Tag: pregatind

  • Somnul pasagerilor, o nouă prioritate pentru operatori

    Câteva companii organizatoare de croaziere pe mare au introdus un aşa-numit „meniu de perne” din care clienţii le pot alege pe cele care li se par mai confortabile pentru dormit. Meniul de perne este disponibil fie numai pentru clienţii de lux, fie pentru toţi, în funcţie de companie.

    Altele oferă tratamente la spa menite să asigure un somn cât mai liniştit. Prin aeroporturi au început să apară din ce în ce mai multe mici cabine care se pot închiria cu ora, unde cei care au de aşteptat mai mult după un avion pot dormi dacă simt nevoia. Spre exemplu, la Dulles International Airport din Washington, Statele Unite, se află un microhotel de 16 camere cu înălţimea de 2,4 metri şi suprafeţe de la 9 la 13 metri pătraţi, denumit Sleepbox.

    Camerele sunt izolate fonic şi prevăzute cu pat şi măsuţă rabatabilă în caz că persoana care le închiriază are şi ceva de lucru. Următorul Sleepbox se va inaugura pe Logan International Airport din Boston. Un concurent, Minute Suites, şi-a intensificat ritmul deschiderilor de microhoteluri, având planificate şase pentru acest an.

    O companie hotelieră, Six Senses, a pregătit pentru anul acesta un program care să-i ajute pe clienţii săi să-şi revină mai uşor după schimbarea de fus orar, program creat în parteneriat cu un profesor de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, expert în ritmuri circadiene. Pentru a beneficia de el, clienţii trebuie să se înscrie din timp şi primesc sfaturi despre cum să combată problemele cauzate de diferenţa de fus orar în funcţie de locul unde se află.

  • Ofensiva BMW: strategie pentru 40 de lansări

    În cadrul conferinţei anuale BMW, desfăşurată în capitala Bavariei, mai mulţi membri ai consiliului de administraţie al grupului au prezentat atât rezultatele din 2016, cât şi ţintele pe termen mediu şi lung. Planurile celor de la BMW includ, astfel, adăugarea de noi modele, dar şi intensificarea eforturilor în ceea ce priveşte mobilitatea electrică şi condusul autonom. „Ne propunem, încă o dată, să obţinem vânzări record în 2017”, a spus Harold Kruger, preşedintele consiliului de administraţie al grupului BMW, în cadrul conferinţei anuale de presă destinate prezentării rezultatelor din ciclul fiscal precedent. „Intenţionăm să lansăm peste 40 de modele noi şi upgrade-uri aparţinând celor trei branduri premium ale noastre în următorii doi ani. Ofensiva noilor produse a început odată cu lansarea noii serii 5 în februarie, care a ridicat încă o dată ştafeta în ceea ce priveşte segmentul sedan.”

    Accentul, spune el, va fi pus în mod special pe vârful segmentului premium; până în 2020, grupul vrea să crească vânzările în această zonă, cu ajutorul unor modele noi precum BMW X7. „Profitabilitatea susţinută şi inovaţia merg mână în mână. Bazându-ne pe puterea noastră operaţională, avem ca obiectiv obţinerea unei marje de profit de 8-10% pentru al optulea an consecutiv”, a declarat Nicolas Peter, membru în consiliul de administraţie al companiei. „Menţinând performanţa operaţională la un nivel înalt, concentrându-ne în acelaşi timp pe zonele care devin tot mai importante pentru consumatori, vom reuşi să generăm resurse suficiente pentru a finanţa eforturile noastre în tehnologiile de mâine.”

    Grupul BMW deţine resurse financiare importante, fondurile cash disponibile depăşind 13 miliarde de euro la finele anului trecut. Una dintre tehnologiile noi este cea a vehiculelor electrice, iar grupul ar trebui să ajungă la jumătatea acestui an la opt modele plug-in hybrid şi la livrarea maşinii electrice cu numărul 200.000.

    „Noul Mini full electric şi varianta similară a X3 vor marca începutul celei de-a doua faze în ceea ce priveşte electrificarea”, a mai spus Harold Kruger. „Vom integra sisteme de mobilitate bazate pe baterii în brandurile noastre, aşa cum a fost cazul modelelor plug-in hybrid.”

    În ceea ce priveşte condusul autonom, BMW a încheiat mai multe parteneriate cu Intel şi Mobileye; până în 2021, compania şi-a propus să introducă sisteme complet automate. Tehnologiile relevante vor fi testate în centrul mai multor oraşe, inclusiv în München, iar în maşini va exista în permanenţă un şofer de teste pregătit să preia controlul.

    Un alt program important al BMW este cel de car sharing, ieşit deja din faza de pilot. În 2016, peste 853.000 de clienţi la nivel global au utilizat serviciile de car sharing ale grupului BMW, ceea ce înseamnă o creştere de 45% comparativ cu 2015. Flota DriveNow din Europa cuprinde, în prezent, peste 5.400 de automobile, dintre care 15,4% sunt modele electrice BMW i3. La 31 decembrie 2016, DriveNow servise aproximativ 607.000 de clienţi în Germania şi circa 815.000 clienţi la nivel european (580.000 în Europa în 2015). DriveNow este unul dintre principalii vectori ai electromobilităţii în Germania: peste 190.000 de clienţi au condus deja aproximativ 6,5 milioane de kilometri cu emisii zero cu ajutorul modelelor BMW i3 din flotă, iar  asta înseamnă că 11,4% din totalul călătoriilor au fost în regim electric.

    Pentru 2016, grupul BMW a raportat cele mai bune rezultate din istorie atât în ceea ce priveşte volumul de vânzări, cât şi din punctul de vedere al încasărilor. Vânzările de automobile au crescut cu 5,3% până la un nou record de 2.367.603 unităţi; astfel, prin brandurile BMW, Mini şi Rolls-Royce, grupul a rămas cel mai mare producător de modele premium din lume. Vânzările de maşini electrice s-au dublat anul trecut, ajungând la 62.000 de unităţi, iar pentru anul acesta compania îşi propune să atingă pragul de 100.000 de unităţi. Când vine vorba de clasificarea pe branduri, vânzările de BMW au depăşit, pentru prima oară, 2 milioane de unităţi (2.003.559), o creştere de 5,2% faţă de anul 2015. Semnificative au fost vânzările seriei 7 şi modelelor X (644.000 de vehicule comercializate). Pentru brandul Mini, 2016 a fost de asemenea anul cu cele mai bune vânzări din istorie: peste 360.000 de unităţi. Cele mai căutate modele de către consumatori au fost Mini Clubman şi noul Mini Convertible.

    Rolls-Royce nu a reuşit să depăşească anul trecut vreun record, dar vânzările au crescut şi aici cu 6% faţă de anul precedent. Grupul BMW a comercializat în 2016 peste 4.000 de maşini sub marca Rolls-Royce.

  • Cum arată si cât costă primul yacht Mercedes – GALERIE FOTO

    În urmă cu patru ani, grupul Daimler a prezentat conceptul unui yacht de lux numit Arrow 460 Granturismo Edition 1.

    La începutul lunii aprilie, Mercedes a anunţat că va lansa yachtul de 100 de cai putere în apele de lângă riviera franceză, pregătind astfel intrarea pe piaţă a celor 10 exemplare a ambarcaţiunii de lux.

    Cu o valoare de 1,7 milioane de dolari, yachtul de lux va putea fi cumpărat doar de persoane din state diferite, asigurându-se astfel că o ţară va deţine un singur exemplar.