Tag: produse traditionale

  • Ministrul Agriculturii: Avem câteva sute de produse tradiţionale înregistrate naţional. Câte produse româneşti sunt înregistrate la nivel european

    “Sunt câteva sute de produse înregistreate (ca tradiţionale n.r.) la nivel naţional şi 9 la nivel european cu indicaţia geografică protejată”, a spus ministrul.

    Acesta a adăugat că încă 4 produse tradiţionale aşteaptă evaluarea Comisiei Europene.

    “Mai avem în lucru încă 4 produse la Comisia Europeană: Plăcinta Dobrogeană, Caşcavalul de Săveni, şi Salata de Icre de Ştiucă şi Salata de Icre de Crap. Acestea sunt produsele pe care le avem în evaluare la Comisie”, a mai anunţat Adrian Oros.

     

     

  • Cum să vinzi produse tradiţionale: faci o stână şi aduci preoţi la inaugurare (GALERIE FOTO)

    “Toate ostenelile şi eforturile pe care le-am făcut pentru a atrage atenţia asupra importanţei pe care o are alimentaţia sănătoasă nu au fost zadarnice, ci ele s-au bucurat de o bună receptivitate atât din partea producătorilor, cât şi din partea cumpărătorilor”, a spus preotul Mihai Mărgineanu, care a susţinut “cultivarea alimentaţiei sănătoase, precum şi ideea unui comerţ sănătos, a unei manifestări umane, fireşti, sănătoase”.

    Pe lângă brânzeturi, preparate din carne şi peşte şi articole de uz agricol, târgul Ecoagris a expus o serie de produse de post, între care prăjituri de casă, fructe, conserve de legume, siropuri, dulceaţă de usturoi, dulceaţă de ardei iute, dulceaţă de măceşe, dulceaţă de piper alb, dulceaţă de zmeură, murături, pâine de casă,bere de ghimbir, palincă, miere de albine, produse apicole, săpun cu miere, propolis, cosmetice cu miere şi propolis, turtă dulce, ciocolată de casă cu miere.

    Cum să vinzi produse tradiţionale: faci o stână şi aduci preoţi la inaugurare (GALERIE FOTO)

    Pentru a atrage clienţii, organizatorii au amenajat în cadrul târgului o stână în miniatură, spre a arăta publicului cum sunt pregătite în mod tradiţional balmuşul, caşul şi alte produse lactate. De asemenea, au fost invitaţi meşteşugari din judeţul Neamţ cu produse de artă populară.

    Târgul va avea şi o ediţie specială de Paşte, organizată în perioada 6-8 aprilie.

  • Preoţii sfinţesc alimentele expuse la un târg de produse tradiţionale (GALERIE FOTO)

    La standuri sunt expuse alimente de post: păstrăv afumat, preparate din peşte, zacuscă din peşte din Neamţ şi Maramureş, diverse soiuri de fructe din Maramureş (mere, pere, prune uscate cu miez de nucă în interior în loc de sâmbure etc.), dulceţuri, conserve de legume şi fructe, siropuri, fructe confiate din Neamţ, Maramureş şi Iaşi, miere de albine şi alte produse apicole din Vaslui, produse de panificaţie din Iaşi, prăjituri de casă din Maramureş.

    Preoţii sfinţesc alimentele expuse la un târg de produse tradiţionale (GALERIE FOTO)

    De asemenea, în cadrul târgului se găsesc produse naturiste produse în judeţul Bihor, cu plante obţinute atât din flora spontană a Munţilor Apuseni, cât şi din culturi: ceaiuri, tincturi ( păducel şi vâsc, rostopască, pufuliţă cu flori mici şi ghimpe, ienupăr, cruşin etc.), siropuri (muguri de pin patlagină şi propolis-zahăr, muguri de pin, patlagină şi propolis-miere, etc) şi alifii (untul pământului, mărul lupului, gălbenele).

    Sunt expuse şi produse lactate şi brânzeturi din judeţul Suceava şi Bistriţa-Năsăud (brânză de burduf, telemea de oaie, telemea de vacă, caşcaval, urdă, lapte şi brânzeturi de capră etc.), precum şi preparate tradiţionale şi ecologice din carne din Maramureş şi Neamţ (carne de porc mangaliţa fără colesterol, pui ecologici etc.).

    Târgul are loc în perioadele 25-27 noiembrie, 9-11 decembrie, la care se adaugă şi o ediţie specială de Crăciun programată în perioada 21-23 decembrie. Este structurat pe trei secţiuni: produse de apicultură, agricultură (seminţe, articole gospodăreşti şi de grădinărit, tratamente ecologice pentru mediu), respectiv produse ecologice, naturale şi tradiţionale. Organizatorul este compania Bioma Agro Ecology, care distribuie în România produsele agricole ecologice furnizate de firma omonimă din Elveţia.

  • Idee de marketing pentru produsele tradiţionale: ministână amenajată în aer liber

    Târgul ECOAGRIS, ediţia a XIV-a, este structurat pe trei secţiuni: produse de apicultură, agricultură (seminţe, articole gospodăreşti şi de grădinărit, tratamente ecologice pentru mediu), respectiv produse ecologice, naturale şi tradiţionale (preparate din carne de porc, oaie sau pui, brânzeturi, ouă ecologice, dulceţuri şi prăjituri de casă, paste ecologice, pălincă, vin natural sau ecologic, plante medicinale).

    Târgul are loc în perioadele 11-13 noiembrie, 25-27 noiembrie, 9-11 decembrie, la care se adaugă şi o ediţie specială de Crăciun programată în perioada 21-23 decembrie. Organizatorul este compania Bioma Agro Ecology, care distribuie în România produsele agricole ecologice furnizate de firma omonimă din Elveţia.

    Expoziţia cu vânzare a târgului se deschide vineri, 11 noiembrie.

  • Revista presei economice din Romania

    O banca a fost obligata de justitie sa pasuiasca un somer timp
    de sase luni la plata creditului, dupa ce clientul a argumentat
    ca firma la care lucra a intrat in insolventa si ca nu are
    venituri, relateaza Gandul. Fondurile de pensii private
    incearca sa faca bani imprumutand statul, dupa ce CSSPP a decis ca
    administratorii fondurilor de pensii facultative (pilon III) pot
    depasi, pentru o perioada de doi ani, limita de investitii pentru
    titlurile de stat, de la un milion de lei la trei milioane de
    lei.

    Peste 550 milioane de euro ar reusi Guvernul sa aduca
    anual la buget daca ar pune taxe pentru companiile din retail,
    telecomunicatii si energie, la fel ca vecinii nostri unguri,
    socoteste Evenimentul Zilei, consecinta la nivelul
    companiilor vizate fiind ca vor creste preturile, insa nu vor pleca
    din Romania. Proiectul prin care tinerii intreprinzatori pot primi
    10.000 de euro de la stat ramane in dezbatere publica inca 30 de
    zile.

    Pretul unei prostii parlamentare: 520 de
    milioane de euro”, calculeaza Adevarul, referindu-se la
    votarea din greseala in Camera a doua proiecte care “zaceau de mai
    multa vreme prin sertarele Parlamentului” – reducerea TVA la
    alimentele de baza si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.
    Gigi Becali ar putea pierde ferma Rosia din Mogosoaia, cu terenul
    aferent de 200.000 de metri patrati, in urma unei cereri facute in
    instanta de AVAS.

    Romania Libera se intreaba cati bani se castiga din produse traditionale,
    urmarind cele patru de targuri de profil din Bucuresti, unde in
    fiecare vin sa vanda in mod regula doar 10-15 producatori. Nunta cu
    sponsori: Cuplurile care vor sa se casatoreasca, dar nu au bani ar
    putea recurge la o metoda importata din SUA – gasirea unui sponsor
    care sa le achite facturile, compania respectiva urmand sa-si faca
    reclama la nunta.

    Ziarul Financiar socoteste care sunt afacerile care infloresc pe langa un parc
    eolian
    , de la consultanta si monitorizarea zgomotului pana la
    asigurari, transport, dotare cu echipamente de supraveghere video,
    constructii. Dezvoltatorul imobiliar spaniol Alius spune ca mai
    sunt romani care dau 2.500 de euro/mp – e vorba de proiectul lor cu
    124 de apartamente din Bucuresti (zona Arcului de Triumf) din care
    au vandut deja 55 de apartamente nou construite.