Tag: prototip

  • De la tablou la Tablon. Sau o idee altfel de afacere care merge tot mai bine

    Eugenia şi Mihai Ragea au plecat de la joaca alături de fetiţa lor în creionarea Tablonului, un joc care se transformă în tablou de agăţat pe perete. Primul prototip a fost creat la sfârşitul anului 2015 şi a trecut ulterior prin mai multe runde de perfecţionare.

    „Tablon a apărut dintr-o joacă creativă în familie şi a evoluat cu ajutorul prietenilor. Entuziasmul utilizatorilor a dus la ideea comercializării obiectului. Îşi doreau să-l aibă acasă, să-l facă cadou şi ne cereau din ce în ce mai multe exemplare. Atunci am început să analizăm ce presupune producţia în serie, costurile şi implicaţiile acestora”, povesteşte Mihai Ragea. Concret, Tablon înseamnă combinarea mai multor forme, modele şi culori diferite, întâi ca o joacă, iar rezultatul – care poate fi schimbat de nenumărate ori – ia forma unui tablou.

    Numele „tablon” este o combinaţie între „tablou” şi „oblon”, pentru că, la interior, produsul arată ca un oblon multiplu stratificat. Cei doi antreprenori care constituie, practic, creierul creativ din spatele Tablon sunt absolvenţi ai Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi lucrează în acelaşi domeniu – arhitectură, design grafic, design de interior – de la absolvire şi până astăzi. Pentru dezvoltarea Tablon, s-au asociat cu un prieten care s-a îndrăgostit de produs.

    „În vederea comercializării produsului Tablon am înfiinţat o nouă societate în august 2019. Produsul a fost lansat în decembrie 2019. Investiţia până în prezent este în jur de 20.000 de euro şi a fost dedicată dezvoltării produsului – design, branding, website, ambalaj, producţie. Desfăşurarea activităţii s-a bazat pe implicarea şi resursele asociaţilor, iar producţia şi serviciile complementare au fost externalizate”, spune Mihai Ragea.

    Un tablon care poartă denumirea „Abstract” costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Pe site-ul Tablon figurează alte două modele – un set pentru construcţie format din cifre şi un altul format din litere. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse. „Suntem încă în procesul de identificare a tipologiei clientului nostru. Până acum l-au cumpărat cu bucurie şi am primit aprecieri de la toate categoriile de vârstă, indiferent de gen, ocupaţie sau educaţie. A fost foarte bine primit şi de zona business, după ce companiile au comandat serii personalizate pentru cadoul de Crăciun către partenerii lor.”

    Produsul Tablon este confecţionat şi asamblat cu ajutorul unei firme de producţie publicitară din Bucureşti, iar producţia efectivă este supervizată de Mihai Ragea. Fiecare piesă care compune obiectul presupune, în afară de materiale, şi manopera de finisare şi asamblare. Un tablon este compus din 21 de planşe. „Urmează verificarea ramei şi integrarea magneţilor, asamblarea ambalajului şi includerea instrucţiunilor de montaj”, adaugă Mihai Ragea.

    Un tablon costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    AlbAlb – magazin de artă şi design (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Olteanu
    Prezenţă: Calea Dorobanţilor din Bucureşti

    Imperma – producţie de cădiţe pentru duş (Oradea)
    Fondator: Cosmin Foltuţiu
    Investiţie iniţială: 70.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 37.000 de euro
    Prezenţă: România (prin distribuitori), online (site propriu, eMag)

    Hai Hui – brand de lumânări parfumate (Bucureşti)
    Fondator: Alina Cazacu
    Investiţie iniţială: 2.200 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 50.000 de lei (peste 10.000 de euro)
    Prezenţă: online

    Mormi – producţie de obiecte pentru joacă (Bucureşti)
    Fondator: Patrick Morăraş
    Cifră de afaceri în 2018: 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro)
    Prezenţă: online şi în magazine fizice din Bucureşti

    Potcoava – centru de echitaţie (Runcu, judeţul Dâmboviţa)
    Fondator: Ionuţ Popescu
    Investiţie iniţială: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 1,6 mil. lei (aproape 350.000 de euro)
    Prezenţă: satul Runcu, jud. Dâmboviţa, la poalele munţilor Leaota, la 120 km de Bucureşti

    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
    70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Innovation Days 2018, un proiect dedicat ideilor inovatoare

    Elementul de  noutate:
    Innovation Days stă la baza unui concept care are rolul de a stimula creativitatea angajaţilor Metro Systems cât şi crearea unei platforme care să uşureze informarea clientului cu privire la produsele Metro. „Ne folosim de inteligenţa artificială şi de realitatea augmentată pentru a crea platforme care să le ofere angajaţilor din vânzări şi clienţilor acces instantaneu de pe smartphone-urile proprii la date relevante despre oferta comercială. Este o activitate în care fiecare idee reprezintă un pas către inovaţie şi dezvoltare. Propunerile inovatoare de utilizare a tehnologiei au reprezentat cheia succesului în acest proiect”, explică reprezentanţii companiei.

    Descrierea inovaţiei:
    Angajaţii Metro Systems au beneficiat de organizarea unei sesiuni de instruire cu experţi din exteriorul companiei, care au prezentat concepte precum design thinking, dar şi sfaturi despre cum pot fi dezvoltate prototipuri ale unor aplicaţii/platforme, tocmai pentru a-i putea ajuta pe participanţi să îşi pună ideile in ordine şi să creeze aplicaţii care pot schimba ritmul de viaţă al utilizatorului. După ce angajaţii companiei şi-au publicat ideile pe o platformă special concepută, au format echipe în jurul proiectelor împreună cu colegii din Düsseldorf, Berlin, Braşov şi Bucureşti. Astfel, s-au format 16 echipe – 8 în Germania şi 8 în România –, cu un număr de peste 100 de membri, care au lucrat la dezvoltarea proiectelor. Echipele din România au fost mixte, ele fiind formate inclusiv din oameni care lucrează în alte ţări pentru grupul Metro. După trei zile în care au dezvoltat un prototip funcţional al ideii, cele 16 echipe şi-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment organizat simultan în Germania şi în România.  
    Proiectul Scan and Shop reprezintă o soluţie de IT care foloseşte tehnologii de recunoaştere a vocii, scrisului şi textului pentru a scurta timpul de înregistrare a clienţilor noi şi a reduce erorile în preluarea datelor, idee ce a fost aleasă câştigatoare în cele din urmă. Cumpărăturile făcute într-un mod inovator au stat la baza unui concept ce a venit de la o echipă din România care a creat aplicaţia Shopp AR-Awesomeness Reinvented, care a obţinut votul pentru una dintre cele mai interesante trei aplicaţii din cadrul evenimentului. În trei zile, membrii echipei din România au dezvoltat un prototip funcţional al aplicaţiei Shopp AR, pe care l-au demonstrat live în cadrul evenimentului, utilizarea aleasă fiind aceea de a identifica instantaneu dacă un produs din oferta Metro conţine sau nu alergeni. Un alt proiect care a intrat în top 3 cele mai votate a fost Menu Scan – o aplicaţie dedicată forţei de vânzări a Metro. Aplicaţia le permite angajaţilor companiei să vadă care sunt ingredientele de care are nevoie un restaurant pentru felurile de mâncare pe care le are în ofertă prin simpla realizare a unei fotografii a meniului.

    Efectele inovaţiei:
    Prin acest proiect, clienţilor le este facilitat accesul la informaţii importante într-un mod cât mai facil, fiind deopotrivă stimulată creativitatea angajaţilor. 

  • Cum arată prima maşină din lume construită din SFECLĂ DE ZAHĂR – GALERIE FOTO

    Studenţi de la facultatea din Eindhoven, Olanda au construit o maşină cu 4 locuri ce cântăreşte doar 300 de kilograme, folosind doar materiale compozite. Mai exact, principalul “ingredient” folosit pentru producerea maşinii este sfecla de zahăr, transformată în PLA sau acid polilactic.

    Inventatorii spun că aceasta este prima maşină din lume complet reciclabilă, fiind realizată doar din materiale biodegradabile.

    Prototipul numit Lina foloseşte baterii pentru alimentarea motorului şi oferă o autonomie de până la 100 de kilometri; există totuşi opţiunea de a schimba bateriile, operaţiunea fiind una extrem de simplă. “Nu durează decât 5 minute, cam cât îţi ia să încarci cu combustibil la benzinărie.”

    Următorul pas este omologarea prototipului ca maşină de stradă. Acest proces este unul destul de complicat şi presupune inspectarea maşinii de către mai multe departamente de stat.

    Inventatorii au anunţat că o vor prezenta pe Lina publicului în vara acestui an.

  • Un prototip promiţător poate fi avionul viitorului: este electric şi poate avea o autonomie de 1.000 de kilometri

    Noul concept poate deveni un element cheie în transformarea industriei aeriene, care în prezent este responsabilă pentru mai mult de 2% dintre emisiile globale de gaze cu efect de seră.
     
    Prototipul a fost prezentat cu ocazia celei de a 52-a ediţii a Spectacolului Aviatic de la Paris. Avionul poate transporta 6-9 pasageri şi doi membri ai echipajului, scrie Futurism.
     
    Omer Bar-Yohay, CEO-ul companiei, a precizat că „avionul nostru electric reprezintă o oportunitate pentru oameni de a se deplasa cu viteza pe care o cere economia globală actuală”.
     
  • Un român a inventat un motor de avion unic în lume. A fost printat 3D şi costă 20.000 de euro

    Prototipul a fost prezentat, luni, de către inventatorul său, Valentin Stamate, care a spus că acesta este primul motor de acest fel din lume, realizat prin printare 3D.

    Potrivit inventatorului, Valentin Stamate , motorul este unul de avion, de 10 centimetri cubi, cu 10.000 de rotaţii pe minut, costurile acestuia ridicându-se la 20.000 de euro, cheltuieli suportate de Universitatea „Transilvania“.

    Valentin Stamate a declarat că blocul motor, chiulasa, pistonul, arborele motor, distribuitorul din cadrul carburatorului, toba de eşapament, capacul de închidere al blocului motor, carburatorul, cămaşa cilindrului şi biela de transmitere a mişcării au fost realizate la imprimante 3D, tip SLM şi SLS.

    Totodată, Stamate a precizat că toate componentele au fost fabricate din pulberi de oţel, aluminiu şi oţel impregnat cu bronz. Singurele componente care nu au fost realizate prin printare sunt elicea, care este din lemn, conul de antrenare cu sistemul de prindere, rulmenţii de susţinere, şuruburile, piuliţele şi bujia.

    Combustibilul folosit pentru angrenarea motorului este un amestec de metanol şi ulei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • O companie românească dezvoltă un proiect pentru Agenţia Spaţială Europeană

    Proiectul reprezintă o premieră pentru zona europeană, inovaţia constând în folosirea unui nou tip de senzori ce pot fi utilizaţi pentru a detecta fenomene optice în spaţiu, în lungimi de undă UV (ultraviolet), potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Odată cu validarea tehnologiei din acest prototip, Zitec are în vedere specializarea pe tehnologiile de fotodetecţie şi pe viitor preluarea unor proiecte mai mari, de producţie a dispozitivelor destinate spaţiului cosmic.
     
    „Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să obţinem, împreună cu ISS, acest proiect finanţat de Agenţia Spaţială Europeană. Nu numai că această colaborare ne motivează şi ne onorează, dar deschide pentru Zitec o nouă direcţie, în care dezvoltarea de software este însoţită de realizarea de dispozitive hardware inovative, la cel mai înalt nivel. Proiectul acesta se bazează, de exemplu, pe o tehnologie avansată de fotodetecţie, fotomultiplicator cu siliciu (Silicon Photomultiplier). Aceasta va fi integrată într-un dispozitiv pe care departamentul nostru specializat îl construieşte împreună cu ISS”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi fondator Zitec.
     
    Sistemul de fotodetecţie dezvoltat de Zitec va fi montat într-un „dark chamber”, o cutie în care nu pătrunde lumina, pentru a fi testat în condiţii de întuneric asemănătoare cu cele din spaţiu. Rolul dispozitivului va fi să simuleze şi să măsoare fenomene optice şi să transmită rezultatele către un sistem de calcul, unde vor fi procesate. În „dark chamber” există un sistem de detecţie a impulsurilor luminoase, montat pe un cadru care se poate mişca în toate direcţiile, pentru a detecta orice sursă de lumină. Dimensiunile dispozitivului de tip dark chamber sunt de 1.1 x 1.1 x 2 m.
     
    „Ne bucurăm că ESA a aprobat proiectul conceput de noi şi că acesta va fi implementat cu ajutorul firmei româneşti Zitec. Este un proiect care ridică multe provocări, de la procesarea în paralel a 256 de semnale analogice, la designul şi producţia modulelor electronice şi, nu în ultimul rând, minimizarea erorilor care pot apărea în sistem. Suntem încrezători că, prin prisma experienţei Zitec în dezvoltarea de tehnologii inovatoare, acest proiect reprezintă doar un început pentru o colaborare pe termen lung”, a declarat Mihnea Popescu, Institutul de Ştiinţe Spaţiale.
     
    Proiectul a demarat la sfârşitul anului 2016, iar termenul final este stabilit pentru aprilie 2019. În realizarea lui este implicată echipa Embedded Zitec, acest departament urmând să fie extins în perioada următoare cu noi membri, atât din Bucureşti, cât şi de la nivel naţional, pentru cei din urmă compania oferind pachete de relocare.
     
    Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum şi servicii de online marketing. Cu un ritm de creştere anual susţinut, afaceri de 4,5 milioane euro în 2015 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi pe plan local prin referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum PayU, Flanco, Amadeus, Paravion, Depanero, Vector Watch sau Network One Distribution.
     
  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni

    Shubham Banerjee are doar 15 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu un an, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.