Tag: PSI Industries

La nivel global, privatizarea spitatelor este o decizie controversată, pentru că în unele ţări a funcţionat, în altele nu. În Marea Britanie – cu un sistem medical de stat extrem de eficient – unica privatizare a unui spital mare din National Health Service (NHS) a eşuat. În Germania, unde un proces de privatizare a spitalelor a început în 2005, se văd rezultatele.

În 2014, circa 700 de spitale erau private, alte 700 sunt administrate de organizaţii de caritate sau de Biserici, iar vreo 600 sunt în mâinile unor entităţi de stat – autorităţi locale sau universităţi. Cazul şcoală este cel al clinicii LBK Hamburg. În 1995, era înglodată în datorii, deficitul ajunsese la 30 de milioane de mărci germane. Până în 2004, datoriile au continuat să crească, deşi s-au făcut economii şi s-au dat afară 2.000 de oameni. În 2004, legislativul oraşului Hamburg a decis să vândă spitalul către o companie privată. Acum, chiar şi o parte a stângii germane acceptă că a fost o decizie corectă.

Privatizarea nu va face minuni, recunosc acest lucru. O alocare de circa 4% din PIB pentru sistemul public de sănătate ne situează pe antepenultimul loc din Europa. Ceea ce susţin este că doar dacă vom scoate spitalele din mâinile statului vom reduce corupţia endemică. Nu mă refer doar la plăţile informale – 28% din românii care au ajuns în spitale spun că au dat bani cadrelor medicale, afirmă Comisia Europeană, dar toţi ştim că situaţia este mult mai rea.

Media europeană: 5% – ci la achiziţiile păguboase, care rup milioane de euro din banii pacienţilor şi din salariile medicilor. S-a dovedit că transferul spitatelor către comunităţile locale a fost un eşec. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pur şi simplu le-au transformat în sursă de bani – vezi achiziţiile de la Spitalul Judeţean Mehedinţi, sub presiunea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Duicu. Localnicii s-au dovedit a fi incapabili să se coalizeze şi să protesteze. Deci, plimbarea spitalelor de la o entitate de stat la alta nu schimbă nimic.

În plus, pe lângă raţionalizarea resurselor, privatizarea va atrage investitori străini într-o economie care are nevoie disperată de resurse externe de finanţare.Mai trebuie făcut ceva, în afară de privatizarea spitatelor: este timpul să fie spart monopolul CNAS, aşa cum se discuta încă din 2012, dar doctorul Raed Arafat s-a opus. Banii asiguraţilor trebuie gestionaţi de companii private, care să concureze între ele, în funcţie de serviciile oferite.

Îmi doresc să pornim, în România, o dezbatere serioasă despre sistemul de sănătate. Au trecut câteva zile de la decesul dramatic al bunicuţei din Braşov şi deja s-a uitat acest caz. Se va face o anchetă, se vor da nişte sancţiuni şi gata. Dar deja am avut la Bârlad un caz identic! Iar mâine, cine ştie unde…Sunt furios când scriu acest rânduri: unde sunt oamenii de dreapta din România, unde este societatea civilă? Familiile care au ceva bani cred că pot păcăli sistemul de stat, la care cotizează, preferând să dea 150 de euro pe noapte într-o clinică privată. Vă înşelaţi! Nu vreau să vă înşir acum nenumăratele situaţii în care dvs. sau apropiaţii dvs puteţi nimeri în mâinile sistemului. Câţi oameni trebuie să moară ca să ne mobilizăm şi să începem să schimbăm ceva?

George Mioc este un antreprenor român care a emigrat în anul 1975 şi s-a stabilit în SUA. Este proprietarul unei fabrici care produce profile de aluminiu.

A trebuit să vină DNA-ul ca să aflăm ce se afla în spatele poveştii: societea care obţinuse contractul de la S.C. Hidro Prahova S.A. Ploieşti (regia Consiliului Judeţean Prahova) era controlată de familia Ponta, în frunte cu cumnatul acestuia, Iulian Herţanu. Un întreg mecanism de partid a fost pus în mişcare pentru ca firma lui Herţanu să ajungă la acest contract, finanţat cu fonduri europene: potrivit DNA, însuşi Sebastian Ghiţă, tovarăşul de vacanţă a premierului Ponta, ar fi intervenit la preşedintele CJ Prahova, Mircea Cozma.

Am zăbovit puţin asupra acestui dosar pentru că, după opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la Câmpina este un caz-şcoală pentru înţelegerea mecanismul fraudării fondurilor europene şi explică foarte bine de ce România este pe ultimul loc în UE la absorbţia fondurilor europene. Oficialii români şi europeni transmit în limbajul lor de lemn preţios că slaba absorbţie se datorează “birocraţiei” sau “slabei capacităţi administrative”. Poveşti. Corupţia, dorinţa oficialilor români de a vămui tot ce înseamnă euro venit de la Bruxelles, este cauza dezastrului.

Zilele acestea am văzut nenumărate exemple de fraude cu fonduri europene: de la cele din dosarul “Internet în şcoala ta”, în care este cercetat fratele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, la problemele de la compania de apă şi canalizare a judeţului Sibiu. Componente întregi ale unor programe operaţionale sunt blocate de la Bruxelles datorită “neregulilor” – formula eufemistică pentru suspiciuni de corupţie. La ora la care scriu, tocmai a fost difuzată o ştire potrivit căreia “cererea de rambursare cu nr.39, depusă de România la Comisia Europeană pentru Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane, la finalul anului 2014, se află în prezent în „întrerupere temporară”, fiind necesară reverificarea proiectelor”. Este vorba de o cerere de rambursare de 500 de milioane de euro, care acoperă apropape 1.000 de proiecte.

Sunt un om de afaceri care priveşte mai degrabă spre viitor, decât spre trecut. Mă gândesc în primul rând cum putem evita ca fondurile alocate pentru intervalul 2014-2020 să treacă prin acelaşi proces de “vămuire” şi, la final, să constatăm acelaşi eşec al absorbţiei. DNA, cu puţin peste 80 de procurori care instrumentează dosare, nu are cum să se ocupe de toată corupţia din zona fondurilor europene. Sunt câteva soluţii pe care le văd, poate nu perfecte, dar rezonabile. În primul rând, DLAF, omologul local al OLAF, trebuie depolitizat şi reactivat. S-a mai auzit ceva despre această structură guvernamentală care verifică fraudele cu fonduri europene? În al doilea rând, sper ca ANI să implementeze sistemul de depistare a neregulilor în licitaţiile publice – sistemul este anunţat din octombrie 2013, dar nu a fost finalizat! În al treilea rând, aş recomanda societăţii civile şi mediului de afaceri să fie cu ochii pe viitoare lege a achiziţiilor publice, pe care guvernul Ponta ba o anunţă pe site-ul ANRMAP, ba o retrage.

Sunt câteva sfaturi punctuale. Problema majoră, o ştim, este lipsa voinţei politice în oprirea fraudelor sistematice. Sunt însă optimist că acţiunea DNA îi va speria pe politicienii corupţi, iar românii vor vedea că fondurile europene le înbunătăţesc lor viaţa, nu clienţilor de partid.

Eu cred că domnul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, vrea să ne testeze memoria atunci când ne spune că se duce la Bruxelles pentru a renegocia celebrul MTO şi vrea să obţină un deficit mai mare, astfel încât să poată creşte cheltuielile şi să construiască mai multe autostrăzi. Când am mai auzit povestea aceasta? Poate în primăvara 2014, când domnul Dan Şova, pe atunci ministru al Transporturilor ne spunea: „S-a născut din partea jurnaliştilor sau din partea societăţii civile, din partea colegilor din Parlament, întrebarea legitimă referitoare la ce se va finanţa din acciză. În primul rând aş lămuri faptul că se vor construi autostrăzi şi acum aş vrea să pun la dispoziţia dumneavoastră să vedeţi cei 697 de kilometri, la care ne-am gândit noi într-o primă variantă că ar putea fi finanţaţi din acciză”. Rezultatul supra-accizării carburanţilor îl cunoaşteţi: anul trecut s-au inaugurat vreo 50 de kilometri de autostradă (inclusiv un tronson deschis prematur, în ultima zi a campaniei prezidenţiale, aflat în permanente reparaţii), iar în 2015 se vor finaliza mai puţin de 50 de kilometri.
Cât de puţin credibilă este afirmaţia domnului Vâlcov se vede şi din situaţia ridicolă în care se află Master Planul pe Transporturi.

Un minister cu sute sau mii de angajaţi, plus experţii Companiei Naţionale de Drumuri, plus consultanţii externi, au produs un document care conţine greşeli descoperite în câteva ore de jurnalişti. Prioritizarea autostrăzilor se bate cap în cap, de la o anexă la alta. De exemplu, autostrada Braşov-Bacău ar trebui să fie construită ultima, potrivit memorandumului adoptat de Guvern. Însă, potrivit uneia din anexe, este pe locul cinci în topul priorităţilor. Autostrada Ploieşti-Comarnic este ba pe locul patru de pe lista de priorităţi, ba pe locul şase, ba pe locul 11, depinde dacă te uiţi în scenariile memorandumului sau în anexe. Ştiţi că, fără Master Plan, nu ni se aprobă Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Doamna Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltarea regională, a anunţat deja că în cel mai optimist scenariu POIM va trece de Bruxelles abia în mai-iunie. Practic, am pierdut aproape doi ani din perioada în care puteam accesa fondurile de coeziune accesibile în exerciţiul bugetar 2014-2020. Nu am învăţat nimic din eşecul din exerciţiul bugetar 2007-2013.

Sentimentul meu este că guvernul Ponta pur şi simplu nu este interesat de dezvoltarea infrastructurii. Nu aduce voturi. Simplu. Preferă să dirijeze aceşti bani în orice altă direcţie. Nu ştiu dacă v-aţi uitat pe execuţia bugetară pe luna ianuarie: cheltuielile de capital au scăzut cu 15% faţă de luna similară a lui 2014. Sigur că este prematur să speculăm, dar totuşi…Unde se duc însă banii alocaţi Transporturilor? După opinia mea mulţi bani ajung în studii de fezabilitate inutile, dirijate către firme prietene. Nu reiau acum povestea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, pe mine m-a amuzat în aceste zile ce s-a întâmplat la Aeroportul Baia Mare. Ani întregi s-au dat banii pe astfel de studii – vreo 200.000 de euro. Când s-a ajuns în situaţia de a fi folosite, s-a descoperit că ele erau făcute de nişte amatori, care nu aveau autorizaţie în domeniul aeroportuar, iar acum Aeroportul Baia Mare nu poate începe lucrările de prelungire a pistei.

Nu vreau să intru într-o concluzie politică, dar este evident că fiecare zi pierdută înseamnă că vom pierde sume importante din fondurile de coeziune alocate pentru perioada 2014-2020 şi vom ţine departe investitorii străini care au nevoie legături rapide pentru a-şi exporta produsele.