BusinessMagazin

Tag: prosperitate

  • Există siguranţă şi stabilitate, fără prosperitate? Cum repunem economia pe lista scurtă a priorităţilor strategice

    Între nivelul de încredere al liderilor din mediul de afaceri şi evoluţia economiei globale există o corelaţie foarte strânsă, după cum arată raportul PwC Global CEO Survey, lansat la finele lunii ianuarie, la Davos. Dacă această corelaţie se va păstra în 2020, ar trebui să ne aşteptăm la o încetinire a creşterii economice globale la 2,4%. Numărul pesimiştilor a atins în 2020 un record al ultimilor opt ani, iar cuvântul de ordine a devenit ”incertitudine”.

    Ce îi pune pe gânduri pe directorii generali ai marilor companii la nivel global? Reglementarea excesivă, conflictele comerciale, deficitul de competenţe ale angajaţilor în noua economie digitală, securitatea cibernetică sau schimbările climatice. În ce măsură se regăsesc aceste preocupări pe agenda publică din România? Aş spune că într-o măsură insuficientă, deşi România este conectată la lumea globalizată în care trăim şi de care nu poate face abstracţie fără a-şi diminua şansele de dezvoltare. 

    Comparând temele dezbătute în spaţiul nostru public cu cele de la nivel global, ar trebui să fim îngrijoraţi de detaşarea noastră şi de tentaţia de a lăsa lucrurile să meargă pe pilot automat. De la aderarea la NATO şi, apoi, la UE, România nu mai are aceeaşi preocupare faţă de tendinţele la nivel mondial, cu toate că ar fi fost de aşteptat ca integrarea în structurile euro-atlantice să fie o forţă care coagulează interesele locale. Apartenenţa la clubul european şi la alianţa nord-atlantică ne-au dat un confort care, în ultimii ani, a început să devină o slăbiciune. Suntem prea puţin atenţi la evenimente majore care influenţează configuraţia globală şi considerăm că angajamentele semnate sau asumate ne-au asigurat liniştea şi prosperitatea pentru totdeauna. La capitolul securitate, aceste angajamente sunt o garanţie, însă la capitolul economie agenda naţională este determinantă. În realitate, nu e de ajuns să ne ferim de pericole sub ”umbrela” NATO şi a UE, ci ar trebui să lucrăm pentru o strategie de dezvoltare. Pe lângă dimensiunea externă a securităţii este imperativ necesară cea internă pentru că o ţară stabilă se bazează, mai ales, pe o economie care asigură un standard de viaţă decent pentru cetăţeni.

    Revenind la corelaţia dintre creştere economică şi percepţia liderilor de afaceri, răspunsurile date de directorii generali din România ar trebui cu atât mai mult să ne pună în gardă. Într-un climat pesimist, ei se remarcă ca fiind printre cei mai pesimişti, 57% anticipând diminuarea ritmului de creştere economică globală, faţă de media globală de 53%. Un motiv în plus ca decidenţii să se uite mai mult către economie şi să dea motive de încredere. Trăim într-o zonă complicată geopolitic, iar globalizarea – cu multiplele ei beneficii – pare că încetineşte, punând frână circulaţiei bunurilor şi persoanelor şi tensionând relaţiile comerciale. În acest peisaj, tehnologia, cu rolul său disruptiv, transformă societatea şi economia în fiecare zi, mărind gradul de incertitudine.  Din punct de vedere economic ar fi două direcţii majore: identificarea resurselor de creştere şi răspunsurile/soluţiile faţă de riscurile la adresa economiei.

    Dacă admitem că economia are un aport hotărâtor la securitatea naţională, atunci reforme structurale se impun. În primul rând în plan fiscal pentru a nu ne mai regăsi în situaţia de dinainte de criza financiară, când deficitele mari au necesitat finanţări costisitoare şi îndatorare suverană. În continuare, este nevoie de reforme care să repornească administraţia de stat cu un rol determinant în digitalizarea serviciilor publice, politicile demografice, educaţie, energie, mediu şi infrastructură. Aceste reforme ne îndreaptă spre convergenţa economică, reală şi nominală, cu UE şi ne pot aşeza pe poziţii solide în contextul pieţei unice, dar şi în arhitectura globală. 

    Conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional, gradul de convergenţă economică a României, măsurată ca PIB pe cap de locuitor faţă de media UE, va atinge un nivel de 66% în 2023, faţă de un nivel de 60,7% în 2019. Ca estimările să se realizeze, România ar trebui să stimuleze sursele de creştere şi să răspundă adecvat ameninţărilor sau vulnerabilităţilor generate de digitalizare, demografie, educaţie, energie, mediu şi infrastructură. Fără a avea pretenţia unei enumerări complete, o abordare strategică conectată cu trendurile globale ar trebui, în opinia mea, să vizeze în principal, aceste domenii. 

    Digitalizarea serviciilor publice

    În urmă cu şase ani, Ministerul Comunicaţiilor estima că implementarea completă a strategiei digitale putea duce până în 2020 la o creştere a PIB de 13%, a locurilor de muncă cu 11% şi la reducerea costurilor administraţiei cu 12%. De asemenea, studiul PwC privind implementarea guvernanţei digitale arăta că digitalizarea contribuie la creşterea productivităţii muncii care, în România, este cu peste 50% mai mică decât în ţările care se situează pe primele locuri în lume din punct de vedere al digitalizării.  Studiul a identificat principalele bariere în calea implementării guvernării digitale în România, precum lipsa competenţelor digitale de bază care să permită utilizarea tehnologiilor avansate atât de către cetăţeni, cât şi de către angajaţii structurilor publice; lipsa unei legislaţii aliniate cadrului european care să asigure flexibilitate în implementarea iniţiativelor în domeniul digital sau costul relativ mare al certificatelor pentru semnătură electronică. În acelaşi timp, România are o forţă de muncă performantă în IT care ar putea contribui la efortul de digitalizare, precum şi o infrastructură digitală performantă la nivel european. Cu toate acestea există probleme în acest domeniu care au nevoie de un răspuns rapid pentru că digitalizarea este o componentă esenţială a economiei, fiind un  liant al activităţii companiilor şi instituţiilor statului. Schimbările la nivel global datorate noilor tehnologii au un ritm alert, iar România are nevoie să recupereze la acest capitol, fără de care dezvoltare a devenit imposibilă.

    Politicile demografice

    Din cauza migraţiei şi a scăderii natalităţii, populaţia României s-a redus în fiecare din ultimii 30 de ani. Acest lucru a creat treptat un deficit al forţei de muncă. Situaţia demografică a ajuns o ameninţare pentru economie şi chiar pentru viitorul ţării. Pe termen mediu, o soluţie pentru a compensa lipsa forţei de muncă locale este aducerea de lucrători din ţări non UE. Pe termen lung, însă, sunt necesare politici demografice care să stimuleze natalitatea şi să limiteze migraţia. Mă refer atât la stimulente financiare al căror efect a fost observat în ultimii ani cât, mai ales, la un model integrat de beneficii pentru părinţi (de exemplu, un program naţional de creşe şi educaţie preşcolară) care să ofere infrastructura educaţională şi alte servicii care să permită revenirea pe piaţa muncii a părinţilor ca urmare a reducerii perioadei necesare pentru creşterea copilului. 

    Educaţia

    În strânsă legătură cu deficitul forţei de muncă se află educaţia. Profesiile se transformă şi, odată cu ele, competenţele necesare pe piaţa muncii. Educaţia are un rol esential. Previziunile PwC din studiul Workforce Disruption Index arată că, până în 2029, peste 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de tehnologie: 275.000 ar urma să dispară, în special din producţie, agricultură şi utilităţi, iar 325.000 să fie create, mai ales în sănătate, educaţie şi alte servicii. Condiţia pentru a apărea noi locuri de muncă va fi ca angajaţii să dobândească noi competenţe digitale sau să le îmbunătăţească pe cele existente. De aceea este nevoie de programe educaţionale şi de formare profesională având în vedere că la nivelul populaţiei generale competenţele digitale sunt sub media europeană.

    Pe termen mediu, pntru a continua să aibă o creştere medie de 3,5% pe an, România are nevoie de încă un milion de angajaţi, până în 2022, conform estimărilor PwC.  Însă pregătirea şi formarea profesională a viitorilor angajaţi depind de sistemul de educaţie. 

    Concluzionând, dezvoltarea economică s-a bazat pe avantajul competitiv al forţei de muncă ieftină şi calificată. În contextul problemelor demografice şi ale sistemului educaţional, dar şi al transformării economiei şi al convergenţei cu UE, acesta atu dispare, ceea ce este firesc dacă ne dorim dezvoltarea. În continuare, modelul de creştere economică ar trebui să fie fundamentat pe un mix de politici specific ţărilor dezvoltate: forţă de muncă înalt calificată, infrastructură de calitate bună, predictibilitate şi stabilitate legislativă, cadru legal stimulativ pentru investiţii. 

    Energia

    Datorită poziţiei geografice şi a potenţialului resurselor naturale, România poate juca un rol important în regiune atât prin valorificarea resurselor proprii, cât şi printr-un rol activ în redistribuirea resurselor energetice transportate din zona Mării Caspice, Orientului Mijlociu şi Mediteranei de Est pe piaţa europeană. Dacă proiectele în domeniul energiei nu vor alinia interesele tuturor părţilor, întrebarea nu va mai fi când vor demara, ci dacă acest lucru se va mai întâmpla pentru că ar putea fi prea târziu, având în vedere că Green Deal aduce restricţii pentru acest sector.

    Mediul

    Green Deal vine cu o serie de oportunităţi şi de restricţii. România nu are opţiunea de a nu aplica cerinţele, întrebarea nefiind dacă va exista un impact pentru economie din acest punct de vedere, ci când va avea loc şi cum poate fi .

    Infrastructura este vitală în acest mix. Atât infrastructura de transport, cât şi cea educaţională sau de sănătate sunt precare şi au ajuns o ameninţare la adresa perspectivei de creştere a economiei. Un punct pozitiv este  infrastructura digitală unde România performează pe plan european şi poate fi un avantaj în procesul de digitalizare. Totuşi, pe lângă aceste proiecte importante, România ar trebui să aibă în vedere proiecte de anvergură, strategice  din perspectiva economică şi de securitate naţională, cum sunt proiectul Danube Black Sea Gateway Region care îşi propune să sprijine regiunea Dunăre-Marea Neagră pentru a deveni o poartă atractivă pentru transportul maritim, inclusiv pe căile navigabile interioare.

    Fiecare dintre capitolele enumerate prezintă vulnerabilităţi, dar şi oportunităţi. Va depinde de calitatea politicilor publice şi de abordarea lor integrată pentru a amplifica potenţialul lor pozitiv şi pentru a-l dimnua pe cel negativ. Este vorba de un proces de durată care necesită reforme structurale şi proiecte pe termen lung cu un consens politic şi social privind rolul economiei.

     

  • De ce capitalismul în forma lui actuală nu mai poate exista

    Aceste vorbe nu sunt ale vreunui filosof, influencer sau socialist. îi aparţin lui Ray Dalio, fondatorul Bridgewater, cel mai mare fond de hedging din lume, un investitor în angajatori notorii pentru faptul că oferă salarii mici, ca Walmart şi KFC. Dalio, un om cu o avere de apromativ 18 miliarde de dolari, potrivit Forbes, este un produs model al capitalismului. Totuşi, el şi alţi miliardari de succes au început să se teamă pentru sistemul care le-a adus o prosperitate pe care n-o au nici regii.

    Capitalismul creează prosperitate, după cum scrie Bloomberg. Prin canalizarea energiilor în producţie şi inovaţie, a permis la miliarde de oameni să trăiască mai bine decât împăraţii de demult. Însă capitalismul concentrează puterea în mâinile celor care deţin proprietatea, inclusiv ale miliardarilor greu de iubit şi ale corporaţiilor multinaţionale. Este învinovăţit pentru lărgirea decalajului dintre bogaţi şi săraci. Mulţi oameni îl echivalează cu cronismul şi cu guvernele captive unor interese speciale.

    În umbra capitalismului cronic s-au dezvoltat guverne care acum pun în pericol ordinea şi valorile liberale şi au crescut companii cu puteri mai mari decât cele ale guvernelor.

    Există o tabără care spune că soluţia pentru aceste dezechilibre este curăţarea capitalismului: stoparea subvenţiilor şi protecţiilor pentru întreprinderi, distrugerea monopolurilor şi reducerea birocraţiei. O altă tabără spune că guvernul trebuie să joace un rol mai mare, deoarece pe motivaţia capitaliştilor – profitul – nu se poate pune baza pentru îndeplinirea nevoilor societăţii.

    Inegalitatea a devenit atât mai benefică, cât şi mai rea. Inegalitatea dintre naţiuni s-a diminuat odată cu ascensiunea Chinei, Indiei şi a altor naţiuni care au adoptat capitalismul şi pieţele libere. În acelaşi timp, inegalitatea dintre bogaţii şi săracii unei ţări s-a agravat. În general, jumătatea de jos a lumii, pe scara averii, deţine mai puţin de 1% din averea la nivel mondial, în timp ce primii 1% dintre adulţi deţin 47%. Capitalismul şi pieţele libere sunt contestate atât de stânga politică, cât şi de dreapta. Doi senatori americani care fac campanie pentru a deveni candidaţi la preşedinţie ai Partidului Democrat, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, susţin că sistemul economic este „manipulat” pentru a aduce beneficii bogaţilor.

    În spectrul politic de dreapta, preşedintele Donald Trump s-a etichetat drept „omul tarifelor” şi spune că vrea să restricţioneze imigraţia, chiar dacă fluxul liber de bunuri şi oameni este combustibil pentru creşterea economiilor capitaliste. Ray Dalio, miliardarul fondator al Bridgewater Associates, avertizează că nemulţumirea faţă de distribuirea inegală a avuţiei ar putea duce la revoluţie.

    Capitalismul este construit pe principiul căutării de profit de către proprietari privaţi. Persoanele fizice şi companiile deţin terenuri, maşini şi alte active şi angajează muncitori pentru a utiliza acest „capital” cu scopul de a crea produse şi servicii destinate vânzării. În teorie – şi, de obicei, în practică – concurenţa pentru clienţi îi forţează pe capitalişti să progreseze, să aducă îmbunătăţiri ofertei lor. Mai degrabă „mâna invizibilă” a pieţei libere decât guvernul ghidează cine ce face, spune teoria.

    Economistul scoţian Adam Smith scria în 1776: „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a producătorului de bere sau a brutarului ne aşteptăm să ne vină cina, ci de la nevoia lor de a-şi urma interesul”. Economistul american Milton Friedman argumenta în anii ’70 că maximizarea profiturilor pentru acţionari, sub rezerva respectării legii, ar trebui să fie singurul obiectiv al corporaţiilor. Boardurile companiilor au îmbrăţişat în mare parte până acum acest mesaj. Însă acum este în plină ascensiune un curent care promovează aşa-numitul capitalism pentru stakeholderi, care cere corporaţiilor să echilibreze interesele acţionarilor cu cele ale angajaţilor, clienţilor şi societăţii.

    În august 2019, Business Roundtable, o asociaţie a executivilor unora dintre cele mai puternice companii din SUA, a susţinut această idee, abandonând sprijinul pentru principiile lui Friedman. Noile principii ale Business Roundtable spun că deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat şi maximizat profitul pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.

    Este o schimbare de filosofie majoră pentru asociaţie, în care sunt membri directori executivi ai zeci de companii mari precum Amazon, Apple, Bank of America, BlackRock, BP, IBM, Chevron, Citigroup, Exxon, Morgan Stanley, Coca-Cola, Pepsi, Procter & Gamble, Walmart, Whirpool, S&P, Pfizer, Motorola, Mastercard şi KPMG. Grupul, condus de James Dimon, CEO-ul JPMorgan, este o voce puternică la Washington pentru interesele businessului american.

    Germania cere deja o reprezentare de 50% a angajaţilor în consiliile de supraveghere ale marilor corporaţii, care iau decizii strategice. Remediul pieţei libere pentru capitalism este şi mai mult capitalism: spargerea giganţilor din tehnologie ar echilibra condiţiile de joc pentru concurenţi. Renunţarea la tarife ar aduce beneficii celor fără avere, care cheltuiesc o parte mai mare din veniturile lor pe produsele importate. Relaxarea limitelor privind tipurile de case care pot fi construite ar face ca locuinţele să fie mai abundente şi mai accesibile.

    Restricţiile privind activităţile de lobby ar oferi companiilor neconectate din punct de vedere politic şanse mai mari de succes. Multe dintre aceste corecţii sunt susţinute de politicieni de centru-stânga, cum ar fi Elizabeth Warren, care se descrie ca fiind „capitalistă până în măduva oaselor”. În ceea ce priveşte impozitele, capitaliştii sunt împărţiţi. Unii spun că impozitele mai mici vor stimula creşterea şi prosperitatea. Alţii menţionează ca model Scandinavia, cu impozite ridicate: dezlănţuiţi antreprenoriatul privat pentru a crea prosperitate, apoi folosiţi impozitele şi transferurile pentru a compensa distribuirea inegală a veniturilor – un rezultat inevitabil.

    O altă abordare – fie în loc de, fie, mai des, în plus faţă de îmbunătăţirea capitalismului – este ca guvernul să preia anumite părţi ale economiei în care sistemul capitalist nu a reuşit să acopere nevoile de bază. În această viziune, guvernul ar construi mai multe locuinţe în loc să ofere pur şi simplu stimulente pentru construcţii private. Aceasta ar garanta locuri de muncă la stat pentru persoanele care au fost concediate în sectorul privat, evitându-se reducerea ocupării forţei de muncă de fiecare dată când economia încetineşte. Aceste idei vin din stânga spectrului politic.
    În dreapta, mişcarea „conservatorismului naţional” ar ţine în frâu pieţele libere prin implicarea în planificarea industrială şi protejarea industriilor cheie împotriva concurenţei externe. Rezultatul: unii din stânga îmbrăţişează capitalismul, iar alţii din dreapta nu au încredere în el.

    O reformă a capitalismului cere Thomas Piketty, un tânăr economist francez în vogă, cu orientări socialiste, cu conexiuni politice şi specializat pe inegalitate şi avuţie. Ultimul său blockbuster a adus inegalitatea în centrul dezbaterilor economice şi politice. În cea mai recentă analiză, francezul propune soluţii radicale, îndreptate contra miliardarilor, în care cuvântul de ordine este exproprierea.

    „A venit vremea să ieşim din această fază unde proprietatea este sacră şi să trecem dincolo de capitalism”, a spus economistul într-un interviu pentru revista franceză L’Obs. Piketty spune că este o greşeală să consideri inegalitatea ca fiind înrădăcinată în natură sau determinată de schimbările tehnologiei. Cauzele sale reale se regăsesc în politică şi ideologie – iar acest lucru o face mai uşor de abordat.

    Corecţiile propuse de Piketty sub stindardul „socialismului participativ” presupun schimbări dramatice în economiile dezvoltate ale lumii – iar până acum succesul ideilor sale la urnele de vot a fost limitat.

    Candidatul socialist pe care economistul l-a susţinut în alegerile din Franţa din 2017 s-a prăbuşit chiar în primul tur, deşi guvernul preşedintelui Emmanuel Macron cel puţin a imitat îndemnul lui Piketty de a regândi capitalismul, aminteşte Bloomberg.
    În noua sa lucrare, potrivit L’Obs, Piketty scrie că niciun acţionar nu ar trebui să controleze mai mult de 10% din drepturile de vot la o companie – chiar dacă deţine o participaţie mult mai mare.

    El sprijină un fel de predare a capitalului în mâinile publicului – o variantă a banilor aruncaţi din elicopter. Ideea lui Piketty de „moştenire pentru toată lumea” presupune a acorda tuturor cetăţenilor o sumă forfetară, de 120.000 de euro în cazul Franţei, la împlinirea vârstei de 25 de ani.
    Apoi, economistul susţine aplicarea un impozit pe avere pentru a consacra ideea că dreptul de proprietate peste o anumită valoare nu poate fi decât „temporar”. În Franţa, de exemplu, scara ar varia de la o taxă de 0,1% pentru o avere sub media naţională de 200.000 de euro până la 90%.

    „Sistemul pe care îl propun face posibilă deţinerea câtorva milioane de euro, sau chiar zeci de milioane, cel puţin pentru un timp“, a explicat Piketty pentru L’Obs. „Dar cei cu câteva sute de milioane de euro, sau câteva miliarde, va trebui să împartă puterea.”

  • Sculpturi gata de purtat

    Un exemplu în acest sens este creatoarea Harumi Klossowska de Rola, care, în colaborare cu casa pariziană Goossens,  propune o gamă de 12 piese, gândite ca obiecte decorative, dintre care mare parte pot fi purtate atât ca bijuterii, cât şi aşezate pe piese de mobilier pentru a înfrumuseţa casa. Micile sculpturi cu aur şi pietre preţioase sunt grupate în trei categorii: rodie – simbol al fertilităţii, smochină – simbol al generozităţii – şi vâsc, care reprezintă nemurirea şi prosperitatea, scrie The Telegraph.

  • Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

    Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creşteri masive care s-au soldat cu patru crize economice şi au creat nemulţumiri şi falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democraţia modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar şi de atitudinea tinerilor din generaţia millennials faţă de sistem.
    „Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit,  este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.
    Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulţumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăşi dorinţa de libertate şi democratizare a economiei.
    „Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.
    Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”.

    Începuturi capitaliste
    Dacă lumea este obişnuită astăzi cu creşteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creşterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii paşi ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.
    „Cred că trebuie să ne amintim că această creştere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii nu au existat creşteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câţiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieţi sărace, grele, brutale şi scurte. Înainte de secolul XVIII creşterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creştere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, şi anume creşterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.
    Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluţii, şi anume revoluţia intelectuală şi revoluţia organizaţională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piaţă, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuţia naţiunilor”.
    „Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău şi că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii îşi urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalţi, în detrimentul societăţilor, şi s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

    Însă toată lumea a înţeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poţi, prin mecanismul pieţei, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piaţă, prin toate aceste lucruri tu ajuţi societatea.
    După revoluţia intelectuală a urmat o revoluţie organizaţională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată şi mai mulţi acţionari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice şi parteneriatele de business.
    În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înfiinţeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunităţi religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau îşi puteau pierde toată averea.
    „Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creaţia unui anumit moment din istorie şi arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoştinţe şi activităţi pentru un scop comun.”
    Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA şi apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îţi trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înfiinţa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai şpăgi, ci o poţi face pe cont propriu. Şi deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuşi mai mult decât îşi doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluţiei feroviare, în inima revoluţiei oţelului sau în inima revoluţiei retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

    Distrugerea creativă
    Pentru a demonstra cu adevărat esenţa capitalismului, Wooldridge aminteşte de economistul austriac Joseph Schumpeter şi de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.
    „Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism şi inovaţie trebuie să cauţi constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleaşi lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”
    În teorie, această explicaţie este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectaţi pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă creşti productivitatea şi creşti nivelul de avere în societate.”
    Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piaţă sunt greoaie şi complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu îşi au locul în democraţie şi capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?
    „Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume şi prin aptitudini organizaţionale, persistenţă şi dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume şi a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca şi Carnegie, care a văzut potenţialul oţelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.
    Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar şi în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date şi pe internet. La fel şi Zuckerberg cu Facebook. Toţi aceşti oameni vin în lume, văd viitorul şi îl aduc.”
    În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, şi atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – şi îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piaţa îşi face treaba şi produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piaţa, competitivitatea din piaţă.

    Pieţele emergente,
    în centrul atenţiei
    În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forţă economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei naţiuni, crede Wooldridge.
    Acum, ţările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, în timp ce economiile emergente îşi păstrează încă suflul şi ar putea prinde viteză în anii ce urmează.
    „În timp ce Vestul decade, este momentul pieţelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept pieţele unde se face munca grea, manuală, încât pieţele emergente făceau producţia. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie şi ţările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar pieţele emergente sunt doar mâna de lucru.”
    Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe pieţe emergente au devenit mari inovatori. Multe ţări au tehnologie acum şi o dezvoltă uşor, ţările emergente pot crea unicorni şi pot crea şi livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperităţii. Nu există nicio siguranţă cu privire la viitor. Ce ne-a învăţat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde şi poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piaţa. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente. Suntem în secolul pieţelor emergente.”
    Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.
    „Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri.”

    Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?
    „Este foarte uşor să iei creşterea şi prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol şi jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ şi de a plănui economia ajung la a crea nemulţumire şi nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model şi urăşte capitalismul. Condusă de el, această ţară prosperă ar putea intra foarte uşor în declin (…) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.
    Referitor la propria-i ţară, Wooldridge conştientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să îşi asume toate riscurile dar nu îşi asumă răspunderea şi pentru consecinţe, iar toată această situaţie a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.
    În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naţionalizarea au evoluat în diverse hibride şi nu mai sunt gândite şi aplicate cu aceeaşi brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naţionalizări. Corbin a zis că vrea să naţionalizeze majoritatea industriilor principale din ţară, precum cea feroviară şi cele de utilităţi, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă şi vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiştii au înţeles că prin naţionalizarea unei participaţii dintr-o companie ai destul control şi nu ai nevoie de forma clasică de naţionalizare.” 

    Ce spune generaţia tânără
    Horia, 27, angajat în comunicare
    În Europa Centrală şi de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii şi cei care vin din spate îl îmbrăţişează, au oportunităţi, fac bani, călătoresc, cei trecuţi de 40 de ani, mai puţin, din motive evidente. În vest, incluzând aici şi ţări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcţiona mult şi bine până când nu vor mai merge suficienţi bani către jucătorii publici şi privaţi. Cred că ne vom trezi cu fel şi fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferenţiator: preţul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).
    Cred că tinerii din SUA şi Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinţii sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aş propune cinci ani socialişti de test, să văd dacă îşi schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor şi că, în lipsă de alte probleme, îşi fac altele false.
    Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism şi socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireş, cred că dezideratul fiecărei ţări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalţi piloni ai unei societăţi – economie, siguranţă, educaţie etc.

    Raluca, 24,
    companie media
    Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferenţă foarte mare între oamenii care deţin mijloacele de producţie şi cei care deţin mai puţine sau deloc. Pe măsură ce golul se adânceşte, apar tot mai multe lipsuri şi frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziţionaţi în clasa de mijloc.
    Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluţie. Fiecare individ este liber să trăiască aşa cum îşi doreşte, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalţi. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivaţia la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovaţie şi de realizare a unor produse şi servicii de calitate.
    Răzvan, 25, reporter
    Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populaţie, prin comparaţie cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă şi într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală şi automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiţii, dar şi alţi termeni adiacenţi, precum „preţ”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.
    Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA şi Marea Britanie intervievaţi nu înţeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie şi să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecinţa unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.
    Robert, 23, personal trainer
    Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producţie şi consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei şi totul se întâmplă la foc automat şi continuu.
    Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democraţia din Statele Unite ca fiind de faţadă, pentru că oamenii au fost îndreptaţi puţin câte puţin către socialism fără ca aceştia să realizeze.

  • Premierul Tudose anunţă că vine prosperitatea în România: Bugetul pe 2018 este unul al investiţiilor, aceasta este viziunea despre prosperitate şi performanţă

    ”Prezentarea bugetului anual reprezintă un moment deoasebit de important pentru România, un moment în care sunt prezentate şi prioritizate toate proiectele Guvernului pentru anul 2018. În pofida tutuor criticilor, bugetul pe 2018 este un proiect al dezvoltării, un proiect al investiţiilor după un an bun pentru ţara noastră, anul 2017, iar cifrele au vorbit şi vor vorbi în continuare. Pentru a înţelege de unde am plecat în proiecţia bugetului pe 2018 este necesar să ştim ce s-a realizat în acest an, ce s-a făcut în domeniile prioritare. În Sănătate plecăm de la modernizarea şi extinderea a 17 spitale publice, alocarea a 100 milioane de lei în aparatură medicală pentru 22 de spitale, acordarea a 66 milioane de euro pentru utilităţi în unităţile primire urgenţe, dotarea ambulatoriilor cu aparatură de 230 de milioane de euro”, a declarat premierul Mihai Tudose la prezentarea bugetului de stat pentru 2018.

    El a mai spus că, în Educaţie, 2017 a fost primul an în care copiii au avut manualele la timp.

    ”Mai mult, pentru rezolvarea problemei s-a aprobat în şedinţa de Guvern legea manualului, s-a finanţat construcţia a 46 de grădiniţe, 24 şcoli, avem progrese semnificative în privinţa învăţământului dual. S-a lansat programul România angajează în valoare de 550 milioane de euro. În agricultură România a înregistrat producţii record, iar anul 2018 începe promiţător prin plata în avans a subvenţiilor. Numai agricultura a absorbit anul acesta 3,3 mild euro absorbţie.

    El a mai spus că o altă componentă importantă care a stat la baza bugetului prezentat este creşterea economică.

     

    ”În acest sens am preferat să fim prudenţi să ne raportăm la o creştere de 5,5 cu toate că după primele nouă luni aceasta fost de 7, confom datelor INS. Foarte important este că bugetul pe 2018 respectă criteriile tratatului de la Maastricht privind încadrarea în deficitului de 3% dişn PIB şi o datorie publică mai mică decât 60% din PIB, deficitul ESA estimat este 2,96%, iar nivelul datoriei publice 37,6% din PIB. (…) România va respecta şi în 2018 angajamentele faţă de partenerii strategici, faţă de NATO privind alocarea a de 2% pentru Apărare”, a mai precizat Tudose.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Gourlet, Sanofi România: Sistemul sanitar ar trebui perceput ca o precondiţie a prosperităţii economice

    Business Magazin: Care vor fi efectele principale ale actualizării listei de medicamente compensate asupra pacienţilor români? În ce măsură actualizarea listei reprezintă o cheltuială sau o economie pentru bugetul de stat?

    Gourlet, Sanofi România: Pacienţii trebuie să fie în centrul tuturor activităţilor noastre, iar în România trebuie să aibă dreptul de a beneficia de acces la sănătate asemeni oricărui cetăţean european. De aceea actualizarea listei de medicamente compensate este o problemă majoră; avem nevoie de măsuri imediate pentru a îmbunătăţi accesul la tratament şi la inovaţie şi pentru a reduce inegalităţile. Dar trebuie să avem în vedere că pot apărea probleme încercând să introducem într-un singur an terapii ce au stat pe lista de aşteptare 6 ani. Industria, alături de autorităţi trebuie să găsească o soluţie pentru a gestiona această discrepanţă în contextul controlului costurilor sau deficitului public redus.
    Sistemul sanitar în ansamblu ar trebui perceput ca o investiţie, şi nu un cost, mai degrabă ca o precondiţie a prosperităţii economice. Sănătatea oamenilor influenţează rezultatele economice din perspectiva productivităţii, cererii de forţă de muncă, capitalului uman şi cheltuielilor publice. Noile medicamente joacă un rol important, reducând povara bolilor şi permiţând astfel pacienţilor să se întoarcă la activităţi productive şi astfel să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a ţării.

    Business Magazin: Care este impactul taxei de clawback asupra profitabilităţii industriei şi în ce măsură această taxă descurajează investiţiile în România?

    Gourlet, Sanofi România: Taxa de clawback, în forma sa actuală, poate fi eficientă din perspectiva statului, însă nu răspunde la nevoia pacienţilor de a creşte gradul de accesibilitate şi disponibilitate a medicamentelor. Nu are un impact clar asupra modului în care sunt prescrise medicamentele şi nici nu răspunde mai bine nevoilor esenţiale care momentan sunt neacoperite, nefacilitând în niciun fel accesul la inovaţie.

    Şi nu în ultimul rând, taxa clawback are efecte negative majore asupra tuturor companiilor farmaceutice, întrucât nu este transparentă, este impredictibilă, nesustenabilă şi inechitabilă, forţând industria să plătească conform preţului de la raft care include marjele farmaciilor şi distribuitorilor.

    Trebuie să stabilim o abordare integrată – începând cu creşterea bugetului alocat pentru consumul de medicamente la nivelul real de pe plan local, continuând cu introducerea unei metodologii mai eficiente de stabilire a preţurilor şi cu o alocare mai bună a resurselor existente, luând în calcul şi un control eficient al costurilor pentru medicamente. Şi, în final, în cazul în care se înregistrează în continuare o depăşire a bugetului de cheltuieli alocat medicamentelor, este nevoie de o taxă clawback sustenabilă şi mai predictibilă . Doar în acest mod putem asigura continuarea investiţiilor, putem atrage noi fonduri pentru sistemul de sănătate şi putem satisface mai bine nevoile pacienţilor. 

    Business Magazin: Cum este percepută România de către grupul din care faceţi parte şi cât de atractivă este ţara noastră pentru realizarea de investiţii noi (creşterea personalului, înfiinţarea de noi unităţi de producţie)?

    Gourlet, Sanofi România: România este şi va rămâne în continuare o piaţă strategică pentru Grupul Sanofi. Iar Grupul Sanofi şi-a asumat angajamentul de a rămâne un partener de încredere al autorităţilor locale pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale în beneficiul pacienţilor. 

    Mai mult, România este foarte importantă pentru noi şi datorită activităţii industriale pe care o desfăşurăm. Fabrica Zentiva şi-a câştigat o poziţie foarte bună în cadrul reţelei industriale Sanofi pe plan internaţional, fiind recunoscută pentru calitatea la standarde europene şi performanţa obţinută la costuri mici, adaptabilitatea la noi tehnologii şi, de asemenea, pentru expertiza în domeniu a angajaţilor. Vom continua implementarea planului nostru de investiţii în unitatea de producţie, precum şi sporirea activităţii de export în anii ce urmează. Am investit aproximativ 14,3 milioane de euro în perioada 2009 – 2013 şi intenţionăm să investim alte 7 milioane de euro până în 2016. 

    În ceea ce priveşte atragerea de investiţii suplimentare, planurile noastre depind în mare măsură de mediul în care operăm. Cu siguranţă că avem nevoie de mai multă stabilitate şi mai puţine schimbări de natură politică pentru a crea un mediu sănătos care să faciliteze creşterea sustenabilă.

    Suntem foarte conştienţi atât de oportunităţi, cât şi de provocări, iar planul nostru este ca alături de cei 700 de angajaţi pe care îi avem în România (implicaţi în operaţiuni comerciale, dar şi industriale) să ne consolidăm poziţia pe piaţa locală, aducând speranţă şi soluţii pentru pacienţi cu ajutorul portofoliului nostru extins şi complex: produse inovatoare, medicamente generice, vaccinuri, produse eliberate fără prescripţie medicală şi terapii pentru boli rare.
     

  • Warren Buffett: SUA trebuie sa revina pe propriile picioare cat mai repede

    Datoria neta a Statelor Unite se baloneaza si se va majora, in anul fiscal 2009-2010, cu un punct procentual din Produsul Intern Brut (PIB) pe luna, urmand sa ajunga la 56% din PIB in luna iulie a anului viitor, de la 41% din PIB in prezent, apreciaza Buffett.

    SUA va trebui sa confrunte efectele secundare ale dozelor mari de “medicamente” monetare care sunt administrate in continuare, este de parere miliardarul, potrivit New York Times.

    "Problema imediata este ca SUA sa revina pe propriile picioare si sa inceapa o noua perioada de prosperitate. Abordarea «cu orice pret» este inca logica", a aratat el.