Tag: programe operationale

  • Guvernul a aprobat 984 milioane lei pentru programele finanţate din fonduri structurale

    Suma de 984 de milioane lei, în echivalent euro, alocată temporară de către Ministerul Finanţelor Publice din venituri din privatizare în scopul asigurării necesarului de finanţare pentru luna septembrie 2015 al Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergenţă va fi repartizată pentru mai multe Programe Operaţionale, astfel că 280 milioane lei sunt pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, 220 milioane lei se duc către Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice, 234 de milioane lei sunt destinaţi Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi 250 de milioane lei sunt pentru Programul Operaţional Regional.

    “Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia efectuării plăţilor în contul beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2015. Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 9 octombrie 2015”, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

     

  • Comisia Europeană a adoptat primele două programe operaţionale 2014-2020 pentru România

    Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro – contribuţia europeană fiind de 212 milioane de euro -, adoptat joi, vizează întărirea capacităţii administrative a României de a coordona, desfăşura şi supraveghea Fondurile Europene Structurale şi de Investiţie. Programul va sprijini atât administraţia implicată în managementul fondurilor europene, cât şi pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacităţii acestora de a pregăti şi de a implementa proiecte, se arată în comunicatul Reprezentanţei Comisiei Europene.

    Programul Operaţional pentru Competitivitate, adoptat la sfârşitul săptămânii trecute, reprezintă o investiţie de 1,58 miliarde de euro – contribuţia europeană fiind de 1,32 miliarde de euro – pentru creşterea competitivităţii economiei.

    Conform sursei citate, o primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare şi dezvoltare (952,6 milioane de euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare.

    În egală măsură, Programul se concentrează pe creşterea calităţii şi a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susţinute folosirea tehnologiilor informatice şi de comunicare în educaţie, cultură şi sănătate. Programul Competitivitate va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga ţară, creând legături esenţiale între mediul rural şi mediul urban.

    “Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu.

    Aceasta a făcut apel la Guvernul României “pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate şi pe obţinerea celor mai bune rezultate pentru economia ţării”.

    Cele două programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene.

    Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, în comisiile reunite de buget-finanţe, că în prima parte a anului viitor vor fi aprobate toate programele operaţionale 2014-2020 pentru România.

    În perioada de programare 2014 – 2020, Romania beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

     

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Teodorovici: Guvernul vrea să reducă numărul organismelor intermediare şi a programelor operaţionale

     “Vom discuta în şedinţa de Guvern de mâine (miercuri, n.r.) câte organisme intermediare şi câte programe operaţionale vom avea pentru exerciţiul 2014-2020. Acum avem câte şapte din fiecare, dar vrem să reducem numărul acestora”, a spus Teodorovici.

    Oficialul a precizat că ministerul pe care îl conduce are în vedere descentralizarea procesului de accesare a fondurilor europene, astfel că la nivel central vor fi menţinute doar proiectele mari, derulate de companii mari, în timp ce cele mai mici vor fi transferate la Agenţiile Regionale de Dezvoltare.

    “Vrem să mergem pe descentralizare spre regiuni, dar şi pe simplificare. Vrem să implicăm mai mult sistemul bancar şi mediul privat în implementarea proiectelor cu fonduri UE. Cred în sistemul bancar mai mult, pentru că cineva mai exigent stă cu ochii pe sistemul bancar”, a adăugat Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro