Tag: proxenetism

  • Două ghicitoare şi iubiţii lor din Buzău au făcut 1 milion de lei din înşelătorii

    Poliţiştii din Buzău au făcut cinci percheziţii domiciliare în judeţ la persoane bănuite de proxenetism, lovire sau alte violenţe şi înşelăciune, prin metoda ghicitului. Patru persoane au fost reţinute.

    Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2022, doi bărbaţi, din municipiul Buzău, în vârstă de 40 şi 45 de ani, ar fi desfăşurat activităţi de proxenetism, încurajând practicarea prostituţiei de către mai multe tinere pe teritoriul mai multor state europene, obţinând, în acest fel, foloase materiale.

    De asemenea, în perioada 2017-2021, două femei, în vârstă de 47 şi 39 de ani, ar fi înşelat mai multe persoane, prin inducerea în eroare a acestora cu privire la faptul că ar deţine puteri supranaturale, prin care ar putea să rezolve problemele personale ale persoanelor vătămate.

    Între cele patru persoane ar exista legături de rudenie sau de concubinaj. Astfel, acestea ar fi obţinut foloase estimate la peste 1.000.000 de lei.

    În urma percheziţiilor, au fost confiscate 3 maşini de lux, 24 de telefoane mobile, 21.710 lei, un laptop, 1.310 lire sterline, 850 de euro, înscrisuri şi documente, medii de stocare, dar şi bunuri susceptibile a face obiectul activităţii infracţionale.

    12 persoane au fost duse la audieri.

    Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru proxenetism, iar cele două femeie au fost reţinute pentru înşelăciune, prin metoda ghicitului.

    Persoanele reţinute urmează a fi prezentate miercuri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

  • O grupare de proxeneţi români, care strânsese 1 milion de euro, a fost destructurată în Franţa

    Destructurarea reţelei a fost posibilă în urma unei anchete a Poliţiei franceze, care a durat mai bine de şase luni. Ancheta a stabilit că tinerele fuseseră atrase în Franţa după ce fuseseră seduse de proxeneţi în România.

    Ulterior, investigaţia s-a extins la nivel european, astfel că 15 persoane au fost reţinute în Franţa, Germania, Italia şi România. Anchetele financiare întreprinse de Europol estimează că proxeneţii au primit, pe parcursul câtorva luni, cel puţin un milion de euro din Franţa.

    „Toţi banii câştigaţi de femei erau trimişi în România. Ele nu aveau decât minimul necesar pentru a trăi şi erau, pur şi simplu, reduse la sclavie. Ele se prostituau ore întregi, în timp ce ei (proxeneţii, n.r.) îşi construiau adevărate palate în România”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul “Prostituate pentru VIP-uri”: 15 persoane, condamnate la închisoare. Printre ei, un fost ofiţer SRI

    Reprezentanţii Tribunalului Alba au anunţat, vineri, că instanţa a decis condamnarea a 15 persoane acuzate că au constituit o reţea de prostituţie ai cărei clienţi erau persoane importante din mediul de afaceri sau politică, dosarul fiind cunoscut sub denumirea “Prostituate pentru VIP-uri”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Membrii grupării au fost acuzaţi de constituire, sprijinire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori şi şantaj.

    Potrivit portalului Tribunalului Alba, cei 15 inculpaţi au primit pedepse între unu şi opt ani de închisoare, 11 dintre aceştia primind pedepse cu executare, iar alţi patru pedepse cu suspendare.

    Cea mai mare pedeapsă a primit-o liderul grupării, Teodor Victor Şchiop, zis “Puşcărie”, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. De asemenea, Gabriel Antoniu Bakai a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, el mai având de executat un rest de pedeapsă de 1.054 de zile dintr-o condamnare anterioară, Sergiu Andrei Cîndea a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare, Ioan Nicolae Roşca – şapte ani de închisoare şi Raul Hancheş, fost Rus – cinci ani de închisoare, el având un rest de pedeapsă de 1.027 de zile rămas de executat dintr-o condamnare anterioară. Raul Hancheş, fost Rus, nu a fost prins nici în prezent, el fiind dat în urmărire internaţională.

    Totodată, Vasile Claudiu Vulpe, fost ofiţer SRI, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de opt ani.

    De asemenea, cea mai mică pedeapsă a primit-o un cetăţean italian, Luigi Saviato, condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de trei ani şi 500 de lei amendă administrativă.

    Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

    O grupare de proxeneţi, traficanţi de persoane şi şantajişti care îşi intimidau victimele aruncând cocktail-uri Molotov asupra locuinţelor acestora a fost destructurată, în 19 octombrie 2010, de poliţiştii din Alba Iulia, 14 membri ai reţelei fiind duşi atunci la audieri la sediul DIICOT Alba.

    Suspecţii au fost prinşi în urma a 17 percheziţii la locuinţele acestora, în timpul cărora poliţiştii au confiscat săbii, cuţite, pumnale, bâte de baseball, un pistol cu glonţ de calibrul nouă milimetri deţinut legal, hard-diskuri, CD-uri, DVD-uri şi acte.

    Autorităţile au stabilit că gruparea se ocupa cu trafic de persoane, proxenetism şi recuperări (şantaje la comandă pentru recuperarea unor datorii prin violenţă şi ameninţare), până la acea dată fiind identificate peste 20 de fete care practicau prostituţia în folosul grupării, printre care şi zece minore.

    Gruparea, condusă de Teodor Şchiop, era sprijinită de Claudiu Vulpe, care intermedia şantajele, respectiv asigura legătura între cei ce comandau şantajul şi membrii grupării. De asemenea, el transporta fetele la diferiţi clienţi şi se interesa de situaţia membrilor reţelei.

    Conform unor surse din rândul anchetatorilor, Claudiu Vulpe, zis “Fox”, a activat în serviciile de informaţii.

    În ceea ce priveşte traficul de persoane, de minori şi proxenetismul, poliţiştii au stabilit că fetele erau plasate, pentru a întreţine relaţii sexuale, fie în localuri din Alba Iulia şi din apropierea municipiului, fie direct acasă la clienţi. Clienţii se întâlneau cu fetele doar după ce discutau cu membrii grupării şi conveneau preţul, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecţi fie direct de la client, fie erau predaţi de fete.

    Din investigaţii a reieşit că membrii grupării au comis şi violenţe, precum recuperări la comandă, şantaje, lipsire de libertate sau tâlhărie. Gruparea condusă de Teodor Şchiop ar fi şantajat, la comandă, mai multe persoane pentru recuperarea unor datorii.

    Pentru a-şi intimida victimele, membrii grupării au aruncat cu “cocktailuri Molotov” asupra locuinţelor a două victime. De asemenea, ei au fost acuzaţi de tâlhărie şi lipsire de libertate, fapte comise asupra unor clienţi ai prostituatelor care lucrau pentru suspecţi.

    În octombrie 2010, în acest dosar au fost arestate preventiv 12 persoane, majoritatea din Alba Iulia. Potrivit anchetatorilor, singurul membru al grupării care nu fusese prins încă era Raul Nicolae Hancheş, fost Rus, fiul unui om de afaceri din Alba Iulia. Tânărul, cunoscut sub porecla “Pricu”, a executat mai mulţi ani de închisoare pentru proxenetism şi este cunoscut ca unul dintre membrii lumii interlope din Alba Iulia.

    În luna decembrie 2010, unul dintre inculpaţi, Adrian Trifa, în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat, după ce magistraţii au decis să înlocuiască măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Magistraţii au ţinut cont în luarea acestei decizii şi de vârsta înaintată a inculpatului, fiind cel mai vârstnic dintre membrii grupării.

    În acest caz, cunoscut ca “Prostituate pentru VIP-uri”, Biroul Teritorial Alba al DIICOT a trimis în judecată, în luna februarie 2011, 22 de inculpaţi, din care 11 în stare de arest preventiv.

    De asemenea, în martie 2011, doi din membrii grupării au fost eliberaţi, după ce Curtea de Apel Alba Iulia le-a admis recursul privind cererile de eliberare provizorie sub control judiciar.

    Potrivit unor surse din cadrul anchetei, gruparea dezvoltase o mare reţea de prostituţie în care erau incluse şi fete minore, obligate să se prostitueze atât în ţară, cât şi în Italia sau Germania. Anchetatorii au informaţii că printre clienţii prostituatelor se regăseau persoane importante din Alba, respectiv oameni de afaceri, politicieni, medici sau profesori universitari.

    Dosarul acestui caz are 15 volume, numai rechizitoriul realizat de procurori având peste 200 de pagini.

    Pe parcursul judecării cauzei, Tribunalul Alba a decis să o împartă în două dosare.

    În unul din dosare, au fost condamnaţi, în 2012, o parte dintre membrii reţelei, aceştia primind pedepse cu închisoarea, unii cu suspendare. Printre cei condamnaţi atunci la pedepse cu suspendare se număra şi omul de faceri italian Luca Anversa, care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru instigare la şantaj.

  • Percheziţii la persoane care au obligat fete dintr-un centru de asistenţă socială să se prostitueze

    Anchetatorii au descins la membrii grupării, suspectaţi de trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor, şi vor duce 60 de suspecţi la audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Piteşti.

    “În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, suspecţii au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe minore instituţionalizate într-un centru de minori aparţinând DGASPC Dâmboviţa, din municipiul Târgovişte, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru a obţine foloase materiale”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

    Membrii grupării ar fi fost sprijiniţi de o femeie care lucra ca supraveghetor la Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ”, din cadrul DGASPC Dâmboviţa, aceasta fiind suspectată că i-a ajutat să exploateze sexual două minore, potrivit sursei citate.

    Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT Piteşti şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, SCCO Vâlcea şi BCCO Ploieşti, precum şi al jandarmilor. Acţiunea este spijinită şi de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

  • Reţea de proxenetism din care făceau parte români, destructurată la Cannes – presă

     Potrivit publicaţiei, o femeie şi şapte bărbaţi au fost plasaţi în arest preventiv în cadrul unei anchete judiciare coordonate de către un judecător de la Grasse.

    Supravegheaţi de mai multe săptămâni de către Brigada de luptă împotriva banditismului (Brigade de répression du banditisme, BRB), suspecţii au fost arestaţi în diverse locuri în celebrul oraş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dominique Strauss-Kahn, eliberat după ce a fost reţinut într-un caz de proxenetism

    Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, este interogat în legătură cu petreceri libertine la care ar fi luat parte, mai ales la Paris şi Washington, cu scopul de a stabili dacă ştia că femeile care participau la aceste petreceri erau prostituate. Mai multe deplasări ale acestora au fost organizate şi finanţate de doi oameni de afaceri din regiunea Lille, Fabrice Paszkowski, directorul unei companii de echipamente medicale, şi David Roquet, fost director al unei filiale a grupului de construcţii Eiffage. În total, opt persoane au fost inculpate în acest caz, între care trei membri ai conducerii Hotelului Carlton din Lille, un avocat şi un ofiţer superior din cadrul poliţiei locale, comisarul Jean-Christophe Lagarde.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dominique Strauss-Kahn, plasat în arest preventiv la Lille, într-un dosar de proxenetism

    El este acuzat de “complicitate la proxenetism” şi “tăinuirea unui abuz de bunuri sociale” în dosarul Carlton. Strauss-Kahn a sosit cu puţin înainte de ora 09.00 (10.00 ora României) într-o cazarmă a jandarmeriei din Lille, unde fusese convocat. El a fost imediat informat cu privire la plasarea sa în arest preventiv de către anchetatorii poliţiei judiciare din Lille, potrivit sursei citate. Dominique Strauss-Kahn urma să fie interogat pe tema petrecerilor la care ar fi participat, în special la Paris şi Washington, pentru a se stabili dacă femeile care au fost prezente la acestea erau prostituate.

    Mai multe pe mediafax.ro