Tag: prună

  • Prună: Ciucă şi Ciolacu îi premiază pe şefii ANRE care au facut praf piaţa energiei

    „Vedem încă o bătaie de joc la adresa românilor. ANRE, instituţia care trebuia să gestioneze criza facturilor la energie şi să-i ajute pe oameni, a cerut Parlamentului, printr-o adresă, să crească numărul de posturi cu 180. Adică, mai mult de 50% din numărul de angajaţi pe care îi are acum ANRE. Noi sinecuri pentru PSD şi PNL într-o perioadă în care liderii Coaliţiei PSD-PNL se laudă că au îngheţat angajările la stat, în care facturile românilor explodează, ratele la bănci şi inflaţia cresc zilnic. Reamintesc şi că actuala conducere a ANRE nu mai are legitimitate, dat fiind că mandatele au expirat şi au fost prelungite prin ordonanţă de urgenţă”, declară Cristina Prună.

    Ea precizează că suplimentarea numărului de posturi de la ANRE face şi obiectul unui proiect de lege prezentat luni Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, proiect semnat de parlamentari PSD, PNL şi UDMR.

    USR a depus, la conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor, solicitare pentru demararea procedurii de numire a membrilor Comitetului de reglementare al ANRE prin audieri publice.

    „Probabil că nu vor lucrul acesta tocmai pentru că vor să promoveze în aceste funcţii pile şi incompetenţi. USR se opune angajărilor fără logică. 180 de posturi în plus la stat, acum, nu au absolut nicio justificare, drept pentru care proiectul de suplimentare a posturilor de la ANRE trebuie scos din circuitul legislativ. USR solicită conducerii ANRE – domnului Chiriţă, plătit cu circa 12.000 de euro pe lună, care se plimba prin Republica Dominicană în plină criză a facturilor – să vină în Parlament şi să explice, mai întâi, ce fac cei 350 de angajaţi pe care ANRE îi are în prezent. Să spună ce fac aceşti 350 de angajaţi pentru români şi pentru facturile lor, pentru industria românească, pentru companiile care se închid pe zi ce trece, şi după aceea să ceară suplimentarea”, mai precizează Cristina Prună.

     

  • Prună: Banii din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor prin Pilonul 2

    „În primul rând, trebuie spus foarte clar: 60% din 0 tot 0 rămâne. Deci, discuţia despre procentele obţinute de stat sau de investitori este prematură atât timp cât nu ştim dacă au existat consultări între cei care au venit cu aceste modificări şi companiile care trebuie să vină cu banii pentru investiţie. Sigur că este important câţi bani revin statului, iar pentru a determina corect acest lucru Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei trebuie să vină cu scenariile pe care s-au bazat pentru ca liderii coaliţiei să vehiculeze aceste cifre. Impozitarea se face în funcţie de preţurile practicate la vânzarea gazelor. Astăzi (vineri – n.r.), avem un nivel al preţurilor care poate evolua până peste 4 ani când va începe exploatarea. De asemenea, e important să ştim şi prognoze în ceea ce priveşte evoluţia producţiei, la începutul exploatării, pe vârf şi în perioada de declin. Aşadar, Guvernul trebuie să prezinte aceste lucruri în Parlament”, declară Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

    Ea spune că la fel de important precum scenariile luate în calcul şi discuţiile cu investitorii, este modul în care statul român intenţionează să folosească banii pe care îi va obţine din redevenţe şi impozite.

    Conform proiectului de lege depus, „aceşti bani se vor duce cu prioritate în reţelele de distribuţie de gaz şi către orice altceva prin decizie a Guvernului. Or, gazul din Marea Neagră este şi el finit. Peste 15-20 de ani se va epuiza şi el”.

    „Dacă astăzi extindem reţelele de gaz natural către populaţie pe care mai târziu le vom alimenta cu gaz rusesc, pentru că nu va exista altul în regiune, politicienii de astăzi nu fac altceva decât să aducă un deserviciu securităţii naţionale pe termen lung. Trebuie să pregătim de pe acum tranziţia energetică către surse alternative de energie curată, iar banii de pe urma exploatărilor de gaze offshore sunt oportunitatea realizării acestei tranziţii”, precizează Cristina Prună.

    Prună anunţă că va depune un amendament prin care banii obţinuţi din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor, respectiv în Pilonul 2, iar fondurile de pensii vor investi cu prioritate în industria energetică şi industria chimică.

    Liderii PSD, PNL şi UDMR, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor, au depus, vineri, proiectul Legii offshore: „Legea depusă stabileşte un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % statul român– 40% investitorul”.

  • Drulă, după ce USR îl cheamă din nou pe Popescu în Parlament: Ăsta este un om care trebuie să plece

    „Energie, un dezastru. Un dezastru pe zona de carburant, un dezastru pe zona de gaz, un dezastru pe zona de energie electrică. O să îl chemăm din nou în Parlament pe Virgil Popescu. Vă aduc aminte ceva: omul ăsta, Virgil Popescu, este ministru al Energiei în al treilea an acum. În general vorbim în aceste guverne de miniştri care sunt de trei luni în funcţie, ce să facă şi ei, săracii, nu au aflat pe unde este uşa acolo.

    La Virgil Popescu vorbim de trei ani, trei ani în care nu a fost în stare să dea Legea offshore, trebuia să găsească o simplă formulă de taxare corectă care să stimuleze investiţiile şi să scoatem gazul din Marea Neagră. De centrala de la Iernut de câţi ani auzim? De trei ani, cel puţin, auzim că trebuie să fie gata. Avem 10 miliarde de euro pentru care nu are ghidurile de folosire pentru investiţii în producţia de energie. Avem nevoie de gaze, avem nevoie de energie electrică, avem nevoie de încurajarea pieţei”, a declarat Cătălin Drulă.

    Potrivit acestuia Virgil Popescu prezintă „o schemă greşită din start de plafonare, care plafonează la producător, adică şi dacă cineva ar vrea să intre pe piaţă, dacă pui mercurialul la preţuri la producător, descurajează investiţiile”.

    „Companiile care ar trebui să producă pentru România, le-au politizat de sus până jos. Ăsta este un om care trebuie să plece, trebuia de mult să plece şi nu este singurul din acest guvern”, conchide ătălin Drulă.

    La rândul său, deputatul USR, Cristina Prună, a criticat noua propunere de schemă pentru facturile la energie şi gaze a Guvernului PSD-PNL, subliniind faptul că măsurile propuse „urmează aceeaşi logică falimentară” din 2018 când, prin Ordonanţa 114, PSD a blocat investiţiile în extragerea gazului din Marea Neagră şi a făcut România şi mai dependentă de gazul rusesc.

    „Se plafonează preţul la producţia de gaze naturale pentru consumatorii casnici şi pentru producerea de energia termică. Acest lucru nu va face decât să blocheze şi mai mult noi proiecte de extracţie a gazului onshore şi offshore din România. Peste asta se adaugă faptul că nu avem în prezent niciun proiect de lege Offshore care să creeze cadrul pentru exploatările de gaze din Marea Neagră. Proiectul de ordonanţă interzice vânzările de energie electrică ale companiilor de stat pentru 2023 şi 2024. Asta se traduce prin a pune efectiv cruce pe perspectivele investiţionale. De aceea, transpusesem directiva europeană care permitea vânzarea energiei prin contracte bilaterale pe termen lung, tocmai pentru a impulsiona proiectele de investiţii în producţia de energie electrică. Fără noi investiţii stăm la mâna altora. Nu avem un cuvânt foarte important de spus în privinţa interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB) prin care am putea să ne diversificăm necesarul de import, adică să nu mai importăm doar gaz rusesc. În schimb legile la noi în ţară le facem prost. Guvernul ne propune un experiment economic şi sabotarea industriei. Rămâne de văzut cine şi cum va supravieţui”, a afirmă Cristina Prună.

    Solicitarea a fost depusă, luni, la Biroul Permanent din Camera Deputaţilor.

  • USR: În plină criză, PSD continuă seria numirilor controversate la vârful ANRE

    „În plină criză energetică şi cu un război în plină desfăşurare la graniţele României, PSD continuă seria numirilor controversate la vârful Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. După ce Alexandru Stănescu, fratele pesedistului Paul Stănescu, şi-a anunţat ieri demisia din funcţia de membru al conducerii ANRE, PSD îl propune în această funcţie pe Iulian Iancu, un personaj controversat, despre care fostul deputat PSD Georgian Pop afirma într-o comunicare adresată Ambasadei SUA de la Bucureşti, publicată de Wikileaks, că <tipul acesta este cumpărat de Gazprom>”, potrivit unui cpomunicat de presă al USR.

    Lideruu Uniunii amintesc că în urmă cu doi ani şi jumătate, când PSD l-a propus pe Iulian Iancu pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice în guvernul Dăncilă, preşedintele Iohannis a refuzat această numire, arătând că iulian Iancu periclitează „decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale.”

    „USR solicită ca Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu să explice public de ce susţin un astfel de personaj la conducerea ANRE. USR face un apel către toate partidele parlamentare şi le solicită un proces transparent de selecţie pentru a promova un profesionist în această funcţie şi să înceteze cu numirile bazate doar pe carnetul de partid într-o perioadă de criză pe piaţa energiei. În decembrie 2021, USR a atacat la CCR numirea lui Alexandru Stănescu în conducerea ANRE, atrăgând atenţia că acesta nu are nicio legătură cu domeniul energiei şi nici nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, însă CCR nu s-a pronunţat încă în această speţă. Noua propunere a PSD este mult mai nocivă, Iulian Iancu fiind responsabil pentru elaborarea mai multor modificări legislative care au dus la blocarea Legii offshore şi la retragerea investitorilor din proiectele legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră. În consecinţă, România nu a exploatat până în prezent deloc gazele din Marea Neagră”, se arată în comunicat.

    „În noul context al războiului din Ucraina, sectorul energetic este o componentă de securitate cheie, iar cineva care a primit o astfel de etichetă de la cel mai înalt nivel şi nu a putut ocupa o funcţie în Guvernul României nu ar avea ce să caute nici în conducerea ANRE. Marcel Ciolacu, PSD şi actualul ministru al Apărării chiar nu înţeleg care le sunt îndatoririle”, a afirmat Cristina Prună, deputat USR.

    Potrivit USR Iulian Iancu este, de asemenea, „promotorul unor măsuri controversate legate de reglementarea preţului gazului, care au descurajat producţia internă în favoarea gazelor de import ruseşti, accentuând declinul producţiei nationale de gaze naturale, cu consecinţele grave reflectate în securitatea energetică a României”.

  • Cristina Prună (USR): Zero Taxe pe salariul minim, o gură de oxigen nu doar pentru hotelieri

    „În aceste vremuri de pandemie, industria ospitalităţii a pierdut aproximativ 40% din angajaţi, care fie au plecat spre alte domenii, fie sunt în şomaj. Zero Taxe pe Salariul Minim (www.zerotaxe.ro), măsura propusă de USRPLUS în programul de guvernare, este solicitată de proprietarii de hoteluri din România. Ar fi o gură de oxigen nu doar pentru hotelieri, ci pentru întreg sectorul HoReCa. Realitatea este că industria HoReCa este una dintre cele mai afectate de pandemie. Hotelurile din Bucureşti au avut un grad de ocupare de 10-15%. Iar per total, sectorul de ospitalitate şi turism a scăzut cu 67,4% numai după primul val al pandemiei”, transmite Cristina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

    Ea precizează că măsura USRPLUS prevede ca primii 2.300 de lei din salariu, echivalentul salariului minim pe economie, să nu mai fie taxat de stat.

    Totodată, ea prezintă şi efectele acestei măsuri.

    „Ridicarea acestei poveri fiscale de pe urma firmelor din industria HoReCa poate avea rezultate pe termen scurt, mediu şi lung precum: reducerea numărului de angajaţi disponibilizaţi din acest sector, educerea riscului de faliment al afacerilor mici şi mijlocii, plata unor salarii mai atractive prin care afacerile să-şi poată recupera foştii angajaţi sau să găsească alţii calificaţi, stoparea crizei de personal care a migrat spre alte domenii de activitate, dar şi prevenirea crizei de personal prevăzută pentru momentul aşteptatei reveniri economice şi asigurarea circuitului banilor în economie. Există ajutoare de salvare expres prevăzute pentru industria HoReCa. Acestea vor fi binevenite. Nu este însă suficient. Trebuie să începem să implementăm <zero taxe pe salariul minim> cât mai repede cu putinţă. Realist ar fi din 2022. Asta dacă vrem să relansăm cu adevărat aceasta industrie şi economia”, conchide parlamentarul USR PLUS.