Tag: poem

  • Un poem scris de mână de Anne Frank va fi scos la licitaţie pentru 50.000 de euro

    Casa olandeză de licitaţii Bubb Kuyper va scoate la licitaţie la finalul lunii noiembrie, în oraşul Haarlem, un lot excepţional: un text rar care a fost scris de mână de Anne Frank, adolescenta de origine evreiască, în anul 1942, informează Le Figaro.

    Este vorba de o “piesă unică şi extrem de rară”, potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii. Valoarea acestui text redactat de mână într-un album de amintiri şcolare deţinut de «Cricri» (Christiane) van Maarsen, sora cea mare a celei mai bune prietene a Annei Frank, Jacquelien, este estimat la un preţ între 30.000 şi 50.000 de euro, însă preţul licitaţiei ar putea fi mai mare.

    Acest text este datat 28 martie 1942, la câteva luni după ce Anne Frank şi familia s-au ascuns în apartamentul secret pentru a scăpa de nazişti. Membrii familiei Annei Frank au rămas ascunşi acolo timp de doi ani, din iunie 1942 până în august 1944, înainte de a fi denunţaţi şi deportaţi.

    În acest apartament, adolescenta a scris celebrul său jurnal, una dintre cele mai citite opere din lume care s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare şi care a fost tradus în 67 de limbi. Potrivit ziarului olandez RNC.Next, este pentru a patra oară când un text manuscris al Annei Frank a fost propus să fie vândut.

  • Locul din România, unic în lume, care fascinează străinii

    ”Cimitirul Vesel” este localizat în satul Săpânţa, Maramureş. Pentru umorul cu care oamenii locului abordează moartea, ”Cimitirul Vesel” nu este faimos doar în România, ci şi în lume.

    Cimitirul este faimos pentru crucile colorate, decorate cu motive tradiţionale, picturi cu evenimentele din viaţa persoanei şi un poem original prin care este explicat modul în care individul a murit.

    Stan Ioan Patras, un tâmplar, poet şi pictor, născut în 1908, a început să construiască aceste cruci în 1935. După moartea acestuia din 1977, munca sa a fost dusă mai departe de unul dintre ucenicii săi, Dumitru Pop (cunoscut cu apelativul Tincu)

    Timp de 50 de ani, Ion Patras a creat sute de cruci şi pietre funerare. Pe pietrele funerare sunt scrise poeme umoristice, în locul unei descrieri simple.

    Patras sculpta crucile din stejar şi le picta în albastru, decorându-le cu roşu, galben sau negru. Crucile sunt pictate pentru a rezista pentru mai mult timp. 

    Pe cruce se află o pictură care descrie modul în care persoana a murit, dar scena este prezentată într-un mod colorat şi vesel. Dedesubtul imaginii se află un poem. Patras crea aceste poeme după ce membrii familiei decedatului îi povesteau artistului viaţa persoanei care urma să fie înmormântată. Din 1960, artistul a creat peste 800 de cruci din stejar.

    Triburile dacice considerau moartea un moment de bucurie deoarece credeau că decedatul se duce într-o lume mai bună.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro