Tag: QFort

  • Antreprenori locali. Producătorul de ferestre Casa Noastră din Dolj a obţinut 80% din afacerile din 2022 de la export

    Casa Noastră, compania din Dolj care produce ferestrele sub brandul QFort, a realizat la export 80% din cifra de afaceri din 2022, care a ajuns la 170 de milioane de euro cumulat pentru România, Italia, Franţa şi Elveţia. Businessul a crescut cu aproape 40% faţă de anul precedent, ceea ce a făcut din 2022 „cel mai bun an din istoria companiei“, după cum spune Ştefan Cherciu, proprietarul companiei.

    „Am lucrat la capacitate maximă aproape tot timpul anului. Avem aproape 100 de colegi noi, ne apropiem de 1.600 doar în România, plus 200 în afara ţării. Găsim destul de uşor oameni, însă necalificaţi, pe care îi calificăm la locul de muncă. Salariile au crescut cu 20% faţă de anul 2021, în condiţiile în care numărul colegilor a crescut cu până în 5%“, spune Ştefan Cherciu.

    Pentru 2023, antreprenorul a bugetat o creştere de 20%, însă speră chiar la mai mult decât atât.

    El şi-a propus să deschidă anul acesta un spaţiu de prezentare în Marea Britanie, la Londra şi are în plan şi deschiderea unor noi puncte de lucru în Italia, Franţa şi Elveţia, ţări în care businessul deja există. La finalul anului 2021, Ştefan Cherciu spunea că şi-a setat ca obiectiv depăşirea pragului de 200 de milioane de euro cifră de afaceri în 2023.

     


     

     

  • Antreprenori locali. Ştefan Cherciu, Casa Noastră: „Intrarea României în recesiune este iminentă“

    Ştefan Cherciu, antreprenorul care deţine compania Casa Noastră, producătoare de uşi şi ferestre sub brandul QFort, estimează că România ar putea intra în recesiune în perioada următoare, judecând după semnalele internaţionale.

    „Se pare că da (economia României va intra în recesiune – n. red.), semnalele atât din piaţa in­ternă, cât şi din economia europeană pot argumenta temerea că şi România poate intra în recesiune. Germania are două trimestre conse­cutive de contractare a economiei. În condiţiile actuale, de iminentă recesiune, (este o provocare) să păstrăm un trend de creştere a cifrei de afaceri prin deschiderea de noi canale de vânzări şi dezvoltarea de noi produse“, a spus Ştefan Cherciu ca răspuns în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediţia 2023, care a apărut recent pe piaţă. Casa Noastră a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 707 mil. lei, în creştere cu 39% faţă de anul precedent, 2022 fiind cel mai bun an din istorie pentru compania lui Ştefan Cherciu, după cum spunea el în urmă cu câteva luni. Exporturile au contribuit cu 80% la cifra de afaceri.