Margaret MacMillan, de la Universitatea din Cambridge, crede, de exemplu, că Orientul Mijlociu poate reprezenta Balcanii lumii moderne, ascensiunea de atunci a Germaniei poate fi asemănată cu actuala creştere a Chinei, economic şi politic, iar teroriştii de acum nu sunt decât imaginea anarhiştilor şi revoluţionarilor comunişti care asasinau în urmă cu 100 de ani.
Avem inflamări între China şi Japonia, iar Pentagonul a pregătit, pentru orice eventualitate, planurile unui război tot cu China – o situaţie asemănătoare cu divergenţele din 1914 dintre Anglia şi Germania; mai sunt şi alte apropieri, de genul rivalităţilor, fie ele şi economice, dintre state, iar Google vă poate lămuri rapid. „Este momentul să ne gândim la lecţiile dure de acum un secol în speranţa că liderii noştri se gândesc să clădească o ordine internaţională stabilă„, spune profesoara MacMillan.
Preluate în presă, opiniile au fost întoarse şi pe faţă, şi pe dos, mulţi încercând să identifice motivele pentru care omenirea, astăzi, nu ar repeta greşelile din perioada premergătoare Marelui Război, argumente logice care invocă globalizarea, interesele economice convergente sau teama de armele nucleare.
Nu m-aş pronunţa în privinţa unui potenţial conflict armat la scară planetară, generat de nemulţumirile induse de criza economică, de supărările chino-japoneze sau de ambiţiile americane sau iraniene; nu cred că vom repeta greşelile din 1914, pentru că deja lumea este ocupată până peste cap cu greşelile momentului, în care, în mod paradoxal, ne adâncim, în loc să căutăm soluţii de depăşire. Europa se autodistruge acum nu cu gaze sau cu mitraliera, ci cu bani, nepăsare şi inconştienţă. Bani care iscă naţionalisme tembele, de genul „noi, cei buni şi voi, cei leneş şi hoţi„, bani care alunecă în seifuri în loc să ajute spitalele sau bătrânii. Nepăsare şi inconştienţă, nu detaliez, sunt evidente – subliniez, nu numai la noi.
Puteţi citi în acest număr al revistei o istorie grozav de interesantă despre revenirea economică a Islandei, ţara căreia în 2008 i se cânta prohodul şi care acum, adoptând un model propriu de luptă cu criza, a depăşit cu brio problemele. Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, a adoptat formularea „să faci o Islandă”, adică să aplici setul de politici islandeze: băncile cu probleme să fie lăsate să se prăbuşească, moneda să fie devalorizată dacă este proprie, să fie introduse măsuri de control al capitalului şi să se evite încercările de plată a datoriilor externe.
Ce a făcut Europa este taman pe dos, iar rezultatele le trăim: şomaj, nivel de trai în scădere, naţionalism economic imbecil.
În tot acest circ, românii, naţie de „supravieţuitori„ de profesie. Teoria mea este că naţia română a cam obosit, genetic, să lupte şi acum e pe cale să piardă lupta sa din Marele Război de Câştigat Un Loc Onorabil în Lume. Adică peste nişte mulţi ani poate vom fi supravieţuit, în spiritul remarcei interlocutorului meu, dar nu ca urmaşi ai lui Decebal şi Traian. Aşa că, zic din nou, nu ne mai trebuiesc greşelile din 1914, le avem pe cele din 2014 şi sunt la fel de, dacă nu chiar mai bune decât cele ale bunicilor noştri. Iar adevăratul război care se poartă în prezent nu este între naţii, ci între state şi cetăţenii acestora.
Ilustrez cu „Vest şi Est”, tabloul pictorului rus Pavel Filonov, un trăitor în epoca Marelui Război, un avangardist cu o abordare cu totul specială a artei, la care admir detaliul, refuzul clişeelor şi puterea în mânuirea culorii.
