BusinessMagazin

Tag: pregatirea

  • Boris Johnson: Prioritatea funcţionarilor guvernamentali este pregătirea unui Brexit fără un acord

    „Mi-ar plăcea foarte mult să ieşim cu un acord (…), dar recunosc că acest lucru ar putea să nu se întâmple”, a transmis Johnson în mesajul destinat funcţionarilor.

    „De aceea, pregătirea urgentă pentru posibilitatea unui Brexit fără un acord va fi principala mea prioritate”, a adăugat el.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boris Johnson: Prioritatea funcţionarilor guvernamentali este pregătirea unui Brexit fără un acord

    „Mi-ar plăcea foarte mult să ieşim cu un acord (…), dar recunosc că acest lucru ar putea să nu se întâmple”, a transmis Johnson în mesajul destinat funcţionarilor.

    „De aceea, pregătirea urgentă pentru posibilitatea unui Brexit fără un acord va fi principala mea prioritate”, a adăugat el.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Start-up-ul nu este antreprenoriat

    „În afaceri nu este vorba despre talent, aspect, culoare sau orice altceva, ci pur şi simplu sunt reguli clare pe care dacă le urmezi, ai rezultate, exact ca mersul la sala de sport. Dacă faci flotări şi mănânci corespunzător, este imposibil să nu se vadă. La fel ca la sală, munca trebuie depusă în mod constant, zi de zi, şi doar astfel poţi performa”, crede Laurenţiu Dorobanţu, cofondator al Academy4Startup, proiect lansat recent. Condus de el şi de Mihai Stanca, acesta îşi propune să fie o academie pentru fondatorii de start-up-uri şi să abordeze probleme specifice debutanţilor în antreprenoriat.
    Uniţi în afacerea Academy4Startup de înclinaţia lor pentru domeniul dezvoltării personale, atât Mihai Stanca, cât şi Laurenţiu Dorobanţu, au avut parcursuri profesionale care au inclus „munca în corporaţie”: Mihai Stanca a lucrat mai ales în cadrul Louis Berger şi Hill International, iar Laurenţiu Dorobanţu, în companii precum Bancpost, Millenium Bank, Otp Bank – Centri IT Europe, ADM Europe, Omron, Pfizer.
    „Încă de mic copil îi băteam la cap pe ai mei părinţi să ne facem şi noi un butic – celebrele buticuri amplasate pe trotuar – pentru că «uite ce bine le merge celor are au», erau cei cu cea mai frumoasă uşă de la apartamente”, îşi aminteşte Laurenţiu Dorobanţu, care povesteşte că, deşi provine dintr-o familie în care nimeni nu a avut o afacere, a crezut mereu în potenţialul antreprenoriatului. Chiar dacă nu şi-a convins părinţii să o ia pe drumul afacerilor, a început el însuşi propriul proiect la vârsta de 17 ani, odată cu începuturile internetului în România. „Ţin minte şi acum cum trăgeam cabluri peste blocuri, găuream tocuri de geam şi ajunsesem la 128 de clienţi lunar, dar cu toate astea la mine în casă singurul lucru despre care se vorbea era să intru la facultate şi să mă angajez.”
    Apoi, a studiat în cadrul Academiei de Studii Economice şi ulterior s-a angajat: prima dată în call center, apoi în bancă, după care a trecut în consultanţă de business şi IT. Din acest din urmă domeniu a fost recrutat, la 25 de ani, de o companie cu sediul în Amsterdam, unde a şi stat trei ani, timp în care a început şi cursurile de Executive MBA în Croaţia. „Mi-am făcut apoi curaj, am renunţat la jobul fix şi am trecut pe freelancing, unde am avut două contracte de câte un an – unul în Slovenia la Ljubljana, şi unul în Londra pentru Pfizer, unde am coordonat o echipă aflată pe patru continente”, povesteşte el.
    Pasionat de dezvoltare personală, cu un an şi jumătate în urmă, a încheiat un parteneriat pentru ca firma pe care o reprezenta să fie partenerul în afara graniţelor Statelor Unite ale Americii pentru a dezvolta institutul de dezvoltare personală Les Brown Unlimited. Les Brown este un speaker motivaţional de origine americană, autor, DJ de radio, fost moderator TV, dar şi fost politician. Totul a început printr-un mesaj trimis pe Facebook CEO-ului institutului, Matt Wahnon, în care îi scriau că doresc să stabilească un apel prin Skype pentru a prezenta oportunitatea de dezvoltare în Europa. „După un an de activitate am realizat că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le vedeam noi pe hârtie”, povesteşte el. Iar fiindcă nu a putut schimba lucrurile impuse de reprezentanţii proiectului din Statele Unite, a hotărât să înceapă un altul, pe cont propriu.
    Mihai Stanca, pe care l-a cunoscut la un training de dezvoltare personală, i s-a alăturat recent în proiect. De profesie inginer, cu un master în management de proiect, el a lucrat mai bine de 10 ani ca logistic manager pentru Europa de Sud-Est într-o companie de consultanţă multinaţională. Şi-a consolidat însă pregătirea şi prin alte studii: este certificat ca trainer, formator, consilier dezvoltare personală şi, spune el, are şi „alte specializări şi certificări din diverse domenii, de la contabilitate la tehnici de comunicare şi vânzări”. Povesteşte însă că se consideră antreprenor de când se ştie: „Am fost antreprenor de când mă ştiu, nici nu ştiam că aşa se cheamă. Făceam tranzacţii – le numeam schimburi, cu timbre, jucării etc. De asemenea, mi-a plăcut mereu să construiesc ceva cu mâinile mele. Construiam cazemate în pădure, adăposturi în copaci. Prima construcţie importantă a fost însă un kart”, îşi aminteşte Stanca. O altă pasiune a sa era lectura, care este convins că l-a ajutat ulterior.
    Spune că a fost nevoit să muncească încă de la 12 ani, iar după Revoluţia din ‘89, când se derula pionieratul antreprenoriatului în România, nu a stat deoparte. „Se tranzacţionau electrocasnice, bibelouri, veselă din porţelan, sprayuri, sucuri, casetofoane – era un mare bazar totul.”
    Povesteşte că în clasa a XII-a era dezorientat, se gândea să nu meargă la facultate, în contextul în care mama sa nu avea posibilităţile financiare necesare; a ajuns însă pe locurile de „la stat”, iar înainte de finalul primului an de facultate îşi cumpărase şi maşină, un Oltcit. În anul IV de facultate s-a angajat, iar la aproximativ doi ani după terminarea facultăţii avea rolul de post manager.
    În urmă cu mai mulţi ani, a descoperit discuţiile despre dezvoltarea personală, iar ulterior a devenit foarte pasionat de acest domeniu. „Am participat la cursuri de dezvoltare personală care au durat de la 5 ore la 6 zile, în Londra, Berlin, Bucureşti, Florenţa, Budapesta, Creta, în întreaga Europă, apoi m-am dus în Statele Unite să învăţ.” În urma acestor conferinţe a ajuns la concluzia că deseori, deşi sunt cunoscute mecanismele de construcţie a afacerilor şi există literatura de profil cu lecţii de succes ale unor autori celebri, există o lipsă de comunicare ce poate să influenţeze succesul unei afaceri. „Am observat că nu există performanţă fără antrenor. Antreprenoriatul nu se învaţă în şcoală. Succesul rapid în antreprenoriat poate fi obţinut de cel care are un mentor. Unul în carne şi oase, nu o carte sau un material video. Sunt bune şi acestea, însă sunt complementare unui mentor”, consideră el.
    După mai multe cursuri atât în Europa şi Statele Unite, ei au identificat o lipsă referitoare la ceea ce înseamnă ajutor la începutul unei afaceri. Majoritatea trainerilor te învaţă cum să îţi creşti, dezvolţi, îmbunătăţeşti afacerea, dar cine te învaţă primii paşi? Şi, mai important de atât, cine te susţine când îi faci?”, descrie Laurenţiu Dorobanţu modul în care le-a venit ideea dezvoltării Academy4startup, dedicată strict afacerilor la început de drum.
    El observă că în prezent majoritatea afacerilor de acest tip se axează pe furnizarea de cursuri online înregistrate. „Din punctul nostru de vedere, acestea oferă doar susţinere în acţiunea sau drumul către rezultat. Avem nevoie de feedback real în momentul în care începem să aplicăm ceea ce învăţăm, de aceea sistemul nostru se bazează, în proporţie de 75%, pe practică.”
    Potrivit lui Dorobanţu şi Stanca, paşii pe care ei i-au urmat în dezvoltarea şcolii sunt de fapt şi cei pe care îi predau în cadrul acesteia: au validat ideea, au identificat clienţii, iar recent au lansat şcoala şi pe pieţe din Europa şi în Statele Unite. Potrivit reprezentanţilor Academy4Startup, şcoala lor se axează pe paşii necesari ca orice idee a unui cursant să fie validată şi să ajungă implicit la clienţi, astfel încât să nu rămână la statutul de hobby.
    „Unul dintre paşi este să identificăm corect nevoia din piaţă pe care noi dorim să o acoperim. Acest pas este poate cel mai important pentru orice start-up. Proprietarii afacerilor sunt problem fixer (persoane care rezolvă problemele – n.red), dar aici este foarte important să ne axăm pe o singură problemă. Chiar dacă produsul nostru poate şi chiar rezolvă mai multe probleme, în mod primordial produsul/serviciul o să fie cumpărat pentru că rezolvă o problemă principală.”
    Un alt pas acoperit de cursanţii lor se referă la comunicarea cu potenţialii clienţi: „Când şi cum trebuie să comunice cu ei, în funcţie de gradul de conştientizare asupra problemei pe care produsul/serviciul oferit o rezolvă/acoperă”.
    Un punct important pentru majoritatea deţinătorilor de afaceri se referă la procesul de vânzare, iar reprezentanţii Academy4Startup spun că îl abordează în cadrul şcolii de afaceri ţinând cont de mai multe criterii. Spre exemplu îi învaţă pe cursanţi cum să formuleze o ofertă iniţială, cum să facă o comunicare şi tot ce ţine de procesul de vânzare a primului produs în funcţie de personalitatea clientului. „Dacă nu vinzi, nu ai un business, iar dacă nu cunoaştem acest mod de comunicare în funcţie de personalitatea clientului, pierdem din start şansa de a ne adresa către 75% dintre potenţialii clienţi, prin urmare vorbim doar cu 25% din piaţa estimată iniţial.”

    Antreprenoriatul,
    diferit de start-up?
    Una dintre filosofiile lor spune că abilităţile necesare într-un start-up sunt diferite de cele ale unui antreprenor cu mai multă experienţă. „Într-un start-up ai nevoie de alte abilităţi şi competenţe decât în scalarea şi/sau managerierea unui business cu istoric. Credem cu tărie că după ce o să reuşim să facem această separare în mentalitatea oamenilor, o să avem mult mai multe start-up-uri”, consideră Laurenţiu Dorobanţu.
    El observă că pentru un antreprenor cu experienţă, pentru a conduce echipe de oameni şi a gestiona bugete mari, de multe ori este nevoie de competenţe şi cunoştinţe care nu se regăsesc într-o singură persoană, astfel că este nevoie de angajarea de experţi şi lideri pentru fiecare departament. Pe de altă parte, fondatorul unui start-up trebuie să întrunească alte calităţi. „După validarea ideii şi găsirea primilor clienţi plătitori, dezvoltatorul start-up-ului poate să aibă toate rolurile necesare: contabilitate, marketing, distribuţie etc. Un start-up este mult mai simplu decât antreprenoriatul, dar este primul pas către acesta”, adaugă Dorobanţu.
    El crede că dacă aceste două concepte sunt privite separat şi lumea înţelege că sunt diferite, cu nivel diferit de dificultate, mult mai mulţi vor fonda un start-up. „Dacă o vor face şi corect, urmând o metodologie, mare parte dintre ei vor reuşi şi o foarte mare parte, dacă nu chiar toţi, vor face următorul pas şi vor evolua înspre antreprenoriat.” De asemenea, spune el, la fel cum se face cu orice obiectiv mare care, pentru a fi îndeplinit, este nevoie să fie spart în mai multe obiective mici, aşa cred şi ei că pentru a avea cât mai mulţi antreprenori de succes trebuie să se spargă acest obiectiv în mai mulţi paşi. Primul care îi va conduce înspre antreprenoriat este start-up-ul. „Dacă vorbim de un succes încă de la începutul afacerii, sunt doar doi paşi pe care îi vedem esenţiali. Să se educe în domeniul start-up-ului şi să îşi valideze ideea până la clienţii plătitori”, spune Dorobanţu. 

    Părerile
    prietenilor, un obstacol mai mare decât finanţarea
    Cea mai mare greşeală  a fondatorilor de start-up-uri este, potrivit fondatorilor Academy4Startup, că nu validează ideea sau modul în care o validează este prin intermediul prietenilor, cunoştinţelor, care nu sunt clienţi plătitori. Părerea lor îi induce mai degrabă în eroare în loc să ajute. „Am întâlnit la o mare parte dintre ei piedici de genul: Dacă nu am relaţii, nu o să reuşesc sau dacă nu am mulţi bani, nu pot să încep, nu am suficientă experienţă în domeniul în care vreau să încep etc”.
    Despre faptul că finanţarea este privită de obicei ca principalul obstacol de care se loveşte orice afacere la început de drum, ei spun că acesta este un mit. „Finanţarea nu este un obstacol pentru că într-un start-up nu ai nevoie de finanţare, într-un start-up fondatorul trebuie să îşi valideze ideea, or poate face acest lucru printr-un produs minim viabil şi nu prin cercetarea şi dezvoltarea celei mai bune variante a produsului pe care să-l ofere în piaţă.”
    De altfel, ei consideră că este contraindicat ca un fondator de start-up să ia finanţarea până la validarea produsului său pentru că există riscul ca acesta să nu se vândă sau produsul în faza presupusă iniţial să nu fie varianta pe care clienţii o doresc.
    „Dacă pentru a te face avocat este nevoie să urmezi facultatea de drept, să intri în barou, să faci doi ani de ucenicie şi apoi poţi profesa cu drepturi depline, dacă, tot aşa, pentru un medic este nevoie de şase ani de facultate, doi ani de rezidenţiat şi după aceea, poate profesa, acelaşi lucru putem să-l spunem şi despre fondatorii de start-up-uri: întâi învăţăm – cu menţiunea că aici nu este nevoie de ani şi ani de zile – dar întâi învăţăm şi după  aceea începem, pentru că altfel cum ne putem aştepta să facem un lucru nou pentru prima dată şi să ne iasă bine?”, spune Laurenţiu Dorobanţu.
    În ceea ce priveşte mentalitatea fondatorilor români de start-up-uri, spre deosebire de a celor din alte culturi, Laurenţiu Dorobanţu spune că un lucru pe care l-a învăţat în cei cinci ani în care a lucrat în afara ţării, precum şi din proiectul din Statele Unite, este că dacă ai rezultate şi vorbeşti despre ele nu înseamnă laudă sau lipsă de modestie, cum ar crede românii, ci, dimpotrivă, este un exemplu pozitiv care poate ajuta. Prin prisma experienţelor lor internaţionale, a observat că o mentalitate diferită la nivel de societate, care se vede atât în rândul angajaţilor, cât şi în al fondatorilor de start-up-uri. „Oamenii sunt mai pesimişti, pun tot răul în faţă, iar acest lucru reprezintă o piedică. Un antreprenor la început de drum, mai ales, are nevoie de mult optimism, de capacitatea de a risca, pentru că se începe cu resurse minime şi foarte multe presupuneri până la validare, iar asta înseamnă risc.”
    Planurile fondatorilor Academy4Startup vizează extinderea academiei lor în afara graniţelor ţării. De altfel, potrivit celor doi antreprenori, proiectul a fost lansat şi la nivel internaţional, în Statele Unite şi Regatul Unit, unde spun că au deja clienţi, iar portofoliul ar urma să ajungă la peste 2.000 de cursanţi fondatori de start-up-uri în următorii trei ani şi peste 100 de traineri afiliaţi. Pentru a atinge acest obiectiv, şi-au propus să ofere burse de peste 200.000 de dolari pentru studenţii de acolo. Bursele sunt susţinute, spun ei, de un partener extern pentru piaţa din SUA, modelul fiind similar cu procesul de recrutare de la şcolile de MBA. Acestea burse au valori cuprinse între 5.000 şi 9.000 de dolari. „Potenţialul este nelimitat pentru că, din fericire, trăim într-o ţară cu acces la absolut tot ce ne dorim, dar mai cu seamă la internet, astfel că nu mai suntem limitaţi doar la piaţa locală şi oricine poate începe din prima un business internaţional”, conchide Laurenţiu Dorobanţu. 

    Ce este, de fapt, un start-up?
    Aceasta este o întrebare dificilă, întrucât literatura internaţională oferă mai multe răspunsuri diferite. În timp ce dicţionarele definesc termenul ca fiind „acţiunea sau procesul de a pune ceva în mişcare”, investitorii şi antreprenorii din toată lumea nu au căzut de acord asupra unei definiţii clare.
    Unii specialişti se referă la acestea drept „companii din tehnologie cu mai puţin de 100 de angajaţi”, alţii spun că „sunt companii care lucrează la rezolvarea problemelor pentru care soluţia nu este evidentă şi succesul nu este garantat”. Alte definiţii vorbesc despre acestea chiar şi numindu-le „o stare de spirit” sau un „sentiment”.
    Potrivit speakerului internaţional Steve Blank, un start-up este „o organizaţie temporară creată în căutarea unui model de business repetabil şi scalabil”, o companie aflată în primele etape ale operaţionilor sale. Acestea sunt înfiinţate de indivizi aflaţi în căutarea unui model de business scalabil. Fondatorii acestora fac designul start-up-urilor în virtutea dezvoltării şi validării unui model de business. Conceptele de start-up şi antreprenoriat sunt similare; totuşi, literatura internaţională clasează afacerile antreprenoriale referindu-se la toate tipurile de noi afaceri (inclusiv self-employment), precum şi cele care nu intenţionează să crească foarte mult, în timp ce start-up-urile se referă la afacerile în cazul cărora unul dintre principalele obiective este creşterea, dincolo de fondatorul acesteia. Incertitudinea este o constantă din începuturile unui start-up, iar rata de eşec este mare, însă cei care reuşesc au potenţialul de a se transforma în giganţi de tipul unicornilor, cu evaluări de peste 1 miliard de dolari.
    Spre comparaţie, potrivit presei internaţionale, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) se referă strict la o afacere mică care are un model de business fixat deja. Pe piaţa locală, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) sunt întreprinderile care au mai puţin de 250 de angajaţi şi au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro şi/sau deţin active totale de până la 43 de milioane de euro. 

    Afaceri cu viaţă scurtă
    Anul trecut, cele mai multe înmatriculări de firme au fost înregistrate în Bucureşti – 19.799, Cluj – 7.425, Timiş – 6.413, Bihor – 5.745 şi Ilfov – 5.398. La polul opus s-au situat Covasna – 1.069 înmatriculări, Ialomiţa – 1.213, Harghita – 1.247, Teleorman – 1.273 şi Mehedinţi – 1.274 înmatriculări.  În primele patru luni din 2019 s-au înmatriculat 56.176 de persoane fizice şi juridice. Valoarea este în creştere cu 17% faţă de primele patru luni din 2018, când s-au înregistrat 47.738 de înmatriculări. Pe de altă parte însă, anul trecut, peste 80.000 de firme şi PFA-uri au fost radiate, în timp ce în primele patru luni ale anului numărul lor a crescut cu 94,3% faţă de primele patru luni ale anului trecut: 55.942 vs. 28.787.
    Sursa: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

  • Criza miniştrilor. Olguţa Vasilescu, respinsă din nou de Iohannis. „Constat că nu are pregătirea de specialitate necesară”/ Şeful statului cere o altă propunere

    „Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentaţia transmisă, constat că doamna Lia-Olguţa Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă.

    De asemenea, din aceeaşi documentaţie constat că doamna Lia-Olguţa Vasilescu nu are experienţa în materie necesară promovării şi gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel naţional în domeniul complex al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

    Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguţa Vasilescu nu a promovat şi nu a gestionat politici publice de nivel naţional, iar în calitate de parlamentar a desfăşurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei şi mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experienţa obţinută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii şi protecţiei sociale”, transmite Klaus Iohannis, în scrisoarea adresată premierului Viorica Dăncilă, informează Administraţia Prezidenţială.

    Şeful statului precizează că Olguţa Vasilescu, cât a fost ministru al Muncii, activitatea acesteia a fost lipsită de transparenţă, nepromovând dialogul cu societatea civilă. Acesta aminteşte şi de afirmaţii controversate pe care le-a făcut Vasilescu şi de „limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiţiei, reţinute inclusiv de către CSM”.

    „Totodată, nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii şi justiţiei sociale, doamna Lia-Olguţa Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparenţă în relaţia cu societatea civilă şi în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corigentul României: Educaţia

    Statul român a alocat, în 2017, numai 3,7% din PIB pentru finanţarea sistemului de educaţie, cu un punct procentual mai puţin decât media europeană (de 4,7% din PIB) şi cu mult sub media din state dezvoltate precum Belgia, Finlanda sau Danemarca, unde cheltuielile cu învăţământul depăşesc 6% din PIB anual.

    „Educaţia din România nu este subfinanţată de 25 – 30 de ani, de la Revoluţie, subfinanţarea învăţământului este de vreo 40 de ani, de la criza din anii ’70 şi de la plata datoriei externe. De atunci este în declin învăţământul românesc“, spune Vasile Mih, directorul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă“ din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). În opinia lui, cel mai mare impact în rezolvarea deficienţelor din educaţia românească l-ar avea alocarea celor 6% din PIB educaţiei – prevăzuţi în lege – care ar permite sistemului să crească şi să se modernizeze.

    „Nu este o poveste a tranziţiei, este o poveste a României. Iar societatea civilă şi mediul de afaceri au început să găsească soluţii pentru asta, ca să aibă oameni pregătiţi într-un anumit fel în viitor, oameni capabili să se angajeze. Eu am găsit termenul «employability» (angajabilitate – n.red.) într-un singur document şcolar din România, în legea calităţii; în Anglia acest termen este pe fiecare perete din fiecare şcoală“,  a mai spus Vasile Mih, care conduce un liceu cu 1.000 de elevi. Mih este unul dintre cei 40 de directori de şcoală din România care au fost selectaţi pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional.

    Sistemul de învăţământ a fost unul dintre cele mai „reformate“ sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în aproape 30 de ani la legile învăţământului. În plus, noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ocupat această funcţie şi în trecut (de numele ei se leagă desfiinţarea şcolilor profesionale), a venit săptămâna trecută cu câteva idei noi de reformă, printre care se află şi introducerea aşa-numitului bacalaureat „profesional“ sau tehnologic“, care să nu permită accesul absolvenţilor la facultate, ci doar într-o formă de educaţie duală.
    Găsirea unei căi de rezolvare a problemelor complexe din sistemul de învăţământ nu este o sarcină uşoară, mai ales în contextul în care niciodată n-a fost mai greu pentru angajatori să definească ce înseamnă forţă de muncă bine pregătită, spune Ramona Jurubiţă, country managing partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG.

    „În secolul precedent, întrebarea «ce vrei să te faci când vei fi mare?»˃ era prima întrebare pe care o puneau părinţii, rudele, cunoştinţele unui copil. Şi majoritatea copiilor aveau răspunsuri clare sau cel puţin îşi imaginau cum ar arăta meseria pe care vor dori să o facă. Acum auzim din ce în ce mai rar astfel de întrebări. Acesta este contextul absolut bulversant în care se pune problema reformei sistemului de educaţie românesc, despre care ştim cu certitudine că este inadecvat pentru nevoile copiilor astăzi“, adaugă Jurubiţă.

    Modelul Coreei: „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice“

    Ramona Jurubiţă a dat exemplele sistemelor de educaţie finandez şi coreean, recunoscute, la nivel global, ca fiind modele de urmat, pentru că au dovedit că au adus rezultate foarte bune în dezvoltarea copiilor. Astfel, şcoala finlandeză este concentrată pe dezvoltarea unei identităţi pentru copil, de aceea peste 30% din materiile studiate sunt opţionale, iar metodele bazate pe experimentare sunt favorizate. De asemenea, şcoala coreeană este concentrată pe performanţă prin efort uriaş de învăţare.

    „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice, îţi spune şcoala coreeană, iar societatea bazată pe meritocraţie şi valoarea educaţiei o confirmă apoi din plin. La acest moment, amândouă sistemele de învăţământ – finlandez şi coreean – par să răspundă adecvat propriilor nevoi sociale, cele două ţări devenind economii puternice şi datorită valorii pregătirii şcolare“, adaugă Jurubiţă.

    În opinia ei, românii sunt deficitari astăzi la acest capitol, dar România îşi poate propune măcar să reducă în următorii ani rata analfabetismului funcţional, definită prin incapacitatea de a înţelege un text citit şi de a utiliza într-un context adecvat informaţia asimilată. Într-adevăr, circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%.

    „Unii dintre aceşti elevi devin studenţi. Şi chiar reuşesc să obţină diplome universitare sau de master. De ce cred că acesta trebuie să fie obiectivul principal? Fiindcă toate muncile care presupun seturi de instrucţiuni repetitive sau de memorie vor fi din ce în ce mai automatizate. Nu cred că în secolul XXI un om va rămâne relevant pe piaţa muncii dacă nu poate înţelege şi pune în aplicare sarcini complexe, fiindcă este analfabet funcţional“, mai spune Jurubiţă, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit unor studii, 85% din meseriile care vor fi în anul 2030 încă nu au fost inventate.
    De altfel, rezultatele testelor PISA (Programme for International Student Assessment) din 2015 (cele mai recente) arată că elevii români au performanţe care îi plasează cu mult sub media restului statelor care au participat la această evaluare realizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PISA este o evaluare internaţională care măsoară competenţele de bază ale elevilor în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Deşi rezultatele din 2015 arată o îmbunătăţire faţă de anul 2006, prin comparaţie cu anul 2012 elevii români au înregistrat un regres. În 2018, România va participa din nou la acest program de evaluare internaţională.

    „Noi aplicăm teste elevilor după nişte metode de acum 40 de ani, de aceea avem rezultate atât de slabe la testele PISA, iar schimbarea trebuie să pornească de la noi. Atâta vreme cât te duci la clasă şi spui doar nişte formule chimice, copiii nu au cum să gândească, să experimenteze“, explică Violeta Dascălu, directoarea Şcolii Ferdinand I din Capitală, care şcolarizează în prezent 729 de copii.

    Reducerea abandonului şcolar trebuie să devină prioritate

    Violeta Dascălu a fost, de asemenea, selectată pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Programul, care are o durată de un an, are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale directorilor pentru a creşte performanţele acestora şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor.

    „Schimbarea a început, deoarece prin programe de tipul Academiei de Leadership pentru directorii de licee putem găsi soluţii şi le putem împărtăşi cu colegii noştri şi cu alţi profesori. Spre exemplu, în cadrul Şcolii Ferdinand, ea a reuşit o scădere a abandonului şcolar de la 6,5% în 2010 la 1,5% în prezent, printr-un set de măsuri simple, care nu au implicat eforturi financiare.
    „Noi ne-am dat seama că, deşi aveam şi noi rezultate academice bune – nu foarte multe, dar existau –, dacă mergem doar pe ideea aceasta de a scoate olimpici riscăm să îi pierdem pe ceilalţi copii sau să nu ne mai ocupăm de ei. Pentru că am avut copii care nu veneau la şcoală din diverse motive: aveam copii cu părinţi plecaţi în străinătate care absentau, cu părinţi şomeri sau la limita sărăciei, copii crescuţi de alte persoane decât părinţii lor etc. Sunt adevărate poveşti în spatele abandonului şcolar al copiilor şi noi ne-am străduit ca în primul rând de aceşti copii să ne ocupăm, să îi aducem la şcoală şi să încercăm să îi reţinem cât mai mult“, a mai spus Violeta Dascălu. Astfel, aceasta a apelat la ajutorul ONG-urilor din sectorul educaţiei pentru a face anchete sociale chiar acasă la familiile copiilor care absentau.

    Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% –  fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.

    Dacă aş fi ministrul educaţiei…

    În contextul în care România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori ai sistemului de învăţământ, Business MAGAZIN i-a întrebat pe liderii din business ce măsură ar adopta astăzi dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă mai bine pregătită în viitor.

    „Ministerul Educaţiei are 300.000 de angajaţi prost plătiţi, demotivaţi şi, parte dintre ei, incompetenţi. În consecinţă, i-aş cere premierului să respecte legea şi să acorde educaţiei 6% din PIB. În paralel, m-aş înconjura de consilieri competenţi care să mă ajute să instaurez meritocraţia pe toate palierele. Cu o resursă umană de calitate, corect plătită, sistemul s-ar regenera din interior şi ar găsi cele mai bune soluţii“, crede Andrei Goşu, managing partner în cadrul Ascendis, cea mai mare companie de training de pe piaţa locală.

    Într-adevăr, statisticile arată că, în ciuda creşterilor de salarii din ultimii ani, angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă, în medie, 2.700 de lei net pe lună (în septembrie 2018), cu mult sub nivelul salariului mediu al funcţionarilor publici, care au salarii de peste 4.200 de lei net sau al angajaţilor din sănătate, care au ajuns la o medie de 3.500 de lei net lunar.

    În opinia Ramonei Jurubiţă de la KPMG, una dintre măsurile de urgenţă pe care le-ar lua dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei ar fi obligativitatea ca orice dascăl din România să primească pregătire specială pentru învăţarea metodelor de învăţare participativă, care combat analfabetismul funcţional (nu memorare, ci înţelegere în context şi aplicare a cunoştinţelor dobândite, gândire critică), indiferent dacă predă matematică, chimie sau limbi străine.

    „Pentru evaluarea profesorilor, aplicarea cu succes a acestor metode ar trebui să fie în topul criteriilor utilizate. Cu ce fonduri să facem aceste lucruri şi poate multe altele? Încercând să implic şi mediul privat“, mai spune ea. Un potenţial obstacol pentru această măsură ar putea fi, adaugă Jurubiţă, cele 87% dintre firmele româneşti care nu pot acorda sponsorizări şcolilor.

    În prezent, sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor 87% din totalul companiilor active, dar acestea pot efectua sponsorizări numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în timp ce unităţile de învăţământ nu se încadrează pentru a beneficia de astfel de sponsorizări.

    „Care este potenţialul impact? Şcolile pierd accesul la 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Despre ce sumă vorbim? Estimez această sumă la 700 milioane de euro, în mod prudent. Întreg bugetul educaţiei pe 2018 este de aproximativ 5,11 mld. euro, deci contribuţia ar fi semnificativă“, spune Jurubiţă.

    Teodor Blidăruş, preşedinte al ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – şi CEO & cofondator al companiei de dezvoltare de soluţii IT pentru industria financiară Fintech OS, spune că, dacă ar fi ministrul educaţiei, ar pune accent pe informatică în primul rând.

    „Această disciplină implementată în curricula şcolară de la cele mai mici clase, chiar din preşcolar, are rezultate deosebite. Nu numai că performanţele elevilor vor fi mai bune la matematică, citire sau scriere, dar vor dezvolta o gândire structurată şi analitică“, crede Blidăruş.

    Competenţele din zona informaticii i-ar face pe elevi să înţeleagă tehnologia şi cum le poate ajuta/schimba vieţile, pe toate segmentele ei. De asemenea, studierea informaticii şi a domeniilor conexe le va dezvolta creativitatea şi spiritul de iniţiativă, iar procesul de învăţare va fi mult mai rapid, mai ales că o parte se studiază sub forma jocurilor.

    „Impactul direct va fi că România şi-ar utiliza mai bine şi cu valoare adăugată talentele, conducând invariabil la o creştere semnificativă a numărului de absolvenţi în facultăţile tehnice, precum şi o încurajare naturală a dezvoltării tehnologiilor emergente, care vor defini viitorul, dar ne-ar oferi şi o populaţie consumatoare avizată de tehnologie, aptă a discerne beneficiile de capcane“, adaugă Blidăruş. O a două măsură-cheie este cea legată de lucrul în echipă şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a colabora. Focusul exclusiv pe performanţă individuală nu mai este neapărat de actualitate“, mai spune preşedintele ANIS.

    Un alt obstacol care stă în faţa schimbării de care are nevoie sistemul de educaţie este mentalitatea, spun liderii din business, pentru că există o presiune socială puternică de a fi în rândul lumii“, dar cu primul loc în UE la capitolul analfabetism funcţional nu suntem în medie. Prin urmare, profesorii ar trebui să considere normal să facă parteneriate cu firme din mediul privat, având ca obiectiv rezolvarea acestei probleme, iar atunci când evaluările profesionale vor depinde semnificativ de acest indicator, vom avea un factor motivant suplimentar, mai spune Ramona Jurubiţă.
    „Pe de altă parte, profesorii, ca de altfel părinţii şi copiii, sunt deja afectaţi negativ de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte programa şcolara, aceasta schimbându-se în fiecare an, iar schimbarea nu pare a răspunde nevoilor pieţei muncii. Programa şcolară nu ar trebui să fie o decizie politică, ci ar trebui să fie pregătită şi cu consultarea profesorilor şi a reprezentanţilor mediului privat“, adaugă Jurubiţă.

    De asemenea, ar trebui introduse testări obligatorii, standardizate la nivel naţional, în fiecare clasă gimnazială şi de liceu din România, pentru evaluarea nivelului de alfabetism funcţional, pentru a identifica evoluţia acestui indicator esenţial.

  • FlorideLux deschide un nou atelier-florărie în Ploieşti

    „Deschiderea unei noi florării în Ploieşti a fost un pas firesc în dezvoltarea noastră, mai ales că exista deja o cerere expresă a clienţilor noştri din Prahova. Aici am descoperit o piaţă matură, în care clienţii acordă o atenţie deosebită calităţii florilor şi designului floral”, declară Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Printre beneficiile pe care FlorideLux le pune la dispoziţia clienţilor din Ploieşti se numără livrarea rapidă, oriunde în judeţ, în toate zilele săptămânii, dar şi livrarea directă, concept cunoscut ca hand delivery. În curând, FlorideLux va organiza şi sesiuni de cursuri de florişti la atelierul din Ploieşti

  • Orban: Începem pregătirea strategiei pentru adoptarea moţiunii de cenzură

    ”Chiar şi când i-am prins cu mâna în buzunarul cetăţeanului român contribuabil la Pilonul II de pensii, Dragnea şi ai lui nu recunosc că atentează la banii românilor din Pilonul II de pensii, minţind cu neruşinare cetăţeanul, deşi documentele Comisiei de prognoză arată negru pe alb documente care au fost date publicităţii de colegul meu, vicepreşedintele PNL Florin Cîţu, ca şi declaraţiile anterioare ale ministrului Finanţelor, Teodorovici, ale fostului premier Tudose, ale ministrului Muncii, legate de desfiinţarea Pilonului II de pensii. În ciuda acestor declaraţii, Dragnea minte cu neruşinare în continuare spunând că nu atentează la Pilonul II de pensii”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă a Partidului Naţional Liberal (PNL).

    Ludovic Orban susţine că dacă Liviu Dragnea nu va termina cu desfiinţarea Pilonului II de pensii, se va ajunge la înaintarea unei moţiuni de cenzură.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este OFICIAL: Încă un produs a fost SCOS de pe rafturi. Care este motivul

    Albalact, cel mai mare pro­ducător de lactate din România, parte a grupului francez Lactalis, a oprit producţia laptelui Albalact de 1,5% grăsime pe fondul „unei limitări de materie primă“, produsul nefiind disponibil în prezent în magazine.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Este OFICIAL: Încă un produs a fost SCOS de pe rafturi. Care este motivul

    Albalact, cel mai mare pro­ducător de lactate din România, parte a grupului francez Lactalis, a oprit producţia laptelui Albalact de 1,5% grăsime pe fondul „unei limitări de materie primă“, produsul nefiind disponibil în prezent în magazine.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Important e ce laşi în urmă

    Aş vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan şi nu Simion Ionuţ; am ales această variantă – Ionuţ – pentru că aşa m-a strigat mama mea, deşi eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune şeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă preţuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar şi asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepţii, am lucrat numai în companii americane şi am ţinut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotaţie de John şi detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuţ – Johnny era şi mai rău – şi de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

    Ionuţ Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) şi face parte dintr-o familie cu trei fraţi – de aici a şi plecat nevoia de autodepăşire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu şi întreabă: «Îl ştiţi pe Ionuţ Simion?»,  după nume n-ar şti niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl ştiţi pe Ionuţ, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu ştie unde stau sau ce fac şi cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist şi el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

    Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deşi spune că visul lui era să urmeze şcoala militară. „Toată viaţa mea mi-am dorit să fac şcoala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viaţa în bine şi nu în rău, pentru că probabil aş fi ajuns cine ştie ce ofiţer.”

    Când pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc

    10.000 de candidaţi, aşa că s-a dus la Facultatea de Finanţe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să îşi maximizeze şansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alţi 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

    „Am ajuns la concluzia că îţi trebuie şi puţin noroc în viaţă, deşi norocul este acel loc în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuţ Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condiţiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învăţasem eu câteva lucruri, dar lecţia aceea cu teoria capitalistă chiar o ştiam, pentru că visam cum o să combat socialismul ştiinţific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar ştiam lacurile din România – nu pentru că le învăţasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peştii. Când am auzit că e posibil să pice peştii la un examen, am lăsat-o pe mama în Bucureşti, m-am întors la mine la ţară şi am început să citesc tot ce am putut despre peşti din manualul de geografie. Şi nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri şi râuri. Şi atât am apucat şi eu să învăţ.”

    „La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare şi ce mai învăţasem la şcoală, care nu avea nicio legătură cu informaţiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiţia că trebuie să învăţ şi eu, să îi prind din urmă”, povesteşte Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanţe. „Şi cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toţi acceptau. Imediat după revoluţie toată lumea a alergat după ei pe şinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu ştiu ce»; eu n-am devenit membru de partid deşi aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare şi în niciun caz o alegere personală.”

    A terminat facultatea în 1993, fiind prima generaţie care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obţinut-o în acelaşi an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulţi oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povesteşte el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la şcoală, aşa că am intrat şi domnul Copos m-a vazut şi m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la şcoală?». Şi i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”