Tag: Promenada

  • Nu au un program fix, nu au angajaţi, dar au multă libertate. În ce domenii activează şi cât câştigă freelancerii din România

    Potrivit datelor Eurostat, România ocupă un loc fruntaş în topul ţărilor europene cu cea mai mare rată a persoanelor care lucrează pe cont propriu, respectiv 17% din populaţia ocupată, fiind depăşită doar de Grecia (30%), Italia (22%) şi Polonia (18%). Mulţi dintre cei care au ales să lucreze ca freelanceri, după ce au primit „votul publicului”, devenind suficient de cunoscuţi în industria în care activează, au decis să îmbine şi meseria de antreprenor cu cea de liber- profesionist, pornind mici businessuri conexe, mai ales că cele două, în unele cazuri, sunt relativ înrudite. Iar când vine vorba de diversitate, freelancingul nu are limite.
    Pentru a afla mai multe despre cum o duc freelancerii români, cât câştigă, cu ce se ocupă şi ce i-a determinat – cel puţin pe unii – să renunţe definitiv la statutul de angajat, am intervievat câteva persoane din diferite domenii, de la care am aflat, printre altele, că uneori confortul unui salariu constant care îţi intră regulat pe card la data fixă e poate mai mare decât cel oferit de un regim de lucru flexibil, pe cont propriu, în care totuşi eşti direct responsabil de veniturile lunare pe care le obţii, dar că satisfacţia unei libertăţi de exprimare neîngrădite, de pildă, compensează din plin acest compromis. Cu ce provocări vine, aşadar, statutul de freelancer în România?


    Alex Ceauşu, 36 de ani, regizor

    De meserie regizor, Alex Ceauşu are la activ în portofoliu peste 600 de videoclipuri, cu milioane de vizualizări pe YouTube. Cu toate că, e drept, mulţi accesează un clip video pentru artistul şi hitul pe vor să îl asculte, o contribuţie nu mai puţin importantă o are şi cadrul în care este montată melodia respectivă. Puţini ştiu însă ce presupune regizarea şi montarea unui videoclip: zile sau nopţi întregi de filmare, căutarea celui mai bun cadru, a luminii sau a decorului, ba chiar şi lungi zboruri pe alte continente, pentru a crea atmosfera potrivită unei piese. Dar asta înseamnă, totodată, să îmbini utilul cu plăcutul, după cum spune chiar el.
    Încă din liceu Alex Ceauşu a urmat filiera economică, continuând cu ASE-ul şi cu un master tot în economie, însă după vreo zece ani de ştiinţe economice avea să descopere că nu cifrele sunt cele care îl pasionează cu adevărat, aşa că a devenit regizor. Drumul până aici a fost însă presărat cu multe alte încercări de a-şi găsi o carieră pe gustul său: în timpul liceului a făcut parte dintr-o trupă de hip hop; apoi, o perioadă, după ce a stat foarte mult prin studiouri, a lucrat şi ca inginer de sunet. În acest timp a învăţat singur să cânte la pian, iar mai târziu, pentru a-şi asigura un venit lunar, a început să predea pian şi canto copiilor, îmbinând meseria de profesor cu cea de inginer de sunet. „După ce am terminat cei patru ani de facultate, în timpul masterului am făcut primul business – am înfiinţat, alături de un prieten, o minicasă de discuri. Îi spun mini pentru că am avut doar un proiect, dar un proiect fantastic care s-a vândut în peste 300.000 de exemplare, ceea ce ne-a adus un profit de peste 1 miliard de lei vechi, la vremea aceea”, îşi aminteşte el. Cu toate că prima experienţă ca antreprenor a fost un succes, „durata de viaţă” a businessului nu a fost lungă. „Eram doi tineri în jurul vârstei de 22 de ani, n-am ştiut să manageriem prea bine profitul, am investit în tot felul de proiecte care s-au dovedit inutile mai târziu.” Tot în acea perioadă povesteşte că a înfiinţat şi prima televiziune online din România, dar din lipsă de oameni şi resurse nu a reuşit să o susţină. „După toate acestea, cu ceva bani rămaşi din businessul cu casa de discuri am cumpărat o cameră video profesională şi echipament de sonorizare şi mergeam la diverse evenimente ca DJ şi cameraman. Am fost într-un singur an la peste 50 de nunţi şi botezuri.” La 23 de ani, cu camera video pe care o cumpărase pentru evenimente, a filmat primul clip. „Simţeam însă că pot mai mult decât să-i filmez pe alţii pur şi simplu, tot timpul îmi venea să-i aranjez, să le zic cum să stea şi ce să facă – lucru pe care nu-l puteam face la o nuntă. În timpul liber luam camera şi mergeam cu ea pe câmp, filmam flori, insecte. Orice.”
    Într-o zi a făcut un clip în care s-a filmat singur, a montat cadrele pe o melodie a lui Robbie Williams şi spune că atunci şi-a dat seama că asta este ceea ce îşi dorea să facă pe mai departe. „Acum, că ştiam ce îmi doresc să fac, am sunat un prieten hip hopper şi i-am propus să-i fac un clip, pe gratis. A ieşit foarte bine şi de acolo a început practic cariera mea. S-a dus din vorbă-n vorbă şi în doi ani de zile ajunsesem să fac clipuri tuturor hip hopperilor din România.” Al doilea clip i-a adus şi primii bani: 700 de lei, „iar de la al zecelea deja urcasem preţul la 300 de euro, ca într-un an de zile să ajung să câştig cât regizorii renumiţi din acele timpuri”. 
    Nu a fost angajat niciodată, pentru că nu a văzut niciodată un dezavantaj la lucrul în regim de freelancing. „Tot timpul am gândit singur pentru mine, am luat singur deciziile şi mi-am asumat ce am făcut. Sunt de părere că atunci când lucrezi pentru tine dai totul, dacă lucrezi pentru vreo companie se poate merge şi pe principiul «timpul trece, leafa merge»”.
    Potrivit lui, în România un regizor, dacă are doar acest job, câştigă cât să poată avea un trai modest, dar liniştit. „Mulţi m-au întrebat de ce nu am plecat din ţară, ştiind că oriunde într-un stat dezvoltat un regizor ar câştiga mult mai bine. Am preferat să rămân aici, dar ca să câştig cât un regizor din Franţa, Anglia sau SUA a trebuit să muncesc mai mult”, şi asta, spune el, pentru că în ţările acelea un regizor îşi face doar jobul de regizor şi e mulţumit cu venitul lunar, însă aici, pentru a ajunge la acele venituri, el face şi producţie, este şi director de imagine, îşi pune singur lumina şi aleargă cu camera în mână, montează şi colorizează. „Practic fac cam 5-6 joburi în acelaşi timp.” Lunar are în jur de 6-7 proiecte şi, cu excepţia primei camere video, pe care mai târziu a dat-o la schimb pe un pian, Ceauşu spune că nu a mai investit vreodată în echipamente de filmare. „Tot ce folosesc închiriez. Echipamentele se upgradează din şase în şase luni şi nu e rentabil să cumperi, cel puţin pentru unul ca mine, care se ocupă de partea creativă a proiectului”, explică el.
    Alex Ceauşu povesteşte că a luat destul de repede contact cu proiectele internaţionale, la 3-4 ani de la debut începând să fie contactat de artişti străini. „De câţiva ani pot spune că filmez mai mult pentru artişti străini decât pentru români. De-a lungul anilor am făcut clipuri pentru artişti internaţionali precum Shaggy, David Bisbal, R City, Omi, Markus Schulz şi mulţi alţii.”
    Timp de peste 10 ani spune că s-a dedicat total meseriei de regizor. „Nimic nu a fost mai important decât filmatul, montatul, producţia. Am îmbinat utilul cu plăcutul şi ca să schimb cumva starea, să mă simt şi puţin în vacanţă, filmam clipuri în tot felul de ţări exotice. Acum încerc să mă echilibrez, să-mi aloc timp şi pentru mine, pentru nevoile de zi cu zi.” Ca planuri de viitor, spune că foarte curând va trece la film. „Îmi doresc asta şi simt că a venit momentul să fac acest pas. Voi rămâne cu siguranţă în România, pentru că pot face de aici orice proiect internaţional şi mai e şi vorba aia: «Decât codaş la oraş mai bine în satul tău fruntaş».” 


    Ovidiu Oltean, 31 de ani, speaker motivaţional

    “Eu mi-am schimbat viaţa cam de două ori în mod major”, începe Ovidiu Oltean, speaker motivaţional, povestea parcursului său profesional. Absolvent al Universităţii Politehnica din Cluj – Facultatea de Automatică şi Calculatoare, el spune că după ce a studiat cam 8 ani de informatică a realizat că nu îi place deloc domeniul acesta. Aşa a apărut prima schimbare din carieră. „Munca repetitivă şi statică la birou nu mi-a plăcut deloc. Aşa că am mers într-o zonă care îmi era foarte puţin familiară dar în care câtuşi de puţin aveam un gram de experienţă, şi anume vânzările”, şi asta pentru că pe perioada facultăţii fusese plecat de două ori în Statele Unite prin programul work & travel, unde lucrase tot în vânzări – aşa că a căutat cursuri ca să înveţe şi să devină agent de vânzări profesionist. După ce a terminat facultatea a lucrat trei ani în vânzări schimbând firmă după firmă: „Ori mă plictiseam, ori nu eram suficient de mulţumit de remuneraţie, ori nu-mi plăceau produsele sau serviciile pe care le vindeam. Nu mă regăseam deloc în domeniul respectiv”. Al doilea moment crucial din cariera sa a venit în 2012, când unul dintre clienţii săi din vânzări l-a invitat la o întâlnire a unui club de public speaking – Toastmasters. „L-am refuzat de vreo trei ori la rând, a patra oară m-am dus şi mi-a plăcut foarte mult ce se întâmpla acolo: ieşeau oameni în faţa unui amfiteatru, ţineau discursuri, erau evaluaţi. Am devenit membru şi o perioadă de vreo opt luni de zile în paralel cu a fi agent de vânzări mergeam o dată pe săptămână să ţin discursuri, să fiu evaluat de colegii mei din club.” În mai 2013 a participat la primul concurs naţional de public speaking, de la Timişoara, pe care l-a câştigat. „Pentru prima dată în viaţa mea am simţit că am găsit un domeniu care îmi place şi sunt şi bun la asta. Aşa că de ziua mea, când am făcut 25 de ani, mi-am dat demisia şi am plecat din vânzări. Am văzut că în România mai sunt şi alţii care trăiesc din training, conferinţe, speaking. Aşa că m-am gândit: De ce nu? Aş putea să fac şi eu lucrul ăsta.” A durat ceva timp până când proiectele şi evenimentele de public speaking pe care le organiza au început să funcţioneze, până când au început să vină clienţi în consultanţă şi în coaching şi până a început să ţină primele traininguri, dar spune că după ce, în 2014, a obţinut primele premii naţionale şi ulterior primele titluri europene la conferinţe internaţionale, care l-au ajutat să îşi construiască o credibilitate şi o autoritate în domeniu, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, iar din aprilie 2014 a decis să se ocupe de această zonă full time. „Spun aprilie 2014 pentru că a durat vreo nouă luni să ajung la nivelul de venituri egal cu cel pe care îl aveam ca angajat în vânzări”, menţionează el. Primul eveniment la care a fost plătit i-a adus o remuneraţie de 75 de euro pentru un discurs de aproximativ 30 de minute. „În rest, mi-am organizat seminariile unde la final am promovat un curs sau un produs, sau am vândut ceva – asta nu intră la categoria de speech. Oamenii au venit gratuit la seminar, dar la final au cumpărat ceva.” În primele luni câştiga undeva între 500 şi 600 de euro. Între timp suma a crescut de 5-6 ori, „pentru că în momentul în care eşti angajat există un singur canal pe care vin banii, de la şef. Ca freelancer trebuie să construieşti şi să-ţi creezi câte canale financiare te duce capul, în funcţie de creativitatea ta: cursuri online, şedinţe de coaching, traininguri, cărţi, workshopuri. Depinde doar de inventivitate, să studiezi un pic piaţa, să vezi ce anume se caută, ce doresc oamenii, dar poţi să îţi construieşti oricând mai multe canale”, punctează Oltean. El spune că în rolul de freelancer are şi o serie de colaboratori şi echipe cu care lucrează, însă nu ca angajaţi. Cu toate că există numeroase avantaje când lucrezi ca freelancer, Oltean spune că există totuşi şi un mare dezavantaj: faptul că trebuie să îşi găsească singur clienţii. „Cu excepţia vânzărilor, unde este jobul tău să găseşti clienţi, dacă eşti angajat undeva nu e nevoie să-ţi baţi capul cu a aduce oameni cu care să lucrezi, pentru că se ocupă altcineva de ei, nu trebuie să te gândeşti cum ajung banii în firmă, din ce bani sunt plătiţi angajaţii. În momentul în care eşti freelancer, eşti de capul tău, e prima şi cea mai mare grijă care îţi mănâncă toţi nervii şi din cauza căreia stai şi te gândeşti încontinuu: Cum fac rost de clienţi?” Cu toate acestea, nu s-ar mai întoarce niciodată la statutul de angajat. „Libertatea pe care ţi-o dă faptul că nu eşti constrâns de nimeni şi poţi să-ţi creezi tu produsele şi serviciile cred că e cel mai mare beneficiu şi avantaj pe care l-am trăit. Este motivul pentru care nu m-aş duce înapoi în rolul de angajat, indiferent de titlul sau descrierea jobului pe care l-aş avea şi indiferent de remuneraţie. Chiar dacă ar fi mai mare, aş fi constrâns la a face ceea ce îmi dictează cineva, la un program fix şi cu anumite taskuri obligatorii.”
    Potrivit lui, în meseria pe care o practică factorii care contribuie la dobândirea succesului sunt: un marketing bun, multe recomandări şi livrarea unor servicii şi produse atât de bune încât oamenii să te recomande fără ca tu să le ceri. În cursurile de pregătire a investit în total circa 3.000-4.000 de euro. În prezent urmează o serie de cursuri din arii complementare şi s-a înscris şi la teatru, deoarece doreşte să îşi dezvolte partea de expresivitate corporală, facială, vocală. Lunar, Ovidiu Oltean moderează cam două-trei evenimente corporate sau publice. În plus, în fiecare lună are şi un training de public speaking, precum şi 3-4 întâlniri unu la unu în zona de coaching, cu clienţi pe care îi învaţă să îşi construiască discursurile. El spune că nu are un program fix, ci îl construieşte de la o zi la alta, în funcţie de evenimentele programate. Printre pasiunile sale se numără actoria, literatura şi squash-ul. Oltean crede că, dacă din punct de vedere financiar ar avea câştiguri cel puţin egale, ar fi dispus să renunţe la meseria actuală pentru teatru, însă momentan proiectele la care participă în zona de actorie sunt din pură pasiune.


    George Bonea, 30 de ani, copywriter şi speaker demotivaţional

    „Am terminat Jurnalismul, sunt copywriter de cinci ani, am activat în presă, în radio, şapte ani în stand-up comedy, am scris o carte, îmi doresc foarte mult să îmi găsesc timp să o scriu şi pe-a doua şi de ceva timp sunt speaker demotivaţional”, se descrie George Bonea într-o frază. Cu toate că toată lumea ştie ce presupune meseria de speaker motivaţional, noţiunea de speaker demotivaţional poate fi însă un element de noutate, aşa că George Bonea a venit cu explicaţia: „Un răspuns la avalanşa de speakeri motivaţionali, cinic şi serios la toate gonflările artificiale pe care le fac speakerii motivaţionali atunci când vorbesc despre viaţă”. Mai precis, a adăugat el, e un răspuns sincer la ceea ce spune un speaker motivaţional când îţi spune că tot ce ai nevoie este atitudinea. „Eu zic că atitudinea nu este tot ce trebuie să ai, nu e răspunsul neapărat la problemă, şi oricum, oricâtă atitudine ai avea, nu poţi să suplineşti alte minusuri cu atitudinea.”
    Bonea a lansat pe YouTube canalul „Speakerul demotivaţional” anul acesta în luna martie şi spune că se ocupă de el alături de o echipă care asigură partea tehnică. „Din calculele noastre, după peste 30 de episoade am ajuns să ne amortizăm investiţia tehnică – închiriatul aparaturii.” În martie, când a lansat proiectul, avea 2.000 de subscriberi „veniţi în ani de zile de activitate pe YouTube” şi în câteva luni a ajuns la peste 48.000. „A fost un boom atât pe YouTube cât şi pe Instagram şi Facebook. Şi, bineînţeles, pe Twitter, unde a ajuns la 600 de subscriberi”, spune el, amuzat, adăugând că probabil românii vor vrea să înceapă să folosească Twitterul când acesta va ţine de domeniul trecutului. „În România n-o să se conducă niciodată bine”; „Eşti pregătit să îţi pierzi locul de muncă?”; „Eşti medic în România? Pleacă” sunt câteva dintre titlurile videoclipurilor încărcate de Bonea pe canalul său de YouTube şi care au zeci de mii de vizualizări.
    Agenda sa începe la o oră mică din zi. „Mă trezesc destul de devreme, cam la 5:30, şi mă duc să alerg. Iau micul dejun, citesc presa, încerc să fiu cât mai la current. Apoi urmează munca de birou, copywritingul, după care mă întorc acasă şi rezolv celelalte proiecte.” El spune că, financiar, ar putea să trăiască din proiectele pe care le face pe lângă jobul de copywriter, „dar problema nu ţi-o pui – şi acesta e un subiect care se discută foarte puţin atunci când se discută despre freelancing – dacă poţi să trăieşti financiar din ceea ce faci pe lângă muncă, dacă munca te ajută în vreun fel pe tine ca structură umană. Pentru că, da, poate fi frustrant să te trezeşti, să te duci la birou, să stai la birou, de multe ori simţi probabil că e timp consumat, că nu faci nimic, sau poate e un colectiv care te frustrează în anumite cazuri. Dar în cazul meu, particular, munca mă structurează. Faptul că trebuie să mă duc şi să lucrez cu nişte oameni într-un colectiv şi să ţin cont de un calendar, să avem nişte şedinţe ordonate, mă ordonează pe mine şi în viaţa de dincolo de birou. Cel mai probabil, dacă nu aş avea munca de birou, aş fi foarte dezlânat în restul timpului, cu freelancingul, pentru că nu aş avea mindsetul de om ordonat.”
    Ca freelancer are lunar cam două-trei proiecte pe zona de copywriting, care spune că apar în funcţie de recomandări. Bonea spune că fiecare freelancer negociază în funcţie de experienţă şi de volum. El, de pildă, pune foarte mult preţ, atunci când negociază remuneraţia, pe timpul pe care i-l ocupă proiectul, în ideea în care nu prea are. „La cât de înghesuit e calendarul, trebuie să îmi placă foarte mult ceea ce îmi propune şi de obicei ăsta este un punct forte atunci când aleg să lucrez pentru cineva, să mi se potrivească.”
    Ca planuri de viitor spune că s-a gândit de multe ori să plece peste hotare şi crede că la un moment dat chiar se va gândi serios la asta. „Aparent toată planeta este deschisă, dacă tu eşti deschis să înveţi o altă limbă, să te adaptezi unei alte culturi şi dacă ştii ce îţi doreşti de la cultura pe care vrei s-o asimilezi.”


    Dan Frînculescu, 38 de ani, comedian şi publicitar

    Dan Frînculescu este, potrivit unei scurte autodescrieri, comedian, publicitar, ocazional DJ, pasionat de specii de păsări, muzică şi călătorii în locuri unde e mai cald decât în locul din care plăteşte călătoria. A început să facă stand-up în urmă cu un an şi jumătate: „Scriam comedie de ceva ani şi am zis ca n-ar fi rău să o şi livrez pentru un public care bea o bere şi sparge un fistic”. Primul spectacol la care a participat a fost unul caritabil, la Club 99, unde a câştigat „nişte emoţie şi nişte aplauze”.
    Frînculescu spune că în România un comedian câştigă „suficient cât să îşi permită mese calde şi mahmureli controlabile. Chiar şi la început, ca mine.”
    În prezent lucrează în publicitate, în comedie şi alte zone conexe şi, chiar dacă nu dezvăluie la cât ajung veniturile sale, spune că treaba merge. „Eu sunt fifty-fifty, freelancer în publicitate şi comedian. Nu am aşa de multe spectacole ca un comedian full time, dar destule cât să pot să-mi spun «comedian» fără să par impostor. Nu am rate şi nu plătesc chirii.”
    Avantajele lucrului în regim de freelancing, spune el, sunt că nu eşti într-o corporaţie sau companie full time, că poţi să lucrezi de la 9 la 6 alegându-ţi tu dacă AM sau PM şi că ai şanse mari să nu te bronzezi cu badge. Peste zece ani se vede livrând în continuare umor. „Şi n-ar fi rău ca umorul să fie exprimat şi în România, şi într-o ţară vorbitoare de engleză.”


    Cristi Popesco, 34 de ani, comedian

    Cristi Popesco este din Suceava, iar în Capitală a venit în 2004, la facultate. „M-am înscris la Fizică-Informatică pentru că se intra cu dosar, şi am dat şi la Relaţii Publice şi Publicitate, unde n-am reuşit să intru la zi, aşa că m-am înscris la distanţă. La Fizică am mers doar două săptămâni, că nu era de mine. Voiam să fac publicitate pentru că îmi plăcea emisiunea Marcă înregistrată cu Andi Moisescu. După un an am dat şi la ASE – Management Economic, unde am intrat la zi. Doar ASE-ul l-am şi finalizat”, povesteşte el.
    De-a lungul timpului a avut diverse joburi, care mai de care mai diverse: vânzător de spaţiu publicitar, operator calculator, traducător, trader la bursă, contabil şi media planner. Cel mai mult spune că i-a plăcut în agenţia de media, unde a stat şase ani, şi cel mai puţin i-a plăcut contabilitatea, „de care am scăpat relativ greu pentru că era fix în perioada crizei şi nu prea găseai locuri de muncă”. De stand-up a decis să se apuce prin 2010, prima interacţiune cu scena fiind pe 26 octombrie, după ce făcuse ceva research şi constatase că cel mai potrivit loc din care să înceapă ar fi Club 99. „Mi-a fost foarte greu să îmi fac curaj pentru că de fel sunt timid şi introvertit. În ziua respectivă aş fi preferat să mă lovească o maşină că să nu mai fie nevoie să urc pe scenă în faţă unor necunoscuţi. Dar nu m-a lovit nicio maşină, aşa că am urcat cu o hârtie în mână, tremurând, şi am citit glumele. Băieţii mai cu experienţă mi-au zis că a fost bine şi să mai merg. În noaptea aia nu am dormit deloc, atât de încărcat de emoţie eram”, îşi aminteşte el.
    Iniţial, la serile de open mic (seara amatorilor – n. red.) nu a fost plătit. Primii bani – 100 de lei – i-a făcut când a mers în deschiderea unui show al comedienilor Teo, Vio şi Costel. Nu îşi aminteşte ce a făcut cu banii, dar spune că „e un moment magic să fii plătit făcând ceva ce îţi place foarte mult”. De obicei, spune că încearcă să scrie texte pentru spectacolele sale dimineaţa, la cafea. „Am un target să scriu zilnic câte ceva pentru stand-up. Sunt zile în care sunt foarte productiv, dar şi zile în care nu iese nimic. Important e să rămân consecvent.”
    În prezent, focusul său principal e pe stand-up comedy şi, de când a deschis Comics Club alături de alţi trei comedieni – Toma Alexandru, Sorin Pârcălab şi Sergiu Floroaia, spune că au show-uri în fiecare săptămână, vinerea şi sâmbăta, chiar şi pe timpul verii, deoarece clubul are terasă. „Pe lângă show-urile de la club, de câteva ori pe an avem turnee naţionale. Pe lângă asta avem multe proiecte pe care le facem pentru notorietate – «Râzi ca prostu», «Una Scurtă», «Arde-mă», roast-uri, podcasturi. Încerc să filmez regulat şi podcastul meu «Popesco Show». Am constatat că lumea vine la show-urile de stand-up dacă te ştie deja din altă parte – TV sau online.”
    Popesco spune că este foarte greu de spus cât câştigă un comedian în România, acest lucru depinzând de nivelul de popularitate, de cât de des merge în turnee, câte show-uri are, câţi oameni aduce la spectacole. „Mersul în turnee ţine şi de cât de des reuşeşti să schimbi materialul, pentru că nu poţi să mergi cu aceleaşi glume”, subliniază el. Pe lângă aceste surse de venit, spune că se fac bani şi din reclame, emisiuni TV sau spectacole corporate. „Aici depinde iarăşi de nivelul de popularitate. Cu cât eşti mai cunoscut, cu atât te vor brandurile mai mult.”
    Comedianul susţine că în prima fază nu se poate trăi doar din asta şi că de regulă toţi cei care se apucă de stand-up au un alt job în paralel. „Aşa a fost şi la mine timp de şase ani. După şase ani am zis să încerc să fac asta full time. Dar aveam nişte bani puşi de-o parte pentru chirie şi mâncare pentru o jumate de an, în caz că merge greu cu stand-up-ul.” Cu toate că nu ţine o socoteală exactă a veniturilor sale, spune că acum câştigă mai bine decât în joburile anterioare. 
    „Mi-ar plăcea să pot să stau peste 8 ore, în fiecare zi, cum era la corporaţie, să scriu. Dar nu pot, mă iau cu altele. Bine, şi la corporaţie mai stai pe Facebook, YouTube, la cafele, ţigări. 8 ore nu sunt chiar 8 ore. Iarăşi e mai uşor să nu respecţi un deadline pe care ţi-l dai singur când eşti freelancer. Eşti mai indulgent cu ţine. În rest cred că sunt doar avantaje: flexibilitate, lucru de acasă, zile de concediu fără număr”, explică Popesco care sunt, în opinia sa, avantajele şi dezavantajele lucrului în regim de freelancing. E pasionat de sporturile cu multă adrenalină – parapantă, schi, snowboard şi mai nou kitesurf, scuba diving şi sailing. „În rest, ca tot omu’, seriale, călătorit, foodie, îmi plac buldogii francezi şi fetele cu părul creţ. Mi-ar plăcea să spun că hobbyul meu este cititul, dar nu e aşa. Încerc să-mi impun să citesc mai mult şi în unele zile îmi iese.”
    Cristi Popesco spune că s-ar vedea cu siguranţă făcând asta şi peste 10 ani. „Mi-ar plăcea să am totuşi şi un alt business sau sursă de venit de backup.” Adaugă şi că uneori se gândeşte alături de colegii săi că ar trebui să încerce să scrie şi în engleză în eventualitatea în care va fi tot mai greu aici. „Când avem show-uri în oraşele mai mici se simte că foarte mulţi oameni din targetul nostru au plecat din ţară.”


    Raluca Antuca, 25 de ani, fotograf

    După absolvirea Facultatăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Raluca Antuca, o tânără fotografă din Bucureşti, a început să lucreze în marketing pe partea de digital & social media pentru F64 şi Coca-Cola Company, timpul liber dedicându-şi-l marii sale pasiuni: fotografia. „Dintotdeauna am fost pasionată de frumos, atât pe plan emoţional, cât şi vizual. De mică am dezvoltat o sensibilitate către arte şi poezie, pictură, fotografie şi muzică. Deşi nu am practicat până în liceu, am purtat cu mine toate aceste senzaţii şi emoţii, pe care le-am transpus mai apoi în fotografie. Aş putea spune că fotografia m-a ales pe mine, şi nu eu pe ea. M-am perfecţionat în timpul facultăţii şi treptat mi-am dat seamă că asta vreau să fac de acum încolo full-time”, povesteşte ea.
    Primul său proiect plătit a fost în liceu, când a avut de fotografiat noua colecţie de rochii a unui designer local din oraşul natal, Brăila. „Nu numai eu eram la început, ci şi designerul, astfel că acel câştig nu a fost uriaş – 100 lei –, ci mai degrabă simbolic pentru tot parcursul meu de fotograf.” Proiectele mai serioase au început în urmă cu trei ani, când spune că a avut şansa de a colabora cu branduri precum Sigma şi Canon, cu ajutorul F64. „Am reuşit astfel să organizez prima expoziţie foto, Shades Of Wonderland, şi primul workshop creativ, care a atins numărul maxim de participanţi.”
    Recent a luat decizia de a se dedica fotografiei full-time, deoarece spune că şi-a dorit mult timp flexibilitatea de a alege proiectele pe care vrea să le facă şi libertatea de a-şi stabili singură agenda de lucru. Ea crede că printre avantajele lucrului în regim de freelancing se numără flexibilitatea de a-ţi face programul aşa cum îţi doreşti, libertatea de a alege proiectele care ţi se par mai atractive şi ocazia de a te dezvolta multilateral, punând în aplicare foarte multe abilităţi, dar şi faptul că eviţi monotonia. De asemenea, completează Antuca, dacă munca este susţinută, salariul poate fi mai mare decât al unui angajat. „Însă ideal ar fi să faci proiecte în regim de freelancing în timp ce ai un job stabil. Reuşeşti să ai un plus la venitul lunar, să îţi faci un renume online şi să pui la punct portofoliul. Am aplicat această metodă şi mi-a fost mult mai uşoară tranziţia de la angajat la freelancer.” Potrivit ei, în această meserie veniturile depind foarte mult de tipul de fotografie pe care îl practică fotograful (evenimente, pictoriale, wildlife, fine-art), variind destul de mult, pentru că monetizarea se face diferit în funcţie de concept, durata shootingului, postprocesarea imaginilor, copyright, deadline-uri şi nu numai. „Un alt aspect este acela că numărul proiectelor diferă de la lună la lună. Pot exista nişte perioade mai aglomerate şi altele cu mai puţină activitate. Suma de 1.000 de euro poate fi depăşită uşor în cazul unui freelancer pasionat şi dornic de proiecte noi.”
    Din perspectiva dezavantajelor, menţionează faptul că nu ai stabilitatea financiară şi nici beneficiile de angajat pe care ţi le oferă o corporaţie, dar şi că trebuie să te ocupi singur de plata taxelor la stat şi de promovarea serviciilor tale pentru a avea proiecte. „În principiu, joci şi rolul de angajat, şi cel de angajator. Este musai să te educi pe partea financiară şi să-ţi impui reguli. Îţi rezolvi singur problemele de contabilitate, dar şi pe cele care ţin de negociere.”
    Potrivit Ralucăi Antuca, fotografia nu este atât de uşoară pe cât ar putea să pară. „Deşi ai putea zice că treaba unui fotograf este să apese butonul de declanşare al aparatului, acest job implică, într-o oarecare măsură, şi alte domenii de activitate: organizare de evenimente, PR, social media, make-up, styling”, explică ea. În linii mari, agenda sa zilnică implică şedinţele foto personale şi perfecţionarea în editare foto şi retuşare, proiectele plătite, organizarea de workshopuri, precum şi crearea de conţinut pentru online. „Pe lângă acestea, ar mai fi planificarea şedinţelor foto – căutatul rochiilor, accesoriilor, locaţiei, alegera unui concept, realizarea decorurilor, care poate dura chiar şi câteva luni. Agendă diferă de la zi la zi, în funcţie de aspect, urgenţe şi oportunităţi.” În medie ea are în jur de ar 3-4 proiecte lunar. De o perioadă a început să realizeze şi diverse accesorii care să reîntregească conceptul şedinţelor foto şi să le ofere o alură magică, realizându-şi totodată de una singură inclusiv decorurile, iar acum vrea să aprofundeze şi tehnicile de machiaj, make-up-ul fiind o nouă pasiune. Până în prezent tânăra fotografă a investit peste 7.000 de euro în echipamentul pe care îl deţine şi spune că investiţia a fost făcută în timp şi a venit ca un lucru firesc, raportat la evoluţia sa.
    Ea povesteşte că a avut norocul să călătorească destul de des şi în afara ţării şi că de fiecare dată îşi propune să facă fotografii în locurile pe care le vizitează. „Am reuşit să fotografiez şapte modele din trei ţări diferite şi a fost o experienţă incredibilă, pentru că fiecare are o frumuseţe atipică, iar schimbul cultural mă face tare curioasă.” Pe viitor şi-a propus să dedice mai mult timp şi să facă şedinţe foto mai complexe în afara ţării. Cât despre posibilitatea de a pleca din România, artista nu exclude această variantă: „Fotografia vorbeşte pe limba tuturor, deci mi-ar plăcea să-mi extind bussinesul pe plan internaţional. Iau în calcul o relocare într-o altă ţară, fără să uit, însă, de unde am plecat şi legăturile pe care le am cu oamenii dragi din industrie.”


    Vlad Eftenie, 41 de ani, fotograf şi cadru universitar

    lad Eftenie este absolvent şi cadru didactic al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi titular al cursului de fotografie de specialitate; în paralel, lucrează ca fotograf în regim de freelancing. Provenind dintr-o familie de arhitecţi, unde a avut ocazia să îşi vadă părinţii lucrând la diferite proiecte „printre reviste de arhitectură şi instrumente de desen”, el a decis să meargă la rândul său pe aceeaşi cale, dar ulterior avea să descopere şi să se îndrăgostească de fotografie. După ce a susţinut o teză de doctorat având ca subiect studiul metodic al fotografiei ca instrument în arhitectură şi urbanism, spune că a avut, de-a lungul timpului, şi o serie de expoziţii în ţară şi străinătate, personale sau de grup. „Susţin multe seminarii, prelegeri, conferinţe, workshopuri având ca temă estetica vizuală, secretele fotografiei de stradă, de arhitectură, dar şi visual storytellingul, teme de larg interes, astăzi”, îşi descrie el principalele activităţi. „După ce mi-am susţinut teza de doctorat am aprofundat predarea teoretică şi practică a fotografiei de specialitate, cercetarea în domeniul acestora. E bine ca meseria să te aleagă pe tine, nu vei şti când lucrezi, totul va veni de la sine. Aşa simt eu atunci când activez în domeniul fotografiei, când pregătesc o prezentare nouă sau un nou portofoliu vizual pentru un client. Am început să profesez încă de când eram student.” Pe lângă fotografie spune că este pasionat de explorări urbane, de călătorii, de mersul la mare în orice anotimp, de contemplare şi regăsire şi de psihologie.
    Primul său proiect de fotografie, povesteşte el, este greu de uitat. „Eram în vizită la Paris, de sărbători, venind din Montpellier, unde eram student Erasmus. Un prieten, arhitect afirmat, pleca la Bucureşti, acasă, şi m-a lăsat să stau în locul lui. Dar mi-a transmis şi un mic job, nişte randări – imagini de sinteză ale unui proiect care era pe cale să se realizeze. M-am şi plimbat, dar am şi lucrat, am predat imaginile şi aşa am câştigat primii mei bani de buzunar. Fiind la Paris, în vacanţă, au picat la ţanc.” Agenda sa se împarte între activitatea universitară şi cea din zona educativă şi comercială, în care spune însă că rămâne fidel valorilor în care investeşte timp, energie şi pasiune.  De asemenea, dedică un volum mare de timp şi reţelelor de socializare. „Primesc zilnic cereri şi invitaţii. Şi sunt activităţi frumoase, de câţiva ani mi-am câştigat libertatea de a alege, de a spune nu, atunci când simt, de a accepta acele joburi sau acţiuni din care nu doar rezultă câştig material, dar care mă pot îmbogăţi şi spiritual.”
    Veniturile sale depind, potrivit lui, de ocazii, de sezon, de tipul solicitării. „Nu fac fotografie de eveniment sau de produs. Fotografiez aproape exclusiv în mediul urban, obiecte de arhitectură – fie clădiri noi, fie de patrimoniu, pentru cauze de promovare culturală. Zona educaţională reprezintă aria care poate fi cuantificată şi financiar, din fericire, astăzi. Primesc dese solicitări să susţin prelegeri sau workshopuri de fotografie, iar asta este îmbucurător, prin prisma nevoii de aflare şi educare care începe să devină constantă şi consistentă, ca cerinţă”, explică el. Totodată spune că nu poate face o medie sau o estimare a proiectelor şi contractelor pe care le are în decursul unei luni. „Poate fi una foarte intensă, sau cinci cu desfăşurare lentă. Îmi dau seama însă că nu a mai existat de ceva timp o lună fără angajamente. Am campanii online care se pot desfăşura pe parcursul câtorva luni. Prefer proiecte scurte şi creative, care îmi permit să mă exprim spontan şi în care am mână liberă din punctul de vedere al expresiei artistice. Garantez pentru calitatea produsului meu şi prin prisma ecoului pe care campaniile le au în social media sau prin revenirea clienţilor mai vechi, pentu noi activităţi.”
    Primul aparat, „de unde a început totul”, spune că l-a costat în jur de 500 de euro şi a fost „un mic compact digital, achiziţionat prin 2003, de 5 megapixeli, un Olympus C300”. Ulterior, povesteşte că şi-a investit toţi banii de buzunar în aparate foto pe film şi în obiective. Iniţial făcea poze doar în weekenduri, când avea timp. „Apoi a început să fie o plăcere de zi cu zi. Nu e important să ai cel mai performant aparat, ci acel aparat cu care să te simţi bine, comod, creativ. Cel mai important este ochiul, formarea lui şi educarea vizuală şi estetică. Deţin o colecţie de aparate, dar folosesc preponderent câteva, în funcţie de temă, de subiect, de job, îmi place să am de unde alege.”
    Vlad Eftenie spune că un freelancer are ocazia să îşi gestioneze timpul, proiectele, taxele. „Doar că nimic nu e sigur. Ai un know-how şi un produs de oferit, important e să existe cerere. Într-o companie în schimb totul merge şnur, programul e previzibil, venitul sigur. Cu toate astea am auzit mult mai mulţi angajaţi nemulţumiţi de viaţa lor decât freelanceri. Mai mult, cei care au ales freelanceingul mărturisesc că nu ar reveni niciodată la rigorile corporaţiei şi că au câştigat aripile de a fi ei înşişi, de a-şi asculta vocaţia. Se pare că îţi conferă o stare mai mare de fericire posibitatea de a fi tu însuţi, de a-ţi urma destinul, decât aceea de a fi stabil din punct de vedere financiar”, susţine el.
    Artistul are colaborări inclusiv peste graniţe. „Am colaborat cu ICR Berlin, Lisabona, Padova, cu ambasada României din diverse ţări ale lumii, pentru a realiza expoziţii de fotografie. Am primit cereri de a susţine workshopuri sau de a vinde fotografie unor clienţi din străintate. Am câştigat în 2014 un premiu în cadrul Sony World Photo Awards, ceea ce mi-a adus atunci o vizibilitate benefică. Totul creşte în timp şi am grijă să răspund cu maximă eficienţă şi profesionalism solicitărilor în care cred, care mă inspiră.” Pe de altă parte, nu a luat în calcul niciodată să se mute din ţară. „Sunt născut şi crescut în Drumul Taberei, în Bucureşti, am învăţat ce înseamnă dorul de casă, cât timp am stat plecat şi de oricâte ori mă deplasez departe.” 


    Andreea Codrea, 27 de ani, blogger şi antreprenor

    Andreea Codrea, sau deeacodrea, cum este cunoscută pe pagina de Instagram, unde are aproape 72.000 de urmăritori, este blogger de şase ani, prin prisma pasiunii pentru scris pe care o are dintotdeauna, absolventă a Facultăţii de Psihologie şi între timp şi-a deschis şi propria agenţie de modelling. În trecut, a lucrat ca promoter, cosmeticiană şi însoţitor de bord. „Parcursul nu a fost peste noapte, tot ce sunt astăzi s-a construit în ani. Am căutat mereu să construiesc durabil şi în timp. Pe lângă tot haosul ăsta sunt pasionată de frumos, de artă, de modă, de oamenii buni, de Paris, de ploaie, de cărţi, de muzică veche, de hainele vintage şi de Lună.” Cu toate că este „pe val”, zona de vlogging nu a atras-o atât de mult, deşi are un canal de YouTube pe care a încărcat câteva video-uri, deoarece sunt puţine subiecte care i se par suficient de relevante încât să povestească despre ele, „şi pur şi simplu nu pot face un vlog despre nimic sau despre ceva comercial. Când voi avea ceva serios de spus, voi mai urca câte un video acolo, dar de obicei îmi place să fac ceva util, nu doar zgomot”.
    Publicul Andreei Codrea este alcătuit, potrivit ei, preponderent din persoane de 25-35 de ani, majoritatea femei. „Oamenii care mă urmăresc o fac în special pentru că rezonează cu mine, pentru că găsesc o bucată din mine pe care şi ei o au. Sunt oameni profunzi, pasionaţi de cuvinte frumoase, de versuri, de artă, de modă sustenabilă, de smart shopping, de produse de beauty naturale şi de un stil de viaţă sănătos.”
    Codrea spune că agenda sa zilnică nu arată niciodată la fel, fiecare zi fiind unică, cu provocările ei. „Dacă într-o duminică pot avea o filmare sau o sesiune foto, o zi de luni mă poate prinde încercând o mască de faţă. Sunt zile extrem de pline şi unele în care pot rezolva totul de acasă. Cred că fix asta este partea frumoasă în ceea ce fac: nu există rutină, nu mă plictisesc, fac mereu ceva nou şi cu asta mă hrănesc. Sunt totuşi câteva lucruri pe care le fac în fiecare zi: citesc, fac cercetare, caut concepte noi sau surse de inspiraţie.”
    Veniturile sale lunare spune că sunt greu de estimat, deoarece nicio lună nu e la fel, variind de la câteva sute de euro până la mii, în această ecuaţie fiind însă o mulţime de variabile, dar lucrul cu adevărat important, spune ea, este că reuşeşte să se susţină singură şi să facă din asta un job full time.
    Potrivit ei, nu există o medie, o sumă general valabilă sau reţete pentru contorizarea câştigurilor din acest domeniu. „Se poate trăi mai mult ca decent din domeniul ăsta, însă totul are un cost. Atunci când eşti propriul tău şef treaba nu se termină la ora 18:00 când închizi uşa de la birou. Aşa că oricât de superficial ar părea, oamenii ăştia care trăiesc din social media chiar muncesc, aşa că ar fi minunat dacă am înţelege asta înaintea de a judeca că de cele mai multe ori nu fac nimic; ei bine, de cele mai multe ori fac mult mai multe decât faci tu, cel sau cea care citeşti aceste rânduri, şi tot în aceleaşi 24 de ore.” În ciuda faptului că toată lumea este tentată să spună că freelancerii au mai mult timp liber, adaugă bloggeriţa, nimic nu este mai fals. „Când lucrezi după un program fix, de exemplu de la 8:00 la 16:00, după ce ai părăsit biroul nu te mai gândeşti la muncă, la deadline-uri, pe noi în schimb uneori ne prinde chiar şi noaptea redactând vreun articol, editând poze sau căutând inspiraţie pentru un proiect viitor. Cumva singurul avantaj este că ai posibilitatea de a face ceea ce iubeşti, iar asta merită orice sacrificiu.”
    În prezent are cinci contracte anuale, care se repetă în fiecare lună. Ea spune că în domeniul acesta care fluctuează este important să ai o constanţă şi o siguranţă. „Sunt luni care se aglomerează foarte multe proiecte şi luni în care nu prea există activitate, însă până la urmă e important să existe un echilibru şi, cu toate că tentaţia este mare, e important să triezi în funcţie de ceea ce ţi se potriveşte. E important să îţi păstrezi identitatea şi să nu cauţi doar să colaborezi cât mai mult.”
    Opţiunea de a pleca peste graniţe încă nu o ia în calcul. „Cred că nu mă voi despărţi prea curând de România şi asta pentru că am eu încăpăţânarea de a reuşi lucruri aici şi chiar cred că lucrurile se vor schimba în şi mai bine. Mă uit în jurul meu la toţi ţinerii ăştia frumoşi şi creativi şi îmi dau seamă că nu aş vrea să fiu în altă parte. Plus că eu cel mai bine funcţionez «acasă», iar acasă pentru mine e România, fix aşa cum e ea, aşa că în loc să schimbăm ţara, mai bine hai să ne schimbăm pe noi.”

  • Se conturează un nou mall în România. Unde se va afla proiectul care se va întinde pe 200.000 de metri pătraţi

    Casa de avocatură Eversheds Sutherland Romania a asistat fondul de investiţii NEPI Rockcastle în achiziţia unui teren de aproximativ 200.000 de metri pătraţi, în Craiova, pentru construcţia unui nou shopping mall, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii Eversheds. Mall Promenada Craiova va fi printre cele mai mari proiecte de acest tip din zona de retail dezvoltate în Oltenia, iar investiţia se ridică la suma de aproximativ 110 milioane de euro.

    Mallul Promenada Craiova va avea o suprafaţă de 70.000 mp închiriabili, cu o capacitate de peste 150 de magazine. Noul proiect vizează printre ancorele principale un hipermarket, o sală de cinema şi un magazin de bricolaj. Termenul de finalizare a lucrărilor pentru mallul Promenada Craiova este estimat la trimestrul 4 din 2021.

    „Dezvoltarea de proiecte noi, în oraşele secundare, marchează tendinţa optimistă în zona de comerţ retail. În plus, pare că din ce în ce mai mult, concentrarea investitorilor se îndreaptă către oraşele mai mici, acesta fiind un semn că piaţa din România se maturizează şi devine tot mai ofertantă pentru marii jucători. Ne bucurăm că echipa noastră de avocaţi a asistat NEPI în această investiţie strategică, pe termen lung, pentru dezvoltarea regiunii”, declară Cristian Guia, Partener şi Head of Real Estate Eversheds Sutherland Romania.

    NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator şi operator de proprietăţi comerciale din Europe Centrală şi de Est, cu un portofoliu de peste 2 miliarde de euro, în România, a fost asistat de o echipă de avocaţi din cadrul Eversheds Sutherland Romania, condusă de Cristian Guia (Partener şi Head of Real Estate) şi Cristian Lina (Partener şi Head of Corporate), alături de Carolina Pletniuc, avocat senior specializat în consultanţă comercială, Cristina Roşca şi Mihaela Spiridon, specializate în tranzacţii imobiliare, care au asigurat negocierea şi finalizarea acestui proiect. Tranzacţia a inclus o etapă de due dilligence şi a continuat cu redactarea şi negocierea documentelor tranzacţiei.

     

     

  • Cine este omul de afaceri care a dezvoltat în Capitală „mallul corporatiştilor”

    „În anul 1997, pe la 27 de ani, am devenit country manager pentru Strabag Development. Eu am făcut proiectul pentru Promenada Mall. Terenul a fost achiziţionat înainte de criză, cred că în 2006. Eu am deschis toată zona. Istoria începe de fapt în 2003 – 2004, când am făcut prima clădire de birouri care s-a numit Oracle Tower lângă gura de metrou când nu era nimic acolo. M-am luptat cu austriecii la vremea respectivă pentru că toată lumea voia Piaţa Victoriei şi eu am spus că aici s-a terminat, Piaţa Victoriei va fi moartă, trebuie să trecem la următoarea zonă. Am zis de Aviatorilor, asta este toată o zonă industrială, aici vom schimba tot”, a povestit Cătălin Scripcaru, în prezent partener Neo, o divizie a dezvoltatorului imobiliar One United. El era însă în 2004 country manager la Strabag, cel mai mare constructor român din partea unui dezvoltator austriac la vremea aceea.
    Înainte de a se realiza conceptul Promenada Mall, Oracle Tower a fost o construcţie de succes, care a dat startul proiectelor următoare precum Promenada şi Sky Tower, care a ramas în prezent una dintre cele mai înalte clădiri din România.„Oracle a fost chiriaşul pe care l-am convins să nu se mute în America şi să vină în România, datorită proiectului Oracle Tower. Apoi am vrut să fac un landmark şi după ce am primit credit de la acţionarii Strabag, 27 de milioane de euro numai pentru achiziţionarea terenului, am reuşit să construim Sky Tower, unul dintre cele mai mari clădiri din România”, a spus Cătălin Scripcaru. Bucureştiul este în primul rând destructurat, iar corporaţiile au ales nordul datorită faptului că toată zona rezidenţială bună era în zona de nord, dar Bucureştiul are nevoie de poluri şi au început deja să se deschidă, a menţionat Scripcaru.

  • Cum poate fi revigorată Calea Victoriei

    Calea Victoriei a ajuns, în ultimul an, în centrul atenţiei marilor dezvoltatori imobiliari de pe piaţa locală, care vor să mizeze pe o zonă nouă şi sigură din punctul de vedere al evoluţiei pe termen lung. Astfel, zona centrală a Bucureştiului atrage investiţii cumulate de 400 de milioane de euro având în vedere proiectele aflate în construcţie şi cele aflate la vânzare.

    “Zona centrală a Bucureştiului a redevenit zonă «fierbinte», aşa cum era normal după o perioadă în care oraşul a crescut organic prin extinderea către nord şi vest, în căutarea terenurilor generoase care pot găzdui dezvoltări de peste 20-30.000 mp. S-au făcut progrese remarcabile în amenajarea zonelor pietonale. A fost construită parcarea subterană de la Piaţa Universităţii şi a fost reconsolidat centrul vechi, care a adus în ultimii cinci ani trei hoteluri noi de 5 stele, şi o paletă de retaileri internaţionali va produce valuri de atracţie pentru dezvoltatorii imobiliari“, spune Andreea Păun, managing partner al companiei de consultanţă imobiliară Griffes. Ea subliniază că în continuare va exista interes pentru tranzacţii în zona Lipscani, dar şi pe calea Dorobanţi sau în Piaţa Romană. Cât timp preţul terenului este neprohibitiv şi împrejurimile asigură vizibilitate şi o adresă prestigioasă, chiriaşii preferă centrul şi chiar sunt dispuşi să plătească o chirie mai mare pentru a se afla acolo“, adaugă Păun.

    În prezent cel mai activ sector este cel al birourilor, fiind în construcţie patru proiecte de birouri – Hagag 109, unde dezvoltatorul israelian renovează vechile birouri ale Petrom, Ţiriac Tower, Matei Millo şi Tandem. La acestea se adaugă nu mai puţin de trei hoteluri în construcţie, fiind reamenajate clădiri vechi de către lituanienii de la Apex Alliance – Roxy by Marriott, Courtyard by Marriott, Autograph by Marriott, alături de Hilton Garden Inn, aflat la vânzare tot de către compania din Lituania. Pe lângă acestea, BCR a scos la vânzare celebrul palat din Piaţa Universitaţii, vândut de JLL drept un posibil viitor hotel de 5 stele. În ceea ce priveşte componenta rezidenţială, pentru moment singurii care au mizat pe acest segment sunt cei de la Hagag, care au demarat la Victoriei 139 consolidarea şi modernizarea unei clădiri de apartamente construite în anii 1940.

    „Sunt companii care vor să fie în centru sau care vor să se mute dintr-o clădire mai veche în una nouă, precum Deloitte, Noerr sau Dentons, plus companii nou-intrate care au nevoie de soluţii, precum WeWork sau Spaces. Terenurile sunt un pic mai atractive ca preţ şi au devenit şi disponibile la vânzare; din acest motiv, atenţia dezvoltatorilor s-a îndreptat spre această zonă. În plus, există cerere din partea unor companii de servicii, care vizează mai ales zona centrală“, observă Viorel Opaiţ, business development director la JLL Romania.

    Pe lângă investiţiile în derulare, tot în apropiere de Calea Victoriei, pe Strada Doamnei, vizavi de BNR, este la vânzare un teren de 5.000 mp unde poate fi dezvoltat un proiect de zeci de milioane de euro care să includă birouri şi un hotel.

    „Observăm în mod special atracţia anumitor dezvoltatori pentru Calea Victoriei. Deja vedem dezvoltatori care nu se mai tem de imobile monument istoric, ba chiar preferă amprenta culturală şi simbolică a acestora pentru a crea concepte multifuncţionale, sustenabile, cu componente de retail de lux la parter. Avem trei terenuri la vânzare în zona Calea Victoriei şi există interes substanţial, atât de la dezvoltatori locali, cât şi internaţionali, spune Andreea Păun.

    După ani de zile în care marii dezvoltatori au mizat pe zone virgine, cum a fost cazul Barbu Văcărescu – Floreasca sau Pipera, în ultimii ani zona centrală a revenit în atenţia acestora, pe măsură ce proximitatea a devenit tot mai importantă, într-un oraş în care un drum dintr-o parte în cealaltă poate dura şi mai mult de o oră. Zona de lângă BNR a devenit una dintre cele mai „fierbinţi“ din Capitală pe măsură ce a atras atenţia investitorilor străini.

    „Zona centrală va rămâne tot timpul atractivă, dacă există produse corecte – chirie, layout, dezvoltator. Ai apropiere de metrou şi de angajaţi, în condiţiile în care pentru o companie cu număr mare de oameni centrul va fi statistic cea mai bună variantă. Dacă te uiţi în ultimii ani, nu au fost produse pe zona Victoriei, iar dezvoltarea a fost în Floreasca sau Centru-Vest. Acum soluţiile pe Vest şi Floreasca sunt foarte limitate“, subliniază Viorel Opaiţ.

    Grupul Apex Alliance anunţa în vara anului trecut faptul că pariază 90 de milioane de euro pentru a construi patru hoteluri în Bucureşti până la jumătatea lui 2020, valoare ce poziţionează compania ca fiind cel mai activ investitor din sectorul hotelier local. Grupul, controlat de mai mulţi antreprenori lituanieni printre care şi Nerijus Numavicius, considerat a fi cel mai bogat om din statul baltic, deţine deja o unitate hotelieră în Capitală.

    Bugetul de 90 de milioane de euro vizează patru hoteluri, respectiv Courtyard by Marriott (259 de camere), Moxy by Marriott (în centrul vechi al Bucureştiului, 119 camere – n.red.), Hilton Garden Inn (la aeroportul Henri Coandă de lângă Bucureşti, 204 camere) şi Autograph by Marriott (centrul vechi din Bucureşti, 214 camere).

    Zona de lângă BNR devine una dintre cele mai atractive din Capitală pe măsură ce atrage atenţia investitorilor străini. Primii care au mizat pe Strada Doamnei au fost lituanienii de la Apex Alliance Hotel Management, care au deschis primul Hilton Garden Inn din România în centrul vechi al Capitalei, în decembrie 2017. Hotelul a fost construit în clădirea monument istoric care a fost din 1904 până în prezent Palatul Asigurărilor Naţionale, Ministerul Comerţului, după care Banca Ion Ţiriac, iar ulterior clădirea a fost vândută celor de la Naturstein. Pe aceeaşi stradă, de partea cealaltă a BNR, Apex Alliance construieşte viitorul hotel Autograph by Marriott din vechea bancă Marmorosch Blank, care va avea deschiderea la finalul anului 2020, când va fi inaugurat un total de 214 camere.

    Potrivit unui comunicat trimis anterior de JLL, clădirile istorice din centrul Bucureştiului au devenit o nouă ţintă pentru dezvoltatorii imobiliari, în condiţiile în care disponibilitatea terenurilor pentru construcţii în această zonă este din ce în ce mai redusă, iar potenţialul acestui segment de piaţă este foarte mare ţinând cont de cererea ridicată pentru spaţii de birouri şi pentru hoteluri moderne în centrul Capitalei.

    România urmează astfel trendul care se manifestă în Europa de mulţi ani şi care a dus la realizarea unora dintre cele mai valoroase proiecte imobiliare. În acest sens avem exemple şi în Ungaria sau Polonia, precum Eiffel Palace din Budapesta sau Manufaktura din Lodz.

    Interesul investitorilor pentru astfel de proiecte vine şi din faptul că zona centrală este una dintre cele mai căutate din Bucureşti pentru sedii de firme, ceea ce se vede şi în rata de neocupare, de sub 5%.

    În 2018, în zona centrală, inclusiv CBD (Central Business District), a fost livrată o singură clădire de birouri, de 12.000 de metri pătraţi, în condiţiile în care cererea brută a fost de 72.176 metri pătraţi (22% din suprafaţa de birouri închiriată în Bucureşti), din care jumătate a reprezentat cerere netă, respectiv 25% din cererea netă la nivelul anului 2018 în Capitală.

  • Promenada deschide a doua ediţie a The Empty Shop, singurul magazin cu rafturi goale

    Campania „The Empty Shop” de anul acesta se va desfăşura timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai. Proiectul se află la a doua ediţie după ce, în 2018, a înregistrat performanţa celei mai mari colecte de haine din România, cu 73 de tone de articole de îmbrăcăminte donate în două săptămâni. De acestea au beneficiat peste 6.700 de familii, din 12 judeţe. Hainele au ajuns la 28.000 de persoane din zone sărace şi cu risc de abandon şcolar, mulţumită celor peste 10.000 de donatori din toată ţara.

    Obiectivul principal al proiectului este acela de a veni în sprijinul familiilor din zonele sărace şi de a contribui la reducerea abandonului şcolar şi excluziunii sociale prin donarea de haine către comunităţi nevoiaşe din ţară. Prin acest proiect, Promenada îşi doreşte să demonstreze, pentru a doua oară, că un centru comercial poate determina implicarea comunităţii şi aduce un impact pozitiv real în viaţa oamenilor.

    România se numără printre ţările cu cele mai ridicate rate ale sărăciei din Europa, peste 35,7% dintre români fiind afectaţi de acest flagel, conform datelor Eurostat, citate de reprezentanţii Promenada. În acelaşi timp, tot România are şi cel mai ridicat nivel de copii săraci de pe continent, procentul fiind direct legat de o rată de abandon şcolar îngrijorătoare, de 18%. Alte efecte negative ale sărăciei sunt: excluziunea socială, abandonul şcolar şi copii care trăiesc în condiţii dure. De altfel, lipsa hainelor se află printre motivele care îi împiedică pe copiii din comunităţile sărace să meargă la şcoală. 

  • Cele mai responsabile companii din România: NEPI Rockcastle – The Empty Shop

    Motivaţie

    Campania a fost creată din dorinţa de a ajuta oamenii care trăiesc în condiţii precare cu articole vestimentare şi de a veni în ajutorul copiilor cu risc de abandon şcolar. Astfel, a apărut ideea The Empty Shop. Majoritatea oamenilor au haine pe care nu le mai îmbracă sau haine purtate de câteva ori şi uitate într-un colţ de dulap. Mallul Promenada a lansat provocarea (proiectul a fost prima dată derulat în Brazilia) de a umple cu haine un magazin gol. NEPI Rockcastle, compania care deţine Promenada şi alte 18 malluri din România, răspândite în toate colţurile ţării, a facilitat extinderea proiectului la nivel naţional.

    Descrierea proiectului

    Conform datelor Eurostat, România are una dintre cele mai ridicate rate ale sărăciei în Europa, peste 38,8% români fiind afectaţi de aceasta, iar unele dintre efectele sărăciei sunt excluziunea socială, abandonul şcolar şi copiii care trăiesc în condiţii dure. Datele Eurostat arată că în România există cel mai mare procent de copii săraci din Europa, care este legat direct de o rată de abandon şcolar îngrijorătoare de 18,1%, iar obiectivul naţional în cadrul strategiei Europa 2020 este scăderea ratei abandonului şcolar la 11,3%. Conform studiului World Bank din 2016 „Atlasul zonelor rurale marginalizate şi al dezvoltării umane locale din România“, „Procentul celor care nu lucrează ca angajaţi şi nici nu urmează studii sau formare este de două ori mai mare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani care locuiesc în zonele rurale marginalizate faţă de cei din zonele nemarginalizate (51% faţă de 23% în zonele nemarginalizate)”.

    În zilele noastre, oamenii conştientizează faptul că viaţa nu se referă numai la colectarea de lucruri, ci şi la fapte şi relaţii semnificative, iar acest lucru este valabil mai ales pentru generaţia milenialilor. Centrele comerciale sunt cel mai bun loc pentru consumerism, iar prin intermediul acestei campanii reprezentanţii NEPI şi-au dorit să poziţioneze mallul Promenada şi reţeaua de malluri a NEPI Rockcastle ca locuri relevante pentru comunitate, locuri care îi fac pe oameni să devină implicaţi în comunitatea în care trăiesc. Primul pas a fost crearea magazinului gol în Promenada Mall, într-un loc accesibil tuturor şi vizibil pentru toţi clienţii care vizitau centrul comercial. Ulterior, au fost amplasate 12 cutii de colectare a produselor donate în centre comerciale din întreaga ţară. Au fost parcurşi cei trei paşi majori în comunicare, şi anume implicarea mass-media, a formatorilor de opinie şi a platformelor de social media.

    Principalele obiective ale campaniei au fost colectarea a 20 de tone de articole de îmbrăcăminte în două săptămâni; sortarea, curăţarea şi oferirea hainelor către 500 de familii, expuse riscului sărăciei, excluziunii sociale şi abandonului şcolar; şi atingerea unui număr de 10 milioane de persoane prin intermediul campaniei de comunicare.

    Rezultate

    Campania a depăşit aşteptările şi obiectivele propuse iniţial, spun reprezentanţii companiei. În două săptămâni, s-a înregistrat un record naţional de 73 de tone de haine donate, depăşind obiectivul iniţial cu 53 de tone. Hainele au ajuns la 6.721 de familii, un număr de 13 ori mai mare comparativ cu cel propus iniţial şi care înseamnă aproximativ 28.000 de persoane, cu ajutorul a 20 de voluntari din cadrul Act for Tomorrow şi Let’s Do It Romania. 

    Mai mult, peste 10.000 de oameni au fost motivaţi să-şi doneze hainele pentru a ajuta familiile în nevoie, într-unul din cele 12 locuri dedicate, în centrele comerciale care fac parte din portofoliul NEPI Rockcastle din întreaga ţară. Totodată, oamenii care au donat au decis să susţină cauza şi au acţionat ca ambasadori, împărtăşind imagini pe conturile lor personale de social media, în cadrul comunităţilor lor şi încurajându-i pe prietenii şi colegii lor să doneze. 4 tone dintre articolele colectate au fost distribuite beneficiarilor în primele două săptămâni de la procesarea acţiunii, cea mai mare campanie de acest tip efectuată în istoria locală şi a treia colecţie de acest tip la nivel global. Restul de 69 de tone de haine au fost distribuite beneficiarilor până la finele anului 2018. Bugetul proiectului, estimat împreună cu partenerii, a fost de aproximativ 70.000 de euro.


    Venit operaţional (2018)
    139 mil. lei

    Număr de angajaţi
    282

    Intervalul de implementare a proiectului
    5 – 18 aprilie 2018

  • Suprafaţa de retail de la parterul clădirilor de birouri din zona Floreasca/Barbu Văcărescu din Bucureşti a ajuns la 10.000 mp

    Zona Floreasca – Barbu Văcărescu, împreună cu împrejurimile ei, este una dintre cele mai efervescente din ţară pe mai multe segmente ale pieţei imobiliare: clădiri de birouri, retail, rezidenţial. Calitatea ridicată a companiilor prezente aici a determinat şi salarii pe măsură, astfel că angajaţii din zonă câştigă mai mult de jumătate de miliard de euro pe an, spre 2% din masa salarială totală din întreaga ţară. Această situaţie financiară a favorizat evoluţia calităţii serviciilor oferite în această zonă.

    „În trecut, în apropierea clădirilor de birouri se regăseau doar concepte de retail simple – cantine de prânz şi spaţii de tip coffee corner. În ton cu noile cerinţe ale consumatorilor, trecerea s-a făcut treptat spre restaurante şi cafenele premium, precum şi către alte categorii de bunuri. La rândul lor, serviciile s-au diversificat, ajungând în zona de coafor, servicii de curăţătorie sau servicii medicale, astfel încât un angajat să poată rezolva problemele de zi cu zi în proximitatea locului de muncă. Ne aşteptăm ca diversificarea să continue prin concepte precum afterschool sau grădiniţe, care să îmbunătăţească viaţa angajaţilor”, a declarat Brînduşa Grama, associate retail agency în cadrul Colliers International Romania.

    În ciuda extinderii anunţate, opţiunile oferite de Promenada Mall, singurul centru comercial prezent în zonă, vor fi insuficiente pentru zecile de mii de angajaţi din zona Floreasca/Barbu Văcărescu, ale căror cheltuieli lunare doar pentru masa de prânz, de exemplu, ajung la aproape 3 milioane de euro. Astfel, spaţiile de retail de la parterul clădirilor de birouri, care totalizează 10.000 mp (aproape un sfert din suprafaţa centrului comercial), vin în completarea serviciilor oferite de Promenada, fără să reprezinte o concurenţă.

    „Rezultatele deosebite obţinute de aceste spaţii de retail vin ca urmare a asocierii oportune între veniturile ridicate ale angajaţilor şi localizarea bună, căutată atât de către operatorii HoReCa, cât şi de către dezvoltatorii de rezidenţial. Vedem un adevărat succes al zonei de retail adiacente clădirilor de birouri, un succes care sperăm să fie replicat şi în restul ţării”, a adăugat Brînduşa Grama.

    Dezvoltatorii încep să experimenteze în acest sens prin extinderea componentei de retail: unii proprietari de birouri încearcă să formeze un pol pentru lifestyle, iar în alte zone ale Capitalei există deja restaurante şi baruri care funcţionează mult peste programul de lucru al angajaţilor din apropiere, ca destinaţii de seară în timpul săptămânii sau de brunch la sfârşit de săptămână. Tendinţa ia amploare şi la nivel naţional, ansamblurile mixte (birouri şi retail şi, eventual, rezidenţial) devenind prioritare pentru dezvoltatori.

  • Doar în România: “Se fură porumbeii din centrul oraşului! Vor să-i facă friptură”

     ‘Se fura porumbeii din centru, vor sa-i faca friptura’, au anuntat furiosi martorii la scenele din centrul oraşului..

    Agentii au descoperit doi barbati si o femeie de etnie roma care se chinuiau sa-i prinda, le smulgeau penele ca sa nu mai poata zbura si ii ascundeau intr-o masina.

    Cand au fost luati la intrebari de politisti, acestia au declarat ca au luat porumbeii sa-i duca acasa la copii sa se joace cu ei, insa, se pare ca lucrurile nu sunt asa. Romii i-ar gati si nu sunt la prima astfel de acţiune.

    Mai multe pe expressdebanat.ro.

  • Doar în România: “Se fură porumbeii din centrul oraşului! Vor să-i faca friptură”

     ‘Se fura porumbeii din centru, vor sa-i faca friptura’, au anuntat furiosi martorii la scenele din centrul oraşului..

    Agentii au descoperit doi barbati si o femeie de etnie roma care se chinuiau sa-i prinda, le smulgeau penele ca sa nu mai poata zbura si ii ascundeau intr-o masina.

    Cand au fost luati la intrebari de politisti, acestia au declarat ca au luat porumbeii sa-i duca acasa la copii sa se joace cu ei, insa, se pare ca lucrurile nu sunt asa. Romii i-ar gati si nu sunt la prima astfel de acţiune.

    Mai multe pe expressdebanat.ro.

  • Primele mall-uri din România în care te vei putea orienta cu ajutorul Google Maps

    Cu ajutorul Indoor Google Maps, vizitatorii Promenada şi Mega Mall pot naviga uşor şi rapid în interiorul celor două centre comerciale, direct de pe telefonul mobil, folosind informaţiile şi direcţiile de orientare oferite de aplicaţia Google.

    Pentru a folosi serviciul, vizitatorii acestora trebuie să deschidă aplicaţia Google Maps pe telefonul mobil şi să caute pe hartă mall-ul în care doresc să meargă. Utilizatorii pot vizualiza planul detaliat al clădirii făcând zoom pe hartă şi pot selecta etajul pe care vor să îl urmărească. Astfel, aplicaţia îi ajută să îşi planifice din timp experienţa în centrul comercial preferat, să parcheze mai aproape de magazinele sau spaţiile de relaxare la care vor să ajungă, dar şi să se deplaseze mai uşor, odată intraţi în clădire.

    În prezent, Indoor Google Maps este disponibil în Promenada şi Mega Mall, urmând ca la finalul acestui an serviciul să fie prezent în toate centrele comerciale NEPI Rockcastle din România. Pasul următor va fi implementarea aplicaţiei Google şi în centrele comerciale operate de NEPI Rockcastle în Europa Centrală şi de Est.