În cele din urmă, prezenţa la turul al doilea a depăşit-o nu numai pe cea de la ultimele trei runde ale prezidenţialelor, dar a fost mai mare cu aproape 2 milioane de alegători decât la primul tur din 2 noiembrie (din total, în diaspora au votat în plus aproape 218.000), ceea ce i-a asigurat lui Iohannis victoria cu un scor de 54,43% la 45,56%. Primele estimări ale CURS – Avangarde arătau că spre Iohannis s-au îndreptat majoritatea celor care au ieşit la vot numai în turul al doilea, majoritatea tinerilor sub 30 de ani, majoritatea maghiarilor, majoritatea alegătorilor din mediul urban, din Transilvania şi Bucureşti şi majoritatea celor care în primul tur au votat cu Monica Macovei, Kelemen Hunor şi Elena Udrea, respectiv în jur de jumătate dintre votanţii lui Dan Diaconescu şi C. V. Tudor. Iohannis a câştigat inclusiv în fiefuri tradiţionale ale PSD (Vrancea, Iaşi, Bacău, Suceava, Prahova, Constanţa), iar în R. Moldova, unde Ponta câştigase în primul tur, Iohannis a întors scorul în favoarea sa.
La nivel de campanie electorală convenţională, victoria lui Iohannis poate fi atribuită reuşitei echipei acestuia de a-l poziţiona nu doar deasupra polarizării obositoare între “băsişti” şi “antibăsişti” (inclusiv prin refuzul de a iniţia alianţe cu alte partide), dar şi deasupra temelor tradiţionale de campanie prezidenţială (unde Iohannis nu s-a remarcat prin iniţierea sau detalierea vreunei teme anume, cu excepţia anticorupţiei) şi chiar deasupra legăturii cu suportul său real de partid (PNL şi PDL).
Ca atare, primarul Sibiului a devenit apt să să valorifice sentimentul popular antisistem, care alteori s-a exprimat prin absenteism sau voturi pentru candidaţi precum C. V. Tudor, Traian Băsescu, Dan Diaconescu sau, mai nou, Monica Macovei. Spre deosebire de Ponta, Iohannis a beneficiat inclusiv de o campanie online fără precedent de puternică, centrată pe imaginea “neamţului civilizat/civilizator/care tace şi face”, pe ideea de “Românie normală” (înţeleasă în opoziţie cu România scandalurilor din epoca Băsescu – Ponta) şi pe necesitatea ca preşedinţia, guvernul şi parlamentul să nu fie concentrate în mâna unui singur partid.
De cealaltă parte, înfrângerea lui Ponta poate fi atribuită eşecului echipei acestuia de a-l poziţiona insistent drept adversarul unui Traian Băsescu reîncarnat în Iohannis şi de a-l repoziţiona drept candidat de centru, dacă nu chiar de centru-dreapta, cu preţul neglijării electoratului de stânga. Mai mult, electoratului i-a fost servită o campanie dusă cu mijloacele anilor ’90 (atacuri la persoana contracandidatului şi tactica “pomenii electorale”) şi susţinută de alianţe nominale cu PRM şi PPDD.
Pe acest fond, scandalul voturilor din diaspora, propagat în special prin reţelele sociale, care amorsaseră deja înainte de primul tur interesul tinerilor graţie campaniei Monicăi Macovei, a fost decisiv, în condiţiile în care autorităţile, inclusiv după înlocuirea la Externe a lui Titus Corlăţean cu Teodor Meleşcanu, au refuzat să suplimenteze numărul de secţii de votare din străinătate, cu unica explicaţie că se tem de o eventuală invalidare a alegerilor pe motiv de încălcare a legislaţiei electorale. Procurorul general Tiberiu Niţu a anunţat, de altfel, că după primul tur a fost deschis un dosar de urmărire penală in rem faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot în diaspora.
Alături de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, printre primii care l-au felicitat pe Iohannis au fost preşedintele şi cancelarul Germaniei, ţară care furnizează anual peste 10% din investiţiile noi în România: preşedintele Joachim Gauck a declarat că “Germania va continua să sprijine şi în viitor România pe drumul reformelor importante care urmează să fie făcute, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea statului de drept”, iar cancelarul Angela Merkel a promis că ţara sa “va sprijini România cu sfaturi şi fapte pe calea reformelor importante pentru aceasta şi pentru UE”.
Victoria lui Klaus Iohannis a fost salutată în presa externă în primul rând ca un eveniment exemplar pentru alte ţări din UE sau din Europa de Est, una dintre ideile recurente fiind faptul că într-o Europă ameninţată de tentaţia extremismului cu bază naţionalistă, în România câştigă alegerile prezidenţiale un candidat complet atipic (sas şi protestant). După Slovacia, România a devenit a doua ţară est-europeană unde alegătorii au blocat anul acesta încercarea premierului în funcţie de a deveni preşedinte, dând astfel un exemplu Ungariei confruntate cu tendinţele spre autoritarism ale guvernului Orban, arată Bloomberg, în timp ce Financial Times consideră că victoria lui Iohannis reprezintă “manifestarea unor ani de furie acumulată din cauza standardului de trai scăzut şi a persistenţei corupţiei”.