Tag: polite obligatorii

  • Veşti proaste pentru milioane de români: Serviciul pentru care vor plăti, în curând, cu 30% mai mult în până acum

    Legea care prevede majorarea primei de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD a fost publicată în Monitorul Oficial.

    Prezenta lege se va aplica din luna noiembrie a acestui an.

    Prima de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD va creşte de la 20 de euro, cât este în prezent, la 130 de lei, conform proiectului de lege.

    Actualizarea primei s-a realizat având în vedere: „creşterea costurilor cu reasigurarea pe fondul creşterii cererii globale de reasigurare în contextul actual al producerii dezastrelor naturale la nivel internaţional; presiunile inflaţioniste asupra costurilor materialelor de construcţie ce sunt avute în vedere la evaluarea despăgubirilor acordate în baza PAD; faptul că de la emiterea legii (anul 2008) şi până la această dată primele nu au fost actualizate, iar societatea a absorbit o inflaţie de peste 55%“, se arată în motivarea din cadrul proiectului de lege.

    Sumele asigurate, dar şi prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei poliţe PAD sunt exprimate în RON, nu în euro ca până în prezent.

    Sumele asigurate, vor rămâne nemodificare şi nu vor creşte precum prima de asigurare. Sumele asigurate sunt de 50.000 de lei, respectiv 100.000 de lei în funcţie de materialele din care este făcută locuinţa.

     

     

     

  • Cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare: Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinţei vor creşte

    Proiectul de lege care prevede majorarea primei de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD a fost adoptata de Camera deputaţilor în această săptămână.

    Prima de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD va creşte de la 20 de euro, cât este în prezent, la 130 de lei, conform proiectului de lege.

    Mai exact este vorba despre proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, înregistrat la Camera Deputaţilor cu PL-x nr. 236/2020.

    Actualizarea primei s-a realizat având în vedere: „creşterea costurilor cu reasigurarea pe fondul creşterii cererii globale de reasigurare în contextul actual al producerii dezastrelor naturale la nivel internaţional; presiunile inflaţioniste asupra costurilor materialelor de construcţie ce sunt avute în vedere la evaluarea despăgubirilor acordate în baza PAD; faptul că de la emiterea legii (anul 2008) şi până la această dată primele nu au fost actualizate, iar societatea a absorbit o inflaţie de peste 55%“, se arată în motivarea din cadrul proiectului de lege.

    În plus, în prezentul proiect de lege, sumele asigurate, dar şi prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei poliţe PAD sunt exprimate în RON, nu în euro ca până în prezent.

    Sumele asigurate, vor rămâne nemodificare şi nu vor creşte precum prima de asigurare. Sumele asigurate sunt de 50.000 de lei, respectiv 100.000 de lei în funcţie de materialele din care este făcută locuinţa.

    Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial.

     

  • Piaţa asigurărilor a “aniversat” în 2014 al nouălea an consecutiv de pierderi

    Startul schimbărilor pe piaţa autohtonă a asigurărilor a fost dat de venirea lui Mişu Negriţoiu, care a lucrat timp de 18 ani pentru ING Bank în România, ca CEO şi preşedinte, la conducerea Autorităţii de Supraveghere Finaciară în luna mai. Negriţoiu a preluat cârma instituţiei scufundate în scandalurile legate de arestarea lui Dan Ruşanu, fost preşedinte al ASF, în dosarul Carpatica Asig, de salariile şi de bonusurile de zeci de mii de euro încasate de directorii ASF în iarna lui 2013, dar şi de angajările pe criterii politice, instituţia fiind numită la începutul anului de preşedintele Traian Băsescu „cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici“.

    Conducerea Autorităţii de Supravghere Financiară (ASF) a emis proiect legislativ după proiect legislativ în ultimele luni, surprinzând piaţa cu măsuri de redresare financiară şi reorganizare, cu un plan de restructurare a instituţiei ce prevede desfiinţarea a peste 100 de posturi, din care majoritatea reprezintă funcţii de conducere, schimbarea legislaţiei în piaţa de asigurări auto obligatorii, limitarea activelor în calcululul rezervelor, noi condiţii privind reasigurarea, cât şi reevaluarea completă a jucătorilor din piaţă.

    Propunerile ASF au culminat în cea de a doua parte a anului cu măsura-şoc de limitare a comisioanelor brokerilor de asigurare la maximum 10% din valoarea primei încasate, care a stârnit numeroase proteste din partea brokerilor şi asigurătorilor. În acest cadru, scăderea afacerilor asigurătorilor a continuat. În primele nouă luni ale anului, jumătate din primele zece companii de pe piaţă au înregistrat valori în creştere ale primelor brute subscrise. Grupul german Allianz-Ţiriac, care a revenit pe prima poziţie locală a asigurărilor în prima parte a anului, a înregistrat prime subscrise din asigurări generale şi de viaţă cu aproape 8% mai mari în primele luni ale anului, de la 152,2 milioane de euro anul trecut la circa 165 de milioane de euro în 2014.

    Operaţiunile de asigurări generale au generat venituri din prime în sumă de cca. 150 milioane de euro, iar profitul operaţional obţinut de grup în România a urcat de la 4,9 milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut la 8 milioane de euro în acelaşi interval din acest an. La mică distanţă de liderul pieţei s-a clasat Omniasig, compania austriecilor de la Vienna Insurance Group, care la finele lunii septembrie avea subscrieri de 582 de milioane de lei (132 mil. euro), în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pe locul trei, Groupama, companie ce avea la finalul lunii septembrie, potrivit unor estimări, prime brute subscrise în valoare de 664 milioane de lei (157 mil. euro).

    ING Asigurări, liderul asigurărilor de viaţă cu o cotă de piaţă de circa 38% pe acest segment, administra la finalul lunii septembrie active de circa 2,7 miliarde de lei (610 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania va încheia acest an cu subscrieri de 138 mil. euro (echivalentul a peste 600 mil. lei), cu 9% faţă de nivelul din 2013, potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Marius Popescu, directorul general al asigurătorului, citate de ZF. Lucrurile nu stau la fel de bine însă la nivelul pieţei asigurărilor de viaţă, care a scăzut cu 10% după primele şase luni ale anului cumulând 779 milioane de lei, potrivit celor mai recente date agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

    Asigurările unit-linked (asigurările de viaţă cu componentă investiţională – n.r.) au înregistrat cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate clasele de asigurare practicate pe piaţa locală, cu prime brute subscrise în valoare de 222 milioane de lei din asigurările de viaţă cu componentă în primele şase luni ale acestui an, reprezentând o scădere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faptul că 2014 a fost un an greu pentru asigurători este confirmat de scăderea afacerile agregate ale companiilor de asigurări per total cu 6,8% în primele şase luni ale anului, după ce volumul primelor brute subscrise s-a situat la patru miliarde de lei. Pe segmentul asigurărilor generale scăderea a fost de 6%, până la 3,2 miliarde de lei. Creşteri au înregistrat doar asigurările obligatorii şi segmentele cu cotă de piaţă redusă.

  • Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul poliţelor obligatorii de locuinţe

     “Există situaţii când cheltuielile legate de constatarea unei daune sunt mai mari decât despăgubirea pe care urmează s-o primească asiguratul. În acest context, aplicarea unei franşize poate fi o măsură pe care am putea s-o adoptăm peste şase luni, după ce vom analiza istoricul daunelor din portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe”, a spus Tudor, prezent la un eveniment de specialitate.

    Franşiza este partea din daună ce urmează a fi suportată de către asigurat şi poate fi exprimată ca şi valoare fixă sau procentuală din suma asigurată sau din valoarea despăgubirii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au traversat asigurătorii criza: doar poliţele obligatorii au evitat scăderea vânzărilor

    Asigurătorii şi-au crescut cu 17% încasările din poliţe de răspundere civilă auto (RCA) de la începutul crizei, până la un maxim de 2,1 miliarde de lei (472 mil. euro) anul trecut, în timp ce subscrierile din poliţe facultative Casco au scăzut cu 47% în aceeaşi perioadă şi au ajuns sub pragul de 2 mld. lei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    Astfel, ponderea vânzărilor de asigurări auto obligatorii în totalul pieţei de asigurări generale a urcat cu şapte puncte procentuale şi s-a situat la 33% anul trecut. Pe de altă parte, asigurările Casco au resimţit implicaţiile negative ale crizei, iar ponderea vânzărilor  a coborât de la 50% în 2008, la sub 30% anul trecut.

     

     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.