Tag: PRICOPIE

  • Pricopie: Sper să începem licitaţia pentru manuale pe reguli noi, în februarie

    “Probabil că anul acesta vom începe procedurile de licitaţie în februarie. Speranţa mea este că o vom începe în februarie după nişte reguli mai clare”, a spus Pricopie, precizând că anul acesta a fost prima dată când, pentru manuale, s-a apelat la legea achizţiilor publice, “pentru că juriştii şi economiştii au precizat foarte clar că, în absenţa unui alt instrument legisaltiv, nu ai cum să faci selecţie de câteva milioane de lei fără să respecţi legea achizţiilor publice”.

    Ministrul a mai spus că “acesta a fost parcursul legal” pe care l-a avut la dispoziţie şi că ” de regulă ţipă cei care au avut cele mai puţine opţiuni în această selecţie, dar care dominau piaţa până mai acum câteva luni”, adăugând că va da publicităţii, în zilele următoare, opţiunile cadrelor didactice pentru diferite manuale şi edituri.

    “Avem obligaţia să respectăm adevărul, iar adevărul este următorul: timp de aproape zece ani nimeni nu s-a ocupat de manuale în România, nimeni. Adică manualele tipărite în 2004, în 2003, unele sunt tipărite în 1998, au fost retipărite, adică multiplicate, şi distribuite elevilor. Motiv pentru care am ajuns într-o situaţie gravă, pe care voi cere Institutului de Ştiinţa Educaţiei să o verifice, şi anume că suntem unul dintre puţinele cazuri în care un stat, timp de 10 sau 14 ani, nu s-a interesat deloc de manuale”, a declarat Pricopie.

    Ministrul a mai spus că în orice ghiozdan se află un manunal, un caiet, dar şi un auxiliar care nu are aprobarea MEN şi obligatoriu o culegere.

    “Deci această industrie de a vinde sub eticheta MEN auxiliarele didactice într-o piaţă, şi folosesc cuvântul «piaţă», unde avem 3.500.000 de potenţiali cumpărători, nu mai poate să meargă mai departe. Eu înţeleg supărarea editorilor, eu înţeleg scandalul pe care l-au făcut timp de un an şi jumătate, inclusiv acuzaţii, să nu uităm că am plângere penală la DNA pentru licitaţia manualelor. Nicio problemă se va verifica şi vom vedea cine se află în ilegalitate şi cine nu”, a adăugat ministrul Educaţiei.

  • Pricopie, despre ora de religie: În primul rând, trebuie respectate legea şi Constituţia

    “Legat de predarea religiei în şcoli, sunt mai multe lucruri care trebuie luate în calcul. În primul rând, trebuie respectate legea şi Constituţia şi tot cadrul instituţional în care se desfăşoară orele în şcoli. În acest moment, avem o lege, avem o decizie a CCR şi avem o procedură pe care Parlamentul sau Guvernul, după caz, trebuie să le parcurgă”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei.

    Pricopie a adăugat că până când nu se decide, la nivelul Parlamentului sau al Guvernului, cum se va proceda în planurile de învăţământ şi în procedurile din şcoli, “evident că nu se poate schimba nimic”. “CCR (Curtea Constituţională a României – n.r.) atrage atenţia asupra unui element de neconstituţionalitate, iar Parlamentul are obligaţia să îl regleze. În momentul în care Parlamentul va corecta această problemă, evident că ne vom supune legislaţiei în vigoare”, a spus ministrul Educaţiei.

    În 12 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

    La o zi după decizia Curţii, reprezentanţii Patriarhiei spuneau despre aceasta că este “discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie”.

    Tot Patriarhia Română cere Senatului să respingă proiectul legislativ prin care deputatul Remus Cernea propune înlocuirea disciplinei Religie cu Etică şi cultură civică în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, ca parte a trunchiului comun, şi acordarea de calificative la Religie.

    În sprijinul acestei solicitări, Patriarhia a menţionat şi argumentul că “este obligatorie prezenţa Religiei printre celelalte discipline din schema orară, dar nu este obligatorie participarea elevilor” la această oră.

    “Statutul actual al Religiei în învăţământul public este conform cu legislaţia românească şi se află în multe ţări ale Uniunii Europene”, a subliniat, într-un comunicat de marţi, Patriarhia.

  • Pricopie, în plenul Camerei: Într-un timp foarte scurt manualele digitale vor fi în şcoli

    ”Subiectul manualelor este unul extrem de complicat şi din păcate de multe ori aici mai mult găsim interese comerciale decât interesele elevilor. În ultimii zece ani, Ministerul Educaţiei nu a aprobat nicio procedură de împrospătare a manualelor, de aceea noi avem în sistem manuale aprobate chiar şi în urmă cu 14-15 ani”, le-a spus Pricopie deputaţilor.

    El a arătat că ”procedura de împrospătare a manualelor” a început anul trecut în februarie, în momentul în care a fost aprobată programa şcolară, iar licitaţia a început în 8 februarie 2014.

    ”Sunt o serie de etape procedurale care au împiedicat semnarea contractelor înainte de 15 septembrie. Într-un timp foarte scurt, manualele digitale care înseamnă de fapt manualul vechi plus componenta digitală a fiecărui manual, deci, într-un timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în şcoli. Până atunci, manualele vechi funcţionează în unităţile de învăţământ”, a explicat ministrul Educaţiei.

    El a mai spus că va continua procesul de conectare la Internet a unităţilor de învăţământ, pentru că nu se poate vorbi de manuale digitale dacă şcolile nu sunt conectate la Internet.

    ”Manualele digitale vor intra anul acesta pentru clasele I şi a II-a, urmând ca în următorii trei-patru ani toate manualele să fie revizuite”, a adăugat Pricopie.

    Ministrul a mai spus că astăzi promovabilitatea pentru promoţia 2014 la Bacalaureat este 71%, că bugetul educaţiei în 2010 a fost cel mai mic din istoria educaţiei şi că acesta a crescut gradual astfel încât în momentul de faţă a ajuns la 22 de miliarde de lei.

    Remus Pricopie a vorbit şi despre faptul că Guvernul a adoptat luni o orodonanţă de urgenţă care prevede reintroducerea unui sprijin financiar pentru cadrele didactice pentru dezvoltarea profesională. ”Este vorba despre celebrul program suta de euro pentru cărţi, care de data aceasta se ridică la 150 de euro”, a adăugat ministrul Educaţiei.

    În moţiunea simplă iniţiată de ACL şi intitulată ”PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi”, deputaţii PNL şi PDL critică situaţia din sistemul de învăţământ şi cer demisia ministrului Educaţiei.

    La o săptămână de la începerea anului şcolar, scandalul noilor manuale şcolare continuă. Protagoniştii acestuia erau, şi luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Federaţia Editorilor din România (FER).

    MEN a anunţat, luni, că a fost finalizată procedura de reevaluare a ofertelor de manuale pentru clasele I şi a II-a, ţinând cont de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în timp ce Federaţia Editorilor continua să reclame fraudarea licitaţiei, în favoarea câştigătorilor iniţiali.

    În 18 septembrie, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I şi a II-a, iar în acest sens inspectoratele şcolare judeţene au obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile existente.

    Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

    Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

    Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

    O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina “celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

  • Ce am învăţat noi la şcoală despre vulpea lui Remus şi izgonirea din rai a lui Băsescu

    “Eu sunt sigură că toţi foştii preşedinţi susţin pe cineva” – Elena Udrea (PMP), întrebată cât de corect este ca preşedintele Băsescu să o susţină deschis în campanie

    “Pentru că văd că nu mai există niciun elev care să nu ştie să folosească o tabletă, un telefon, un computer, cred că ideea de manual digital este cu adevărat o reformă pe care trebuie s-o facem” – premierul Victor Ponta

    “Adesea, românilor trebuia să le faci reforma când erau neatenţi” – Varujan Vosganian (PNL)

    “În această perioadă avem o altă prioritate la nivelul UDMR. Strângem semnăturile pentru candidatura mea la prezidenţial” –  Kelemen Hunor (UDMR), întrebat de ce partidul nu face o nouă nominalizare pentru funcţia de ministru al culturii, după respingerea Rozaliei Biro

    “Nu ştiu dacă s-au născut într-un oraş anume, pentru că ei au fost găsiţi de către cineva în pădure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetăţean” – Remus Pricopie, ministrul educaţiei, întrebat unde s-au născut Romulus şi Remus

    “În clasele primare am învăţat la orele de religie că din ceruri a fost izgonit dracu’ şi îngerii răului pe pământ. Eu vreau să spun că pentru români şi pentru  România, dracu’ e Traian Băsescu” – Gheorghe Şimon (deputat PSD)

  • Pricopie: Manualele din ciclul primar ar putea rămâne la elevi, pentru unii sunt singurele cărţi

    Ne-am gândit ca, pentru început, elevii din ciclul primar să nu mai returneze manualele. Pentru unii copii, manualele sunt singurele cărţi. Apoi, copiii sunt prea mici şi unele cărţi se strică mai mult, aşa că am decis ca elevii din primar să păstreze cărţile”, a spus Remus Pricopie.

    Ministrul Educaţiei a precizat că, pentru o perioadă, manualele pentru elevii din celelalte cicluri de învăţământ vor fi returnate la sfârşitul anului şcolar.

    “Până în 2014, Ministerul Educaţiei plătea pentru manuale 16 milioane de lei. Erau cărţi care se cumpărau cu 1,30 lei. Odată cu schimbarea manualelor, preţurile vor creşte”, a mai spus Remus Pricopie.

    Elevii claselor I şi a II-a vor avea, la 15 septembrie, manuale noi, inclusiv în format electronic, anunţa în iulie ministrul Educaţiei.

  • Pricopie: Învăţământul obligatoriu în grădiniţe de la trei ani ar putea fi introdus din 2018-2019

    Pricopie a spus, la festivitatea de deschidere a lucrărilor Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, că învăţământul obligatoriu în grădiniţe de la vârsta de trei ani ar putea fi introdus în România din anii 2018-2019, arătând că în acest sens vor apărea noi reglementări, fie prin modificarea Legii Educaţiei prin Parlament, fie prin Ordonanţă de Urgenţă.

    “Învăţământul obligatoriu de la trei ani nu se va întâmpla anul acesta, poate nu se va întâmpla nici în următorii doi ani, dar progresiv, în maximum patru sau cinci ani, trebuie să ajungem acolo”, a spus Pricopie.

    El a explicat că pregătirea copiilor în grădiniţe ar trebui să înceapă de la vârsta de trei ani, arătând că unii specialişti sunt de părere că educaţia trebuie începută încă din primul an de viaţă.

    “Dacă îi ţii la grădiniţă de la vârsta de trei ani şi îi pregăteşti corespunzător, atunci ai grijă nu numai de dezvoltarea lui intelectuală, dar ai grijă şi de dezvoltarea lui fizică”, a susţinut Pricopie.

    Ministrul Educaţiei a spus că din anul 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani, iar din 2018-2019 învăţământul obligatoriu să înceapă de la vârsta de trei ani.

    Pricopie s-a referit şi la problema creşelor, care a fost neglijată “cronic” până acum, arătând că împreună cu grădiniţele constituie priorităţi ale educaţiei, dar că acestea trebuie asociate unor grădiniţe puternice.

  • Câinii poliţişti, robotul pirotehnic şi luptătorii trupelor speciale îi aşteaptă pe copii de 1 Iunie

    Astfel, copiii şi adulţii sunt aşteptaţi în intervalul 09:00 – 12:00 la sediul instituţiei din Piaţa Revoluţiei. Cei dornici să se familiarizeze cu specificul activităţilor M.A.I. vor avea ocazia să viziteze standurile expoziţionale ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei, Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivelor Naţionale.

    Copiii vor avea posibilitatea de a vizita şi interiorul clădirii – sălile de festivităţi, balconul care marchează începutul democraţiei postbelice în România. Totodată, în parcarea sediului M.A.I., vor fi expuse autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor, precum şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie.

    Cei mici sunt aşteptaţi de către specialiştii criminalişti, câinii politişti, robotul pirotehnic, motocicliştii şi echipajele speciale ale Poliţiei Rutiere, luptătorii trupelor speciale şi echipele de salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

    Tinerii interesaţi de o carieră într-una dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne vor avea ocazia să cunoască oferta educaţională a unităţilor de învăţământ, iar studenţii Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” vor fi în măsură să prezinte detalii celor care vor să urmeze o carieră de poliţist, jandarm, pompier, arhivist.

    Tot o Zi a Porţilor Deschise cu ocazia sărbătorii de 1 Iunie a anunţat şi Guvernul. Potrivit comunicatului difuzat de Guvern, duminică, în intervalul orar 11.30-14.00, copiii sunt invitaţi la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu personaje de poveste, concursuri de dans şi facepainting, iar de la ora 13.00 vor putea asista la un spectacol susţinut de actorii Teatrului de Animaţie Ţăndărică.

    La ora 11.00, 100 de elevi merituoşi din cateva şcoli bucureştene vor forma “Guvernul copiilor” în prezenţa primului-ministru Victor Ponta, a ministrului educaţiei, Remus Pricopie, şi a altor membri ai Executivului.
     

  • Pricopie: Finanţarea elevilor din învăţământul privat, un principiu corect care trebuie aplicat

    Aflat la Arad, sâmbătă dimineaţă, într-o vizită la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a referit la finanţarea elevilor din şcolile particulare, finanţare care este prevăzută în legislaţie de trei ani, dar care a fost amânată în fiecare an din cauza lipsei resurselor bugetare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “E un principiu corect acela de a finanţa elevul. Pentru că fiecare dintre noi plătim taxe către stat şi atunci, indiferent de opţiunea noastră ca părinţi de a ne orienta copiii către instituţiile de învăţământ de stat sau private, trebuie să beneficiem de acelaşi sprijin”, a spus ministrul.

    Pricopie a precizat că măsura a fost amânată an de an, la recomandarea Ministerului Finanţelor.

    “Din motive de ordin financiar şi la recomandarea Ministerului Finanţelor – nu dau vina pe Ministerul Finanţelor, că am semnat şi eu, nu pot să mă disculp – s-a prorogat termenul de fiecare dată cu un an (…) Voi face tot posibilul ca la un moment dat, şi acest moment dat să fie cât mai curând, să şi punem în practică. Acest principiu trebuie aplicat pentru că noi nu finanţăm instituţii de învăţământ, noi finanţăm educaţia copiilor”, a declarat ministrul.

    În Legea Educaţiei Naţionale din 2011 se stipulează că finanţarea de bază se asigură pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum şi pentru elevii din învăţământul postliceal special de stat.