Tag: printul Paul

  • Malta refuză executarea mandatului european de arestare a lui Paul al României. Reacţie Gorghiu

    „O decizie revoltătoare precum cea comunicată astăzi este de neacceptat dacă ne gândim la Decizia – cadru JAI în materie de predare şi la interpretările recente ale CJUE în urma cererii de decizie preliminară depusă în luna aprilie de Curtea de Apel Braşov. Decizia instanţei malteze reprezintă o încălcare flagrantă a unei decizii CJUE date expres în cazul fugarului Paul-Philippe al României”, spune ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.

    Aceasta precizează că îi va propune premierului Marcel Ciolacu pentru ca Guvernul să reacţioneze la nivel diplomatic la o asemenea „încălcare flagrantă a deciziei CJUE”.

    „Şi în acest caz, statul român, prin ANP, a depus toate garanţiile solicitate privitoare la condiţiile din penitenciare. CJUE a stabilit că autoritatea de executare a MEA nu poate aplica un standard de protecţie a drepturilor fundamentale mai ridicat decât cel care rezultă din dreptul Uniunii şi din Cartă. România, prin ANP, a oferit în peste 850 de cazuri numai în ultimul an, garanţii că închisorile din România sunt la standardele impuse de dreptul Uniunii”, mai spune Gorghiu.

    Alina Gorghiu menţionează că „indiferent de numele fugarilor, de strategiile avocaţilor, de informaţiile incorecte despre România prezentate instanţelor străine, statul român face toate eforturile posibile pentru aducerea tuturor în ţară, indiferent de notorietatea cazurilor”.

    Anul trecut peste 800 de fugari au fost aduşi în România iar anul acesta numărul este de peste 400.

    În cazul lui Paul-Philippe al României instanţa de fond din Malta decisese în favoarea statului roman dar instanţa de apel a respins predarea fugarului către România.

    „Există o procedură în faţa instanţei constituţionale din Malta pe care o vom urmări în continuare”, potrivit ministrului.

    Curtea de Apel Braşov a emis Mandatul European de Arestare la 17 decembrie 2020 pentru Paul Philippe al României în vederea executării pedepsei definitive de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu.

    Instanţa malteză a apreciat că în cazul executării Mandatului European de Arestare împotriva lui Paul-Philippe al României există riscul real ca el să fie supus unei încălcări a art. 4 din Carta drepturilor fundamentale ale UE şi art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. „Cu alte cuvinte se invocă condiţiile de detenţie din România. Pe această bază, instanţa malteză a refuzat executarea Mandatului European de Arestare. Statul român va utiliza în continuare toate mijloacele juridice disponibile pentru a continua demersurile în vederea predării tuturor fugarilor”, mai spune Gorghiu.

  • DOSARUL retrocedărilor ilegale – Prinţul Paul va fi plasat în arest la domiciliu: “Se va vedea că nu sunt vinovat deloc. Nu am avut nimic de la ei, nu am primit nimic de la ei, niciun pământ, niciun hectar, nimic”

    Magistraţii Curţii de Apel Braşov au dispus plasarea în arest la domiciliu a prinţului Paul, însă decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa supremă.

    La ieşirea de la instanţă, prinţul Paul a declarat că este emoţionat şi că încă nu va face contestaţie, avocatul acestuia precizând: “pentru 30 de zile nu facem contestaţie”.

    “Nu uitaţi că eu am făcut plângere penală şi atunci trebuie să se verifice tot şi eu vreau să fiu corect”, a spus prinţul Paul.

    El a menţionat că trebuie să meargă la arestul Poliţiei Judeţene Braşov pentru a face o serie de formalităţi, după care va pleca spre Capitală.

    Întrebat de jurnalişti cum se simte, prinţul Paul a spus râzând: “Trebuie să fac barbă”.

    “Normal că sunt un pic mai relaxat acum. E normal, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat din cauză că am făcut plângere penală. Se va vedea că nu sunt vinovat deloc. (…) Nu am avut nimic de la ei, nu am primit nimic de la ei, niciun pământ, niciun hectar, nimic”, a mai spus prinţul Paul. 

    Prinţul Paul, reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, a fost adus, sâmbătă dimineaţă, la Curtea de Apel Braşov, unde însă judecarea propunerii de arestare preventivă a acestuia a fost amânată cu o oră şi jumătate, după ce el a cerut să fie apărat de alt avocat.

    Prinţul Paul a fost adus, sâmbătă, în jurul orei 10.00, cu o dubă a Poliţiei, la Curtea de Apel Braşov, unde urmează să se judece propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestuia, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, din judeţul Ilfov.

    El a coborât din duba Poliţiei fără să aibă cătuşe la mâini, iar la intrarea în sediul instanţei a declarat că nu a făcut nimic.

    Potrivit unor surse judiciare, judecarea propunerii de arestare preventivă era programată să înceapă la ora 10.00, însă a fost amânată cu o oră şi jumătate, întrucât prinţul Paul nu a mai dorit să fie reprezentat de avocatul Mircea Andrei, care l-a însoţit la audierile de vineri de la DNA Braşov. Astfel, la Curtea de Apel Braşov ar urma să ajungă pentru a-l apăra pe prinţul Paul un alt avocat din Capitală.

    Prinţul Paul a fost reţinut, vineri seară, de procurorii DNA Braşov, după aproape şapte ore de audieri, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, în care au fost arestaţi la domiciliu omul de afaceri Remus Truică şi avocatul Robert Roşu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu au fost puşi sub control judiciar. În acest dosar este cercetat sub control judiciar şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole.

    Potrivit DNA, începând din anul 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică, arestat la domiciliu în acest dosar, şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Andrei Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.

    Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului ”au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică”, conform DNA.

    ”În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe Al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe Al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare – cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)”, se arăta într-un comunicat transmis vineri de DNA.

    Conform sursei citate, în cursul anului 2008, ca urmare a unei notificări făcute de prinţul Paul, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, prinţul, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, împreună cu Robert Roşu şi Remus Truică, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de Administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.

    ”Aceasta, în condiţiile în care Paul Philippe al României cunoştea că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a şi participat la discuţiile din şedinţa Consiliului de Administraţie al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii). Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, Consiliul de Administraţie al Institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi a fost încheiat şi protocolul de predare – preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat”, arăta DNA, care preciza că decizia de restituire este abuzivă, ”cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)”.

    Această sumă reprezintă, totodată, folos necuvenit pentru prinţul Paul, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

    În acelaşi dosar, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi de luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile şi pentru Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, iar în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru complicitate la abuz în serviciu.

    Astfel, în calitate de secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole, Gheorghe Sin a fost învestit ”cu soluţionarea notificării având ca obiect Ferma regală Băneasa”.

    ”Acesta i-a solicitat lui Paul Philippe al României dovezile din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moştenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II – lea asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol şi nu intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii”, se mai arăta în comunicatul DNA.

    Procurorii anticorupţie mai precizau că dosarul administrativ nu a fost completat în sensul celor dispuse, dar cu toate acestea, prin procesul verbal din 2 septembrie 2008, membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, încălcând dispoziţiile legale au recunoscut ”calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire conform Legii nr.10/2001 a lui Paul Philippe al României cu privire la Ferma regală Băneasa, iar prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008 au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei Băneasa, în aceeaşi zi fiind încheiat şi protocolul de predare-preluare a terenului”.

    Anchetatorii arătau că, în primă fază, a existat opoziţia la retrocedare, deoarece urma să se renunţe la un teren pe care erau desfăşurate activităţi de cercetare care justifică obiectul de activitate al institutului.

    ”Mai mult, preşedintele academiei s-a opus constat cererii pe care a considerat-o lipsită de temei legal. Cu toate acestea, în 29 iulie 2008 secretarul general Gheorghe Sin a trimis institutului o adresă prin care solicita să se convoace Consiliul de Administraţie pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al României care să fie invitat personal la şedinţă. În aceeaşi zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Gheorghe Sin i-a fost pretinsă lui Remus Truică de directorul institutului drept condiţie pentru admiterea cererii, în cadrul înţelegerii frauduloase dintre aceştia”, potrivit DNA.

    Anchetatorii menţionau, totodată, că, urmare a acestei adrese, directorul institutului a convocat Consiliul de Administraţie, şedinţa având loc în 2 septembrie 2008, fiind invitaţi prinţul Paul şi avocatul acestuia, Robert Roşu. De asemenea, a participat ca invitat şi Gheorghe Sin, aceasta fiind de altfel singura astfel de şedinţă la care acesta a participat.

    ”Prin poziţia avută în cadrul acestei şedinţe, de susţinere împreună cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA că Academia agreează o astfel de decizie. Ca urmare, Consiliul de Administraţie a decis restituirea în natură a terenului vizat”, mai arăta DNA.

    Procurorii mai precizau că ”din probele dosarului rezultă că în anul 1948 Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii nr.10/2001”.

    Reţinerea prinţului Paul a avut loc la scurt timp după ce Curtea de Apel Braşov a decis, vineri, plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truică şi a avocatului Robert Roşu de la Casa de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, precum şi controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu.

    Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roşu, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu au fost reţinuţi, miercuri noapte, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi după-amiază au fost prezentaţi Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truică pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a lui Dan Cătălin Andronic, jurnalist şi consultant politic, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă, a lui Robert Mihăiţă Roşu, avocat partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societăţi comerciale şi consilier, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, dar şi a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.

    Conform referatului procurorilor de arestare preventivă a acestora, în acelaşi dosar al retrocedărilor ilegale mai apar miliardarul israelian Benjamin Steinmetz şi consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind şeful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin.

    Potrivit aceluiaşi referat, Benjamin Steinmetz controlează compania Beny Steinmetz Group (BSG), având o avere estimată de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. El a intrat în afaceri, în România, în anul 2000, în domeniul imobiliar, fiind asociat cu Remus Truică.

    Miercuri, procurorii DNA Braşov au făcut percheziţii la casa omului de afaceri Remus Truică, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar şi la locuinţa şi la o casă de vacanţă a lui Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editeaza publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei.

    Ancheta penală a DNA Braşov vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2006 – 2015. În această cauză, procurorii au făcut nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele mai multor persoane.

    Prinţul Paul şi soţia sa, prinţesa Lia, au fost citaţi, miercuri, la DNA Braşov, pentru a da declaraţii în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, însă în drum spre Braşov prinţului i s-a făcut rău şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, fiind externat joi.

    În legătură cu dosarul în care au fost citaţi să dea declaraţii, prinţesa Lia a declarat, miercuri, că este vorba despre o sesizare făcută de ea şi de prinţul Paul la DNA în urmă cu câteva săptămâni, în care au arătat că au fost ameninţaţi ei şi membri din staff-ul lor. Prinţesa Lia a precizat că au primit mai multe telefoane în care li s-a cerut să înceteze să mai dea documente în dosarul retrocedărilor.

    Aceasta a susţinut că au dovezi că semnătura soţului ei care apare pe unele acte nu este, de fapt, semnătura acestuia şi că se bucură că au fost chemaţi la DNA, pentru că pot da mai multe detalii legate de sesizarea pe care au făcut-o.

    Numele prinţului Paul a fost menţionat şi în dosarul în care sunt acuzaţi Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegală de păduri.

  • DOSARUL retrocedărilor ilegale de terenuri: Prinţul Paul a fost REŢINUT. DNA: Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, sub control

    UPDATE  DNA: Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, sub control judiciar în cazul retrocedărilor ilegale

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea prinţului Paul, pentru cumpărare de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, din judeţul Ilfov.

    Astfel, începând din anul 2006, Paul Philipe Al României i-a promis lui Remus Truică, arestat la domiciliu în acest dosar, şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Andrei Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.

    Potrivit DNA, prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului ”au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică”.

    ”În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe Al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe Al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare – cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)”, se arată într-un comunicat al DNA.

    Conform sursei citate, în cursul anului 2008, ca urmare a unei notificări făcute de prinţul Paul, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, prinţul, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, împreună cu Robert Roşu şi Remus Truică, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de Administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.

    ”Aceasta, în condiţiile în care Paul Philippe al României cunoştea că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a şi participat la discuţiile din şedinţa Consiliului de Administraţie al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii). Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, Consiliul de Administraţie al Institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi a fost încheiat şi protocolul de predare – preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat”, arată DNA, care precizează că decizia de restituire este abuzivă, ”cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)”.

    Această sumă reprezintă, totodată, folos necuvenit pentru prinţul Paul, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

    Prinţul Paul urmează să fie prezentat, sâmbătă, Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    În acelaşi dosar, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi de luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile şi pentru Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, iar în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru complicitate la abuz în serviciu.

    Astfel, în calitate de secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole, Gheorghe Sin a fost învestit ”cu soluţionarea notificării având ca obiect Ferma regală Băneasa”.

    ”Acesta i-a solicitat lui Paul Philippe al României dovezile din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moştenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II – lea asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol şi nu intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii”, se rataă în comunicatul DNA.

    Procurorii anticorupţie precizează că dosarul administrativ nu a fost completat în sensul celor dispuse, dar cu toate acestea, prin procesul verbal din 2 septembrie 2008, membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, încălcând dispoziţiile legale au recunoscut ”calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire conform Legii nr.10/2001 a lui Paul Philippe al României cu privire la Ferma regală Băneasa, iar prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008 au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei Băneasa, în aceeaşi zi fiind încheiat şi protocolul de predare-preluare a terenului”.

    Anchetatorii arată că, în primă fază, a existat opoziţia la retrocedare, deoarece urma să se renunţe la un teren pe care erau desfăşurate activităţi de cercetare care justifică obiectul de activitate al institutului.

    ”Mai mult, preşedintele academiei s-a opus constat cererii pe care a considerat-o lipsită de temei legal. Cu toate acestea, în 29 iulie 2008 secretarul general Gheorghe Sin a trimis institutului o adresă prin care solicita să se convoace Consiliul de Administraţie pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al României care să fie invitat personal la şedinţă. În aceeaşi zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Gheorghe Sin i-a fost pretinsă lui Remus Truică de directorul institutului drept condiţie pentru admiterea cererii, în cadrul înţelegerii frauduloase dintre aceştia”, potrivit DNA.

    Anchetatorii menţionează că, urmare a acestei adrese, directorul institutului a convocat Consiliul de Administraţie, şedinţa având loc în 2 septembrie 2008, fiind invitaţi prinţul Paul şi avocatul acestuia, Robert Roşu. De asemenea, a participat ca invitat şi Gheorghe Sin, aceasta fiind de altfel singura astfel de şedinţă la care acesta a participat.

    ”Prin poziţia avută în cadrul acestei şedinţe, de susţinere împreună cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA că Academia agreează o astfel de decizie. Ca urmare, Consiliul de Administraţie a decis restituirea în natură a terenului vizat”, arată DNA.

    Procurorii mai precizează că ”din probele dosarului rezultă că în anul 1948 Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii nr.10/2001”.

    Reţinerea prinţului Paul a avut loc la scurt timp după ce Curtea de Apel Braşov a decis, vineri, plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truică şi a avocatului Robert Roşu de la Casa de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, precum şi controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu.

    Prinţul Paul a fost scos încătuşat din sediul DNA Braşov, vineri, în jurul orei 17.00, şi nu a făcut niciun fel de declaraţii, fiind urcat într-o maşină a Poliţiei pentru a fi dus în arestul IPJ Braşov.

    Procurorii anticorupţie au emis, vineri seară, în jurul orei 17.00, după aproape şapte ore de audieri, ordonanţă de reţinere, pe 24 de ore pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, pe numele prinţului Paul, care a venit la DNA, în cursul dimineţii, însoţit doar de către avocatul său, nu şi de prinţesa Lia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Înainte să intre în sediul DNA Braşov, prinţul Paul a fost întrebat de către jurnalişti dacă se simte bine, însă el nu a răspuns, ci a făcut doar un gest prin care a transmis că nu prea bine.

    Reţinerea acestuia a avut loc la scurt timp după ce Curtea de Apel Braşov a decis plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truică şi a avocatului Robert Roşu, precum şi controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu.

    Prinţul Paul a ajuns la DNA Braşov, vineri, în jurul orei 10.10, la scurt timp la sediul instituţiei venind, fără să fie citat sau chemat de către procurori, şi Andrei Hrebenciuc, trimis în judecată în dosarul privind retrocedarea unor păduri, alături de tatăl său, Viorel Hrebenciuc, şi de alte persoane.

    Omul de afaceri Remus Truică a declarat, vineri, înainte ca instanţa să decidă dacă îl arestează sau nu, că nu a beneficiat de niciun teren, că nu a luat niciun procent şi că nu mai ştie din 2010 ce face prinţul Paul, precizând că DNA trebuie să demonstreze acuzaţiile pe care i le aduce.

    Remus Truică a spus, răspunzând unor întrebări privind acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA în dosarul vizând retrocedările ilegale de terenuri, că el nu a beneficiat de niciun teren şi nici nu a primit vreo sumă din procentele care ar fi fost cerute în schimbul intervenţiilor pentru restituirea unor proprietăţi, care, conform procurorilor, ar fi fost între 50 şi 80.

    Omul de afaceri a precizat că este dreptul procurorilor să formuleze orice acuzaţie, însă şi el are dreptul să se apere şi să le demonteze.

    “Eu nu am intrat în posesia niciunui teren şi nu am primit nici 5, nici 1, nici 12 la sută, niciun procent. O companie a semnat un contract de cesiune de drepturi litigioase cu prinţul Paul. (…). Am fost partener minoritar (n.r. – în companie)”, a afirmat Truică.

    Acesta a adăugat că din 2010 nu mai ştie ce face prinţul Paul, şi nici nu vrea să mai ştie.

    Şedinţa în care Curtea de Apel Braşov a luat în discuţie propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a omului de afaceri Remus Truică, a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a avocatului Robert Roşu, a fostului consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marius Marcovici, şi a omului de afaceri Claudiu Mateescu, director general al dezvoltatorului imobiliar Impact, s-a încheiat joi noapte, în jurul orei 2.30, după mai bine de zece ore, decizia rămânând în pronunţare.

    Întrucât ordonanţele de reţinere ale celor cinci persoane vizate în acest dosar au expirat, aceştia au fost lăsaţi să plece.

    Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roşu, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu au fost reţinuţi, miercuri noapte, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi după-amiază au fost prezentaţi Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truică pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a lui Dan Cătălin Andronic, jurnalist şi consultant politic, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă, a lui Robert Mihăiţă Roşu, avocat partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societăţi comerciale şi consilier, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, dar şi a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.

    Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Mihăiţă Roşu şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare şi traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

    La acest grup infracţional au aderat, în anul 2007, Dan Andronic şi Marius Marcovici, iar în 2011 şi Claudiu Mateescu.

    Potrivit anchetatorilor, rolul lui Remus Truică în cadrul grupului a fost ”esenţial, în sensul că persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenţei, Truică cerând în schimbul traficului de influenţă între 50-80% din fiecare bun obţinut, iar prejudiciul în acest caz depăşind 135 de milioane de euro.

    Conform referatului procurorilor de arestare preventivă a acestora, în acelaşi dosar al retrocedărilor ilegale mai apar miliardarul israelian Benjamin Steinmetz şi consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind şeful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin.

    P:otrivit aceluiaşi referat, Benjamin Steinmetz controlează compania Beny Steinmetz Group (BSG), având o avere estimată de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. El a intrat în afaceri, în România, în anul 2000, în domeniul imobiliar, fiind asociat cu Remus Truică.

    Dan Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are “o jenă financiară foarte puternică”, într-o discuţie telefonică interceptată de către procurori. Imediat după această discuţie, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, solicitându-i să-l ajute financiar pe Prinţul Paul, arătau procurorii DNA.

    Într-un alt document al anchetatorilor se arăta că Viorel Hrebenciuc şi alţi inculpaţi din dosarul retrocedărilor, acceptând promisiunea unor foloase materiale, le-au promis prinţului Paul şi prinţesei Lia că vor interveni pe lângă autorităţi pentru ca aceştia să obţină mai multe terenuri şi clădiri.

    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi, în 15 octombrie 2014, la DNA Braşov, nefiind puşi sub urmărire.

    Anchetatorii mai arătau că, începând din 2013, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, atunci deputat PSD, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam au acţionat în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino.

  • Avocat: Prinţul Paul are o datorie de 4,7 milioane lire sterline, pe care vrea să o plătească cash

    Avocatul a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că istoria acestui proces în urma căruia clientul său a fost condamnat să plătească suma de 4,7 milioane de lire către patronul unui ziar britanic a început în perioada 2006-2007, când ziarul britanic condus de Marco Houston a publicat un articol negativ la adresa prinţului Paul.

    Conform avocatului Mircea Andrei, prinţul Paul a mers în Marea Britanie, unde a convenit cu Houston să publice un alt articol, de data aceasta unul pozitiv, pentru a nu-l da în judecată. În acest context, cei doi s-ar fi împrietenit, iar prinţul Paul de România chiar l-ar fi împrumutat pe britanic cu suma de două milioane de lire, bani de care acesta ar fi avut nevoie pentru a-şi salva publicaţia de la faliment, a susţinut avocatul.

    El a mai spus că la un moment dat, însă, Houston ar fi publicat un nou articol negativ, de data aceasta la adresa principelui Radu, care l-a dat în judecată pe Marco Houston şi a câştigat despăgubiri morale de două milioane de lire sterline.

    În această situaţie, spune avocatul Mircea Andrei, Houston a apelat la serviciile aceleiaşi firme de avocatură pe care o angajase şi principele Radu şi l-a chemat la rândul său în judecată pe prinţul Paul, pe care l-a indicat drept sursă pentru articolul împotriva principelui Radu. Cetăţeanul britanic a câştigat procesul, iar prinţul Paul a fost condamnat să-i plătească două milioane de lire sterline, adică banii pe care trebuia să îi achite principelui Radu, plus alte 2,7 milioane de lire cheltuieli de judecată.

    Avocatul a spus că, deşi nedreaptă decizia instanţei, clientul său recunoaşte această datorie şi intenţionează să o plătească, după ce decizia judecătorilor britanici a devenit executorie şi în România printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din iunie 2015.

    Mircea Andrei mai susţine că avocaţii prinţului Paul ar fi contactat biroul de executare silită pentru a stabili condiţiile în care se va face plata, însă nu ar fi primit niciun răspuns.

    “Prinţul Paul recunoaşte suma de 4,7 milioane de lire ca datorie. Doi avocaţi au încercat să discute achitarea sumei, însă executorul a pus în schimb executare pe domiciliu. Îl lăsăm acum să facă evaluarea bunurilor, care oricum nu pot acoperi suma care trebuie executată pentru că intenţionăm să plătim cash. Cred că în niciuna din casele celor mai bogaţi oameni din România nu pot fi găsite bunuri care să valoreze atât de mult. Executarea silită este doar un exerciţiu de imagine”, a declarat avocatul Mircea Andrei.

    Acesta a adăugat că, în condiţiile în care prinţul Paul nu şi-a recuperat datoria de două milioane de lire pe care Houston ar avea-o la el, va începe demersurile pentru recuperarea banilor prin intermediul unei case de avocatură din Marea Britanie.

    Reprezentanţii unui birou de executare silită au intrat, joi, cu spijinul jandarmilor, în locuinţa din sectorul 2 a prinţului Paul de România şi a prinţesei Lia, pentru a evalua bunurile din casa acestuia astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate pentru a acopei datoria către cetăţeanul britanic.

  • Prinţul Paul şi prinţesa Lia, executaţi silit

    Executarea silită se face în baza unei decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în 16 iunie 2015.

    Joi, executorul judecătoresc a mers la locuinţa prinţului Paul pentru a evalua bunurile astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate ca să poată fi recuperat prejudiciul.

    Înalta Curte de Justiţie – Divizia Queen’s Bench a decis, la 2 iunie 2010, ca prinţul Paul de România şi prinţesa Lia a României să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline.

    Decizia a fost luată în urma acţiunii în instanţă a lui Marco Houston, editorul publicaţiei Royalty Magazin , care a susţinut că i-a împrumutat pe prinţul Paul şi prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu au mai înapoiat-o, potrivit stirileprotv.ro.

    Pe 14 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti a recunoscut decizia instanţei britanice şi a încuviinţat executarea acesteia pe teritoriul României. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în 16 iunie 2015 decizia Tribunalului, dând o decizie definitivă în sensul punerii în executare a hotărârii Curţii britanice.

    Prinţul Paul a susţinut, într-un comunicat transmis prin biroul său de presă, că nu are cunoştinţă despre procesul de la Londra, unde nu ar fi fost citat.

    El a mai afirmat că Marco Houston este cel care îi datorează suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de notarul public John Bower din Londra, în data de 8 octombrie 2007 şi garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil al lui Houston din Londra.

  • Elena Băsescu îl felicită pe Paul Lambrino. Regele Mihai are altă părere

    “Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!”, scrie Elena Băsescu pe Twitter.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză lui Paul Lambrino (prinţul Paul de România), respingând recursul regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea pe teritoriul României a unei decizii, pronunţate de justiţia din Lisabona, care admite dreptul de filiaţie al lui Mircea Grigore Lambrino (prinţul Carol Mircea), tatăl lui Paul Lambrino, cel care îşi revendică acum titlul de “Prinţul Paul de România”.

    Căsătoria regelui Carol al II-lea cu Ioana Valentina Lambrino şi deci filiaţia legitimă a lui Carol Mircea nu au fost recunoscute de către Casa Regală a României, nici după ce tribunalul din Lisabona şi apoi Tribunalul de Mare Instanţă din Paris au recunscut că Mircea Lambrino este fiul legitim al lui Carol al II-lea, iar ca atare devine succesorul cu drepturi depline al acestuia.

    În 1999, Curtea de Apel Bucureşti l-a recunoscut pe Paul Lambrino ca succesor al familiei regale române, însă în 2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cazului, după ce avocatul regelui Mihai a susţinut că instanţa din Lisabona a greşit când a stabilit filiaţia legitimă a lui Mircea Lambrino faţă de Carol al ll-lea, cu toate drepturile patrimoniale ce decurg din aceasta.

    Casa Regală a României a emis un comunicat în care susţine că decizia anunţată marţi de ICCJ “nu crează (sic!) niciun drept dinastic, şi nici nu stabileşte apartenenţa persoanei sus-numite, astăzi decedată, la Familia Regală. Aceasta este valabil si pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia”. Comunicatul susţine că regele Mihai, ca şef al familiei regale, este “singurul care se poate pronunta asupra chestiunilor dinastice” şi neagă că Mircea sau Paul Lambrino ar fi membri ai familiei.

    “Folosirea, în orice context, public sau privat, a titlului de Principe al României, sau a apelativului Alteţă Regală ramâne prerogativa exclusivă a membrilor Familiei Regale”, se arată în comunicat.