Tag: primaria Sibiu

  • Primăria Sibiu a investit aproape 20 mil. euro în achiziţia a 36 de autobuze electrice

    Primăria Sibiu a achiziţionat 36 de autobuze electrice pentru asigurarea transportului între municipiu şi localităţile din Zona Metropolitană, membre în ADI Transport Metropolitan. Primele 6 autobuze, cu o lungime de 10 metri şi 54 de locuri, au sosit în luna aprilie 2025 şi circulă deja spre comunele Poplaca, Cristian şi Roşia, iar pe parcursul lunii august au sosit şi restul de 30 de autobuze, cu o lungime de 12 metri şi 76 de locuri, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Sibiu.

    Investiţia a fost finanţată din fonduri europene, accesate de primăria Sibiu în cadrul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). În baza aceluiaşi contract s-au livrat şi 30 de staţii pentru încărcare lentă, câte una pentru fiecare autobuz, acestea fiind în curs de instalare în autobaza Tursib, compania locală de transport public. De asemenea, alte 10 staţii pentru încărcare rapidă vor fi amplasate în teren, pe traseele de transport public, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Sibiu.

    ’’Urmează ca acestea să fie testate, recepţionate şi înmatriculate, şi estimăm că în luna noiembrie vor intra pe traseele deja stabilite pentru extinderea transportului în Zona Metropolitană. Nu ne oprim aici cu modernizarea şi extinderea flotei de transport public – printr-un alt proiect pe care l-am depus şi pentru care am fost anunţaţi că vom primi finanţare europeană nerambursabilă, vom achiziţiona încă 16 mijloace de transport electrice pentru municipiul Sibiu, care să suplimenteze flota Tursib’’, a declara Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

  • Primăria Sibiu investeşte 70 mil. lei în eficentizarea energetică a 24 de clădiri de blocuri

    Primăria Sibiu a demarat o investiţie totală de aproape 70 mil. lei (peste 14 mil. euro), finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru eficentizarea energetică a 24 de clădiri de blocuri din muncipiu.

    ’’Primăria Sibiu a depus proiecte în cadrul PNRR pentru eficientizarea energetică a 24 de clădiri de blocuri din Sibiu. Pentru primele 2 clădiri am semnat contractul pentru proiectare şi execuţia lucrărilor în luna aprilie. Astăzi am semnat contractele pentru celelalte 22. Valoarea totală a contractelor pentru toate cele 24 de imobile se ridică la aproape 70 de milioane de lei”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

    Cele 22 de blocuri au fost împărţite pe 6 loturi. În prima etapă se vor executa proiectele tehnice pentru care sunt rezervate 45 de zile, iar în termen de 12 luni de la emiterea ordinul de începere se vor finaliza lucrările efective. Lucrările vor fi executate de asocierea dintre companiile Conart Structuri din judeţul Mureş şi KES Business din Bistriţa, respectiv asocierea dintre companiile CON-A Operations şi Condesign, ambele din Sibiu.