Tag: punctaj

  • Austria a câştigat finala Eurovision. România s-a clasat pe locul 12 (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Reprezentanta Austriei a interpretat piesa “Rise Like A Phoenix”, care a adunat de la cele 37 ţări participante la vot punctajul maxim – 290 de puncte.

    Conchita Wurst, “femeia cu barbă”, este numele de scenă al lui Thomas Neuwirth, 25 de ani. Wurst doar cântă în travesti, nefiind transsexual, spre deosebire de Dana International (Yaron Cohen) din Israel, care a câştigat ediţia din 1998 cu piesa “Diva” şi cu care vedeta austriacă a fost frecvent comparată.

    “Această noapte este dedicată tuturor celor ce cred într-un viitor al păcii şi al libertăţii. Ştiţi cine sunteţi fiecare – suntem unitate şi suntem de neoprit”, a declarat Wurst la primirea trofeului.

    Comentatorii de pe Twitter, invitaţi să-şi exprime opiniile sub hashtagul #eurovision, au calificat victoria vedetei austriece drept “un mare pas înainte pentru comunitatea LGBT” sau, după caz, “o nouă dovadă a decadenţei Europei”. Ei au remarcat, de asemenea, că numai patru ţări nu au acordat puncte Austriei: Armenia, Belarus, Polonia şi Estonia.

    În finală au fost reprezentate 26 de ţări, iar concursul a fost urmărit în direct de peste 120 de milioane de telespectatori.

    Pe locul al doilea s-a clasat Olanda, cu 238 de puncte, reprezentată de The Common Linnets cu melodia “Calm After The Storm”.

    Pe locul al treilea s-a clasat Suedia, cu 218 de puncte, reprezentată de Sanna Nielsen cu “Undo”.

    România s-a clasat pe locul 12, la egalitate de scor cu Finlanda, cu 72 de puncte. Reprezentanţii României au fost Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu, care au interpretat piesa “Miracle”.

    Piesa Finlandei, care a obţinut acelaşi punctaj cu a României, a fost “Something Better” interpretată de Softengine.

    Piesa României a primit puncte din partea juriilor din Moldova (12 puncte), Austria, Malta, Spania şi Israel (8 puncte), Azerbaidjan (6 puncte), Belgia şi Italia (5 puncte), Norvegia şi Macedonia (4 puncte), Irlanda (2 puncte), Portugalia (1 punct). România a acordat, la rândul său, 8 puncte Austriei, 10 puncte Ungariei şi 12 puncte Suediei.

    La Copenhaga a fost prezent cu ocazia finalei Eurovision şi premierul Victor Ponta împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu. Ambii s-au pozat cu Paul Seling, Ovi şi delegaţia României.

    România a participat la Eurovision de 15 ori din 1994 până acum, reuşind să ajungă pe locul 3 de două ori: în 2005 cu Luminiţa Anghel şi Sistem (“Let Me Try”) şi în 2010 cu Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (“Playing With Fire”). În 2006, piesa “Tornero” cu Mihai Trăistariu i-a adus României locul 4. În 2013, Cezar Ouatu a reprezentat România cu piesa “It’s My Life”, cu care a obţinut locul 13 cu 65 de puncte.

    Sursa foto, video: Eurovision; Facebook – Victor Ponta

  • Peste 7.000 de firme, în etapa următoare pentru minimis

    IMM-urile au putut să depună cereri pentru ajutorul de minimis în perioada 15 ianuarie, ora 10:00, 24 ianuarie, ora 20.00, interval în care au fost înscrise în program 7.138 de firme. Dintre acestea, 7.082 au obţinut punctajul minim, de 60 de puncte, pentru a trece în etapa de verificare a dosarelor, potrivit datelor Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

    Ajutorul de minimis pentru IMM-uri, în cuantum de maxim 100.000 de euro, acoperă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare, iar perioada de acordare este de doi ani fiscali. Cele mai multe înscrieri în program s-au făcut în Bucureşti (927 IMM-uri), Cluj (474 IMM-uri), Timiş (357 IMM-uri) şi Bihor (345 IMM-uri).

    IMM-urile trebuie să menţină locurile de muncă existente la data înregistrării cererii de finanţare şi să creeze până la finalizarea investiţiei, dar şi să menţină ulterior pentru o perioadă de trei ani locurile de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni.

    Autorităţile estimează că vor beneficia de aceste ajutoare cel puţin 1.111 de IMM-uri, dacă toate solicitările ar viza nivelul maxim al ajutorului de minimis. Ajutoarele se vor acorda pe baza unor punctaje şi nu pe principiul primul venit – primul servit.

  • Maxischimbări la ajutoarele de minimis

    Potrivit modificărilor, înscrierea va dura zece zile, vor fi acordate punctaje fiecărui proiect în funcţie de anumite criterii şi nu va mai funcţiona criteriul primul venit, primul servit, ca la sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor de la sfârşitul lunii august, care a dus la blocarea site-ului şi anularea sesiunii. De asemenea, a fost scoasă obligativitatea ca firmele să păstreze un anumit număr de locuri de muncă, în schimb IMM-urile vor primi un punctaj mai mare în funcţie de numărul celor pe care îi angajează.

    Maria Grapini a mai precizat că punctaj mai mare urmează să primească şi firmele din industrie. “Indicatorii sunt următorii: pentru producţie – 35 de puncte, pentru servicii, sănătate, asistenţă – 20 puncte şi la cercetare – 30 de puncte, deci maximum de puncte la producţie. Noi vrem să ajutăm firmele care sunt cele mai fragile, în funcţie de mărime, şi atunci am spus: dăm maximum de puncte la microîntreprinderi – 15 puncte, la întreprindere mică – 10 puncte, la întreprindere mijlocie – 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare cumva, este numărul de oameni. Dacă aveţi un angajat primiţi 15 puncte, dacă înfiinţaţi două locuri de muncă – 20 de puncte, 3 locuri de muncă – 25, 4 locuri – 30 şi 5 locuri – 35”, a declarat Maria Grapini.

    Ea a menţionat că va fi acordat un punctaj mai mare şi pentru zona rurală. Ministrul pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism a explicat că cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, dar că punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte. “Totalul care se poate face este de 100 de puncte, dar punctajul minim pentru aprobare este de 60 de puncte. Lăsăm liber zece zile să se înscrie toată lumea, facem o ierarhizare în funcţie de puncte, iar dacă până la 60 de puncte sunt mai mulţi decât avem noi fonduri, le păstrăm în banca de date, luptăm să suplimentăm în anul următor banii şi proiectele depuse rămân valabile”, a spus Grapini.

    Ministrul a explicat că apoi, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanţe după ce un soft va stabili care firme au punctajele mai mari pe baza criteriilor mai sus menţionate. Singurul lucru care nu a fost, deocamdată, stabilit este dacă aceste dosare vor fi depuse la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri.  “Nu se va mai derula la centru, se vor depune la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri, deci în cele opt regiuni, şi va fi transparent pentru că va fi un soft în care punctajul iese automat din calculator, nu mai pune punctajul o comisie în mod subiectiv”, a spus Grapini.