Tag: plenul parlamentului

  • PNL vrea AUDIEREA premierului Dăncilă în plenul Parlamentului, pe două subiecte importante: violenţele din 10 august şi pesta porcină

    “Această sesiune parlamentară este obligatoriu să înceapă cu audierea primului ministru Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului cu privire la reprimarea protestelor paşnice şi intervenţia violentă a Jandarmeriei împotriva protestatarilor paşnici. PNL a solicitat astăzi audierea primului ministru al României, Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului la ora Guvernului, exact la începutul sesiunii parlamentare”, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

    Ea a mai spus că Viorica Dăncilă trebuie să spună de ce nu a remaniat-o Carmen Dan, ministru de Interne, ”ca urmare a celei mai dezastruoase intervenţii a Jandarmeriei împotriva protestatarilor de la mineriade încoace”.

    ”Primul ministrul este obligat să spună în faţa Parlamentului adevărul şi îl provocăm să spună adevărul pentru că oferirea de informaţii false Parlamentului atrage răspundere penală în baza legii răspunderii ministeriale. Primul ministru Viorica Dăncilă este obligată şi o provocăm să nu mai citească minciuni din tot felul de hârtiuţe puse în faţă de către cei de care se înconjoară şi în caz contrar să înţeleagă că îşi atrage răspunderea penală în baza răspunderii ministeriale”, a adăugat Turcan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă critică Opoziţia: Exportarea mesajelor alarmiste în afara ţării nu fac bine României

    ”Esenţial este să înţelegem ceea ce s-a făcut pentru oameni, să renunţăm la discursul politic şi să ne gândim dacă acest lucru aduce un plus de imagine sau face bine României sau românilor. Programul de guvernare al PSD a avut parte de la început de o respingere automată din partea adversarilor partidului pe care îl reprezint. Acesta este adevărul. În cursul anului 2017 adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program care, vă spun foarte sincer, nu a făcut bine României. Este nevoie de mai multă responsabilitate. Atunci când aceste mesaje sunt exportate în afara ţării cui folosesc românilor, României? În niciun caz. Deci, deşi în decursul timpului au existat divergenţe majore între politicile economice ale PSD şi ale PNL, niciodată până acum nu s-a ajuns la o asemenea radicalizare a discursului public. Creşterea economică din 2017 şi modul responsabil în care guvernul PSD a folosit-o au demonstrat viabilitatea programului de guvernare al PSD şi capacitatea PSD-ALDE de a realiza o bună guvernare”, a declarat Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mircea Diaconu, în PE: În România s-au dat într-un an de 16 ori mai multe mandate decât la FBI

    “Şi eu sunt îngrijorat de statul de drept din România, cred că are probleme. România a devenit statul cu cele mai multe condamnări CEDO pentru abuzuri contra cetăţenilor ei şi nimeni nu răspunde. Statul de drept are probleme, da. În România au fost date într-un an de 16 ori mai multe mandate pe siguranţa naţională decât a dat FBI. S-au emis mandate, au fost ascultaţi mii de cetăţeni pe motive de siguranţă naţională, ca să zic mai simplu terorism. Într-o ţară în care nu există niciun terorist şi niciun act de terorism. La alegeri au apărut o mie de “terorişti”. Statul de drept are probleme în România. Parlamentul trebuie să repare aceste probleme şi nu trebuie să ceară părerea nimănui. Vreau independenţa justiţiei, dar mai ales a României”, a declarat Mircea Diaconu, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema sistemului judiciar din România.

    La rândul său, Traian Ungureanu a declarat, în cadrul dezbaterii, că oficialii europeni nu pot avea încredere în cei de la PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, întrebat dacă nu demisionează şi el, precum Rus: „Dar eu ce-am făcut?” Răspunsul sec al unei ziariste l-a descumpănit pe premier

    Vineri, înainte de a intra în plenul Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Ponta a fost întrebat dacă va demisiona.

    “Domnul ministru Ioan Rus şi-a dat demisia, a fost un gest de onoare. Îi veţi urma şi dumneavoastră modelul?”, l-a întrebat pe premier o jurnalistă.

    “Dar eu ce-am făcut, doamnă? “, a răspuns prim-ministrul. Răspunsul ziaristei l-a descumpănit pe şeful Executivului.

    „DAR EU CE-AM FĂCUT, DOAMNĂ?” RĂSPUNSUL SEC AL ZIARISTEI

  • Crin Antonescu A DEMISIONAT din funcţia de preşedinte al Senatului şi cere DEMISIA lui Ponta

     “Dragi colegi, eu demisionez din funcţia de preşedinte al Senatului”, a anunţat Crin Antonescu în plen.

    Anterior acestui mesaj, preşedintele PNL a spus în plen că are o propunere pentru premierul Victor Ponta: “Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră vedeţi în prezenţa mea în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Vă spun eu, USL nu mai există. Aveţi curaj, ca să ne convingem amândoi, să demisionăm amândoi din funcţiile pe care le-am obţinut la USL? Suntem aici, în plenul Parlamentului, e toată lumea, aveţi consilierii, presa. Eu demisionez frumos din preşedinţia Senatului, pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră, din funcţia de premier, pe care v-a dat-o USL”, a anunţat Antonescu în plenul reunit.

    Antonescu a continuat: “Nu ştiu răspunsul. Nu facem asta, nu aveţi acest curaj. Dintr-un simplu motiv, nu din cauză că trebuie să treceţi pe la Cotroceni, că aţi mai trecut, nu-i vorbă, ci pentru că, îmi pare rău să spun, dar e adevărat: Eu dacă nu mai sunt preşedintele Senatului, sunt acelaşi, ba am chiar mâinile mai libere. Dumneavoastră, dacă nu mai sunteţi prim-ministru, nu mai sunteţi nimic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

     Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru că i-a invitat în Parlament pe trei reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, printre aceştia aflându-se Mihail Neamţu, care, după ce ar fi “bruscat” nişte funcţionari publici, au venit în plenul Parlamentului pentru a protesta în timp ce premierul Victor Ponta vorbea de la tribuna Parlamentului.

    “Din păcate pentru noi, anumiţi parlamentari aleşi prin votul cetăţenilor au impresia că e un fel de casă privată aici şi aduc pe oricine, mint cu neruşinare şi îi aduc în plenul Camerei Deputaţilor. Mai mult decât atât, i-a ajutat să intre, iar unul dintre cei doi colegi pe care dumneavoastră i-aţi intervievat ieri le-a spus agenţilor noştri din Departamentul de Afaceri Interne că este deputat. Avem foarte multe informaţii, putem să facem şi plângere penală, dar nu ăsta este rolul Camerei Deputaţilor. Noi încercăm să găsim soluţii astfel încât fiecare cetăţean al României de bună credinţă să poată să participe la lucrările Camerei Deputaţilor şi să respecte nişte reguli minime ale UE”, a precizat Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constituirea Comisiei pentru aderarea la Schengen, adoptată de plenul Parlamentului. Comisia va fi condusă de Mircea Geoană

     Proiectul de hotărâre a fost vizat de Birourile Permanente reunite.

    Din Comisia specială comună vor face parte 19 membri propuşi de către grupurile politice parlamentare.

    Conducerea Comisiei va fi asigurată de către senatorul Mircea Geoană – preşedinte, deputatul Laurenţiu Tigăeru-Roşca – vicepreşedinte şi senatorul Traian Igaş – secretar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Băsescu: Autorităţile române să elaboreze un cod de conduită pentru mass-media

     Ea a luat marţi cuvântul în dezbaterea referitoare la adoptarea rezoluţiei PE privind libertatea mass-media, bazată pe un raport elaborat de europarlamentarul PNL Renate Weber.

    Elena Băsescu a arătat că susţine raportul Weber deoarece consideră şi ea că “defăimarea nu ar trebui incriminată în Statele Membre” ale UE, dar şi că trebuie elaborate standarde profesionale şi coduri etice la nivel naţional pentru jurnalişti.

    “O mass-media independentă trebuie să fie imparţială şi obiectivă, să respecte viaţa privată a oamenilor şi să facă diferenţa între fapte şi opinii atunci când informează. Salut prevederile raportului conform cărora ar trebui elaborate standarde profesionale şi coduri etice la nivel naţional. Ultimul Raport MCV constată presiunile pe care o parte a mass-mediei le face asupra actului de justiţie în România. De aceea, aş dori să solicit autorităţilor din România să elaboreze un Cod de Conduită aşa cum recomandă ultimul Raport MCV”, a afirmat Elena Băsescu.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro