Tag: popescu

  • Primarul Sectorului 2, plângere penală împotriva fostului viceprimar Dan Cristian Popescu

    „Am trimis la DNA o plângere penală împotriva fostului viceprimar Dan Cristian Popescu”, anunţă Radu Mihaiu.

    Primarul Sectorului 2 precizează că sesizarea are la bază un raport al corpului de control care spune că, în mod abuziv, a făcut presiuni asupra aparatului de specialitate să demoleze ilegal panourile publicitare ale concurenţilor săi.

    „Iată cum, într-un mod simplu, <Profu de mate> a demonstrat cum se pot înmulţi zerourile. Sunt convins că DNA va înţelege demonstraţia”, încheie Mihaiu.

  • Premierul Nicolae Ciucă, laude pentru ministrul Energiei, Virgil Popescu

    „România a stocat în depozitele naţionale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97,75% din totalul capacităţii de înmagazinare”, transmite Nicolae Ciucă.

    El aminteşte că pragul de 80% solicitat de Comisia Europeană a fost depăşit de la mijlocul lunii septembrie.

    „Iar faptul că ne apropiem deja de capacitatea tehnică maximă înseamnă că vom avea, la iarnă, suficient gaz pentru necesarul consumatorilor casnici şi al economiei. În viitor, producţia internă va creşte, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracţie din largul Mării Negre şi după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din judeţul Buzău. Ca urmare a politicilor derulate de ministrul liberal al Energiei Virgil Popescu, România este unul dintre statele europene cu cea mai mică dependenţă de gazul din import, circa 90% din necesarul ţării fiind acoperit din producţia internă”, încheie premierul.

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost criticat de mai multe ori de liderii social-democraţi.

  • Cea mai bună veste pentru toată România. S-a întâmplat chiar azi, 7 noiembrie: „Record absolut”

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă, luni, că România a depăşit nivelul de 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite: „Record absolut”.

    „Am depăşit 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite! Record absolut”, anunţă Virgil Popescu.

    El precizează că există în depozite gaze naturale în procent de 97,75%, respectiv 3.000,7 milioane metri cubi.

    „Da, repet: nu vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, încheie Popescu.

  • Ciolacu, atac la Popescu, în privinţa plafonării: Nu e în stare ministrul Energiei să vă spună

    „Nu aveţi ministru la Energie? Eu am văzut o hârtie… Nu ştie nimeni. Nu sunt în stare. Nu e în stare ministrul Energiei să vă spună (despre situaţia de la Energie – n.r.). Tocmai de aceea vin în faţa dumneavoastră şi vă explic că trebuie să venim cu o formulă predictibilă ca să nu mai păţim ce păţim acum cu dosare depuse la ANRE în care distribuitorii şi furnizorii spun că la ANRE au trecut dosarele, la energie cică au făcut plăţile, iar oamenii sunt în prag de faliment, pentru că în zona de distribuţie şi furnizare este un preţ reglementat”, a spus preşedintele PSD.

    Ciolacu mai spune că nu este de vină PSD că „cineva a vândut energia pe acest an şi 60% din cea pe anul viitor”.

    „Traderii au cumpărat cu 450, au vândut cu 3000 şi acum vor să credem toţi, inclusiv ei, că atâta minte au, că noi trebuie să compensăm din banii noştri, diferenţa dintre 450 şi 3000 cu cât au vândut speculativ. Înseamnă că suntem nebuni la cap, oameni buni, ne apucăm de altceva. (…) Nu compensez ca să ai 1000% câştig. Înseamnă că suntem nebuni la cap”, mai spune Ciolacu.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor dă asigurări că România nu Nu va rămâne niciodată fără energie.

    „Se poate închide un reactor pentru 3 zile la Cenravodă. Normal că imporţi atunci. Procentul e cât mai limitat. Noi şi în momentul acesta, cât producem, cam atât consumăm, dar sunt acele vârfuri”, precizează Ciolacu.

    Despre plafonarea preţului la energie, Ciolacu a spus că „nu se ştie dacă iese acest 1,3 (preţ maximal – n.r.). (…) Ştiţi că hidro are un preţ, nuclearul are un preţ şi CEO Oltenia are un preţ. Se iau toate aceste lucruri în considerare şi se face un preţ, să lucrăm cu un preţ mediu. Statul va şti foarte clar cât are de plătit pe anul viitor compensarea. Între 0,68, 0,8, 1 lei şi 1,3, e deja ceva fix. E normal ca să putem construi un buget şi să venim să vă răspundem profesionist, nu căutând senzaţionalul la televizor, să vă spunem cu cât se măresc pensiile, de unde vin banii. Pentru că e pentru prima oară în România când venim cu un buget pe programe. Nu mai vin anumite cifre seci şi apoi miniştrii vin şi argumentează”, a mai spus Ciolacu.

  • Ciolacu: Nu pot să-ţi cer să faci economie şi să beneficiezi de ea peste 12 luni. E un non-sens

    „Plafonul este în discuţie în acest moment în coaliţie. Au fost mai multe propuneri. Nu le reţin pe cele ale ministrului Energiei. Când va fi o decizie… Aşteptăm să luăm o decizie finală şi sunt ferm convins că… Ordonanţa se află în acest moment la prima cameră sesizată, la Senat. Săptămâna viitoare se va da raportul. Deja am convenit modificări pentru instituţiile de cult, pentru serviciile publice, respectiv companiile de apă, dar şi pentru companiile de transport. Mai avem şi discuţia privind faptul că fabricile de medicamente generice au un preţ plafonat la medicamente. Dacă nu intervenim, în acel moment acele medicamente dispar de pe piaţa din România. Cred că nu ne dorim acest lucru”, spune Marcel Ciolacu.

    Referitor la propunerea ca plafonarea să se raporteze la consumul din 2021, Ciolacu a spus: „Am văzut, au venit mai multe variante. Aşteptăm, prin Secretariatul General al Guvernului. Din punctul nostru de vedere, totul se raportează în timp real. Nu pot să îţi cer să faci economie şi tu vei beneficia de această economie peste 12 luni. Este un non-sens”

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus luni că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare, referitor la faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului.

    “Ordonanţa trebuie să se raporteze la o referinţă. (…)2021 nu este tot una cu 2020 când a fost lockdown sau când a fost consumul mai mic. La nivelul Comisiei Europene propunerea este undeva, pentru IMM, la o perioadă de 5 ani de zile. Sigur că putem discuta, putem vedea. Eu cred că fiecare care vrea să facă economie trebuie să facă. Eu cred ca trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. (…) Este un consum care nu a fost limitat de preţ, a fost un consum normal în 2021. Nu un consum mai mic. (…) Dacă în loc de 300KW, consumă 255 KW, plăteşte mai puţin. Este clar că este încurajat, dar trebuie să găsim şi o modalitate de bonificaţie”, a adăugat Popescu.

     

  • Dacian Cioloş: Ministrul Virgil Popescu este ţinut în braţe în continuare şi eu nu înţeleg de ce

    ”E foarte important să reducem risipa şi ăsta e un lucru de bun simţ. Am văzut tot felul de reacţii în spaţiul public, inclusiv din partea unor politicieni care încercau să atingă coarda sensibilă a unei părţi din populaţie legat de ceea ce se întâmpla pe vremea comunismului. Şi eu am trăit în acea perioadă când ni se tăia curentul şi erau o grămadă de restricţii inclusiv la alimente, care aveau alte cauze. E vorba acum despre măsuri de bun simţ. Nimeni nu spune să nu-ţi trăieşti viaţa corect, dar reducerea risipei nu cred că e o măsură care să afecteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Trebuie să ne întoarcem la bunul simţ, inclusiv atunci când e vorba de consumul de energie, aşa cum ar trebui să avem bun simţ când e vorba de a consuma orice resursă naturală care nu e inepuizabilă”, spune Dacian Cioloş.

    Eurodeputatul declară că ”Guvernul este restant la multe lucruri legat inclusiv de preţul energiei”.

    „De un an de zile ni se promit măsuri eficiente care să reducă impactul pe care creşterea preţului la energie îl are asupra populaţiei. Am văzut tot felul de încercări nereuşite şi nereuşite pe pielea cetăţenilor. Eu cred că aici este Guvernul în primul rând restant, să vină cu soluţii eficiente, să reducă impactul mai ales asupra categoriilor sociale cel mai mult afectate şi evident, să găsească soluţii coerente de aprovizionare cu energie, ca să facem cel puţin ceea ce ţine de noi, atât pe termen scurt, cât şi măsuri pe termen mediu (…). Nu văd coerenţă în măsurile Guvernului. Evident că nimeni nu are soluţia miracol. Văd şi alte state membre din UE care încearcă diferite formule, diferite soluţii. Nu am văzut din partea ministrului Energiei încă de la început un plan coerent de care să se ţină, să iasă public să-l explice, atunci când vede că anumite măsuri nu funcţionează să recunoască că nu funcţionează şi să vină cu alte soluţii (…). Ministrul Energiei este ţinut în braţe în continuare şi eu nu înţeleg de ce, oricât aş face efortul să înţeleg”, încheie Cioloş.

  • Ciolacu: Nu există în acest moment altă coaliţie care să conducă România

    „Eu în primul rând aş vrea să le mulţumesc colegilor mei din PSD, ei nu au dat un vot pentru un anumit ministru, au dat un vot pentru această coaliţie. Nu poţi să dai altfel de vor decât s-a decis şi să ai pretenţia că menţii o coaliţie. Nu există în acest moment, în România, altă coaliţie care poate să conducă România şi le mulţumesc colegilor mei”, afirmă Marcel Ciolacu, despre rezultatul votului de la moţiunea USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

    El a explicat şi de ce s-a abţinut de la vot.

    „În ceea ce priveşte votul meu, a fost un vot de principiu, în care niciun ministru, din partea mea, nu are un cec în alb şi cred că aceeaşi atitudine are şi domnul prim-ministru. Repet, votul meu a fost un vot de principiu, niciun ministru nu are un vot în alb”, a adăugat Ciolacu.

    Prezent, premierul Nicolae Ciucă a completat: „Remanierea se face la Guvern”.

  • Senator PSD: Credem cu tărie că Virgil Popescu trebuie remaniat, e veriga slabă

    Daniel Zamfir spune, la RFI, că OUG pe energie va fi modificată în Parlament.

    ”E o Ordonanţă care în mare parte rezolvă anumite lucruri, dar are de asemenea multe scăpări, n-au fost introduse instituţiile publice, spitale, şcoli, biserici, acolo nu există o compensare a preţurilor. Ca atare, o vom face, vom corecta acum Ordonanţa care ajunge în Parlament. Bineînţeles, vom veni şi cu ceea ce acum va stabili Uniunea Europeană. Cred că de săptămâna viitoare putem să implementăm şi noi rapid aceste măsuri”, spune Zamfir.

    Senatorul PSD îl critică dur pe ministrul Energiei, Virgil Popescu şi spune că este „veriga slabă a Guvernului”.

    „Domnul Popescu este veriga slabă din acest Guvern. Noi nu putem să mergem împreună în această guvernare, de la care oamenii au aşteptări, cu cineva care nu trage la aceeaşi căruţă. Or ceea ce am făcut noi de atâta timp şi facem în continuare este să atragem atenţia că lucrurile trebuie schimbate din interior. Soluţia nu e să rupem coaliţia, pentru că nu trebuie să plece Popescu”, a mai spus senatorul PSD.

    Întrebat de ce nu au social-democraţii moţiunea simplă a USR, îndreptată chiar împotriva lui Virgil Popescu, senatorul PSD Daniel Zamfir a spus că acest lucru nu ar fi dus la demiterea ministrului.

    „O moţiune simplă împotriva domnului Popescu nu ar fi dus la demiterea domnului Popescu. E foarte corect (ar fi fost un pas important – n.r.). N-ar fi făcut altceva decât să-i inflameze pe partenerii noştri de coaliţie, pentru că, sigur, n-am fi
    respectat protocolul coaliţiei şi PSD nu va mai face vreodată acest acest, să voteze împotriva unui ministru al Guvernului din care face parte. Asta nu înseamnă că noi îl susţinem pe domnul Popescu. Credem cu tărie că domnul Popescu trebuie remaniat”, a mai spus Zamfir.

    Despre măsurile în materie de energie pe care le critică, dar la vot le susţine, pentru că PSD face parte din guvern, Daniel Zamfir a răspuns: „Majoritatea oamenilor au aşteptări de la PSD, vor ca PSD să rezolve inclusiv problema preţurilor la energie. Ca atare, această luptă cu PNL în interiorul coaliţiei chiar nu ne-o dorim. De ce ne-am dori-o? Sunt cumva alegeri peste două-trei luni şi trebuie să facem vreo campanie electorală? Nici vorbă. Din contră, interesul nostru este ca această coaliţie să fie stabilă, această coaliţie trebuie să treacă cu bine peste această perioadă extrem de dificilă”.

  • Drulă: De astăzi este foarte clar: Virgil Popescu este oficial ministru PSD

    „S-a întâmplat ceea ce cu toţii ne aşteptam. PSD l-a apărat pe Virgil Popescu. PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD. Vedem o sfidare totală. Pe de o parte, un ministru care ar fi trebuit să plece de mult timp din funcţie. Nu există, din experienţa mea parlamentar, de când mă uit la guverne, la miniştri, un ministru care să fie mai incompetent decât acest Virgil Popescu, care este de trei ani în funcţie. PSD vedem cum în declaraţii îl atacă. De astăzi este foarte clar: Virgil Popescu este oficial ministru PSD, ca să fie foarte clar”, spune Cătălin Drulă.

    El afirmă că „românii rămân cu facturile mari, cu frica că vor îngheţa la iarnă, iar acest guvern PSD – PNL care este rău pentru ţară, care ne face să trăim mai rău decât acum 12 luni şi să ne fie frică pentru ce urmează se gândeşte numai la interesele proprii”.

    Moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost respinsă de Camera Deputaţilor. În favoarea ei au votat 85 de deputaţi, 191 s-au exprimat împotrivă, iar un deputat s-a abţinut.

    „Virgil Popescu este un izvor nesecat de nepricepere. Este emblema acestui guvern eşuat, format din băieţi nu prea deştepţi. Iar acest lucru se vede în facturile fiecărui consumator din România. A început să se vadă dureros pe cardul angajaţilor din industria prelucrătoare. Şi se vede în datoria de la buget pe care Guvernul României o are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică: 40 de miliarde de lei – chiar dacă în ultimele săptămâni s-au jucat cu această cifră mai ceva ca la ruletă. Opera de artă a guvernării PSD-PNL-UDMR, desăvârşită de Virgil Popescu cu o seninătate inconştientă şi cu complicitatea ANRE, este celebra schemă de compensare şi de plafonare”, se arăta în moţiunea simplă.

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut acuzaţii grave, marţi, în Parlament, când se discuta moţiunea simplă împotriva sa. El acuză USR de „subminarea sectorului românesc” şi cere să fie luate măsuri împotriva europarlamentarilor Uniunii, care se opun energiei hidro în România.

     

     

     

  • Deputat PSD: Virgil Popescu, groparul României, pentru care servicii secrete lucrează?

    „Virgil Popescu, groparul României, pentru care serviciile secrete lucrează? SRI mai există? Cum este posibil ca un incompetent să deţină aşa portofoliu?”, a postat pe Faqcebook deputatul PSD Daniel Ghiţă în timp ce în Parlament se dezbate moţiunea USR împotriva ministrului Energiei.

    El afirmă că 35.000 de firme româneşti au intrat în faliment.

    „Poporul tace şi îşi plăteaşte facturile….România este în pragul falimentul! Intenţionat se doreşte sărăcirea populaţiei şi umilirea poporului român, care trăieşte deja in sărăcie. Urgent, reglementarea preţului la energie şi gaz”, a încheiat Ghiţă.

    Ulterior, el a revenit şi, într-un răspuns la un comentariu, a ţinut să precizeze: „nu îl susţin şi nu l-am susţinut niciodată”.

    Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că, „sub nicio formă” nu-şi poate îndemna colegii să voteze moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu: „Am evitat mereu să fiu penibil şi ipocrit, ca şi om politic”.