În 1980, mai mulţi cercetători americani au studiat praful acumulat pe fundul oceanic, în apropiere de Antarctica. În urma acelor analize, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că Terra a cunoscut un proces de încălzire globală, în urmă cu 55 milioane de ani.
În acea perioadă, denumită Maximum termic al trecerii de la Paleocen la Eocen (PETM), ca şi în prezent, temperaturile au crescut, ca şi aciditatea oceanelor, iar anumite specii au dispărut.
Deşi s-a crezut multă vreme că acel episod climatic a durat doar 13 ani, savanţii şi-au revizuit rezultatele şi au ajuns la concluzia că fenomenul s-a întins în realitate pe o perioadă de 1.700 de ani. În schimb, el a fost mult mai brutal decât cel de astăzi, ţinând cont de faptul că, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, temperatura de pe Glob a crescut doar cu 1 grad Celsius. În timpul PETM, temperatura medie globală a crescut cu 5 grade Celsius.
Descoperind un anumit număr de asemănări, cercetătorii au luat decizia de a studia cu mare atenţie acel fenomen pentru a înţelege mai bine procesele climatice globale din zilele noastre. Mai multe echipe de specialişti au analizat fosile de plancton care conţineau molecule de oxigen. Analizând modificările suferite de structura acelui oxigen, savanţii au ajuns la concluzia că temperaturile de pe Terra au crescut într-adevăr foarte mult în acea epocă. Ei au putut să examineze şi conţinutul de carbon şi au observat că tipul de carbon prezent în acea perioadă a evoluat, confirmând emisiile de gaze cu efect de seră.
Cantitatea de gaz carbonic eliberată în atmosferă era de aproape 10 ori mai mică decât în prezent. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Salt Lake City din Statele Unite, autorii acestui studiu, în epocă, 1 miliard de tone de CO2 erau eliberate în atmosferă în fiecare an. Or, în prezent, această cantitate fiind de 9,5 miliarde de tone pe an, savanţii consideră că, deşi cauzele fenomenului primei încălziri globale au rămas necunoscute, pot fi totuşi analizate foarte uşor consecinţele acesteia.
Însă există şi un element speculativ în ceea ce priveşte originea fenomenului: creşterea concentraţiei de metan s-ar fi putut afla la originea unei creşteri a temperaturilor, încălzind astfel oceanele, care la rândul lor creşteau concentraţia de metan etc. Savanţii estimează că este foarte probabil ca un astfel de fenomen să fie în plină derulare în prezent.
PETM, care nu a fost singurul episod de acest fel – fapt descoperit ulterior -, a dus la extincţia multor specii de pe fundul oceanelor. În schimb, numeroase tipuri de microbi s-au dezvoltat. Cauza acestor dispariţii şi apariţii este simplă: concentraţia de fier prezentă în minerale a crescut, contribuind la iradierea multor specii. Doar cele rezistente la radiaţii au supravieţuit. Într-adevăr, tot mai multe minerale bogate în fier au apărut în acea vreme, iar apa mărilor şi oceanelor a încercat să absoarbă gazul carbonic, determinând o acidificare a oceanelor şi, ca urmare, moartea unora dintre speciile de vieţuitoare marine.
În afara oceanelor, mamiferele s-au schimbat şi ele. Deşi nu se ştie deocamdată cum au putut să apară anumite specii în astfel de condiţii de mediu, savanţii ştiu deja că acea creştere a temperaturii a provocat o dispersie şi o schimbare a aspectului fizic (de talie mai mică, mai slabe etc.) în rândul vechilor vieţuitoare. Natura a suferit de pe urma acestor evoluţii climatice. În statul american Wyoming, de exemplu, anumite plante au dispărut complet şi au reapărut abia după încheierea PETM.
În schimb, planeta a evoluat în ultimii 55 de milioane de ani, iar anumite fenomene care se produc în zilele noastre nu au avut loc atunci. Este cazul creşterii nivelului mărilor şi oceanelor: Deşi au existat inundaţii consistente în epocă, gheţarii erau atunci aproape inexistenţi pe Terra, iar nivelul apei a rămas aproape neschimbat. În prezent, activitatea vulcanică ar putea determina încălzirea scoarţei oceanice şi să ducă astfel la o încălzire a apei. Potrivit specialiştilor, o astfel de derulare a evenimentelor ar putea contribui la creşterea, pe termen scurt, a nivelului apelor cu peste 30 de metri.