Tag: radu marinescu

  • Ministrul Justiţiei, întâlnire cu sindicaliştii nemulţumiţi de tăierea sporurilor

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, întâlnirea a avut loc la sediul ministerului.

    Tema principală a întâlnirii a vizat efectul limitării sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă, în ceea ce priveşte grefierii şi personalul auxiliar, la suma de 300 de lei brut, pe fondul nemulţumirii tuturor celor afectaţi de această măsură.

    Ministrul a precizat că „această măsură are un caracter temporar, cauzat de adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/30.06.2025 care vizează măsuri de austeritate pentru întregul sector public, într-o perioadă în care este nevoie de o maximă prudenţă financiară pentru reducerea deficitului bugetar al României”.

    De asemenea, reprezentanţii sindicatului au solicitat ca, la întocmirea bugetului pentru anul 2026, să fie avută în vedere cuprinderea sumelor necesare pentru plata sporului de condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă, în cuantumul avut anterior modificărilor.

    O altă temă abordată a fost cea a noului statut al profesiei de grefier şi, urmare a discuţiilor, s-a agreat convocarea grupului de lucru ministerial din care să facă parte şi reprezentanţii sindicatului, în vederea elaborării unui nou statut al profesiei de grefier, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale.

    „De asemenea, discuţiile au vizat şi realizarea calendarului privind elaborarea legii de salarizare a personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti. În ceea ce priveşte această problematică, Ministrul Justiţiei, domnul Radu Marinescu, a precizat că se aşteaptă întocmirea Raportului cuprinzând concluziile analizate în cadrul comisiei desemnate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Un alt punct al discuţiilor a fost degrevarea activităţii judecătoreşti, reprezentanţii sindicatului punând în discuţie aspecte care pot asigura acest lucru precum, digitalizarea, proceduri de lucru simplificate şi adoptarea de acte normative care pot conduce la degrevarea activităţii din sistemul judiciar”, se arată în comunicat.

  • Ce spune Ministrul Justiţiei, despre Georgescu

    Întrebat dacă n-a greşit statul român legat de Călin Georgescu, în condiţiile în care vorbim despre premiere în justiţie, ministrul Radu Marinescu a spus că „acutizarea fenomenului de extremism şi din păcate anumite derapaje inadmisibile în comunicarea publică, în societate, au condus şi la notorietatea pe care au câştigat-o anumite cazuri”. El a mai spus că au existat şi alte cazuri, însă nu la fel de mediatizate.

    „Au existat dosare, au existat cazuistic, au fost persoane care au fost investigate, din păcate însă în ultimul timp este adevărat că am asistat la o acutizare a acestei fenomenologii care a creat bineînţeles şi aceste ipoteze care au ajuns notorii, dar să ştiţi că a determinat şi o reacţie fermă a statului român pe care am constatat-o tocmai prin instrumentarea unor cauze prin care să se combata acest fenomen”, a mai spus ministrul Justiţiei, luni seara, la Prima News.

    El a precizat că ar trebui să existe o demarcare „foarte netă între contextul şi procesul electoral şi actul de justiţie. Nimeni nu este mai presus de lege şi nu există un moment oportun sau mai inoportun din punct de vedere politic sau electoral în care o anumită cauză să fie instrumentată şi în care un anumit act de justiţie să se desfăşoare sau să nu se desfăşoare”.

    Marinescu spune, în egală măsură, că „deschiderea unor cauze penale are legătură în exclusivitate cu sesizarea din oficiu sau prin alte moduri de sesizare a organelor de urmărire penală, necesitatea aflării adevărului şi administrarii probelor”.

    „Ca ministru, afirm categoric că nu voi încuraja niciodată o politizare a actului de justiţie, (…) indiferent ce fel de investigaţie, fie că îl priveşte pe domnul Georgescu sau pe orice alt cetăţean, să se facă obiectiv, să se facă imparţial, corect, cu celeritate, cu promptitudine şi cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a tuturor drepturilor şi libertăţii lor”, a mai declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.