BusinessMagazin

Tag: rafinare

  • Andrei Pârvulescu, Rompetrol Rafinare: „Industria în care lucrăm este o continuă provocare”

    Andrei Pârvulescu este manager de instalaţie în rafinăria Petromidia, având în subordine 70 de persoane. Drumul său în Rompetrol a început în 2006, atunci când a participat la un program de internship alaturi de 120 de studenţi din cinci centre universitare (Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Cluj şi Bucureşti), unde, după o selecţie riguroasă, au ramas doar 20 angajaţi, iar 10 studenţi au primit burse pentru continuarea studiilor.

    Spune că în dezvoltarea sa profesională, dar şi ca om a avut parte de ajutorul mentorilor pe care i-a întâlnit în rafinărie. „Industria în care lucrăm este o continuă provocare, nu există timp de relaxare. În fiecare zi suntem provocaţi să găsim soluţii de menţinere a unei stări de motivare în rândul oamenilor, pentru crearea de strategii pe termen scurt, mediu sau lung şi să asigurăm un mediu propice pentru dezvoltarea angajaţilor“, spune Andrei Pârvulescu.

    „În postura de unit manager poţi fi considerat un general manager la o scară mai mică, cu responsabilităţi asupra oamenilor, utilajelor, bugetului, dar şi îmbunătăţirii proceselor.“ Andrei Pârvulescu a absolvit Facultatea de Tehnologia Prelucrării Petrolului şi Petrochimie, din cadrul UPG Ploieşti, participând ulterior la programul de internship de la Rompetrol Rafinare.

  • Andrei Pârvulescu, Rompetrol Rafinare: „Industria în care lucrăm este o continuă provocare”

    Andrei Pârvulescu este manager de instalaţie în rafinăria Petromidia, având în subordine 70 de persoane. Drumul său în Rompetrol a început în 2006, atunci când a participat la un program de internship alaturi de 120 de studenţi din cinci centre universitare (Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Cluj şi Bucureşti), unde, după o selecţie riguroasă, au ramas doar 20 angajaţi, iar 10 studenţi au primit burse pentru continuarea studiilor.

    Spune că în dezvoltarea sa profesională, dar şi ca om a avut parte de ajutorul mentorilor pe care i-a întâlnit în rafinărie. „Industria în care lucrăm este o continuă provocare, nu există timp de relaxare. În fiecare zi suntem provocaţi să găsim soluţii de menţinere a unei stări de motivare în rândul oamenilor, pentru crearea de strategii pe termen scurt, mediu sau lung şi să asigurăm un mediu propice pentru dezvoltarea angajaţilor“, spune Andrei Pârvulescu.

    „În postura de unit manager poţi fi considerat un general manager la o scară mai mică, cu responsabilităţi asupra oamenilor, utilajelor, bugetului, dar şi îmbunătăţirii proceselor.“ Andrei Pârvulescu a absolvit Facultatea de Tehnologia Prelucrării Petrolului şi Petrochimie, din cadrul UPG Ploieşti, participând ulterior la programul de internship de la Rompetrol Rafinare.

  • Criza vine din Rusia: Fenomenul care ar putea paraliza întreaga Europă

    În Nikolaievka, la est de o cotitură a fluviului Volga, spun autorităţile, cloruri corozive au intrat, în aprilie, în reţeaua de conducte de petrol de 65.000 de kilometri a Rusiei, provocând prima închidere din istorie a principalei artere de export către Europa. Preşedintele Vladimir Putin s-a grăbit să dea vina pe operatorul naţional Transneft, spunând pe 30 aprilie că această criză provoacă pagube „uriaşe. Opt zile mai târziu, anchetatorii au acuzat o grupare de contrabandişti care lucrau în înţelegere cu o companie locală ce avea acces la sistemul Transneft prin linii de alimentare din Nikolaievka, unde are o rafinărie, scrie Bloomberg.

    Valia Martinenko, în vârstă de 72 de ani, poate vedea clar din curtea casei albastre în care trăieşte de-o viaţă depozitul unde se presupune că a avut loc contaminarea. Ea povesteşte că acel du-te-vino continuu de camioane-cisternă care o trezea la orice moment din zi şi din noapte s-a oprit în mod misterios prin aprilie.„Nu le duc lipsa, spune ea în timp ce urmăreşte cu privirea găinile care ciuguleau liniştite de-a lungul drumului. „Nu făceau decât să ridice praful. Iar depozitul ăla nu a angajat niciodată oameni de-ai locului.”
    Comisia de Investigaţii a Rusiei acuză grupul de furtul unei cantităţi de petrol în valoare de cel puţin 1 milion de ruble (15.400 dolari) pregătite pentru a fi livrată prin conducte. Hoţii şi-au acoperit urmele înlocuind petrolul cu un volum similar de amestec lichid format din ţiţei brut şi cloruri organice.

    Schema a durat aproximativ 10 zile şi a dus la contaminarea a 5 milioane de tone de petrol exportat prin oleoductul Drujba în Belarus şi de acolo mai departe, afectând activitatea rafinăriilor din Europa de Est şi Germania. O parte semnificativă din exporturi a luat calea Balticii, fiind transportată cu tancuri petroliere. Uriaşele vapoare au stat ancorate mult timp prin porturi cu ţiţeiul poluat până când s-a găsit o rezolvare crizei. Clorurile organice pot coroda echipamentele rafinăriilor dacă sunt încălzite.

    Nodul din Nikolaievka avea capacitatea de a pompa până la 40.000 de tone de petrol pe lună, sau aproximativ 1.300 de tone pe zi. Asta înseamnă că fiecare tonă de ţiţei fals s-ar putea să fi ajuns să contamineze aproape 400 de tone de petrol aflat deja în reţea.
    „Aceasta este o poveste despre lăcomie şi fraudă la scară mică ce se ciocnesc de incompetenţă şi de lipsa controlului asupra a ceea ce se întâmplă în conductă, explică strategul specializat în petrol al Bloomberg Julian Lee. Cel puţin patru dintre cei şase suspecţi luaţi în colimator de Comisia de Investigaţii au fost arestaţi. Printre ei este şi o femeie, proprietarul cu numele al companiei care controlează depozitul din Nikolaievka. Unnele surse spun că adevăraţii proprietari s-ar putea să fie străini.

    Fostul proprietar al instalaţiei, Roman Truşev, cetăţean cu dublă cetăţenie, ruso-malteză, a declarat că a vândut depozitul anul trecut, potrivit ziarului rusesc Kommersant. Truşev, care este căutat pentru a fi interogat în Rusia, a spus publicaţiei că era în Germania când scandalul a izbucnit şi arestările au început şi că şi-a anulat planurile de a se întoarce la Moscova. Zvonurile spun că s-ar ascunde în Germania.
    Şeful de la Transneft, Nikolay Tokarev, care a fost, ca şi Putin, agent al serviciilor secrete sovietice KGB la Dresda în timpul Războiului Rece, a declarat la întâlnirea cu preşedintele că operatorul de conducte pentru petrol are aproximativ 150 de puncte de colectare în toată ţara similare cu cel din Nikolaievka. Cele mai multe dintre ele, a spus el, sunt operate de mari companii petroliere. Tokarev este prieten cu Putin. O mare parte din petrolul exportat de Rusia este extras de compania de stat Rosneft, condusă de un alt aliat al lui Putin, Igor Secin.
    Diluarea petrolului contaminat ar costa Transneft, companie de stat, mai mult de 370 milioane de dolari, potrivit analistului Citigroup Inc. Ronald Smith. Petrolul alterat trebuie amestecat cu ţiţei curat pentru a se evita avarierea instalaţiilor din rafinării.

    „Transneft a fost prins cu garda jos pentru că, ei bine, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, crede Vitali Iermakov, expert în petrol la Institutul Oxford pentru Studii Energetice de la Moscova. Viceprim-ministrul Dmitri Kozak a declarat că Transneft va plăti factura pentru orice daune fizice suferite de partenerii săi din Belarus, Polonia şi din alte state ca urmare a fluxurilor contaminate. Nota de plată  finală va fi probabil sub 100 milioane de dolari, potrivit ministrului energiei, Aleksander Novak.

    Truşev, fostul proprietar, a declarat pentru Kommersant că depozitul din Nikolaievka nu are o capacitate atât de mare încât să poată contamina atât de mult petrol. Transneft testează fluxul de contaminanţi la fiecare 10 zile, aşa că dacă Nikolaievka a fost singura sursă de diclorură, atunci concentraţia trebuie să fi fost extraordinar de ridicată, apreiază Rustam Tankaev, şeful consultanţei Infotek-Terminal de la Moscova.

    „Companiile de petrol mari nu se ating de soluţie pentru că este vorba de tehnologie din epoca de piatră, iar micii producători care o folosesc nu au capacitatea de a face rău, a spus Tankaev. „Aşa că, dacă nu a fost un accident, probabil că a fost un act intenţionat. Şi autorităţile de la Kremlin dau de înţeles că şi ele cred la fel.

    Înapoi în sat, Elena şi Valeri, un cuplu, ambii trecuţi de 50 de ani, spun oricui îi întreabă că ştiau că ceva nu este în regulă când instalaţia şi-a schimbat proprietarii, iar noii patroni au încetat să interacţioneze cu localnicii. Ei povestesc că vechiul management era generos, construind o biserică şi oferind cadouri şcolii în timpul sărbătorilor.„Însă de la noul management noi nu am obţinut nimic, a spus bărbatul. În plus, intervine Martinenko, care trăieşte din copilărie în acel sat, toţi acei oameni ai petrolului sunt inofensivi în comparaţie cu pericolul real – instalaţia de reciclare a bateriilor de la marginea oraşului. „Nu poţi respira când vântul se schimbă în direcţia greşită, a spus ea. „Am încercat totul pentru a o închide, dar nimic nu merge. De ce nu este acesta un scandal internaţional?”

    Între timp, Ungaria a raportat că a început să primescă petrol curat prin oleoductul Drujba. La fel şi mai multe rafinării din Germania. Rusia este cel mai mare furnizor de petrol al Germaniei, iar principala rută de transport pentru acest combustibil către cea mai mare economie europeană este conducta Drujba, construită în anii 1960, aminteşte Deutsche Welle.

    Nu există date exacte, dar se estimează că această criză a adus producţia de petrol a Rusiei la minimul ultimelor 11 luni şi a forţat unele ţări să-şi folosească rezervele strategice. Unele rafinării şi-au redus la minimum activitatea. În Germania de Est, criza a provocat o penurie de păcură, iar preţurile combustibilului au urcat rapid. Cu toate acestea, cazul Drujba nu a avut parte de prea multă acoperire în presa naţională germană, sau internaţională, în ciuda faptului că a afectat o bună parte din ţări est-europene, printre care Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Belarus şi Ucraina. În Germania, este posibil ca mass-media să fi fost înşelată de politica oficială de informare. Timp de câteva săptămâni, oficialii ruşi, precum şi companiile petroliere europene s-au grăbit să minimalizeze impactul sau chiar să ascundă consecinţele a ceea ce a fost probabil cel mai mare dezastru din istoria industriei petroliere din Rusia.

    De exemplu, pe pagina de start a rafinăriei PCK din Schwedt, Germania – care este alimentată prin conducta Drujba încă din perioada fostei Germanii de Est – nu se menţionează oprirea livrărilor de petrol. „Problema petrolului brut este coordonată de partenerii noştri, a declarat pentru DW purtătorul de cuvânt al PCK, Vica Fajnor. Iar aceşti parteneri sunt compania rusească deţinută de stat Rosneft şi grupul anglo-olandez Shell, care are interese mari în Rusia. Interese mari acolo are şi compania petrolieră franceză Total, care operează o rafinărie în oraşul Leuna din estul Germaniei – este vorba de una dintre cele mai mari rafinării din Europa. Şi această rafinărie a avut de suferit de pe urma importului de petrol contaminat. În luna mai, exporturile de petrol către Polonia şi Germania au fost efectiv zero, în timp ce exporturile către Cehia, Slovacia şi Ungaria au scăzut cu 60%.

    Unii comentatori cred că arestările făcute de autorităţile ruse sunt doar peşti mărunţi prăjiţi pentru miros, pentru a crea impresia de ospăţ. Sunt zvonuri care spun că poluarea ţiţeiului exportat prin Drujba este un act de sabotaj, executat într-o perioadă în care concurenţa cu SUA creşte, iar Rusia intenţiona ca în mai să-şi majoreze exporturile lunare până la maxime pe cinci ani, înainte de expirarea unei înţelegeri privind reduceri de producţie convenite cu OPEC. Conducta are o capacitate de 1 milion de barili pe zi sau 1% din cererea globală totală de ţiţei, ceea ce are un impact asupra preţurilor la nivel mondial. Preţurile petrolului Brent au sărit la maximul pe 6 luni, de 75 de dolari pe baril, din cauza contaminării.  Rusia este al doilea exportator de petrol ca mărime din lume, după Arabia Saudită. Moscova se pare că a pierdut o jumătate de miliard de dolari pe zi în profiturile din petrol.

  • Chinezii se aliază cu arabii de la Saudi Aramco şi pun pe masă 10 miliarde de dolari pentru un complex de rafinării

    Saudi Aramco, compania deţinută de statul saudit, a semnat un acord pentru crearea unui joint venture cu conglomeratul chinez Norinco, prin care cele două părţi vor să construiască un complex petrochimic şi de rafinării în oraşul Panjin din China, proiectul fiind estimat la peste 10 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

    Aramco şi Norinco, împreună cu Panjin Sincen, vor forma o nouă companie numită Huajin Aramco Petrochemical, ca parte a unui proiect de include o rafinărie cu capacitatea de 300.000 de barili pe zi.

    Acordul a fost semnat în timpul viziei prinţului saudit Mohammed bin Salman în Beijing.

    Aramco va deţine 35% din noua companie, cu Norinco şi Panjin Sincen deţinând 36%, respectiv 29%.

    Aramco va furniza 70% din petrolul crud necesar funcţionării complexului, care ar trebui să devină operaţional în 2024.

    Acordul „este o dovadă clară a strategiei Saudi Aramco de a trece dincolo de relaţia vânzător-cumpărător, către una unde poate face investiţii semnificative pentru a contribui la creşterea şi dezvoltarea economică a Chinei”, spune CEO-ul Aramco, Amin Nasser.

     

  • Adrian Sârbu, fondator Ziarul Financiar: „Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi Ziarul Financiar.“

    Cum se construieşte însă un ziar de la zero într-o economie care-şi ura antreprenorii, de ce a reuşit Ziarul Financiar să devină standardul într-un peisaj cu alte sute de publicaţii, unele chiar economice, şi cum ar putea arăta ZF în următorii 20 de ani? Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, spune că atâta timp cât se va face business în România, ZF va fi aici, cu jurnalişti care se vor transforma în branduri, cu comunităţi care vor gravita în jurul lor, dar care vor fi ocrotite tot de umbrela ZF. Şi nu, deocamdată nu există vreun plan de exit.

    Ideea

    „Cinstit vorbind, mi-am dorit Ziarul Financiar şi mi-l doresc pentru totdeauna. Este, să-i spunem, creaţia cea mai prestigioasă la care am aspirat şi pe care cu ajutorul colegilor am şi reuşit să o materializez.

    De ce mi-am dorit asta? Produse de succes de genul acesta în lume sunt două: Financial Times şi Wall Street Journal. În Europa Centrală şi de Est nu mai există un produs cu acest tip de autoritate, or mie mi s-a părut că un astfel de produs media, care la început a fost ziar, consacra trecerea României de la comunism la capitalism. Aşa a fost gândit şi comunicat ZF. În anii ‘90 erau o mie de ziare şi de publicaţii, dar nu era niciunul ca acesta. Şi nu a fost multă vreme, până în ‘98, când l-am lansat noi.”

    Ce a adus ZF diferit?

    „Să nu facem confuzie între economic şi business. Ziarul Financiar este un ziar despre business, despre afaceri, cum se spune în româneşte, şi nu despre politici economice, care sunt mai mult sau mai puţin confluente cu businessul. Ziarul Financiar era practic un ghid de comportament de management şi de etică pentru o clasă nouă de antreprenori în devenire.

    De ce m-am gândit la el? Încă din anii ’70, când eram student, citeam Financial Times sau Wall Street Journal, pe care le cumpăram de la ambasada americană printr-un prieten, după care le citeam cu rândul, pentru că nu exista internet pe vremea aia. Citeam cu rândul cu taxă, plăteam 10 lei ca să avem o zi un Financial Times, un Wall Street Journal, deci aceste produse erau în mine de mult. În momentul în care m-am întâlnit cu capitalismul după ’90, proiectul a venit natural, aşa cum îţi vine în minte o memorie a unui miros din copilărie sau a unei amintiri frumoase. Ca să răspund pe scurt, Ziarul Financiar a rezonat cu mine ani de zile, încă dinainte de ’89. Am avut posibilitatea după ’95 să mă gândesc mai concret la ea, deja MediaPRO dăduse drumul la o divizie de publishing, apăruse cu mare succes ziarul ProSport, aveam reviste, exista Mediafaxul (agenţia de ştiri), unde era un departament economic destul de serios, economic şi de business, dar în principal pe informaţie economică. A fost un proiect înainte de timpul lui, iar ZF este un produs care s-a limpezit cum se limpezeşte şi vinul bun după ani de zile.”

    Prima echipă

    „Am vrut să pornesc, evident, cu un român, din păcate nu l-am găsit. M-am dus la Londra, am luat legătura cu nişte ziarişti, am mai întrebat încolo-încoace şi mi-au recomandat doi cetăţeni. Pe unul îl cunoşteam din ’96, era un foarte bun jurnalist la The Economist, Joe Cook, iar pe celălalt l-am cunoscut la Londra, David Short (Financial Times).

    Jurnaliştii de la The Economist erau cei care dădeau, pe vremea aia, tonul în tot ce înseamnă o ideologie de business şi economic în lume, la fel şi cei din Financial Times. Acestea nu sunt produse ale clasei de business, sunt produse ale elitei media din business. Oamenii aceştia au făcut tot ce au putut împreună cu o echipă pe care am pus-o la muncă, unii veniţi din Mediafax, alţii veniţi din altă parte. Asta a fost prima fază.

    Ideologia clară pe care i-am dat-o de la început, asumarea acestei ideologii de către echipa editorială şi capacitatea de marketing pe care am avut-o în grup ca să îl pot promova i-au creat produsului atât atractivitate, cât şi autoritate, ceea ce este esenţial pentru un brand media. Apoi, România după 2000 a decolat din punct de vedere business, a aspirat la NATO, a aspirat la Europa, a plutit pe valul creşterii economice în 2000-2007.

    Apoi s-a întâmplat ceea ce îmi doream şi anume ZF a fost perceput ca produsul reprezentativ cu care se valida fiecare om de business din România şi când spun om de business mă refer preponderent la antreprenori, dar şi la manageri. A fost şi un produs, să îi spunem, de trend. Eşti în business, trebuie să citeşti Ziarul Financiar, citeşti Ziarul Financiar, înseamnă că eşti în business, nu eşti undeva în afara businessului. Aici erau informaţiile, topicele şi dezbaterile cele mai hot din lumea businessului din România.

    Erau dificultăţi ca să îl impunem pe piaţă. Cu tot efortul, nu a fost acceptat de piaţă, nici de comunitatea de advertising, nici de clienţi, abia după patru-cinci ani l-au acceptat. Nu a fost acceptat nici de cititori. Am început cu 50.000 de copii şi până la urmă s-a dovedit că nu era un produs de tiraj, era un produs de comunitate.”

    Cum ajung oamenii la ZF?

    „Politica mea este cunoscută, oameni noi. Oameni noi, motivaţi, credincioşi, religioşi în profesie şi valorile etice ale profesiei, nu sunt lucruri noi astăzi faţă de cum erau acum 25 de ani, când am făcut ProTV-ul, Mediafaxul, Ziarul Financiar, altele. Asta e reţeta, lideri editoriali şi de business care să îşi înţeleagă menirea şi meseria, şi care să aducă oameni capabili care să înveţe şi să livreze.

    Ziarul Financiar a generat un segment nou în mass-media românească. Aveam de toate, aveam şi tabloide, şi politice, şi caricaturi, şi porno, dar noi practic am construit de la zero un segment nou de media în România, media de business.

    Sigur, sunt foarte multe lucruri pe care aş vrea să le mai facem în produsul acesta, nu am un dubiu că o să le facem, ţine de resurse, timpul nostru, oameni, pentru că între timp brandul nu mai este un ziar, brandul este o instituţie.

    Ziarul Financiar trage după el comunitatea de business, de aceea este respectat. Oamenii se regăsesc în aşteptări, nu numai în realizări şi sigur se regăsesc şi în întrebările personale, în problematică, în nelinişti, în opinii comune.

    ZF este o excepţie, am reuşit prin excepţie. Excepţionalismul proiectelor care mă atrag pe mine şi al echipei care în fiecare zi trudeşte aici. Produsul ăsta e o galeră.”

    Este ZF de vânzare?

    „Nu am avut niciodată planul ăsta, de a vinde, tot felul de cetăţeni au dat târcoale pe aici şi când am avut dificultăţi, dar realitatea pe care unii o înţeleg sau nu este că produsul nu poate exista decât în configuraţia asta. Deocamdată nu are sens un exit şi nu mă interesează asta şi practic şi cuvântul exit este puţin nepotrivit aici. Exitul în general este pentru băieţii pleşcari sau investitorii pleşcari sau de chilipir, să spunem aşa, sau investitori care sunt parte a unui proces şi nu neapărat sunt creatorii acelui proces.”

    Ce va fi ZF în 20 de ani?

    „O comunitate sub o umbrelă de brand, o comunitate de jurnalişti care ei înşişi sunt branduri şi care nu va mai putea supravieţui exprimându-se doar în română. Ziarul Financiar este un produs al unei elite economice şi ideologice şi al unei alte mulţimi de oameni care aspiră la statutul acestei elite de ideologie de business. Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi acest produs. Dar vor creşte mai mult brandurile jurnaliştilor care scriu împingând la rândul lor brandul ziarului.”

  • Statele Unite impune sancţiuni asupra unor companii din Federaţia Rusă

    Astfel, Departamentul Trezoreriei american a sancţionat companiile Primorye Maritime Logistics Co. şi Gudzon Shipping Co., două companii ruse din Vladivostok, pentru livrarea a 3.500 de tone de petrol către Coreea de Nord.

    Conform Rezoluţiilor 2397 şi 2375 ale Consiliului de Securitate al ONU, intrate în vigoare în 2017, importurile Coreei de Nord de petrol sunt restricţionate la 500.000 de barili de petrol rafinat pe an şi la 4.000.000 de barili de ţiţei/an. Ori, conform unei analize recent publicate de Asan Institute for Policy Studies, în intervalul 2015-2017, Coreea de Nord a importat de nouă ori mai mult petrol rafinat decât îi este permis, una dintre surse fiind Federaţia Rusă – cealaltă fiind China.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Rompetrol Rafinare: cifra brută de afaceri în creştere cu 50%

    Pe fondul unei majorări cu 27% a materiilor prime procesate de unităţile sale de producţie (rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, divizia de petrochimie), compania a obţinut în S1 un rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 86 milioane USD, cu 49% peste cel din primul semestru al anului trecut.

    În acelaşi timp, creşterea volumului de materii prime prelucrate şi a produselor petroliere vândute, dar şi continuarea programelor de optimizare a costurilor de procesare şi a cheltuielilor operaţionale au susţinut atingerea în perioada ianuarie-iunie a unui profit net de 2,78 milioane USD, faţă de o valoare negativă de 7 milioane USD în S1 2017.

    Rezultatele au fost influenţate de volatilitatea produselor petroliere, în condiţiile în care materia primă – ţiţeiul s-a apreciat cu circa 36%, ajungând în S1 la 70 USD/baril. La nivel european, marjele europene de rafinare s-au diminuat în primul semestru al anului cu peste 12% faţă de indicatorul aferent perioadei similare din 2017, în contextul unei creşteri accentuate a ţiţeiului, cu mult peste evoluţia produselor petroliere.

    Diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare au reuşit să îşi majoreze cu 34% cantităţile de produse petroliere livrate la export în prima jumătate a anului, valoarea acestora ridicându-se la peste 926 milioane USD (cu circa 80% peste indicatorul din S1 2017).

    Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63%) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

  • Filosofia de business a francezilor de la Saint-Gobain: Investiţie după investiţie

    ”Decizia de a extinde linia de producţie de vată bazaltică de la fabrica din Ploieşti a fost generată de evoluţia pozitivă a pieţei de construcţii în ultimul an, care ne aşteptăm să continue şi în anii ce vor urma“, descrie Ovidiu Păscuţiu, directorul general al Saint-Gobain Construction Products România – Rigips şi Isover, decizia de modernizare a fabricii de vată minerală din Ploieşti.

    În România, grupul francez axat pe producţia de materiale de construcţii Saint-Gobain controlează cinci companii, respectiv Saint-Gobain Construction Products, Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi şi Brodrene Dahl. Grupul a atins anul trecut în România o cifră de afaceri cumulată de 200 de milioane de euro, potrivit reprezentantului companiei. În prezent, compania operează o linie de vată minerală bazaltică la fabrica din Ploieşti şi lucrează la modernizarea liniei existente de vată de sticlă, o investiţie de 4,8 milioare de euro anunţată de Saint-Gobain cu câteva luni în urmă. Reluarea producţiei la fabrica de vată minerală Isover din Ploieşti este programată pentru trimestrul al treilea din 2018. ”Renovarea liniei de vată bazaltică anunţată recent este o investiţie suplimentară şi semnificativă, având scopul de a moderniza complet obiectivul strategic pe care situl industrial din Ploieşti îl reprezintă pentru Saint-Gobain“, explică Păscuţiu, fără să ofere detalii referitoare la cifra exactă a noii investiţii.

    El adaugă că, prin renovarea acestei linii de producţie, Saint-Gobain îşi propune să îşi adapteze capacitatea de producţie la cererea în creştere de pe piaţa regională. Această decizie face parte dintr-o strategie mai amplă a grupului Saint-Gobain, de a se concentra pe situl său industrial din Ploieşti, ce include decizia anunţată anterior de companie privind renovarea liniei de producţie a vatei de sticlă, constând în reconstrucţia cuptorului şi alte câteva îmbunătăţiri tehnologice. Decizia şi anunţul formal despre renovarea liniei de producţie a vatei bazaltice au fost transmise în luna martie a anului curent, iar modernizarea va fi finalizată în al doilea semestru al anului 2019. Principalul obiectiv vizat de modernizarea acestei linii de producţie constă în extinderea gamei de produse disponibile pentru piaţa românească şi regiunile vecine. Saint-Gobain Isover va furniza de la fabrica din Ploieşti produse şi soluţii atât pieţei naţionale, cât şi altor pieţe din regiune, precum Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Kosovo şi Albania.

    Totodată, modernizarea liniei de producţie de vată bazaltică va creşte capacitatea de producţie a fabricii, ajungând la 30.000 de tone pe an. Saint-Gobain Isover estimează că va ajunge la un total de 170 de angajaţi în departamentele de producţie, comercial, logistică, financiar şi resurse umane. Odată cu renovarea liniilor de producţie, 50 de noi locuri de muncă directe vor fi create în departamentele de producţie, logistică şi administrativ, precum şi multe alte locuri de muncă indirecte în servicii conexe pentru comunitatea din Ploieşti, potrivit lui Păscuţiu. ”În România, la fel ca în alte ţări, Saint-Gobain umăreşte să fie lider al pieţelor de habitat“, descrie el planurile pe termen lung ale companiei.

    Totodată, observă că specificul local este important pentru companie, Saint-Gobain operând pe fiecare piaţă în parte pentru a identifica cele mai potrivite soluţii care să răspundă nevoilor în creştere privind eficienţa energetică a clădirilor noi sau pentru renovarea celor existente. ”Pentru 2018 şi anii următori, vedem un potenţial mare de creştere. Ţinând cont de evoluţia constantă înregistrată de grupul Saint-Gobain în ultimii ani, estimăm că rezultatele din 2018 vor continua pe aceeaşi linie ascendentă.“ Directorul general este optimist şi în ceea ce priveşte evoluţia pieţei materialelor de construcţii în continuare. Potrivit celor mai recente cifre citate de Păscuţiu, piaţa totală a materialelor pentru izolaţii din România este estimată la peste 130 de milioane de euro, fiind cea mai mare piaţă din regiunea Europei de Sud-Est. În ultimul trimestru al anului trecut, cererea de piaţă a crescut semnificativ, spune el, fiind determinată mai ales de creşterea segmentelor rezidenţial şi industrial. ”Apreciem că piaţa produselor pentru construcţii evoluează spre clădiri mai eficiente energetic şi o calitate mai mare a soluţiilor şi materialelor de construcţii utilizate“, descrie Păscuţiu evoluţia pieţei.

    În ceea ce priveşte provocările pieţei pe care activează, directorul general al Saint-Gobain Construction Products spune că una dintre acestea se leagă de  implementarea pe piaţă a standardelor şi reglementărilor privind calitatea produselor şi a soluţiilor pentru construcţii. ”Performanţa în construcţii este dată de sistem în integralitatea sa şi nu de componentele separate“, explică el. O altă provocare sesizată de Păscuţiu se referă la capacitatea soluţiilor şi produselor existente pe piaţă de a răspunde nevoilor globale prezente şi viitoare, precum schimbările climatice, protecţia mediului inconjurător şi eficienţa energetică. Grupul Saint-Gobain este activ pe piaţa din România pe mai multe segmente de piaţă, de la sticlă la rigips, şi operează zece unităţi de producţie în şapte situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu Mare, Tulcea, Turda şi Suceava. În total francezii au 800 de salariaţi; în afara fabricii din Ploieşti, francezii au anunţat anul trecut o investiţie de circa 5,5 milioane de euro pentru modernizarea fabricii pe care o are în comuna Stroieşti, din judeţul Suceava. În segmentul producţiei de vată minerală, şi danezii de la Rockwool au anunţat, potrivit ZF, că investesc într-o fabrică similară, tot în judeţul Prahova. Investiţia lor ajunge la 50 de milioane de euro.

  • (P) GLC Coupé – activ, autentic şi versatil, un autoturism ideal pentru orice situaţie

    Interiorul Mercedes-Benz GLC Coupé a fost proiectat cu atenţie maximă pentru confortul şoferului şi al pasagerilor. Combinaţia de materiale îmbină modernul cu clasicul în stilul rafinat specific Mercedes-Benz.

    Un caracter aparte, ce corespunde perfect unui autovehicul modern şi inteligent de excepţie: designul de înaltă calitate al interiorului GLC Coupé se încadrează într-o clasă proprie. Materialele autentice, împreună cu finisajele suprafeţelor cu linii cursive emană o senzaţie de lux şi lejeritate, făcând din GLC Coupé un autovehicul extrem de atrăgător pentru diverse tipuri de activităţi.

    Un model Mercedes-Benz GLC Coupé va putea fi admirat în cadrul galei Woman in Power BUSINESS Magazin 2018, joi, 22 martie, începând cu ora 19:00, la “Le Château” (Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3).

  • O tânără de 31 de ani, fost casier, ajunge în board-ul Rompetrol Rafinare. Acum este consilier la Secretariul General al Guvernului

    Acţionarii Rompetrol Rafinare (RRC), companie care operează rafinările Petromidia Năvodari, şi care are 2,47 miliarde de lei capitalizare la bursa românească, l-au înlocuit din consiliul de administraţie pe Marius Mitruş, 38 de ani, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu încă din 2013 şi fost director adjunct la SRI, cu Nicoleta Viorica Soisun, 31 de ani, se arată la bursă.

    În CV-ul noului membru din board-ul companiei se arată că Nicoleta Viorica Soisun a lucrat în perioada 2006-2007 în funcţia de casier la casa de editură şi presă Realitatea Românească pentru ca ulterior să ajungă direct referent la Canceleria Primului-ministru, care în perioada 2007-2009 a fost Călin Popescu Tăriceanu.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro