Tag: Protocoalele lui Trismegistus

Pana acum, oricine ar fi vrut sa studieze „Corpus Hermeticum“ (in editie critica, nu in nenumaratele fabricatii fara valoare) avea la dispozitie editia clasica de la Belles Lettres, scoasa de A. D. Nock si Andre-Jean Festugiere, care a aparut intre 1945 si 1954 (o editie anterioara a fost aceea a lui Walter Scott, Oxford, 1924, in traducere englezeasca).

 

Intr-o intreprindere editoriala admirabila, casa italiana Bompiani a ales acum editia critica de la Belles Lettres, dar cu adaugirea unor lucruri pe care Nock si Festugiere nu aveau cum sa le cunoasca. Acestea cuprind anumite texte hermetice din codicele Nag Hammadi, impreuna cu textele originale copte, pentru cine simte nevoia sa le consulte. Si, desi aceste 1.500 de pagini costa doar 35 de euro, ar fi pur snobism sa sugeram ca asa ceva e pentru oricine o buna lectura in momentele dinainte de culcare. Este un instrument de studiu de neinlocuit si valoros, dar aceia care vor doar sa-si faca o idee despre scrierile hermetice se pot multumi cu una singura dintre ele, „Poimandres“, in 100 de pagini, publicata in italiana la editura Marsilio.

 

In orice caz, povestea acestui „Corpus Hermeticum“ *) este fascinanta. Este vorba despre o serie de scrieri atribuite legendarului Hermes Trismegistus – zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru greci si Mercur pentru romani, inventatorul scrisului si al limbajului, al magiei, al astronomiei, al alchimiei si, ulterior, identificat nici mai mult, nici mai putin decat cu Moise. In mod firesc, aceste tratate au fost opera mai multor autori, traitori intr-un mediu cultural grecesc, hranit cu spiritualitate egipteana si cu referinte platonice, intre secolul al II-lea si al lII-lea dupa Cristos.

 

Ca autorii au fost mai multi e demonstrat din plin de numeroasele contradictii intre diferitele texte, iar ca ei au fost filozofi elenizanti si nu preoti egipteni e sugerat de faptul ca aceste mici tratate nu contin referiri congruente cu teurgia egipteana sau cu orice forma de cult egiptean. Atractia acestor texte pentru atatea minti insetate de o noua spiritualitate se datoreaza faptului ca, asa cum arata Nock in introducerea lui, ele sunt „un mozaic de idei antice, deseori formulate prin scurte aluzii si la fel de golite de gandire logica pe cat de golite de puritate clasica lingvistica“. Dupa cum puteti vedea, jargonul de acolo este conceput deliberat pentru a declansa un sir nesfarsit de interpretari.

 

Aceste mici tratate (cu exceptia unuia, „Asclepius“, care a circulat timp de secole in latina) au fost date uitarii o lunga perioada, pana cand un manuscris al unuia dintre ele a aparut pe neasteptate la Florenta in 1460, in timpul epocii umaniste, tocmai atunci cand oamenii se intorceau la intelepciunea antica, precrestina. Fascinat, Cosimo di Medici a poruncit ca textul sa fie tradus de Marsilio Ficino, care l-a intitulat „Pimandro“, dupa numele primului capitol. Ficino l-a prezentat apoi drept opera autentica a lui Hermes Trismegistus, izvorul celei mai vechi intelepciuni, de la care nu numai Platon, dar si crestinatatea s-au adapat. Aceasta a insemnat inceputul extraordinarului succes si al influentei culturale exercitate de scrierile respective. Dupa cum a remarcat Francis Yates in cartea lui despre Giordano Bruno, a fost o enorma neintelegere istorica, menita sa produca rezultate surprinzatoare.

 

Apoi, in 1614, filologul elvetian Isaac Casaubon a adus argumente irefutabile spre a demonstra ca intregul „Corpus“ nu era decat o colectie de scrieri elenistice, fapt de care in zilele noastre nu se mai indoieste nimeni. Dar partea realmente extraordinara e ca expunerea lui Casaubon a ramas cunoscuta doar in cercurile invatatilor, si ea n-a afectat cu  nimic autoritatea „Corpus“-ului. E nevoie doar sa avem in vedere dezvoltarea intregii literaturi ocultistice, cabalistice, mistice si – desigur – „hermetice“ in secolele care au urmat (pana la autori moderni aflati deasupra oricarei suspiciuni). Oamenii au continuat sa considere „Corpus Hermeticum“ ca pe un produs daca nu chiar al divinului Trismegist, cel putin al unei intelepciuni arhaice, pe care se poate jura ca pe Biblie.

 

Mi-am adus aminte de povestea „Corpus“-ului cu ceva vreme in urma, cand a fost publicat „Complotul“ lui Will Eisner (New York, Norton). Eisner, unul dintre geniile benzii desenate umoristice moderne (care a murit pe cand cartea era inca in tipografie), foloseste cuvinte si imagini ca sa spuna povestea „Protocoalelor Inteleptilor Sionului“. Partea interesanta in povestea lui tine nu atat de momentul cand a fost confectionat acest fals cu scop antisemit, cat de ceea ce s-a intamplat dupa aceea, in 1921, cand ziarul Times of London – urmat de o serie de invatati seriosi – au scris si au dovedit ca „Protocoalele“ erau un fals. As spune ca, incepand chiar de atunci, circulatia „Protocoalelor“ a inceput sa creasca in toata lumea, iar textele au fost luate in serios inca mai mult.

 

Un semn ca, fie ca e vorba de Hermes ori de Inteleptii Sionului, diferenta dintre adevarat si fals nu e de nici un interes pentru cei ce pornesc de la o prejudecata, de la dorinta sau nelinistea de a li se revela un mister, un anume semn profetic devastator in cer sau pe pamant.

 

Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 24 mai.

 

---

Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

*) Culegere de 17 tratate de la sfarsitul epocii elenistice, atribuite lui Hermes Trismegistul („de trei ori maretul“) si care expun filozofia mistica a hermetismului, unde tema centrala este regenerarea si zeificarea omului prin cunoasterea divinitatii (n. red.).