Tag: presedintele pdl

  • Blaga: De luni, toate sediile PDL, PNL şi FC vor fi rebranduite cu numele Alianţei Creştin Liberale

     Blaga a spus, la Adevărul live, că ideea de a face o cercetarea sociologică pentru denumirea noii alianţei electorale PDL-PNL a venit acum două luni şi a arătat, referindu-se la criticile asupra denumirii de Alianţă Creştin Liberală, că “nicio denumire nu este infailibilă şi întotdeauna vor fi critici”.

    “În această analiză am introdus şi definiţii: alianţă, coaliţie, uniune şi de departe a ieşit alianţă, cu peste 70%. Şi atunci numele care pot să definească valorile celor două partide, doctrinele, pentru că noul partid are un nou statut în care se spune foarte clar că doctrina este pe valorile creştine, liberale, conservatoare, după PPE (…) şi, până la urmă, de departe, a ieşit această definiţie (Alianţă Creştin Liberală – n.r.). Nu am spus-o noi, ci românii, pe focus-grupuri”, a explicat Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: O întâlnire PDL-PNL va avea loc miercuri după-amiază, la Parlament

     PDL va avea tot miercuri, înainte de întâlnirea cu liberalii, o şedinţă a Biroului Permanent Naţional.

    Şi PNL are programată miercuri, de la ora 14.00, o reuniune a Delegaţiei Permanente.

    Marţi, liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat la sediul PNL pentru a discuta cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Reprezentanţii FMI ne-au spus că nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi

     Liderii PDL s-au întâlnit luni, la sediul partidului, cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, Vasile Blaga arătând într-o conferinţă de presă că democrat-liberalii au înaintat o scrisoare în care au pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul şi au propus o serie de soluţii la problemele economice şi sociale ale României.

    “Am avut o discuţie cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, le-am ascultat punctele de vedere, le-am înaintat o scrisoare în care am pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul României şi, desigur, am şi propus o serie de soluţii pe care noi le vedem la rezolvarea problemelor economice şi sociale. PDL susţine un acord cu FMI. În acelaşi timp, le-am spus şi domniilor lor că privim cu toată atenţia semnarea acestui acord în interiorul unui stat de drept, ţinând cont de declaraţiile premierului care spunea că va pune în practică, va aplica o scrisoare de intenţie chiar dacă nu va semna preşedintele, ori niciodată preşedintele României nici înainte de 1990 şi nici după, indiferent cine a fost, nu a semnat o astfel scrisoare de intenţie, ele au fost semnate doar de miniştrii de Finanţe şi de guvernatorul BNR”, a precizat Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: PDL va depune amendamente la proiectul legii descentralizării şi îl va ataca la Curtea Constituţională

     El a precizat că le-a cerut democrat-liberalilor să depună amendamente până la ora 13.00, amendamente care vor fi discutate în şedinţa BPN al PDL.

    “Timpul este extrem de scurt şi desigur că vom depune amendamente, dar, cel mai important, vom ataca la Curtea Constituţională acest act normativ, pentru că avem atât motivaţii pe formă cât şi pe fond”, a arătat Blaga.

    El a menţionat faptul că a fost încălcat Regulamentul Senatului pentru că era obligatoriu cvorumul de şedinţă al Biroului Permanent al acestui for legislativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Revendicările sindicaliştilor din învăţământ, justificate. Constituţia să prevadă 5% din PIB

     “Sunt justificate revendicările înprimul rând prin prisma promisiunilor electorale neonorate de către actuala putere. Un procent de 5% pentru învăţământ, ei cer 6 pentru că probabil se gândesc şi la un punct pentru cercetare, deci 5% pentru învăţământ susţinem şi noi şi chiar la modificarea viitoarei Constituţii pentru că altfel guvernele una spun şi alta fac. Dacă trecem în Constituţie 5% din PIB pentru învăţământ problemele se vor rezolva”, a precizat Blaga.

    El a arătat că situaţia din sănătate “este într-adevăr disperată” şi a mai spus că “este o gestionare foarte proastă a fondurilor publice”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Nefinalizarea privatizării CFR Marfă, un nou eşec marca Victor Ponta. Propun moţiune simplă

     “Din păcate, este un nou eşec marca Victor Ponta şi lucrul acesta era previzibil, pentru că a fost o mânăreală de la cap la coadă, întregul proces de privatizare, aduceţi-vă aminte cum s-au schimbat regulile în timpul jocului, pe parcurs au fost şi datorii de peste 147 milioane de euro, ori pe parcurs s-a acceptat plata în rate. Noi vom introduce, o să le propun colegilor, o moţiune simplă, în Parlament, ca să ne explice exact despre ce e vorba, că nu e vorba numai de prostie şi din păcate un nou eşec al premierului sau este vorba şi despre altceva”, a precizat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

    El a mai spus, referitor la privatizarea CFR Marfă, că există o neconcordanţă între hotărârea de Guvern şi contract şi a arătat că premierul şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor ar trebui să le explice parlamentarilor despre ce este vorba.

    “E nenconcordanţă între hotărârea de Guvern şi contract, aţi văzut şi dumneavoastră şi cred că ar fi foarte bine ca premierul şi cei de la Ministerul Transporturilor să le explice parlamentarilor”, a adăugat Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Guvernul alternativ al PDL va avea puţine ministere. În Germania ajung 15, România are acum 27

     “Da, guvernul alternativ al PDL are un număr de ministere mult mai mic. Cine îşi poate permite să aibă un guvern mamut cu 27 de ministere? Numai în România s-a văzut, în Germania ajung 15. Vedeţi că doamna Merkel a câştigat detaşat alegerile într-o criză, făcându-şi datoria faţă de Germania cu un guvern de 15 persoane”, a precizat Blaga înainte de şedinţa BPN al PDL.

    El a evitat să facă alte precizări, arătând că guvernul alternativ al PDL al cărui prim-ministru este Cătălin Predoiu va fi prezentat după şedinţa BPN al PDL.

    Blaga a mai spus că PDL a făcut acest guvern alternativ nu atât ca obligaţie statutară, arătând că rolul acestuia va consta în “sarcini precise de a monitoriza exact actualul guvern”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga crede că Macovei s-a grăbit când a cerut demisia lui Oltean: “Ar fi trebuit să aibă aceste discuţii în interiorul partidului”

     Liderul Partidului Democrat Liberal a declarat, joi, la Târgu Jiu, într-o conferinţă de presă, că Monica Macovei ar fi trebuit să poarte mai întâi discuţiile respective în interiorul partidului şi abia apoi, după ce studia reglementările interne ale PDL, putea reacţiona public faţă de situaţia lui Ioan Oltean.

    “Monica ar fi trebuit să aibă aceste discuţii în interiorul partidului şi am fi citit împreună Statutul şi Codul nostru Deontologic, care arată clar că în momentul trimiterii în judecată cineva este suspendat din partid şi în momentul în care este condamnat definitiv este exclus”, a precizat Blaga.

    Liderul PDL a declarat că el respectă “cu stricteţe” regulile interne de funcţionare ale partidului şi de aceea nici nu a avut până acum o reacţie publică pe acest subiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga despre Ponta şi Antonescu: Îi leagă ciolanul. Câinele nu pleacă de la abator

     Liderul democrat-liberal Vasile Blaga s-a declarat, convins, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că cei doi copreşedinţi ai USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor rămâne împreună, pe ambii legându-i “ciolanul”.

    “Câinele nu pleacă de la abator. Ciolanul îi leagă, îi leagă funcţii cu nemiluita în deconcentrate, şi eu mă rog să-i ţină Dumnezeu împreună, pentru că împreună vor trebui să plătească pentru toate promisiunile neonorate din campanie”, afirmă Vasile Blaga.

    Preşedintele PDL afirmă că USL a promis în campania electorală un milion de locuri de muncă, dar nu a reuşit să le menţină nici pe cele pe care le-a moştenit de la fosta guvernare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Voi avea o discuţie cu Canacheu despre deplasarea în Taiwan. A procedat copilăreşte

     “O să am o discuţie cu domnia sa. Cred că a procedat copilăreşte. PDL întotdeauna şi România susţin o singură Chină. Deci, din acest punct de vedere, cred că trebuia să fie mult mai atent la ceea ce face”, a precizat Blaga.

    Vasile Blaga a precizat că nu a avut nicio consultare între el şi Canacheu înainte de această deplasare în Taiwan.

    Blaga a evitat să precizeze dacă deputatul PDL ar putea fi sancţionat în urma acestei deplasări.

    “Vom discuta asta dacă vine astăzi şi în BPN”, a adăugat Vasile Blaga.

    Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat joi pentru MEDIAFAX că a fost în perioada 1-6 august în Taiwan, împreună cu deputaţii Remus Cernea, Ovidiu Iane şi Ninel Teia, într-o vizită de documentare, şi nu oficială, motiv pentru care nu au solicitat mandat din partea Camerei Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro