Tag: PPC

  • Lecţia pe care Grecia a înţeles-o în energie. Georgios Stassis, PPC: Modelul nostru integrat de business ne permite să avem o poziţie puternică în sud-estul Europei. Avem tot ce ne trebuie pentru a trece de preţuri mari, mici sau prin volatilităţi extreme

    ♦ Niciuna dintre companiile energetice din România nu funcţionează după un model integrat de business, aceasta fiind una dintre cele mai importante lecţii de strategie pe care piaţa locală le-a ratat în sectorul cheie al energiei ♦ Grecia, în schimb, spune o altă poveste, iar prin PPC are acum ambiţii şi rezultate la nivel regional.

    Grupul energetic elen PPC a terminat pri­me­le nouă luni ale anului cu venituri de 6,6 miliarde de euro, peste cele 5,5 miliarde de euro din perioada similară a anului trecut, şi cu un EBITDA ajustat de 1,35 mld. euro, peste cele 0,94 de miliarde de euro din primele nouă luni din 2023. În creşterea acestor rezultate, opera­ţiunile din România au contat mult.

    PPC a devenit unul dintre cei mai mari jucători din piaţa energiei din Ro­mânia după ce au preluat toate ac­ti­vele pe care le aveau italienii de la Enel într-o tranzacţie de 1,2 mld. euro. Mai departe, în vara acestui an, grecii au mai semnat o tranzacţie ma­joră. În august, PPC a anunţat că a încheiat un acord obligatoriu cu Evryo Group (fostul CEZ România), deţinut de fonduri gestionate de Macquarie Asset Management, pen­tru a achiziţiona portofoliul său de ge­ne­rare de energie regenerabilă din România, care este compus din 629 MW de energie din surse regenerabile în exploatare şi aproximativ 145 MW active aflate în dezvoltare. Acordul are o valoare totală a întreprinderii de aproximativ 700 de milioane de euro, iar evaluarea generală este în con­formitate cu tranzacţiile anterioare de pe piaţă, suma totală fiind supusă ajustărilor obişnuite, a anunţat la momentul semnării tranzacţiei grupul elen. Prin această tranzacţie, PPC a ajuns la un portofoliu de energie re­generabilă de peste 1,3 GW, capaci­tate cu care a devenit cel mai mare ju­cător din acest segment în România.

    Unul dintre factorii care i-au per­mis grupului elen această ascensiune la nivel regional este modelul integrat de business, care funcţionează ca o „po­liţă de asigurare“ indiferent de contextul din piaţă. Pe plan local, nicio companie din domeniul energe­tic nu are o poziţie integrată, toate fiind separate în funcţie de domeniul de activitate, iar sectorul de producţie de energie este la rândul său spart în funcţie de sursă, caz unic la nivel european. „Modelul integrat ne per­mite să avem o poziţie puternică în zona din sud-estul Europei. Conti­nuăm să investim în acest model care ne permite să livrăm valoare către clienţii noştri“, a declarat Georgios Stassis, preşedinte şi CEO al grupului PPC, în cadrul unei conferinţei pri­vind rezultatele din primele nouă luni ale grupului PPC şi de prezentare a strategiei pentru 2025-2027.

    Ca direcţie de dezvoltare, mode­lul integrat de business rămâne esen­ţial. O bună parte din investiţii se vor duce către proiectele de energie ver­de, dar şi aici modelul este echilibrat, cu bani pentru regenerabile, dar şi pen­tru proiecte convenţionale, cu e­mi­sii reduse, flexibile, care să echili­breze portofoliul verde. „Suntem pregătiţi pentru fluctuaţiile de preţ datorită modelului nostru integrat care ne oferă protecţie în vremuri caracterizate de volatilitate extremă. Când am pierdut pe generare, am câştigat pe retail şi invers. Mai de­parte, activele flexible ne vor permite să fim echilibraţi când producţia de energie verde nu ne ajută. Suntem convinşi că strategia noastră integrată este optimă şi ne va permite să creştem. Avem tot ce ne trebuie pentru ca să trecem de preţuri mari, mici sau de volatilitate.“

    Stassis a subliniat că energia verde este în mijlocul strategiei de creştere a grupului PPC.

    Ţinta este ca la finalul lui 2027, grupul să ajungă la o capacitate de 11 GW, aproape dublu faţă de cât are în acest moment, 37% urmând să fie realizaţi pe pieţele externe.

    „Avem deja 3,8 GW în construcţie sau în perioada de licitaţie. Avem opţiuni multiple privind investiţiile, dar vom fi selectivi. Portofoliul nostru va fi echilibrat“, a subliniat Stassis. Potrivit informaţiilor din prezentarea PPC, pe plan local, pe termen scurt, este în diferite stadii de dezvoltare un portofoliu de aproape 1,5 GW.

     

     

     

  • Grecii de la PPC îl numesc pe Valeriu Binig în funcţia de Strategy Principal la nivelul Grupului şi promovează încă trei români în echipa locală de management: Iustina Neagu, Andreea Lăzăroiu şi George Agafiţei, fost consilier al lui Nicolae Ciucă

    Grecii de la PPC, cei care au preluat în 2023 toate activele pe care Enel la avea în România, inclusiv cele de energie verde, anunţă că Valeriu Binig devine Strategy Principal în cadrul departamentului Strategy la nivel de Grup.

    Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanţi experţi ai pieţei locale de energie din România, având peste 35 de ani de experienţă profesională în sectorul energetic. Înainte de a se alătura Enel România, în 2019, Valeriu Binig a deţinut funcţii superioare de management în companii precum EY România sau Deloitte România, şi a ocupat o poziţie de director în cadrul unei echipe de investment banking şi de gestiune a unui fond de investiţii.

    În perioada 2013-2017,  Valeriu Binig a fost co-preşedinte al Comitetului pentru Energie şi Mediu al Amcham România, membru al consiliului director al AmCham România (2013-2014), preşedinte al grupului pentru energie al Coaliţei pentru Dezvoltarea României (2015, 2017) şi partener în procesul de dezvoltare a strategiei naţionale de energie – modelare cantitativă (2016).

    În prezent, face parte din Consiliul Consultativ al Energy Policy Group.

    Binig a absolvit Facultatea de Inginerie Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Are o diplomă de doctor în fiabilitatea sistemelor de energie, după ce a urmat timp de 2 ani şcoala doctorală de la Universitatea de Tehnologie Compiegne (Franţa).

    Compania a mai anunţat vineri că George Agafiţei va ocupa, începând cu 1 noiembrie,  poziţia de director Institutional Affairs and Regulatory, Iustina Neagu devine director Sustainability and Environment şi Andreea Lăzăroiu preia responsabilităţi extinse în noul rol de director Supply Chain and Facility Solutions.

    Iustina Neagu a fost promovată în funcţia de Director Sustainability and Environment, după ce a condus timp de patru ani biroul de sustenabilitate al companiei. Ea s-a alăturat companiei în aprilie 2018, în rolul de coordonator al Idea Hub, derulând proiecte de design de soluţii, ce au dus la 14 procese transformate local. Începând cu 1 noiembrie, ca Director Sustainability and Environment al PPC România, Iustina Neagu este responsabilă de consolidarea strategiei de sustenabilitate la nivel local, monitorizarea performanţei ESG în acord cu cadrele reglementate în domeniu şi co-crearea unui ecosistem intern care poate susţine dezvoltarea şi integrarea practicilor şi soluţiilor sustenabile în operaţiunile de zi cu zi.

    Andreea Lăzăroiu devine Director Supply Chain and Facility Solutions. Experienţa sa profesională se leagă de grupul Enel, în a cărui echipă din România a activat încă din 2008, după absolvirea Facultăţii de Marketing la Academia de Studii Economice din Bucureşti. A avansat constant în cadrul companiei, ocupând pe rând posturile de Buyer (2008 – 2011), Procurement Specialist (2011 – 2013), Procurement Manager Services Unit (2013 – 2016) şi Procurement Manager Retail, Staff & Services and Digital Solutions (2016 – 2023). Începând cu 1 noiembrie, pe lângă coordonarea achiziţiilor la nivelul grupului de companii în România, Andreea Lăzăroiu va deveni responsabilă şi de serviciile generale şi facility management, precum şi de maximizarea valorii portofoliului de active imobiliare la nivel de ţară şi garantarea raţionalizării acestuia, asigurând îndeplinirea nevoilor imobiliare ale businessului. 

    George Agafiţei conduce din octombrie 2023 departamentul Institutional Affairs alături de echipa sa, reprezentând compania în procesul politicilor publice în România. Începând cu 1 noiembrie, în calitate de Director Institutional Affairs and Regulatory, aria sa de responsabilitate se va extinde la definirea, reprezentarea şi promovarea poziţiei companiei cu privire la aspecte de reglementare şi prevederile legislative privind concurenţa. De asemenea, el va fi responsabil de identificarea tendinţelor în reglementare, cu scopul evaluării impactului economic şi financiar al reglementărilor asupra liniilor locale de business, precum şi de gestionarea aspectelor de reglementare şi antitrust şi relaţiilor cu părţile interesate relevante, asigurarea şi monitorizarea conformităţii liniilor locale de business şi definirea strategiei optime la nivel local.

    Şi-a început cariera în domeniul privat, iar în ultimii 11 ani a activat în sectorul public.

    În Guvernul României a fost, începând din 2016, Consilier Personal al Viceprim-ministrului şi Ministrului Economiei, Consilier al Ministrului Apărării Naţionale, dar şi Consilier de Stat pentru sectorul economic şi energetic în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

     

     

     


     

     

  • Italienii de la Enel spun adio pieţei din România într-un exit fulger. Iese un grup global cu o forţă de 140 mld. euro, intră în scenă grecii de la PPC cu un business de 5,7 mld. euro când România are nevoie de investiţii masive în energie. Cine sunt grecii de la PPC care au devenit un jucător cheie în energia României

    Italienii de la Enel s-au mişcat cu o precizie chirurgicală în legătură cu exit-ul lor din România, în circa trei luni de la anunţul oficial fiind parafată predarea businessului către grecii de la PPC, conduşi chiar de fostul şef al Enel de aici. România pierde unul dintre cei mai mari jucători globali din energie într-un moment în care investiţiile sunt mai necesare ca niciodată.

    Prezenţi din 2005, italienii de la Enel au devenit una dintre cele mai importante grupuri din energia României cu 3 mi­lioane de consumatori, un business de 1,6 miliarde de euro şi cu un  portofoliu de producţie de energie verde de 500 MW.

    Enel este unul dintre cele mai mari grupuri globale din energie, un business de 140 de miliarde de euro, care va investi 37 de miliarde de euro în şase pieţe cheie: Italia, Spania, SUA, Brazilia, Chile şi Columbia.

    În locul lor vin grecii de la PPC, cu o putere de investiţii mult mai redusă într-un moment în care România are nevoie de fonduri masive în reţelele de energie, dar şi pe zona de producţie. Grecii de la PPC sunt un business de 5,7 miliarde de euro în 2021, pe pierderi, care în 2022 doar s-au adâncit. PPC este un business energetic integrat pe verticală, cu un portofoliu de producţie de energie de circa 10,4 GW, jumătate din capacitatea totală instalată a Greciei, şi cu 5,8 milioane de clienţi.

    Spre comparaţie, Enel în România are venituri de 1,6 miliarde de euro. „Suntem mândri de rezultatele obţinute în România de la intrarea în ţară în 2005 şi apreciem munca susţinută şi devo­tamentul colegilor noştri, care ne-au permis să devenim unul dintre cei mai importanţi jucători integraţi în domeniul energiei în România. Suntem încrezători că un grup internaţional important precum PPC va continua această poveste de succes“, a declarat Francesco Starace, CEO şi director general al grupului Enel. Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,26 mi­liarde de euro, ceea ce evaluează societăţile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni).

    „Finalizarea tranzacţiei, aşteptată în trimestrul al treilea al acestui an, este supusă unor condiţii întâlnite în mod obişnuit în acest tip de acorduri, inclusiv permisiunea autorităţilor antitrust competente.“ În ultimii ani, România a pierdut investitori extrem de puternici din energie printre care se numără cehii de la CEZ sau americanii de la ExxonMobil.