Tag: ProCredit

  • Nemţii de la ProCredit au ajuns la 27 de sucursale şi agenţii şi merg către mediul rural

    ProCredit, o bancă de talie mică specializată în finanţarea întreprinderilor mici şi a producătorilor agricoli, a ajuns la o reţea de 27 de sucursale şi agenţii după inaugurarea unei unităţi în comuna Matca din judeţul Galaţi, a doua sucursală deschisă de bancă anul acesta în mediul rural. 

     

  • Holdingul german ProCredit vrea să preia încă 67,7% din ProCredit Bank România

    ProCredit Holding, grupul financiar german care deţine 32,2% din capitalul ProCredit Bank România, intenţionează să preia participaţiile celorlalţi acţionari ai băncii locale, urmând să controleze practic toate acţiunile. ProCredit Bank România, înfiinţată în urmă cu 10 ani, a avut de la început un acţionariat eterogen. La sfârşitul lui 2011 alături de ProCredit Holding figura în acţionariat una dintre cele mai puternice bănci germane Commerzbank, cu 19,3% din capital, însă aceasta a anunţat de anul trecut renunţarea la participaţie. În acelaşi timp, BERD avea 17,1%, banca de dezvoltare a statului german KFW avea aproape 14%, IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale – 12,6%, iar compania germană de consultanţă IPC – circa 5%. Toate aceste participaţii urmează, aşadar, să fie preluate de ProCredit Holding – un grup cu sediul în Frankfurt dedicat investiţiilor în servicii financiare pe pieţe ale statelor în curs de dezvoltare. Astfel, sub brandul ProCredit funcţionează mai multe bănci mici din Europa de Est, Africa şi America Latină.

    Mai multe pe zf.ro

  • Fitch: Creditele neperformante vor creste in Romania pana la jumatatea anului viitor

    Fitch afirma ca imprumuturile indoielnice si clasificate ca
    pierderi au ajuns deja la 20,2% din totalul creditelor la sfarsitul
    lui 2010, de la 6,5% la sfarsitul lui 2008, iar ponderea celor in
    valuta era de 63%, de unde si sensibilitatea la eventuale miscari
    ale cursului valutar. Calitatea activelor bancare a fost afectata
    pe aceste cai de recesiune, iar concurenta intensa pentru atragerea
    depozitelor de la clienti, din cauza lichiditatii insuficiente din
    pietele unde opereaza bancile din Romania, a majorat costurile
    bancilor.

    Expertii agentiei considera insa ca profilul de credit al bancilor
    din Romania este sustinut de “marje de profit inca solide si de
    rate acceptabile ale solvabilitatii”, indicator care la nivelul
    sectorului bancar era de 14,59% la sfarsitul lui septembrie, fata
    de 14,3% la sfarsitul lui iunie. Chiar dupa doi ani de crestere
    firava a creditelor, lichiditatea din sistem este confortabila,
    ceea ce le ofera bancilor o flexibilitate financiara
    “semnificativa” in rezolvarea problemelor de calitate a
    activelor.

    Raportul dintre credite si depozite se situa la finele lui
    septembrie la un nivel “destul de ridicat” de 122%, desi
    majoritatea finantarii provine de la grupurile-mama, ceea ce reduce
    riscurile de refinantare, noteaza Fitch.

    Agentia de rating se asteapta ca economia Romaniei sa scada anul
    acesta cu 2%, dar la anul sa aiba o crestere de 2,5% – cea mai
    optimista prognoza pentru 2011 emisa pana acum, tinand cont ca si
    autoritatile romane, si FMI, si analistii bancilor nu vad posibile
    cresteri mai mari de 1,5-1,6%.

    Fitch a confirmat, marti, ratingurile a cinci banci din Romania –
    BCR, BRD – Societe Generale, UniCredit Tiriac Bank, Banca
    Romaneasca si ProCredit Bank. BCR, BRD si UniCredit Tiriac Bank au
    calificativul BBB pentru datoria pe termen lung in valuta (in cazul
    BCR, acelasi calificativ si pentru datoria in lei), iar Banca
    Romaneasca si ProCredit Bank au calificativ BB+. Toate ratingurile
    au perspectiva stabila, cu exceptia celui pentru Banca Romaneasca,
    care are perspectiva negativa, reflectand deteriorarea
    profitabilitatii.

    Pentru comparatie, ratingul Romaniei pentru datoria pe termen lung
    in valuta este BB+ (inferior, asadar, celor pentru BCR, BRD si
    UniCredit Tiriac Bank), iar pentru datoria in lei este BBB-.

    Celelalte institutii bancare cotate de Fitch sunt Banca
    Transilvania, care are rating BB-, confirmat in luna iulie, si
    Bancpost, cu rating BB+.

  • ProCredit: Am mizat pe creditul in lei si ne-am ars

    “Am intrat in criza cu 80% din credite acordate in lei. In
    octombrie 2008 toata piata de lei practic a disparut, iar Bursa s-a
    blocat. Am avut un soc si ne-a luat sase luni sa il corectam. Acum
    avem bilantul echilibrat, jumatate din credite in lei, iar jumatate
    in euro”, spune Gian Marco Felice, directorul general al ProCredit
    Bank.

    La nivelul pietei, creditul in valuta reprezinta in prezent
    circa 60% din totalul creditului neguvernamental, fata de 56% la
    sfarsitul anului 2008.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro