Lumea mea, o mare parte a timpului, incepe cu ecranul monitorului. Pe el curg stiri, materiale, idei mai bune sau mai rele, scrise, desigur, ceva filmulete din acelea haioase primite pe mail, mailuri in sine si toate trasnaile care alcatuiesc totul muncii de la revista.
Privind pe langa monitor, primul lucru pe care il vezi e dezordinea de pe birou, tigari, monede, hartiile acelea pe care notezi totdeauna ceva important si pe care nu le mai citesti niciodata; e un fel de marca sau poate o fi si zodia de vina. Privind peste monitor ca de dupa un gard, dau cu ochii de Liviu. Daca imi prinde privirea, face un soi de salut al lui, ridica sprancenele cu un fel de grimasa simpatica; altfel, e concentrat. De obicei scrie, si cred ca o data si o data o sa-i spun sa nu mai loveasca tastele asa de tare, nu prea cadreaza cu firea lui de poet.
Langa el, in stanga, e Vali. El e martial si, de cand i-am dat niste mp3-uri, asculta muzica si da incetisor din cap, in ritm de rock. Langa Vali e Ispir. Si el tot cu
In spatele lor e al doilea rand de calculatoare. Primul de langa perete e Alex, e grafician, taciturn si talentat. Cam in spatele lui Liviu sta a doua Adriana, ea scrie bine din prima si mai e si tanara speranta a muzicii, pe bune. A doua Adriana e incadrata de cele doua Ioane. Ioana Mihai are pe birou o inimioara rosie pe care scrie ceva, dar nu vad ce, iar Ioana Ursu ma rupe cu mausul ei misto. Langa ele e Bogdan – el e una din principalele surse ale noastre de mailuri haioase.
Chiar langa mine, in stanga, e Florenta. Si ea are simtul umorului si scrie al naibii de mult. Pe urma e Raluca, regizor in devenire, care are talentul de a se ocupa de mai multe chestii deodata. Si in capat de tot e Calin, care tot face si desface guverne si aliante politice. In dreapta mea e
Prin tot spatiul acesta se mai plimba Loti, fotograful, pe care l-am facut paparazzi de dolari si care are puterea de a convinge mari business-mani sa stea asa cum vrea el. Si, intr-un birou separat, dar ascultand tot ce trancanim noi, e Dragos, pe numele caruia toata lumea comanda mancare la firma de catering si care ne-a povestit ca odata, luat repede, s-a zapacit si n-a stiut sa raspunda cate publicatii are in subordine: i-au trebuit cateva secunde sa le numere pe toate. Noi muncim mult aici, dar el reuseste totusi sa ne faca sa ne simtim tare prost ca plecam devreme, pe la 10 noaptea.
La un moment dat, hotarasem sa facem, pentru acest ultim numar al anului, o poza de grup, sa stiti cine sunt oamenii care fac revista. Dar am zis ca e mai bine asa, sa facem o poza cu suflet si cu un zambet.
Pe spatele ei scrie: Va multumim ca ne-ati primit. Va uram «La Multi Ani» si sa va mearga bine afacerile sau slujba.
P.S. Ispir: Marti seara suna mereu telefonul: Nea Dragos, Nea Laurentiu, buna revista, insa am vreo 7-8 observatii