Tag: Profi Rom Food

  • Revolta unei angajate: şi-a dat demisia şi a făcut cu doi prieteni o afacere de un milion de euro

    Simona Lăpuşan a avut dintotdeauna înclinaţii tehnice. Absolventă a facultăţii de automatică şi calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi a unui master în managementul informatizat al proiectelor la facultatea de cibernetică, statistică şi informatică economică din cadrul ASE Bucureşti, a început să lucreze din timpul facultăţii.

    La numai 21 de ani, s-a angajat ca web developer la Totalnet, un furnizor de servicii de internet din Capitală cumpărat ulterior de RCS&RDS, şi a ajuns în doi ani să conducă departamentul în care se angajase iniţial, sub titulatura de head of web development.

    În 2003 a pornit, împreună cu Alex Lăpuşan şi Alex Novac, firma Zitec, fiind în prima fază implicată doar parţial. Un an mai târziu, a decis să renunţe la jobul de la Totalnet şi să devină director de operaţiuni în compania pe care o înfiinţase. Printre responsabilităţile actuale se numără managementul şi eficientizarea operaţiunilor, dezvoltarea echipei, facilitarea comunicării între departamente, dar şi între proiecte, precum şi coordonarea financiară. „Ca fondator, am responsabilitatea să mă implic practic oriunde este nevoie„, spune însă Simona Lăpuşan. Ca urmare, afacerile companiei care oferă soluţii software, design web, consultanţă IT, găzduire web, dar şi promovare online, au crescut an de an şi s-au cifrat la 1,4 de milioane de euro anul trecut. În subordine directă, directorul operaţional al Zitec are aproximativ 25 de angajaţi.

    FUNCŢIE COO şi cofondator
    VÂRSTĂ 34 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,4 milioane de euro
    ANGAJAŢI 60

  • Românul care a deschis 45 de magazine noi în 2012

    Pe vremea studenţiei, împreună cu câţiva prieteni, a făcut o agenţie imobiliară în Cluj, un proiect pe care l-a abandonat la absolvirea studiilor. S-a ocupat o vreme de administrarea unor proprietăţi a unor foşti clienţi, iar în 1999 s-a angajat ca reprezentant de vânzări pentru Nissan. A preluat apoi funcţia de manager zonal de vânzări pentru mărci ca Rover, Land Rover şi BMW, dobândind experienţă în cadrul unei companii conduse cu rigoare germană. S-a întors apoi (2004-2006) iar la domeniul imobiliar, fiind consultant pentru mai mulţi retaileri, între care Kaufland şi Plus Discount. Următorul pas a fost preluarea managementului grupului de firme deţinut de Portico Investments în România, un fond de investiţii din SUA specializat în dezvoltări de proiecte în retail. 

    La finalul lui 2011 a schimbat rolul cu cel de angajat al Profi, când a preluat dezvoltarea noului concept de greenfield. De la începutul anului trecut se ocupă de întreaga activitate legată de expansiune. Departamentul pe care îl coordonează cuprinde 18 persoane, dintre care 12-13 lucrează în mentenanţă şi domeniul tehnic. Cu ochiul liber se pot vedea rezultatele departamentului pe care îl coordonează: „Am deschis anul trecut 45 de magazine noi în loc de 35, câte erau planificate la începutul anului”, afirmă Cosmin Călugăr, care spune că primeşte „des” oferte de job-uri. Şi se aşteaptă ca în 2013 situaţia să se repete. 

    FUNCŢIE director expansiune Profi Rom Food
    VÂRSTĂ 37 de ani
    ACŢIONARIAT 100% Enterprise Investors
    CIFRĂ DE AFACERI 2011 934 mil. lei
    ANGAJAŢI peste 4.000

    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.