Una dintre cele mai atractive oferte se refera la un autoturism A6. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin intermediul Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, organizează în data de 29.08.2018, ora 10.30, în strada Dimitrie Gerota nr. 13, Bucureşti, licitaţia următoare: autoturism marca AUDI A6, an de fabricaţie 2005, Km. parcurşi 225.671, benzină, cilindri cmc 3.123, culoare neagră. Bunul poate fi vizionat în Sos. de Centură nr. 224, Comuna Pantelimon, între orele 08.00-16.00. Preţul de pornire al licitaţiei este de 10.554 lei neimpozabili.
Tag: probleme financiare
-
China profită de problemele financiare şi politice din vestul şi estul Europei pentru a cuceri comercial porţile de intrare spre inima UE
Cu investiţii în proiecte populare, China şi-a cumpărat control în sectoare strategice şi influenţă politică în ţări est-europene din UE şi în statele vecine mai sărace din Balcani, pe unde vrea să-şi construiască rute comerciale spre inima Europei. Profitând de nevoia arzătoare de bani a Portugaliei lovite de criză, Beijingul şi-a cumpărat control şi în sectoarele strategice de acolo.
În acest fel, aflată în plină expansiune comercială, a doua economie ca mărime din lume se foloseşte de ţări cu probleme politice sau economice pentru a cuceri porţile de intrare dinspre vest şi dinspre est în zona euro şi în ţările bogate de acolo.
China a început să-şi construiască o prezenţă solidă în Portugalia, o poartă comercială spre şi dinspre Africa şi Americi, în timpul crizei euro, când troika creditorilor internaţionali i-a cerut guvernului de la Lisabona să-şi vândă din active celui care oferă cel mai mult pentru a face rost de bani. Astfel, companiile chineze au ajuns să-şi cumpere pas cu pas influenţă la companii strategice portugheze într-atât de multă încât trezesc temeri că Beijingul preia controlul economiei portugheze. Washingtonul a dat deja semne de nelinişte. Însă guvernul portughez încurajează investiţiile chineze.
-
Povestea omului care a produs trilogia Matrix: probleme financiare, certuri şi stil de viaţă exorbitant
WarneR Bros şi celelalte mari studiouri cinematografice de la Hollywood au redus în ultimii ani cos-turile şi au renunţat la producătorii consacraţi cu care au colaborat de-a lungul timpului, între aceş-tia aflându-se şi controversatul cineast Joel Silver, cunoscut pentru producţia unor pelicule de suc-ces precum Matrix şi seria Armă Mortală, dar şi pentru problemele financiare, stilul de viaţă exorbi-tant şi certurile cu colaboratorii.
Silver, în vârstă de 62 de ani, face parte dintre marile nume hollywoodiene nevoite să atragă finan-ţare pe cont propriu pentru proiectele lor şi să se zbată să le vândă pe o piaţă tot mai dură. Aceeaşi soartă o împărtăşesc personalităţi de prim rang ca Ron Howard şi Brian Grazer, care timp de mulţi ani au dus o viaţă confortabilă la Universal.
Ceea ce îl face diferit pe Silver este reputaţia sa bine împământenită ca unul dintre cei mai ex-travaganţi „jucători“ de la Hollywood. Numeroşi foşti asociaţi ai lui Silver au dezvăluit că acesta chel-tuieşte de mult timp peste puterile sale financiare, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se întrebe cum vor putea, el şi compania pe care a înfiinţat-o, Silver Pictures, să supravieţuiască financiar în noua or-dine a industriei cinematografice americane.
Silver a reuşit însă să surprindă pe toată lumea, anunţând că a găsit un investitor pentru relan-sarea Silver Pictures, la o petrecere de ziua lui Robert Downey Jr. în Santa Monica, un eveniment din luna aprilie la care au fost invitaţi Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Edward Norton. Câteva săptămâni mai târziu s-a dovedit că investitorul este miliardarul canadian Daryl Katz, preşedinte şi director general al Katz Group of Companies, care a făcut o investiţie în Silver Pictures a cărei valoare nu a fost dezvăluită.
Aşa cum au sperat prietenii lui Silver şi cum s-au temut inamicii săi, strălucitul producător a găsit o nouă sursă de finanţare într-un moment în care mulţi au crezut că perspectivele sunt sumbre. Deocamdată se pare că Silver poate continua să trăiască, deşi la o scară mai mică, aşa cum o făcea în perioada sa de glorie, când Warner Bros îi punea la dispoziţie contracte generoase şi avansuri de ordinul milioanelor de dolari.
Silver, cu o personalitate conflictuală şi o listă lungă de relaţii distruse, este conştient că unii au sperat cu fervoare să eşueze. „Da, sunt o ţintă mare şi am avut mare succes. Întotdeauna se găsesc oameni care fie nu au succes, fie, din diferite motive, nu sunt de acord cu succesul meu şi par să dorească să spună lucruri care nu sunt plăcute şi nici adevărate“, a afirmat Silver într-un interviu re-cent.
Silver are încă prieteni apropiaţi, cum sunt Downey şi soţia acestuia Susan, vicepreşedintele NBC Universal Ron Meyer şi codirectorul general al WME, Ari Emanuel, care a încercat în ultimul an să îl ajute pe Silver să găsească o nouă finanţare.
O sursă a declarat însă că un alt asociat, Todd Morgan, preşedinte al Bel Air Investment Advisors, l-a pus în legătură pe Silver cu Katz.
Proprietar al echipei de hochei Edmonton Oilers, Katz a construit un imperiu de 3,4 miliarde de dolari cu un lanţ de peste 1.800 de farmacii şi consideră investiţia în Silver Pictures ca parte a strategiei de extindere a afacerilor sale.
-
Managerul unui fond de hedging cu 6 miliarde dolari vrea să salveze oraşul Detroit cu 20 de capre
DETROIT (MEDIAFAX) – “Pentru cea mai mare parte a lumii, soluţia în cazul oraşului Detroit, împovărat de datorii, ar fi banii. Dar pentru un manager de fond de hedging, soluţia sunt caprele”, scrie cotidianul american New York Times.
Mark Spitznagel, fondatorul Universa Investments, a adus de joi 20 de capre să pască printre casele abandonate şi ruinele din cartierul Brightmoor.
Spitznagel, care nu a vrut să rămână mai prejos după angajamentul băncii JPMorgan de a investi 100 de milioane de dolari pentru a ajuta Detroit în următorii cinci ani, afirmă că ajută direct comunitatea.
“Este un experiment de agricultură urbană. Caprele sunt o modalitate eficientă de amenajare a peisajului”, a declarat investitorul despre planul său de a lăsa caprele să pască liber prin cartier.
Caprele ar trebui să ajungă până la un număr maxim de 60 în această vară şi provin de la ferma lui Spitznagel. În timpul liber, managerul de fond de hedging creşte capre şi produce brânză la o fermă pe care o deţine în Northport, Michigan.
Spitznagel vrea să angajeze şomeri şi să apeleze la ajutorul comunităţii pentru a avea grijă de turmă. La sfârşitul verii, Spitznagel vrea să vândă caprele măcelăriilor din Detroit, iar banii să-i doneze comunităţii.
Şeful departamentului de control al animalelor din cadrul primăriei Detroit, Harry Ward, i-a dat, însă, ultimatum managerului de fond să mute caprele din cartier până luni, în caz contrar acestea urmând să fie confiscate, potriivt portalului NWAonline.
“Dacă luni la prânz mai sunt acolo, vom confisca caprele”, a spus el, adăugând că Spitznagel va fi amendat cu câte 500 de dolari pentru fiecare animal.
Un purtător de cuvânt al primarului a avertizat în urmă cu mai multe zile că animalele nu au voie să pască în cartierul respectiv.
“Există reglementări care interzic caprelor să pască pe domeniul public”, a spus Linda Vinyard, purtător de cuvânt al primarului Mike Duggan.
Un angajat al lui Spitznagel a declarat că echipa din spatele proiectului nu s-a gândit că reglementările privind păscutul animalelor vor fi atât de stricte.
“Ne-am pregătit bine pentru acest proiect, cu excepţia consultării primăriei”, a spus el.
Managerul de fond are investiţii semnificative în proprietăţi imobiliare în Detroit, dar a declarat că experimentul cu capre nu are legătură cu celelelate afaceri ale sale.
Primăria oraşului Detroit a cerut în iulie anul trecut protecţia sub legea falimentului în SUA, solicitarea fiind acceptată în decembrie de tribunal.
Acesta este cel mai mare faliment al unei municipalităţi din istoria Statelor Unite, datoriile fiind estimate la 18-20 de miliarde de dolari. Ca urmare a declinului economic, în oraş se află zeci de mii de clădiri şi terenuri abandonate.
-
Parlamentul European se opune planului vizat de statele UE pentru un fond destinat băncilor cu probleme financiare
Membrii PE au transmis o scrisoare preşedinţiei UE în care afirmă că acordul interguvernamental privind fondul este ilegal, întrucât trece peste procedura legislativă a uniunii, scrie cotidianul britanic Financial Times.
Frontul comun al parlamentarilor împotriva pactului promovat de Germania evidenţiază dificultăţile statelor UE în a ajunge la un acord de compromis asupra formei acordului până în primăvară, când PE va întrerupe lucrările, în contextul alegerilor.
Miniştrii de Finanţe ai UE au avizat, la sfârşitul lunii deccembrie, un acord privind un fond comun şi procedurile de urmat pentru lichidarea sau restructurarea băncilor cu probleme financiare. Fondul reprezintă piesa lipsă a uinei uniuni bancare prin care liderii europeni vor să susţină încrederea în sectorul finaniar european.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Guvernul bulgar promite să salveze compania feroviară de stat fără concedieri
Papazov s-a întâlnit cu angajaţii feroviari cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a BDZ şi a dat asigurări că Guvernul nu intenţionează să continue o campanie de concedieri iniţiată de executivele anterioare, transmite Novinite.
El a adăugat că Guvernul va concepe un plan de restructurare a companiei în lunile următoare.
Papazov a mai spus că ministerul pe care îl conduce va organiza în septembrie o întâlnire cu creditorii BDZ pentru negocierea restructurării datoriilor companiei.
BDZ are împrumuturi în valoare de 750 milioane de leva (375 milioane euro), din care credite de 175 milioane de leva (87,5 milioane euro) cu termenele de plată depăşite.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Creţu, BDT: Mulţi dealeri au mari probleme financiare
Programul „Rabla” din acest an nu ajută piaţa deoarece clienţii nu sunt dispuşi să investească prea mult în achiziţia unui autoturism nou, pe măsură ce neîncrederea în evoluţia economiei îi determină să păstreze cash-ul, este de părere Sorin Creţu, diretorul executiv responsabil de vânzări în cadrul Business Development Team (BDT), dealer care comercializează mărcile Ford şi Mazda.Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
-
Majoritatea grecilor preferă moneda euro, în pofida măsurilor de austeritate impuse ţării lor
Primul sondaj, realizat de compania Marc pe un eşantion format din peste 1.000 de persoane în toată ţara, arată că 63,5 la sută dintre persoanele intervievate “vor menţinerea ţării” în zona euro.
În schimb, 29,8 la sută se declară în favoarea “revenirii la drahmă” şi 6,7 la sută nu au răspuns anchetei publicate în cotidianul Ethnos.
Sondajul a fost efectuat în perioada 26-28 martie, după ce Parlamentul cipriot a aprobat restructurarea controversată a băncilor insulei, impusă de zona euro şi FMI în schimbul împrumuturilor pentru evitarea falimentului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
