Tag: Radu Gratian Ghetea

  • Radu Graţian Gheţea este unul dintre cei mai vechi bancheri din România

    Gheţea este din 2007 preşedintele celei mai mari bănci autohtone cu capital de stat, CEC Bank, primind anul trecut un nou mandat la şefia acesteia. Absolvent de Matematică în 1972 şi de ASE în 1981, Radu Gheţea a lucrat mai întâi în centrul de calcul al BRCE (fosta Bancorex) din 1972, apoi a coordonat activitatea de contabilitate a băncii, pentru ca în 1987 să devină director general. În 1994 s-a mutat la Alpha Bank, pe atunci Banca Bucureşti, ca prim-vicepreşedinte şi membru al consiliului de administraţie.

    În 2007 a ocupat timp de trei luni funcţia de preşedinte al Alpha Bank (succesoarea Băncii Bucureşti), pentru ca ulterior să preia preşedinţia CEC în cea mai importantă perioadă din existenţa ei de după Revoluţie, de transformare dintr-o casă de economii pe stil vechi într-o bancă universală modernă. CEC Bank a încheiat anul trecut pe poziţia a patra în topul băncilor după valoarea activelor, faţă de locul 9 în 2007. “Pe parcursul celor patru ani am demonstrat că putem fi o bancă modernă şi competitivă, ce a reuşit să împletească tradiţia dobândită în cei 148 de ani de activitate cu cerinţele şi exigenţele contextului economic actual. Locul patru în topul băncilor în funcţie de active, obţinut la finalul anului trecut, certifică acest lucru”, a declarat Gheţea la aniversarea a patru ani de la lansarea noii imagini instituţionale a CEC Bank.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Scaderea inflatiei, singura sansa pentru dobanzi

    "Numai daca inflatia va cobori la 4% va putea BNR sa reduca dobanda de referinta la 7% pana la sfarsitul acestui an", a declarat economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, in cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar.

    Totusi, conform acestuia exista multe necunoscute cu privire la evolutia agriculturii si a sectorul energetic pentru acest an, tinta de inflatia a BNR fiind pentru acest an fiind de 4,4%-4,5%.
    De asemenea Ghetea a sustinut ca ar trebui, pentru repornirea economiei, sa se relaxeze creditele, prin reducerea rezervei minime obligatorii, simplificarea procedurilor de executare silita si sa nu se mai permita solicitarea intrarii in insolventa pentru sume de 5. 000 de lei.

    "Mixul de politici econcomice din anul 2008 a fost nefericit, respectiv politica monetara extrem de tare, care sa compenseze politicile fiscală şi salarială foarte laxe. Numai in masura in care politica fiscala si salariala se vor intari, politica monetara se poate relaxa", a afirmat Lazea.
     

  • Denigrarea unei banci ar putea fi sanctionata penal

    Ghetea a precizat ca si procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a avut o atitudine pozitiva fata de propunerea de introducere a noilor masuri in Codul Penal si ca va contacta Ministerul Internelor si Reformei Administrative, urmand sa se intalneasca cu reprezentantii acestei institutii saptamana viitoare.

     

    Mai multe amanunte, pe www.mediafax.ro