Tag: Primul Siloz

  • BRD intră în programul de credite agricole pentru “Primul siloz”

    Pe baza talonului de gaj aferent certificatului de depozit, clienţii băncii beneficiază de o finanţare pe termen scurt de până la 80% din valoarea de despăgubire a certificatului.

    BRD se adresează fermierilor care îşi depun producţia de seminţe de consum (grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, rapiţă, soia) la oricare dintre depozitarii licenţiaţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Prin programul “Primul Siloz”, agricultorii au posibilitatea să-şi depoziteze recolta de cereale în silozuri licenţiate, pentru care primesc un certificat de depozit care atestă cantitatea şi caracteristicile tehnice ale producţiei. Pe baza certificatului, agricultorii pot beneficia, de la băncile înscrise în program, de un împrumut garantat de stat, în valoare de până la 70-80% din valoarea producţiei din siloz, astfel încât nu mai trebuie să-şi vândă producţia imediat dupa recoltare ca să facă rost de bani şi pot să facă lucrările de toamnă cu creditele obţinute.

    În 2010, la programul “Primul siloz” au participat patru bănci – Raiffeisen Bank, CEC Bank, Banca Transilvania şi Garanti Bank – care au acordat finanţări totale de 150 de milioane de lei, majoritatea marilor producători din agricultură.

    Certificatul de depozit este valabil un an, timp în care fermierul poate aştepta creşterea preţurilor la produsele agricole, pe care le vând când consideră oportun, aşa încât să-şi poată plăti creditul. Certificatul este asigurat de Fondul de Garantare a Creditului Rural.

    În acest an, conform Ministerului Agriculturii, până la 22 iulie au fost acordate 188 de licenţe de depozit pentru 88 de fermieri, iar capacitatea de depozitare autorizată a fost de 4,1 milioane de tone, respectiv un sfert din capacitatea de depozitare autorizată la nivel naţional.

    În oferta BRD pentru producătorii agricoli figurează, de asemenea, creditele de prefinanţare a subvenţiilor APIA (schemele de sprijin pe suprafaţă – SAPS / Axa II / Zootehnie sau Bunăstarea animalelor şi plăţile naţionale directe complementare pentru suprafetele cultivate cu tutun), creditul de campanie agricolă, precum şi creditele specifice de investiţii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu cofinanţare din fonduri europene).

  • Raiffeisen a acordat prima finantare prin programul “Primul Siloz”

    “Producatorul agricol beneficiaza de lichiditati atunci cand are
    nevoie, dar vinde efectiv produsele atunci cand piata este
    favorabila”, a declarat Marinel Burduja, prim-vicepresedinte
    Raiffeisen Bank.

    Programul de finantare presupune acordarea de credite pentru
    reluarea ciclului de productie sau pentru achizitionarea de
    utilaje, fara ca agricultorul sa fie obligat sa isi vanda productia
    pentru a face rost de lichiditati. Un agricultor va depozita
    recolta intr-un siloz autorizat, in schimbul caruia va primi un
    certificat, care atesta cantitatea si caracteristicile tehnice ale
    productiei.

    Cu acest certificat, producatorul se va putea duce la una dintre
    bancile inscrise in program si sa solicite un credit de pana la 70%
    din valoarea productiei din siloz. Certificatul de depozit este
    valabil un an, timp in care agricultorul poate astepta pretul optim
    la care sa isi comercializeze productia.

    Certificatul in baza caruia se obtine creditul este asigurat de
    Fondul de Garantare a Creditului Rural, ale carui sume maxim
    garantate se ridica la 42 milioane lei.

    Raiffeisen Bank a acordat credite in valoare de peste 90
    milioane euro producatorilor agricoli, comerciantilor si
    procesatorilor in ultimul sezon agricol.