Tag: Politica reproducerii si reproducerea politicii

Peste doar cativa ani, succesul sau esecul electoral ar putea fi determinate mai putin de teme astazi atat de fierbinti, precum coruptia, impozitele, Codul muncii sau dreptul la proprietate, si mai mult de altele care au tangenta, intr-un fel sau altul, cu acest subiect atat de fierbinte in alte parti ale lumii. Cine nu ma crede sa-l intrebe pe John Kerry. Pana una-alta, stirea ca, dupa ce a fost intoarsa in parlament de la presedintie, legea privind sanatatea reproducerii si reproducerea asistata medical intampina dificultati in a primi aviz favorabil din partea comisiilor specializate din Senat, a trecut, practic, neobservata. Presedintele Comisiei pentru sanatate, ecologie si sport, senatorul Dan Sabau, se intreba, bunaoara, daca doar cuplurile heterosexuale pot beneficia de reproducerea asistata medical sau si cele homosexuale. Nefiind nici „mama-purtator“, nici „mama-surogat“, unde se incadreaza Adriana Iliescu? 

Iar genul acesta de intrebari nu reprezinta decat varful aisbergului. Vor urma si altele, intr-o avalansa ce va cuprinde de-a valma homosexualitatea si avorturile, eutanasia si sinuciderea asistata medical, drepturile copiilor, ale persoanelor cu handicap mental, moartea clinica sau moartea cerebrala, libertatile individului si indatoririle statului. La o extrema se vor situa, fara doar si poate, adeptii liberalismului extrem, pentru care statul  nu are dreptul a interveni in nici un fel in sfera privata. La cealalta extrema, habotnicii care inca n-au inteles inca de ce Iisus si-a platit impozitele si a spus „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“. Iar la mijloc, precum in Occident, vor aparea avocatii, judecatorii si expertii in etica.

Tocmai aici, la mijloc, unde e mai greu de aratat cu degetul ca atare, in aurea mediocritas, in sfera juridicului, salasluieste si marele pericol – acela de a confunda etica si moralitatea. Altfel spus, de a elimina politicul, in numele dreptatii. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Cititi-l pe Hegel. Orice parinte stie ca un copil nu se naste cu „eu“. Ego-ul apare treptat. La inceput e trait, simtit, dar nu constientizat. Acest nivel, la Hegel, corespunde familiei si moralitatii – stii ce e bine si ce e rau, stii ca trebuie sa-ti spui ingerasul si ca e bine sa-ti respecti parintii, ca nu e bine sa furi sau sa minti – fara a stii si de ce. Stii, pur si simplu, dupa cum stii ca apa e rece si buna. 

Urmeaza faza a doua, in care realizezi ca exista si alte ego-uri – iar aici apare de-abia conceptul de „eu“, in abstract. Aici incepi sa-ti pui intrebari, si totul incepe sa ti se para posibil. Aici orice reper poate fi combatut si totul poate fi, pe buna dreptate, relativizat. Acest nivel corespunde, in termeni hegelieni, societatii civile si umanismului abstract (vezi umanismul Revolutiei Franceze). Aici se face comertul. Morala nu exista, iar etica comerciantului, neincrezatoare din start, se transcrie in contracte legalizate. Aici omul nu mai e om – e un numar in buletin sau intr-o evidenta contabila. 

Si-n fine, exista faza a treia, in care omul realizeaza ca nu e abstract catusi de putin si, asumandu-si primele doua niveluri, devine etic, supunandu-se si implicandu-se totodata, de buna voie si in deplina cunostinta de cauza, politicului. Aceasta e sfera statului. Abia aici, zice Hegel, ratusca cea urata se transforma in lebada, iar burghezul devine cetatean. Bat campii? Din perspectiva moralitatii si cea a liberalismului abstract deopotriva, cu siguranta. 

„Sa mai cresti!“ – imi replicau parintii cand le puneam intrebari incomode sau, pur si simplu, dificil daca nu imposibil de explicat unui pusti de cativa ani. „Sa mai cresti!“, ma trezesc eu insumi replicandu-le copiilor mei. 

Ca si popor, insa, gasesc ca am crescut suficient. Am trecut si de faza moralitatii negandite si de cea a logicii abstracte. Nadajduiesc ca am devenit etici. Animale politice. Oameni in toata firea, altfel spus.