Tag: Procter & Gamble

  • Hans Dewaele a preluat conducerea Procter & Gamble

    Dewaele s-a alăturat echipei P&G în 1988 în cadrul departamentului de marketing în Jeddah, Arabia Saudită.În 1994 Dewaele a preluat pentru patru ani funcţia de marketing manager şi director de marketing în România, punând bazele acestui departament în România şi în ţările din regiunea balcanilor.

    Ulterior, cariera sa a continuat în cadrul birourilor din Geneva, Elveţia (1998 – 2001), ca director de marketing pentru divizia de produse cosmetice, acoperind regiunea Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.Începând cu 2001 şi până în prezent, Dewaele a ocupat numeroase poziţii care au implicat din ce în ce mai multe responsabilităţi în brand management-ul şi management-ul general al birourilor P&G din Algeria, Pakistan şi republicile din Asia Centrală ajungând ca în anul 2010 să fie numit vice preşedinte al Caucaz şi Republicile din Asia Centrală.
    Sotirios Marinidis, vice preşedinte şi director general al P&G România din septembrie 2009 a fost numit începând cu data de 1 februarie 2013 vice preşedinte şi director general al P&G Rusia.

    Cariera sa alături de P&G a debutat în iunie 1990 ca intern în departamentul de vânzări în Schwalbach, Germania, ocupând din luna august a aceluiaşi an funcţia de assistant brand manager, în departamentul de marketing.Marinidis a fost numit în perioada 2000 – 2005 director de marketing al P&G România, fiind localizat în Bucureşti, revenind după trei ani, pe poziţia de director general.

  • Revista presei economice din Romania

    Companiile din energie fac presiuni pentru
    majorarea preturilor la gaze, conform
    unui articol
    din Gandul, care citeaza acuzatiile sefului E.ON Romania la
    adresa ANRE, cum ca institutia ia decizii justificate doar de
    considerente sociale si tine pretul gazelor la un nivel artificial
    redus, ceea ce ar descuraja investitorii. Angajatorii de zilieri
    vor fi obligati sa solicite primariilor carnete speciale si sa
    cumpere pentru fiecare zilier un timbru, reprezentand impozitul de
    16% aplicat la venitul acestuia.

    “Poti sa traiesti aici, dar sa investesti bani in Romania nu
    recomand”, declara pentru Adevarul industriasul Stefan Vuza, care cere statului sa
    asigure investitorilor acces la materia prima la aceleasi preturi
    ca in alte state din regiune, “ca sa stimuleze initiativa privata”.
    Seful ENI scoate Romania de pe harta South Stream: gazoductul
    construit de Gazprom si ENI va trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria
    si Austria, a declarat Paolo Scaroni, CEO al ENI, la Forumul
    Economic al Marii Negre.

    La zece ani de la privatizarea Petromidia, statul, prin
    Ministerul Finantelor, va redeveni actionar in companie, in contul
    unor datorii in valoare de 570 milioane euro, din care nu si-a
    recuperat nici a zecea parte pana acum, consemneaza Evenimentul
    Zilei
    , referindu-se la faptul ca actionarii urmeaza sa aprobe
    astazi conversia datoriilor in actiuni. Majorarea TVA la 24% de la
    1 iulie a adus statului un castig net de 1,63 miliarde lei la
    buget, iar dupa primele opt luni, incasarile din TVA sunt mai mari
    cu 4,5%.

    Cine sunt angajatii la stat cu 5.000 de euro pe luna: cei 600 de controlori de
    trafic ai Romatsa urmaresc anual zborul a 500.000 de aeronave, au
    49 de zile de concediu pe an, iar dupa fiecare doua ore de munca
    primesc o pauza de o ora si jumatate in care pot dormi sau merge la
    sala de sport, relateaza Romania Libera. Cheltuielile
    bugetare de personal au scazut cu 40% in luna august fata de iulie,
    ceea ce inseamna ca socul austeritatii pentru angajatii de la stat
    a fost mai mare decat s-a estimat.

    Deschiderea fabricii P&G de la Urlati l-a adus aici pe
    cel mai puternic executiv care a vizitat vreodata tara – Bob
    McDonald, care a transmis un mesaj de incredere, afirmand ca firma
    lui ar alege si astazi Romania pentru o investitie de la zero
    intr-o fabrica regionala, remarca Ziarul Financiar.
    S
    ase firme de constructii controlate de Dorinel Umbrarescu,
    cu afaceri cumulate de 217 mil. euro in 2009 si aproape 1.000 de
    angajati, vor fuziona pentru “a creste eficienta activitatii si
    pentru a reduce costurile”.

  • Marile esecuri ale marilor branduri

    “De ce are succes cartea? N-am nici cea mai mica idee. Ba nu, nu-i chiar asa, am o idee: din cauza esecurilor. Oamenilor le place sa afle despre esecuri – nimic mai simplu. In special le place sa afle despre esecurile din lumea afacerilor.”

    Desi fenomenul (pe care a incercat si intelepciunea populara sa-l configureze in proverbul cu capra vecinului) este greu cuantificabil, nu putem sa nu-i dam dreptate lui Haig.

    Cand nu doar bacanul de la colt, ci si Colgate, Dell, Exxon, Ford, Harley Davidson, Heinz, IBM, Intel, Kellog’s, Kodak, Levi’s, McDonald’s, Procter & Gamble, Polaroid, Sony, Unilever, Coca-Cola sau Pepsi pot cunoaste gustul amar al insuccesului, lumea ciuleste urechile si vrea sa afle mai mult.

    Matt Haig s-a hotarat sa faca o trecere in revista a evenimentelor care au loc atunci cand mari grupuri internationale lanseaza branduri care esueaza spectaculos si cu pierderi financiare greu de recuperat.

    Inceputul este o istorie a procesului de branding (pe care il defineste drept “masura de protectie impotriva insuccesului”, un mod de a “pre-vinde” produsul sau serviciul), o inseriere a pacatelor de moarte ale brandingului (amnezia, vanitatea, megalomania, oboseala, paranoia si, in fine, irelevanta) si o enumerare a ideilor preconcepute in domeniu, cum ar fi “daca un produs este bun, el va avea succes”, “companiile mari vor avea mereu succes de brand” sau “brandurile puternice sunt cladite pe publicitate” (publicitatea sustine brandurile, dar nu le poate ridica de la zero).

    Urmeaza apoi povestea propriu-zisa, care beneficiaza de o abordare amuzanta, desi realitatea din spatele ei nu e deloc vesela. Descrierea pericolelor potentiale care ar trebui sa ne puna in alerta cand e vorba despre brandul nostru personal se citesc fara incrancenare si cu sentimentul ca niciodata nu e totul pierdut.

    Matt Haig, "Mari esecuri ale unor branduri renumite", Editura Meteor Press, Bucuresti, 2008