În acelaşi interviu, regizorul Radu Muntean s-a declarat curios în legătură cu modul în care publicul român va primi lungmetrajul “Un etaj mai jos”, menţionând că nu este un film pentru publicul larg, ci unul pentru cinefili, pentru o nişă pe care o consideră mai mare decât o arată cifrele de box office.
Radu Muntean, în vârstă de 44 de ani, crede că un film se vizionează cel mai bine într-o sală de cinema, dar recunoaşte că lucrurile se schimbă, vorbind în acest sens despre online, şi spune că, până la urmă, se consideră mulţumit dacă publicul vede un film în orice format, în orice modalitate.
Având un scenariu semnat de trei autori – Alexandru Baciu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu -, filmul spune povestea lui Pătraşcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi “vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria conştiinţă. Finalul filmului “Un etaj mai jos” a fost singura opţiune a scenariştilor, fiind stabilit la o săptămână după începerea discuţiilor despre subiect.
Pelicula a fost filmată integral în Bucureşti, în locuri cunoscute din oraş, ca Piaţa Presei Libere, Secţia 10 de Poliţie din sectorul 3 şi zona dinspre şoseaua Panduri a cartierului Drumul Taberei.
“Un etaj mai jos”, o coproducţie România – Franţa – Germania – Suedia, cu Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec în rolurile principale, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, fiind inclus în selecţia oficială a secţiunii Un Certain Regard. Între altele, pelicula a mai fost selectată pentru a participa la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto – în secţiunea Contemporary World Cinema – şi la BFI London Film Festival.
Prezentăm integral interviul acordat de Radu Muntean agenţiei MEDIAFAX:
Reporter: Sunteţi mulţumit de cum a ieşit filmul? Aţi schimba ceva la el, dacă ar fi să-l faceţi din nou?
Radu Muntean: Nu, în momentul ăsta, nu. Sigur că există lucruri pe care le-aş perfecţiona, sunt lucruri care – atunci când le-am făcut – mi s-au părut imperfecte, dar ăsta e filmul, până la urmă. Sunt lucruri care nu-ţi ies exact cum ai dorit şi unele care te surprind plăcut. Filmul este un proces viu. Este o operă colectivă şi, oricât ai vrea să o controlezi, ea trece şi prin mâna, ochiul, gura altor oameni. Pentru mine, este veşnic interesant să fac film.
Rep.: Cât a durat realizarea peliculei “Un etaj mai jos”?
R. M.: Scenariul, în primul rând, a durat – cu toate drafturile – până-ntr-un an – şi cu multe pauze, după care a trebuit să aşteptăm vreo doi ani şi jumătate până să-l finanţăm. A fost prima mea coproducţie şi asta durează. E multă birocraţie, dar, până la urmă, am reuşit. Din fericire, nu mi-am pierdut nici interesul, nici entuziasmul pentru proiect şi am reuşit să-l filmăm. Filmările au durat în jur de 25 de zile, am repetat cam pe atât înainte, apoi postproducţia s-a desfăşurat destul de lin şi de rapid.
Rep.: Care a fost bugetul total?
R. M.: N-aş putea să spun exact. Între 800.000 şi 1 milion de euro.
Rep.: Povestea de la ce a pornit? V-aţi propus acest subiect?
R. M.: Întotdeauna, punctul de plecare este cel care mă intrigă. M-a preocupat de mult ideea chestionării moralităţii şi a relaţiei individuale pe care o are fiecare cu conştiinţa şi au mai fost cârlige. De exemplu, am văzut o ştire în ziar, la un moment dat, şi cumva am lăsat la dospit ideea asta, apoi am întâlnit un personaj care se ocupă cu înmatriculări auto şi care e foarte “în control” şi mi s-a părut foarte interesant să-l aplic pe ideea respectivă şi aşa m-am prezentat în faţa colegilor scenarişti şi am dezvoltat împreună acest subiect.
Rep.: Pentru că unul dintre personajele producţiei este dependent de computer şi de spaţiul online, ce părere aveţi despre vizionarea filmelor în varianta aceasta?
R. M.: Eu cred că un film se vizionează cel mai bine într-o sală de cinema, dar nu sunt atât de absurd încât să nu văd că lucrurile se schimbă şi, până la urmă, sunt mulţumit dacă publicul vede filmul ăsta în orice format, în orice modalitate. Pretenţiile mele pecuniare şi comerciale vizavi de meseria de regizor de film sunt suficient de mici şi mă interesează mai mult faptul că filmul e văzut, pentru că de asta îl facem, nu doar pentru noi şi să ne urcăm chiar şi pentru un scurt timp pe un mic piedestal.
Rep.: Cum credeţi că va primi publicul român acest film?
R. M.: Sunt curios. Nu este un film pentru publicul larg. E un film pentru cinefili, pentru o nişă pe care eu o consider evident mai mare decât o arată cifrele de box office, nu neapărat pentru filmele mele, ci şi ale filmelor româneşti din ultimii ani. Deci, cred că se poate mai mult, că filmele pot ajunge la mai mulţi oameni şi că e interesant de văzut, fiind puţin diferit de filmele pe care le-am făcut până acum. Are un alt fel de tensiune şi, astfel, un potenţial mai mare pentru public. Dar rămâne de văzut.
Rep.: Vă simţiţi într-o oarecare măsură în competiţie cu colegii de breaslă?
R. M.: Fiecare, când îşi face filmul, sunt sigur că se gândeşte doar la asta. Nu se gândeşte nici la festivaluri, nici la nu ştiu ce reţete, nici la public, doar la ce vrea să exprime şi să facă asta cât mai coerent, să facă exact filmul care lui i-ar plăcea să-l vadă în cinema, ca spectator – un film care să-i spună ceva. Dacă mă intrigă ceva, încerc să transmit această dilemă cât mai convingător publicului şi asta se cheamă film pentru mine. Nu sunt în nicio competiţie cu nimeni.
Rep.: Există un regizor preferat, un actor pe care aţi vrea să-l distribuiţi în vreunul dintre filmele viitoare?
R. M.: Vreau să mai lucrez cu Teodor Corban, dacă se poate, sper să avem ocazia, să fie scenariile de aşa fel. Cât despre regizori, sunt mulţi. Cred că important e să vezi cât mai multe filme şi să o faci cu discernământ. Pentru cinefili e destul de limpede zona în care mă învârt şi eventualele influenţe, care cred că se văd.
Rep.: Odată cu experienţa, a venit şi o schimbare în modul de lucru în felul în care faceţi film?
R. M.: Eu am suficientă experienţă, pentru că fac şi foarte multe reclame, nu duc lipsă de precizie. Aşa lucrez de la primul film sau, cel puţin, de la al doilea. Tind să controlez cât mai mult din procesul cinematografic. Eu m-am schimbat – evident, cu toţii ne schimbăm – şi asta se reflectă în filmele mele. Fiecare reprezintă o etapă a vieţii mele, dar modul de lucru nu s-a schimbat. Lucrez cu aceiaşi scenarişti, acelaşi operator, producător, scenograf şi aşa mai departe. Am lângă mine o echipă destul de unită, suntem majoritatea prieteni şi îmi doresc să lucrăm aşa în continuare.
Rep.: De mai bine de 15 ani sunteţi încadrat în “noul val” al cinematografiei româneşti. Cât credeţi că va mai dura asta?
R. M.: Deja e vechi, nu? Nu ştiu ce să zic. Asta e formula criticii de cinema, pe care nici n-o aprob, nici n-o resping, nu e treaba mea să bag nici filmele în sertăraşe şi, cu atât mai puţin, regizorii. Cred că filmele noastre, cel puţin în ultima vreme, sunt din ce în ce mai diferite. Sigur, poate au undeva, în spate, la modul profund, câteva teme comune, nu neg asta, dar sunt din ce în ce mai diverse. Vocile sunt tot mai distincte. S-a întâmplat să fie mai mulţi regizori care să nu aibă o platformă artistică în comun, poate doar un fel de conflict cu vechea formulă de a face cinema în România. În mod evident, toată lumea mă încadrează în “noul val”, aşa că eu îmi văd de treabă, să fac filme.
Radu Muntean a lansat în anul 2002 lungmetrajul “Furia”, răsplătit cu premiul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pentru cel mai bun debut. Pelicula a fost selectată la festivaluri internaţionale de film în Montpellier (Franţa), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria) şi Palic (Serbia).
A urmat, în anul 2006, “Hârtia va fi albastră”, desemnat cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya şi premiat cu o menţiune specială a juriului la Sarajevo şi cu trofeul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia.
“Boogie”, film lansat în anul 2008, a fost inclus în secţiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de la Cannes, la acelaşi eveniment fiind prezentat, în 2010, în secţiunea Un Certain Regard, şi lungmetrajul “Marţi, după Crăciun”, cu scenariul scris în colaborare cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.