitiv de CAB, în martie, la 5 ani de închisoare cu executare, după ce Tribunalul Bucureşti îi dăduse 9 ani.

    În 28 noiembrie 2011, Marian Iancu, pe atunci patronul al clubului de fotbal Poli Timişoara, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la zece ani de detenţie în dosarul Rafo, în timp ce fratele său, Octavian Iancu, şi Constantin Mărgărit au primite câte nouă ani. Decizia Tribunalului a fost constestată la Curtea de Apel Bucureşti.

    Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei de condamnare a lui Iancu, faptul că acesta este vinovat de faptele reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi că o serie de vicii grave de formă, precum şi atitudinea omului de afaceri faţă de complicii săi au dus la “dejucarea” planurilor ilegale ale acestuia.

    “Inculpatul Marian Alexandru Iancu este cel care, fără a deţine calitatea de asociat sau administrator al societăţii VGB Impex, dar conducând în fapt această societate comercială, beneficiind în acest sens de colaborarea inculpaţilor Octavian Iancu, Constantin Mărgărit şi apoi Mazhar Kadri Basaran, care au deţinut pe rând calitatea de asociat şi/sau administrator al acestei societăţi comerciale, a pus la punct şi, apoi, în aplicare, ampla strategie de acţiune având ca scop crearea unei anumite aparenţe, contrare realităţii, sub aspectul provenienţei unei cantităţi impresionante de uleiuri minerale intrate în gestiunea VGB Impex, cu consecinţa deducerii din veniturile obţinute de VGB Impex, a cheltuielilor pretins efectuate cu achiziţionarea acestei cantităţi de uleirui minerale, ajungându-se la diminuarea sumelor datorate bugetului statului cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit”, a notat judecătoarea Anca Saru, cea care a decis condamnarea lui Iancu.

    Trimişi în judecată în 2006, Alexandru Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Octavian Iancu, Gheorghiţă Iancu, Marius Turică, Silviu Neacşu, Akaroglu Cuneyt, Elenkalan Hayrettin şi Basaran Kadri Mazhar au fost judecaţi pentru evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani.

    Acuzaţiile în acest dosar au fost formulate în baza concluziilor din procesul-verbal întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Ministerul Finanţelor Publice. Potrivit acestui act, Kadri Mazhar Basaran, Mărgărit Constantin şi Octavian Iancu (administratori la firmei VGB Impex SRL, în 2000-2004), împreună cu Alexandru Marian Iancu (coordonator la nivelul acestei societăţi) au prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde lei şi prin TVA nelegal dedus de 550, 3 miliarde, rezultînd un prejudiciu total de 1.356,5 miliarde de lei.

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au stabilit că Mărgărit Constantin, Octavian Iancu, Basaran Kadri Maznar, Akaroglu Cuneyit, Elenkalan Hazrettin, Alexandru Marian Iancu, Silviu Neacşu, Gheorghiţă Iancu şi Marius Turică au derulat activităţi comerciale ilicite în care ar fi fost implicate grupul de firme VGB – rafinăria Rafo – societatea Tender SA – Carom SA.

    Anchetatorii au stabilit că membrii grupării constituite pentru săvârşirea de infracţiuni, al cărui scop era spălarea banilor proveniţi din comiterea anumitor infracţiuni economice. Grupul alcătuit din cele nouă persoane au uzat în activitatea lui de SC VGB Impex SRL, SC Dinamic Auto SRL, SC Klass Petrol SRL, SC Best Auto SRL, SC BE-COM-BE SRL, SC Star Com Oil SRL şi SC Test Petrol SRL.

    Constantin Mărgărit, Octavian Iancu şi Alexandru Marian Iancu au fost arestaţi în seara de 14 februarie 2005, ei fiind eliberaţi în acelaşi an, la 24 iunie, de către Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că cei trei pot fi cercetaţi de procurori în stare de libertate.

  • Revista presei economice din Romania

    Lista celor mai dorite locuri de munca: sute de
    tineri se bat pentru un post de consultant la ambasada, sef de
    parfumerie sau manager de hotel, remarca Gandul, notand ca o
    companie ajunge sa primeasca lunar intre 500 si 1.000 de CV-uri
    pentru posturile de manager disponibile. ANAF discuta cu brokerii
    si CNVM o procedura prin care Fiscul sa acceseze direct
    informatiile privind portofoliile de actiuni tranzactionate pe
    piata de capital de catre debitorii aflati in executare
    silita.

    Un miliard de euro, atat ar vrea statul roman sa obtina pe pachetul de acţiuni care i-a mai ramas din
    Romtelecom
    , potrivit ministrului Comunicatiilor, Valerian
    Vreme, cu precizarea insa ca nu va face aceasta vanzare oricum si
    la orice pret, relateaza Evenimentul Zilei. Presedintele
    Comisiei de buget-finante a Camerei, Viorel Stefan, sustine ca
    exista o singura sansa ca OUG 50 sa se aplice si creditelor in
    derulare, si anume sa se renunte la transa FMI din luna ianuarie,
    de circa 860 milioane de euro.

    Mutarea de pe Aeroportul Baneasa pe Henri
    Coanda
    a companiilor cu bilete ieftine va creste costurile de
    operare, scrie Adevarul: scumpirea biletelor de avion la
    companiile low-cost ar putea fi de cel putin 9 euro (4,5 euro la
    dus si tot atat la intors) si va interveni in urmatorii doi ani.
    Nici dupa ce a scapat de faliment in aceasta vara, rafinaria nu
    poate fi deocamdata repornita, intrucat memorandumul prin care
    Guvernul a aprobat garantii de stat pentru Rafo in 2009 a fost
    modificat si are nevoie de avizul CE.

    Un laser de zece ori mai puternic decat oricare
    alt laser existent in acest moment pe Pamant urmeaza sa fie
    construit in Romania, la Magurele, cu o finantare de 280 milioane
    de euro, iar constructia va dura pana in 2015, informeaza
    Romania Libera. Trei din patru romani frecventeaza mai rar
    restaurantele si barurile din cauza crizei, iar 60% platesc mai
    putin de 50 de lei la o iesire, in timp ce unu din cinci persoane
    declara ca nu au luat masa in oras in ultimele sase luni.

    Aurul a atins saptamana aceasta noi maxime
    istorice
    la cursul BNR, urcand la 147 de lei pentru un gram, cu
    40% mai mult decat la inceputul anului, atrage atentia Ziarul
    Financiar
    . Ministerul Economiei il pregateste pe prefectul de
    Sibiu, Constantin Trihenea (PDL), pentru a-i lua locul lui Mihai
    David la conducerea zilnica a Hidroelectrica, daca in final
    autoritatile vor lua decizia sa-l schimbe, dupa ce David a
    prelungit pana in 2018 aproape jumatate din contractele directe cu
    asa-zisii baieti destepti.