BusinessMagazin

Tag: poti

  • Crezi ca iti poti permite… vodca de un milion de dolari?

    “O vodca martini sec, agitat nu amestecat.” Infamele cuvintele ale lui James Bond care nu numai ca au dat nastere unei noi mode in ceea ce priveste cocteilurile anilor ’60, insa au reusit sa stea la baza unei ascensiuni nebanuite a unei intregi industrii. Si, la fel ca intr-un basm, pornind de la o simpla replica, in doar doua decenii scurte, vodca s-a transformat dintr-o cenusareasa a pietei de bauturi alcoolice intr-o stapana incontestabila a acesteia, care detine mai bine de un sfert din volumul vanzarilor, depasind net alte bauturi populare ca whiskyul, ginul sau bourbonul. Spectaculoasa insa este mai ales cresterea vanzarilor pe segmentul vodcii premium, de departe cel mai profitabil din industrie. Daca in Rusia secolului 17, un butoi de vodca de 12 litri costa nici mai mult nici mai putin decat doua vaci potrivite, astazi pretul unei sticle de vodca premium incepe de la 30 de dolari pentru a atinge insa cote ametitoare la varful segmentului de lux. Asta deoarece celor carora le place sa isi bea vodca cu stil un pret care incepe de la 3.500 de dolari si ajunge pana la 1 milion de dolari pentru o singura sticla nu li se pare exagerat, daca vodca respectiva este frumos asezonata cu o selectie de pietre pretioase si diamante.
    In definitia generica data vodcii de institutiile abilitate ale guvernului american aceasta este numita “o bautura alcoolica spirtoasa neutra, fara un caracter distinctiv, lipsita de gust, aroma sau culoare”. De fapt, cea mai mare parte a popularitatii de care se bucura astazi aceasta bautura este datorata tocmai gustui sau neutru, care ii permite sa fie combinata la fel de bine atat cu apa tonica, cat si cu sucul de rosii; poate da nastere unei bauturi crisp si corporate precum vodca martiniul marca James Bond, dar si uneia la fel de frivole ca o surubelnita cu suc de fructe. Asa se face ca, cel putin in teorie, o marca de vodca nu ar trebui sa se deosebeasca prea mult de o alta, iar simplul termen de vodca premium sa nu reprezinte altceva decat un oximoron.
    Cu toate acestea cea mai mare concurenta intre producatorii de vodca se manifesta mai ales la nivelul premium al pietei, acolo unde de ani de zile marci ca Vox, Stolichnaya sau Jean-Marc XO se lupta pentru a convinge consumatorii sa plateasca intre 30 si 60 de dolari pentru o sticla de vodca ultra-pura. Insa aceste preturi sunt mai mult decat rezonabile in comparatie cu cele vehiculate pe segmentul super-premium, acolo unde etichetele de pret au intre sase si sapte cifre. In ultimii doi ani mai ales lupta pe acest palier se da intre Diva si Diaka, doua branduri care isi disputa numele de cea mai scumpa vodca din lume. Diva Premium Vodka este o vodca triplu distilata, produsa de Blackwood Distillers din Scotia. Unicitatea bauturii poate fi rezumata intr-un singur cuvant: diamante. Dupa ce a fost filtrata printr-un carbune obtinut dintr-o specie rara de mesteacan nordic, vodca este filtrata apoi printr-o pudra obtinuta prin sfaramarea diamantelor si a altor pietre pretioase precum rubinele si smaraldele, pentru a obtine o puritate deosebita inainte de imbuteliere. Insa diamantele pot fi regasite si intregi in vodca Diva, asta deoarece in mijlocul fiecarei sticle se gaseste un tub de sticla plin cu 48 de pietre pretioase sau semipretioase, printre care si diamante. Pretul unei sticle este intre 3.700 de dolari si 1 milion de dolari, in functie de selectia de pietre pretioase care se gaseste in sticla. Producatorii mai spun ca nu exista doua sticle de vodca Diva identice, deoarece fiecare coloana de sticla umpluta cu cristale sau pietre pretioase din centrul acesteia este realizata ca un unicat de catre un specialist Hatton Garden. In functie de pret, printre cele 48 de pietre din fiecare sticla se poate regasi zirconiu cubic, topaz scotian, turmaline roz, topaz azuriu, topaz albastru londonez, ametist. Cristalele din fiecare sticla sunt pregatite si aranjate manual, iar aranjamentele sunt unice. Producatorul, Blackwoods Distillers ofera de asemenea un serviciu disponibil la cerere, prin care clientul isi poate alege singur pietrele care intra in componenta coloanei de sticla, astfel incat acestea sa alcatuiasca un cadou unic. Pietrele ce pot fi alese sunt diamantele, rubinele, smaralde si topazele selectate de principalul expert al centrului londonez al diamantelor, Hatton Garden.
    Celalalt brand cu care Diva isi disputa titlul de cea mai scumpa vodca din lume este DIAKA, numele reprezentand un acronim pentru “diamante” si “vodca”. Desi a fost anuntata cu mare fast lansarea acestei marci de ultra-lux, pretul acesteia nu a fost inca dezvaluit. Diaka este importata din Polonia si este si ea filtrata cu ajutorul diamantelor. Rudy N. Vogel, CEO-ul TransBorder Selling Inc., compania care a creat acest brand, spune ca procesul special de filtrare al vodcii lor ii va determina pe consumatori sa incerce Diaka si apoi acestia se vor intoarce singuri, convinsi de superioritatea neta a produsului lor. Implicarea diamantelor in crearea vodcii Diaka se rezuma insa numai la procesul de filtrare patentat, care implica 100 de asemenea pietre pretioase, fiecare de o dimensiune de pana la 1 carat. Aceste diamante sunt apoi asezate intr-un dispozitiv special prin care este trecuta apoi vodca. Prin crearea unei miscari centrifuge, diamantele se invart in dispozitiv, taind astfel moleculele lichidului de nenumarate ori, afirmandu-se ca acest proces ajuta la purificarea lichidului, dupa care vodca este filtrata din nou prin fulgi mai mici de diamante. Acest proces in doua faze se presupune ca ajuta la obtinerea unei fineti si a unei puritati mai mari a bauturii, producatorii sustinand ca produsul lor este incomparabil cu orice altceva de pe piata.

    Istorie
    Desi are o istorie lunga de mai bine de 900 de ani, popularitatea fara precedent a vodcii si vocatia sa de trendsetter pe piata bauturilor alcoolice reprezinta un fenomen de natura recenta. O necunoscuta absoluta in afara Rusiei, Poloniei si Scandinaviei, tarile sale de origine, vodca a inceput sa cunoasca popularitatea in partea vestica a lumii atunci cand un refugiat rus cu numele Vladimir Smirnoff, a carui familie condusese decenii la rand distileria din Moscova care reprezenta furnizorul oficial al vodcii tarului rus, a vandut reteta familiei sale americanului Rudolph Kunnett, care la randul sau a vandut-o companiei Heublein Co. in 1939. Gustul strain al vodcii Smirnoff s-a dovedit a nu fi extrem de popular in randul americanilor, cel putin pana cand Heublein, deja parte integranta a companiei Diageo, a inceput sa o promoveze ca ingredientul de baza perfect pentru cocteiluri. In 1960 vodca primea un nou avant din partea unui oarecare Bond, care isi marturisea pe marele ecran preferinta pentru martini-ul pe baza de vodca si nu gin, iar astazi copiii generatiei baby boomer par a fi redescoperit cu entuziasm traditia cocteilurilor la sfarsitul unei zile de munca, astfel incat in toate cocktail bar-urile din Moscova pana in Manhattan tinerii sunt vazuti sorbind tot mai multe bauturi pretentioase pe baza de vodca. Asa se face ca astazi si-au facut loc pe piata zeci de branduri de vodca, distilate intr-o multime de tari precum Japonia, Franta, Estonia, Irlanda sau Rusia, altele noi aparand in fiecare an si incercandu-si norocul pe o piata care nu pare a se opri din crestere.

  • Ce poti cumpara cu un premiu?

    Intre inovatie si tentatia unui premiu consistent pare sa existe o relatie aproape pavloviana. Si cum astazi mai mult ca oricand ideile fac businessul, tot mai multi executivi s-au hotarat sa ofere recompense substantiale gasitorilor unei idei valoroase.

    In afara de faptul ca amandoua sunt considerate filme de anvergura, despre “Vrajitorul din Oz” si “Tacerea mieilor” nu se poate spune ca ar avea foarte multe in comun. Primul spune povestea unei fetite din Kansas care este transportata intr-un mod magic pe un taram fermecat unde animalele canta si danseaza, iar in al doilea este vorba despre un criminal in serie. Asa ca nu te-ai astepta ca publicul sa aiba reactii similare vizavi de cele doua filme.
    Insa se pare ca, dintr-un motiv sau altul, asa se intampla. Cei care apreciaza unul dintre cele doua filme au tendinta de a-l aprecia si pe celalalt, iar cei care cred ca unul este supra-apreciat, au tendinta sa-l puna si pe al doilea in aceeasi categorie. Acest exemplu este insa numai unul dintre cele cuprinse in enorma baza de date de evaluari ale filmelor construita de Netflix, unul dintre cele mai mari magazine de inchirieri de filme online. Pe website-ul companiei clientii pot acorda note oricarui film, iar compania foloseste aceste evaluari – 1,6 miliarde – pentru a gasi legaturi intre filme si felul in care oamenii relationeaza cu ele.
    Sistemul elaborat de Netflix se numeste Cinematch, si le permite celor din companie sa recomande utilizatorilor alte filme care le-ar putea placea la fel de mult ca cele carora le-au acordat nota maxima. Executivii Netflix isi pun toate sperantele in Cinematch si avansul pe care acest serviciu l-ar aduce companiei in fata competitiei, in conditiile in care prin download-urile digitale alte companii pot deja sa vanda filme pe Internet.
    Asa se face ca, in luna martie a anului trecut, Reed Hastings, CEO-ul Netflix, i-a convocat pe ceilalti trei executivi ai companiei intr-o sedinta extraordinara pentru a descoperi noi modalitati de a imbunatati sistemul Cinematch. In acel moment compania tocmai incheiase cu un esec discutiile purtate cu un programator vedeta de la Stanford, adjudecat mai apoi de Google, dar Hastings avea o idee.
    “Ar trebui sa oferim un premiu”, a spus el atunci. “Ar trebui sa lansam o competitie a carei miza sa fie imbunatatirea serviciului Cinematch.” Cand unul dintre ceilalti executivi s-a intrebat ce suma ar fi potrivita pentru un asemenea premiu, Hastings a exclamat “Un milion de dolari!”

    Premii istorice
    Asa a pasit Netflix pe un drum insuficient batut astazi: cel al recompensarii ideilor ingenioase.
    Cu cateva secole in urma, in jurul anului 1700, in plina epoca a rationalismului, premiile erau un lucru obisnuit, un mod frecvent de a recompensa inovatia. Cel mai ravnit premiu din acea perioada a fost cel promis de Parlamentul Britanic, in valoare de 20.000 de lire, pentru cel care reusea sa gaseasca o modalitate de a localiza un anume punct situat in mijlocul marii. Povestea competitiei ce a urmat acestei provocari a facut din cartea lui Dava Sobel publicata in 1995 un bestseller. Unul cu care Hastings era foarte familiarizat atunci cand a venit cu ideea premiului de un milion de dolari. Cu toate acestea, in timp, in locul premiilor au inceput sa fie preferate bursele. Bineinteles ca au existat motive intemeiate pentru aceasta schimbare. Pe masura ce stiinta a devenit din ce in ce mai complexa si mai avansata, cercetatorii au inceput sa depinda tot mai mult de bani pentru a-si procura echipamentul costisitor si pentru a angaja personal competent inainte de a putea pune bazele unei descoperiri revolutionare. Insa bursele au devenit din ce in ce mai populare si dintr-un motiv mult mai obscur: acestea faceau viata mult mai usoara atat pentru birocrati dar si pentru oamenii de stiinta. Robin Hanson, economist la Universitatea George Mason din Statele Unite, a studiat istoria premiilor si spune ca acestea dau nastere unei mari doze de incertitudine: nimeni nu poate spune cine va primi banii sau cand va trebui platit acest premiu. Pe de alta parte sistemul burselor ii permite celui care sponsorizeaza concursul sa aleaga persoana care va primi banii.
    “Birocratii apreciaza fluxul continuu de bani si dispretuiesc profund incertitudinea”, explica Hanson, care a lucrat ca fizician la NASA inainte sa se specializeze in economie. “Insa in cele mai multe cazuri premiile sunt mult mai eficiente daca cel vizat este progresul stiintific.”

    Lupta pentru 10%
    In octombrie, cand Netflix a anuntat lansarea competitiei si premiul pe care il oferea, Hastings recunostea ca nu se asteapta ca cei inscrisi in concurs sa inregistreze un progres considerabil in viitorul foarte apropiat. Specialistii din domeniul IT spun ca Cinematch era deja in momentul lansarii competitiei, alaturi de Amazon, unul dintre cele mai sofisticate sisteme de recomandari din intreg World Wide Web-ul. “Pe atunci credeam ca am construit cel mai bun lucru cu putinta”, a spus Hastings. Insa CEO-ul Netflix subestima puterea unei competitii deschise. In decursul catorva zile, cea mai mare parte a specialistilor de top din domeniul inteligentei artificiale descarcau cele 100 de milioane de rating-uri ale filmelor pe care Netflix le-a facut publice cu aceasta ocazie. Iar de atunci s-au inclestat intr-o competitie darwiniana in incercarea de a construi un Cinematch mai bun, pe masura ce rezultatele interimare sunt postate periodic pe site-ul Netflix.
    Pentru a obtine premiul de un milion de dolari de la Netflix echipa castigatoare trebuie sa construiasca un sistem care sa imbunatateasca cu cel putin 10% performantele sistemului actual al Cinematch si sa reuseasca sa prezica cu o mai mare exactitate ce nota va da un anumit utilizator unui anumit film. De exemplu, exista un numar ceva mai mic de persoane care au indragit foarte mult “Vrajitorul din Oz”, insa nu au putut suporta “Tacerea mieilor”. Noul sistem al Cinematch ar trebui sa ii poata identifica pe acestia pe baza atitudinii lor fata de alte filme-etalon, insa numai un algoritm statistic avansat ar putea gasi un asemenea sablon comportamental.
    Desi concursul ramane deschis pentru inca patru ani si jumatate, modelul echipei ungare, care ocupa in prezent primul loc in competitie, este deja cu 6,75% mai bun decat versiunea actuala a Cinematch. Iar Netflix nu a trebuit sa plateasca pana acum nici macar un minut din timpul lor. De fapt compania “a recrutat cea mai mare parte a comunitatii stiintifice din domeniul inteligentei artificiale fara a cheltui vreun ban”, dupa cum bine observa Geoffrey Hinton, profesor de IT la Universitatea din Toronto. Acestea sunt avantajele care fac ca acordarea de premii sa fie cea mai buna solutie pentru companiile care pleaca in cautarea noului. Ele nu trebuie sa plateasca decat pura performanta, iar pastrarea competitiei deschisa pentru toata lumea este o modalitate in plus de a asigura ca oricine are o idee buna, nu doar expertii in domeniu, are o sansa de a descalci problema. La fel cum, spre oroarea marilor astrologi din epoca, un ceasornicar de rand
    si-a adjudecat in secolul XVIII premiul pentru descoperirea longitudinii.
    Bursele raman in continuare de o importanta cruciala in cercetarea stiintifica. La urma urmei cineva trebuie sa ii plateasca pe specialistii in IT care incearca sa castige premiul Netflix. Insa din acest exemplu reiese suficient de clar ca in domeniul cercetarii rezultatele deosebite nu sunt rasplatite suficient de des. Cel mai concludent exemplu este felul in care guvernele mai multor tari au incercat sa gaseasca o solutie la problema incalzirii globale. Au oferit burse si subventii pentru gasirea de noi surse de energie alternativa, cum ar fi etanolul, chiar daca pana acum nimeni nu stie care va fi resursa viitorului. O solutie mult mai buna ar fi fost sa mandateze ca economia globala sa foloseasca mai putin carbon. Acest obiectiv catalizat de un premiu in valoare de cateva miliarde de dolari pentru compania care ar reusi sa descopere o sursa eficienta de energie alternativa ar fi avut mai multe sanse de reusita si ar fi generat un interes mult mai mare in intreaga lume stiintifica.
    Vestea buna este ca premiul Netflix este doar ultimul venit dintr-o serie de premii foarte consistente si foarte populare care au fost anuntate in ultimii ani. Cel mai cunoscut este Premiul X, anuntat in 1996, ca o recompensa in valoare de 10 milioane de dolari pentru primul zbor privat care va atinge bariera spatiului cosmic. Acesta a fost acordat doar cu 8 ani mai tarziu, dovedind inca odata ca premiile in bani au un mod aparte de a stimula concentrarea si de a genera solutii sclipitoare.

    New York Times News Service – tradus si adaptat de Sabrina Raileanu